ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 273/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/45/24.09.2012 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, SC B. SA, Iași, și SC C. SRL, societate aflată în procedură de insolvență, constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M08, nr. 0101, emis la data de 10.08.1995, de către pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în favoarea pârâtei SC B. SA, cu obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietar al suprafeței de 805 mp teren, situat în Iași, teren pe care l-a dobândit prin moștenire de la defuncții săi părinți.

În anul 1978, prin contractul de donație nr. 2540/05.05.1978, terenul a trecut în proprietatea statului român, donație ulterior anulată prin Sentința civilă nr. 5946/05.04.2000, pronunțată de Judecătoria Iași.

A considerat reclamantul că, implicit prin anularea acestei donații nelegale, i s-a recunoscut și redobândit dreptul de proprietate pentru terenul respectiv.

A formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate încă de la momentul apariției Legii nr. 18/1991, în speță cererea nr. 8653/1991, a reformulat cererea în temeiul dispozițiilor Legii nr. 169/1997 și a completat-o pe temeiurile juridice noi incluse în prevederile Legii nr. 1/2000.

Din anul 2000 și până în anul 2011, cererea de reconstituire a reclamantului nu a fost soluționată în nicio modalitate.

S-a adresat printr-o petiție Comisiei Județene de Fond Funciar a Județului Iași, instituție ce i-a comunicat faptul că la data de 25.09.2000, față de reclamant a fost emis Ordinul Prefectului nr. 779/29.05.2000, ordin care nu i-a fost însă comunicat în niciun moment.

Prin ordinul mai sus menționat, cererea reclamantului de atribuire în natură a suprafeței de teren mai sus precizate i-a fost respinsă sub pretextul că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicată și nici cele ale art. 34 din Legea nr. 1/2000.

S-a arătat în susținerea acțiunii că, atâta vreme cât reclamantul își justifică dreptul de proprietate, cu acte autentice, certificate ca atare cu caracter irevocabil, implicit dreptul de proprietate reconstituit în favoarea pârâtei SC B. SA, este unul nelegal.

Întrucât situația juridică a terenului în discuție nu era definitivată, fiind una incertă, având în vedere cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de către reclamant, terenul în discuție nu putea fi atribuit în proprietate valabilă unei societăți comerciale.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 113 din 17 iunie 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesual pasive a pârâtei SC B. SA, a prematurității, a lipsei de interes și a lipsei calității procesual active a reclamantului A.

S-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (în prezent Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului), SC B. SA, Iași, și SC C. SRL, societate în procedură de insolvență, prin administrator judiciar, F. IPURL.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei SC B. SA, Iași suma de 1000 RON cheltuieli de judecată - onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, cu privire la excepția prematurității că se impune a fi respinsă întrucât dosarul invocat este în prezent soluționat prin decizie irevocabilă în sensul respingerii acțiunii, motivat de faptul că nu erau îndeplinite dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicata și nici cele ale art. 34 din Legea nr. 1/2000, - din moment ce terenul se afla în proprietatea SC B. SA.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active și a interesului reclamantului, curtea de apel a considerat că acestea sunt nefondate întrucât reclamantul a fost proprietarul suprafeței de 805 mp teren situat în Iași, pe care l-a dobândit prin moștenire, dar care în anul 1978 a trecut în proprietatea statului român prin contractul de donație nr. 2540/05.05.1978, donație ulterior anulata, la cererea reclamantului, prin Sentința civilă nr. 5946/05.04.2000, pronunțată de Judecătoria Iași.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei SC B. SA prima instanță a reținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M08 nr. 0101/1995, a fost emis în favoarea pârâtei SC B. SA, acesta fiind singurul act administrativ contestat.

Pe fondul cererii, s-a arătat în hotărârea atacată că la momentul emiterii certificatului contestat se aflau în patrimoniul societății comerciale SC B. SA potrivit situației centralizatoare întocmite și terenurile de 16475 mp, respectiv 23 724 mp din Iași, nr. 14, respectiv 12 pe care se aflau clădiri ale societății depozite și magazine confecții, dobândite potrivit OMIN 2280/1984 și OMIN 419/1988 și proceselor-verbale de predare-primire aferente.

S-a apreciat că este îndeplinită prima condiție necesară pentru emiterea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, respectiv cea ca terenurile să se afle în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării sale.

În ceea ce privește condiția ca aceste terenuri să fie necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, curtea de apel a reținut că și din raportul de expertiză întocmit de expert D. în Dosarul nr. x/245/2011 a rezultat că întreg terenul deținut anterior de reclamant este ocupat de detalii de sistematizare și de construcții supra și subterane proprietate a SC B. SA.

S-a reținut că reclamantul nu mai deține la acest moment un titlu de proprietate valabil cu privire la suprafața de 805 mp, și că nu este posibil în prezentul cadru procesual să se constate că un titlul al reclamantului este preferabil titlului pârâtei, compararea titlurilor de proprietate și stabilirea celui care are întâietate, prin compararea modului originar de dobândire a bunului, făcându-se exclusiv în cazul acțiunilor în revendicare.

Nefiind constatate elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat acesta fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale și a procedurii în vigoare la data emiterii sale, văzând în drept și dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 s-a respins acțiunea formulată de reclamant.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării expertizei topografice, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În susținerea motivelor de recurs, s-a arătat că prima instanță a realizat o analiză parțială și părtinitoare a înscrisurilor deduse judecății, argumentând legalitatea actului care conferă atributul proprietății pârâtei SC B. SA, fără a ține cont de situația de fapt învederată în acțiunea introductivă de instanță și dovedită prin probele administrate în cauză.

