ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 586/2021

Ședința publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.A. și Ministerul Economiei să constate nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a S.C. C. Iași S.A. (actual B. SA) seria x nr. x/08.09.1994 pentru suprafața de 1700 mp teren din totalul de 12149 mp, situat în Pașcani, str. x, jud. Iași (depozit C.).

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași, excepția tardivității acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Ministerul Economiei a formulat, de asemenea, întâmpinare, în calitate de continuator în drepturi al Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri. A invocat excepția necompetenței materiale a |Tribunalului Iași, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția de tardivitate a acțiunii pentru depășirea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 926/c.a/26.06.2015 a Tribunalului Iași, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Iași, în considerarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 96 pct. 1 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/30.09.2015.

Prin sentința nr. 182/c.a/09.11.2015 a Curții de Apel Iași, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului și a fost admisă excepția tardivității acțiunii, fiind respinsă ca tardivă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei Comerțului și Turismului și B. S.A..

Prin decizia nr. 3797/07.11.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - SCAF, a fost admis recursul declarat de reclamantul A. și a fost casată sentința Curții de Apel Iași, trimițându-se cauza spre rejudecare pe fond, cu motivarea că a fost formulată în termen acțiunea în anularea actului administrativ vătămător pentru reclamant.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la data de 15.01.2019

Prin sentința nr. 50 din 15 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și B. S.A..

Împotriva sentinței nr. 50 din 15 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că societatea pârâtă nu a respectat prevederile art. 19 din Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, terenul necesar desfășurării activității societății pârâte fiind întru totul altă locație.

Astfel, în opinia sa, prima instanță avea motive temeinice să rețină elemente de nelegalitate a actului administrativ, fiind emis cu nerespectarea dispozițiilor legale și a procedurii în vigoare la data emiterii acestuia.

A susținut recurentul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate supus atenției instanței de judecată este nelegal eliberat, întrucât include o suprafață de teren care i-a aparținut acestuia, care a făcut obiectul Legilor fondului funciar, pentru care instituțiile abilitate s-au exprimat în mod favorabil în ceea ce privește reconstituirea.

De asemenea, a arătat că, astfel cum a menționat prin notele de ședință pentru termenul din data de 01.04.2019, din registrul agricol cu privire la antecesorii săi rezultă cu certitudine că suprafața de 1700 mp a existat, a avut categoria de folosință pășune și, prin urmare, dovada existenței acesteia în proprietatea autorilor săi s-a făcut, apreciind că, în situația în care terenul respectiv a făcut obiectul cererii de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, în mod nelegal a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

În fine, a reiterat faptul că locația reală a terenului depozitului C. S.A. Pașcani era în altă parte. Este adevărat că prin sentința civilă nr. 63/2010 a Judecătoriei Pașcani nu s-a stabilit locația exactă a acestei suprafețe de teren de 0,17 ha, însă, prin intermediul celorlalte probe administrate în cauză rezultă că această locație se află în continuarea proprietății sale, respectiv în locația unde pârâta deține certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.1 Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă B. S.A. a invocat excepția nulității recursului pentru neformularea de critici concrete la hotărârea de fond și excepția inadmisibilității în raport de solicitarea de casare și de rejudecare a cauzei, având în vedere că instanța de recurs este Înalta Curte.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului și menținerea în tot a sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, în opinia sa, prima instanță făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente situației de fapt reținute.

4.2 Intimatul-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (reorganizat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 212/2020) a formulat întâmpinare/note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a solicitat respingerea excepțiilor și a apărărilor invocate de pârâtă, pe fond, reiterând în esență aspectele prezentate prin memoriul de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30 august 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 3 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității și excepția nulității recursului sunt nefondate, constatând că hotărârea primei instanțe este atacabilă cu recurs în fața Înaltei Curți, potrivit legii, argumentele invocate în susținerea acesteia neputând fi reținute drept un motiv de inadmisibilitate a căii de atac, iar cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iar motivele invocate se circumscriu acest temei de drept.

