Decizia nr. 3797/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 182/2015 a Curții de Apel Iași

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 30 septembrie 2015, sub nr. x/2015, în urma declinării de competență prin Sentința civilă nr. 926/26.06.2015, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și B. SA, a solicitat anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x, emis de Ministerul Economiei pentru societatea C. Iași SA, actual B. SA, la data de 08.09.1994, în ceea ce privește suprafața de 1700 mp din totalul de 12.149 mp aferentă Depozitului C. Pașcani din str. x, jud. Iași.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 182 din 9 noiembrie 2015, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului, a admis excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului și B. SA și a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului și B. SA.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței de fond a formulat recurs reclamantul A., criticând ca nelegală și netemeinică hotărârea atacată, solicitând admiterea recursului și desființarea hotărârii de fond. Recurentul-reclamant consideră că prima instanță a apreciat în mod greșit că acțiunea a fost formulată după împlinirea termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Instanța a calculat acest termen începând cu data de 26.03.2002, data efectuării formalităților de publicitate imobiliară, deși recurentul-reclamant a aflat în mod efectiv de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate abia în anul 2014, cu ocazia promovării împotriva sa a unei acțiuni în revendicare de către B. SA, moment la care recurentul a uzat de procedura prealabilă. De la primirea răspunsului la plângerea prealabilă din partea Ministerului Economiei nu au trecut cele șase luni prevăzute de dispozițiile Legii nr. 554/2004. Chiar dacă de la data întabulării în cartea funciară dreptul real al societății a devenit opozabil erga omnes, nu se poate considera că această publicare a fost cunoscută de recurentul-reclamant. Totodată, s-a reținut în mod greșit că reclamantul ar fi semnat personal, fără obiecțiuni, procesul-verbal de vecinătate încheiat în anul 1993, acestuia aducându-i-se la cunoștință, la acel moment, că această formalitate era obligatorie pentru buna funcționare a depozitului C. SA Iași, iar în titlul de proprietate nr. x/2003 pârâta nu figura drept vecină, la data respectivă fiind menționat în partea de vest, ca vecin, Consiliul Local Pașcani.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă B. SA a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului 5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin aceeași încheiere, Înalta Curte a constatat că, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 55/2015, art. 7 din O.U.G. nr. 1/2017, în cauză a operat o transmisiune a calității procesuale de la Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului la Ministerul Economiei. Pe cale de consecință, a dispus rectificarea citativului cauzei, în sensul menționării, în calitate de intimat-pârât, a Ministerului Economiei, în locul Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului. Prin încheierea din data de 9 mai 2018, completul de filtru a respins excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de intimata-pârâtă B. SA prin întâmpinare; a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de fond, pronunțând soluția de respingere ca tardivă a acțiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului (în prezent, Ministerul Economiei) și Societatea B. SA, a avut în vedere, ca argumente logico-juridice care au fundamentat această soluție, împrejurarea că actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat a fost întabulat la Biroul de carte funciară Pașcani la data de 26.03.2002, fiind opozabil, de la acest moment, erga omnes, iar anterior efectuării formalităților de publicitate imobiliară, recurentul-reclamant a semnat procesul-verbal de bună vecinătate, fără obiecțiuni, la data de 05.05.1993, în vederea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul pe care se afla depozitul C. Pașcani. Temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl constituie prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, termenul de introducere a unei acțiuni în contencios administrativ fiind cel prevăzut de dispozițiile art. 11 din legea anterior amintită. Ipoteza în care se regăsește recurentul-reclamant este cea de la alin. (2) al acestui text legal, în care se arată că "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz". Este fără îndoială că obiectul acțiunii în anulare promovate de recurentul-reclamant A. în fața primei instanțe îl reprezintă un act administrativ individual, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/08.09.1994, iar titularul demersului judiciar este un terț față de acest act, care nu i-a fost comunicat în mod direct de către emitentul Ministerul Economiei, nefiind destinatarul său. Singura ipoteză aplicabilă recurentului-reclamant, dintre cele enumerate de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în privința