Astfel, în mod greșit s-a constatat că sunt îndeplinite cele două condiții, respectiv existența terenurilor în patrimoniul societății și importanța lor în vederea desfășurării activității societății.

A arătat reclamantul că s-a omis a se constata că la momentul anului 2000 reclamantul a anulat contractul de donație abuziv încheiat, iar în condițiile în care situația juridică a imobilului era incertă, având în vedere cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, terenul nu putea fi atribuit valabil unei societăți comerciale.

Referitor la concluzia instanței de fond în sensul că terenul era necesar desfășurării activității societății comerciale conform obiectului acesteia de activitate, s-a arătat că împrejurarea înstrăinării acestuia, face dovada contrară.

S-a susținut că instanța de judecată nu avea posibilitatea legală și faptică să opineze în sensul inexistenței unui titlu de proprietate valabil al recurentului, în condițiile în care urmarea firească a anulării contractului de donație, o reprezintă restabilirea situație anterioare.

Apărările intimaților.

Prin concluziile scrise depuse la dosar intimatul-pârât Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor Mediului de Afaceri a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, reclamantul a formulat acțiune vizând constatarea nulității absolute a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO8 nr. 0101/10.08.1995, emis de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în favoarea pârâtei SC B. SA, Iași pentru suprafața totală de 56.000 mp, în care s-ar afla inclus și terenul de 805 mp, care i-a aparținut anterior.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO8 nr. 0101/10.08.1995 emis în considerarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 care stipula că bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia și în baza art. 1 din H.G. nr. 834/1991 potrivit căruia terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determina, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort.

În temeiul art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ este chemată să analizeze legalitatea acestui certificat de atestare emis în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și a Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat.

Constată instanța de recurs că actul administrativ contestat a fost adoptat în cadrul acestei proceduri, ea având la bază o serie de înscrisuri, situații centralizatoare a terenurilor aflate în patrimoniul societății cu capital de stat, procese-verbale întocmite de comisia constituită conform art. 2 din H.G. nr. 834/1991

Ceea ce fundamentează forța juridică a efectelor pe care le produc actele administrative este prezumția că ele au fost emise cu respectarea tuturor condițiilor impuse de lege, în accepțiunea lato sensu, pentru emiterea lor și care îmbracă trei forme: prezumția de legalitate, prezumția de autenticitate și prezumția de veridicitate.

Ceea ce prezintă interes în pricina supusă judecății este prezumția de legalitate, prin care este subînțeleasă condiția actului administrativ de a corespunde Constituției, legii și actelor juridice emise în baza legii.

Este o prezumție relativă, o prezumție iuris tantum, care poate fi răsturnată în situația în care actul administrativ este atacat în instanța de contencios administrativ.

Prin urmare, persoana care se consideră vătămată în drepturile ori interesele sale legitime, în calitate de titular al acțiunii în contencios administrativ, are obligația de a dovedi pretinsele elemente de nelegalitate pe care își întemeiază demersul judiciar.

Or, în fapt, reclamantul invocă ca motiv de nelegalitate a actului administrativ nesocotirea dreptului de proprietate, asupra terenului trecut în mod abuziv în proprietatea statului român prin contactul de donație nr. 2540/5.0.51978, deși la momentul emiterii acestuia, respectiv anul 1995, nu obținuse în instanță anularea acestui contract, care a survenit în anul 2000 prin Sentința civilă nr. 5946/5.04.2000 pronunțată de Judecătoria Iași.

Doar existența unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, respectiv 8653/1991, nu poate conduce la concluzia că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO8 nr. 0101/10.08.1995 a fost emis în mod nelegal.

Cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat, avându-se în vedere că la data emiterii certificatului, din probele administrate în cauză, rezultă că este îndeplinită condiția ca terenul să fie necesar desfășurării obiectului de activitate al SC B. SA, raportul de expertiză depus la dosar atestând că pe suprafața de 805 mp se află investiții supraterane ( parte din construcție) și rețea de canalizare, rețea de gaz și rețea de alimentare cu apă hidranți.

În ceea ce privește critica potrivit căreia judecătorul fondului nu a analizat aspectele invocate care dovedesc nelegalitatea dreptului de proprietate al pârâtei, constată instanța de control judiciar, că în mod judicios Curtea de apel a analizat legalitatea actului administrativ prin prisma dispozițiilor contenciosului administrativ, întrucât nu se poate realiza în această procedură o comparare a titlurilor de proprietate, ci doar în cadrul unei acțiuni în revendicare, potrivit dreptului comun.

Din aceeași perspectivă, nici solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize topografice nu poate fi primită de către instanța de control judiciar, proba nefiind concludentă.

Cum în cauză reclamantul nu a dovedit încălcarea vreunor prevederi legale în emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ci s-a prevalat de existența unui drept de proprietate asupra căruia nu deținea un titlu la momentul emiterii actului, Înalta Curte reține că în mod judicios acțiunea în contencios administrativ promovată de aceasta a fost respinsă în primă instanță.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de E. împotriva Sentinței nr. 113 din 17 iunie 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2016.

Procesat de GGC - GV