În aplicarea prevederilor dispozițiilor legale privind reorganizarea unităților economice de stat in regii autonome si societăți comerciale, respectiv in aplicarea prevederilor art. 19 si art. 20 din Legea nr. 15/1990, după reorganizarea fostei unități economice de stat Întreprinderea pentru livrarea produselor petroliere Iași in societate comerciala pe acțiuni - S.C. C. S.A. - a inițiat procedura de recunoaștere si atestare a dreptului sau de proprietate asupra terenurilor pe care le avea in patrimoniu si in administrare efectiva, anterior anului 1989.

Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate, având seria x nr. x/08.09.1994, emis de Ministerul Transporturilor, în favoarea S.C. C. S.A., s-a atestat dreptul de proprietate inclusiv cu privire la suprafața de teren de 113476,82 mp (din care la depozitul Pașcani suprafața de 10966,62 mp) care includea suprafața de 1700 mp din Pașcani, str. x, despre care reclamantul A. pretinde că a fost deținută în proprietate de autorii săi anterior colectivizării și cu privire la care se solicită constatarea nulității parțiale a certificatului sus-menționat.

Documentația a fost executată de D. S.A. Iași, având aviz favorabil de la E. cu nr. 10359/17.03.1993.

Terenul a intrat în patrimoniul fostei C. S.A. (prin antecesoarele sale) prin decizia Sfatului Popular Pașcani nr. 19/19.05.1994 prin care, inițial, s-a dispus trecerea în patrimoniul MIP - Direcția generală de desfacere baza nr. 5 Iași a unei suprafețe de 0,59 ha în Pașcani, str. x, cu destinația de a se construi depozit produse petroliere. Depozitul a fost extins ulterior, fiind trecute în administrarea Întreprinderii pentru livrarea produselor petroliere Iași din administrarea Consiliului Popular al orașului Pașcani alte suprafețe de teren: 2500 mp prin decizia nr. 440/25.09.1970, 744 mp prin decizia nr. 601/11.09.1979 și 3005 mp prin decizia nr. 215/29.05.1981.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.A. și Ministerul Economiei, să constate nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a S.C. C. Iași S.A. (actual B. SA) seria x nr. x/08.09.1994 pentru suprafața de 1700 mp teren din totalul de 12149 mp, situat în Pașcani, str. x, jud. Iași (depozit C.).

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantul invocând, cu titlu de critici, aspectele prezentate în fața primei instanțe, care au fost analizate de aceasta, considerentele fiind împărtășite de instanța de control judiciar, actul administrativ contestat fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale și a procedurii în vigoare la data emiterii sale.

Astfel, recurentul-reclamant a susținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este nul parțial, autorii săi fiind proprietarii unei suprafețe de 1700 mp, care, potrivit reclamantului este cuprinsă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea C. S.A. (actuala B. SA).

Înalta Curte constată că, din actele aflate la dosar, proba cu înscrisuri fiind unica solicitată de reclamant, în mod corect, a reținut prima instanță că Hotărârea Comisiei de Fond Funciar nr. 3763/1998 privind suprafața de 0,7 ha teren nu precizează amplasamentul, nici referatul Comisiei municipale de fond funciar Pașcani nr. 743/15.09.2005 vizând suprafața de 0,17 ha teren (din totalul de 0,7 ha ce apărea inițial în Anexa 25). Totodată, sentința invocată de reclamant, nr. 63/12.01.2010 a Judecătoriei Pașcani obligă Comisia Locală de fond funciar Pașcani la a-l pune în posesie pe reclamant și a întocmi documentația pentru suprafața de 0,70 ha teren situat în intravilanul mun. Pașcani. Astfel, nu există nicio precizare în considerentele sentinței vizând amplasamentul acestui teren și nici nu s-a făcut de către reclamant dovada demersurilor ulterioare pronunțării acestei hotărâri vizând punerea sa în executare, aceasta trebuind a fi calea de urmat de către reclamant.