momentului de la care începe a se calcula termenul de un an pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ, este cea privind "data luării la cunoștință" de către terțul interesat de actul pretins vătămător pentru acesta. Or, împrejurarea că actul administrativ contestat a fost întabulat în registrul de carte funciară în anul 2002 nu poate echivala cu luarea efectivă la cunoștință de către terț a conținutului respectivului act, ci instituie doar o prezumție că ar fi putut afla de la acel moment despre existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea Societății B. SA (C. Iași SA la momentul întabulării). Cât timp însă prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie, ca referință pentru calculul termenului de introducere a cererii de chemare în judecată, data luării la cunoștință, de către terț, a actului administrativ pretins vătămător, fără a legifera, ca punct de plecare în acest calcul, și data de la care partea interesată ar fi putut cunoaște existența unui act administrativ adresat altui subiect de drept, susceptibil de a-i cauza o vătămare în drepturile sau interesele sale legitime, o astfel de prezumție de cunoaștere a actului de la momentul efectuării publicității sale conform Legii nr. 7/1996 urmează a fi dovedită, de către cel care o invocă. Prin urmare, nu este suficient a se afirma că actul administrativ supus formalităților de înscriere în cartea funciară, devenit opozabil erga omnes de la momentul îndeplinirii acestor formalități, a putut fi cunoscut de atunci de către orice persoană interesată, fiind necesar, pentru calculul termenului reglementat de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, să se arate care este data luării la cunoștință de existența actului administrativ contestat. În absența dovedirii unui demers pe care recurentul-reclamant ar fi putut să-l facă pentru a cunoaște despre înscrierea în cartea funciară a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/08.09.1994, singura certitudine a luării la cunoștință despre conținutul acestui act este cea determinată de chemarea sa în judecată, de către reclamanta B. SA, în cadrul acțiunii în revendicare imobiliară ce a format obiectul dosarului nr. x/2014 înregistrat pe rolul Judecătoriei Pașcani, cu ocazia comunicării cererii de chemare în judecată, ce poartă data de ieșire de la emitent 19.08.2014. În raport de acest moment temporal, se observă că acțiunea în anulare ce formează obiectul dosarului pendinte este introdusă la data de 20.03.2015, în interiorul termenului de un an ce curge de când a luat cunoștință terțul interesat de actul administrativ pretins vătămător. Dat fiind faptul că cererea de revendicare imobiliară a Societății B. SA poartă data de emitere 19.08.2014, este evident că acțiunea promovată de terțul interesat pentru anularea actului administrativ a fost formulată în interiorul termenului calculat, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, de la data luării la cunoștință de actul contestat. Prin urmare, este eronată soluția pronunțată de prima instanță, care a reținut că este tardivă cererea în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/08.09.1994, prin raportare la data înscrierii în cartea funciară a respectivului act, respectiv 26.03.2002, cu efect de opozabilitate erga omnes de la efectuarea publicității imobiliare. Nu subzistă în cauză nici argumentul potrivit căruia recurentul-reclamant ar fi putut cunoaște pretinsa vătămare a drepturilor sau intereselor sale legitime de la momentul la care a semnat procesul-verbal de vecinătate, în vederea întocmirii documentației aferente emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, întrucât conținutul acelui proces-verbal atestă doar existența vecinătății în punctele marcate pe planul de situație al zonei comune, iar din conținutul acestui înscris nu se putea prefigura vreo vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale semnatarului actului. De altfel, nefiind un act administrativ, semnarea acestui proces-verbal de vecinătate este irelevantă din perspectiva calculării termenului de introducere a acțiunii în contencios administrativ, care se raportează, în cauza de față, doar la momentul în care terțul vătămat a luat cunoștință de actul a cărui anulare o solicită, nu de la data semnării unui act preparator. Prin urmare, fiind introdusă în termen acțiunea în anularea actului administrativ pretins vătămător pentru recurentul-reclamant, va fi admis recursul său și, în consecință, casată sentința atacată, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele anterior expuse, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ., cu aplicarea prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 182 din 9 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, sentință pe care o va casa, dată fiind soluția nelegală pronunțată asupra excepției tardivității acțiunii și, reținând că cererea de chemare în judecată a fost formulată în interiorul termenului legal prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, va trimite cauza aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.