În aceste condiții, nu poate fi reținută nulitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei întrucât, pe de o parte, certificatul a fost emis în baza și în executarea Legii nr. 15/1990 și a Legii nr. 31/1990, în considerarea faptului că terenul în suprafață totală de 10966,62 mp se afla în patrimoniul societății pârâte la data reorganizării sale în societate comercială, pe această suprafață fiind amplasate la acel moment depozite de produse petroliere.

Societatea pârâtă a respectat prevederile art. 19 din Legea nr. 15/1990 care instituiau obligativitatea inventarierii si evaluării patrimoniului societăților comerciale, după care a urmat procedura dată în aplicarea prevederilor art. 19 si art. 20 din Legea nr. 15/1990 - respectiv cea stabilita prin H.G. nr. 834/1991.

Instanța apreciază că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991, Criteriului nr. 2665/1992. Astfel, imobilul ce face obiectul actului administrativ a cărui revocare parțială se solicită, respectiv depozitul petroliere de 10966,62 mp, a fost determinat ca necesar desfășurării activității S.C. C. S.A., conform obiectului de activitate prevăzut în actul de înființare. Certificatul avea rolul de a atesta patrimoniul societății comerciale cu capital de stat, dreptul de proprietate fiind deținut în temeiul Legii nr. 15/1990. Potrivit Anexei 2 la Criteriul nr. 2665/1992, beneficiara certificatului avea obligația de a face dovada titlului în baza căruia deține terenul, sens în care S.C. C. S.A. a atașat documentației actele ce atestau trecerea în patrimoniul său a terenurilor.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia și în baza art. 1 din H.G. nr. 834/1991 potrivit căruia terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determina, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort.

Așa fiind, în raport de cele antereferite, dreptul de proprietate al societății comerciale rezultat din Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor contestat a fost dobândit în considerarea acestor disopziții legale.

În momentul emiterii certificatului contestat se aflau în patrimoniul societății comerciale S.C. C. S.A. potrivit situației centralizatoare întocmite și terenurile de 10966,62 mp din Pașcani pe care se aflau clădiri ale societății, susținerea recurentului-reclamant în sensul că această suprafață se afla în altă locație fiind infirmată de întregul material probatoriu administrat în cauză.

Prin urmare este îndeplinită prima condiție necesară pentru emiterea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, respectiv cea ca terenurile să se afle în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării sale. În ceea ce privește condiția ca aceste terenuri să fie necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, instanța de recurs reține că era vorba de depozit produse petroliere, așadar și această condiție era îndeplinită.

Situația actuală a terenurilor este irelevantă, întrucât cererea de față este una în constatarea nulității unui act administrativ, analizându-se legalitatea acestuia la data emiterii.

Înalta Curte mai constată că pretinsul drept de proprietate asupra unei suprafețe de 1700 mp din terenul care face obiectul CADP seria x nr. x din 08.09.1994, nu este de natura a afecta legalitate hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Dincolo de faptul că reclamantul nu deține la acest moment un titlu de proprietate valabil cu privire la suprafața de 1700 mp despre care pretinde a se face vorbire în sentința nr. 63/12.01.2010 a Judecătoriei Pașcani (ca parte a celor 0,70 ha teren) nu este posibil în acest cadru procesual să se constate că un titlu al autorilor reclamantului este preferabil titlului pârâtei, compararea titlurilor de proprietate și stabilirea celui care are întâietate, prin compararea modului originar de dobândire a bunului, făcându-se exclusiv în cazul acțiunilor în revendicare, nefiind de competența instanței de contencios administrativ și fiscal.

În concluzie, Înalta Curte reține că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente circumstanțelor factuale reținute, motivele de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurentul-reclamant, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului și excepția inadmisibilității recursului invocate de intimata-pârâtă B. S.A. și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului și excepția inadmisbilității recursului invocate de intimata-pârâtă B. S.A..

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 50 din 15 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2021.