ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4670/2021

Ședința publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău-, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, sub numărul x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, prin invocarea prevederilor art. 1357 C. civ., privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.987.214 RON cu titlu de prejudiciu material cauzat reclamantei prin emiterea în mod nelegal și netemeinic a raportului de inspecție fiscală nr. x/26.04.2016 și, ulterior, a deciziei de impunere nr. x/26.04.2016.

La data de 19 februarie 2021 reclamanta a solicitat, prin răspunsul la întâmpinare, lărgirea cadrului procesual pasiv prin introducerea în cauză a Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași.

Prin sentința civilă nr. 228, pronunțată la data de 24 martie 2021, Tribunalul Bacău a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Motivând soluția astfel dispusă, Tribunalul Bacău a reținut, în esență, că obiectul cauzei derivă din pretenții civile întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, ce intră în sfera de reglementare a normelor de competență prevăzute de art. 113, pct. 9 C. proc. civ., iar potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., în toate cazurile în care este reglementată legal o competență teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. În acest context, Tribunalul Bacău a considerat că, în cauza de față, prin înaintarea acțiunii prin e-mail către Tribunalul Iași, la data de 24 august 2020, reclamanta și-a exprimat opțiunea pentru această instanță, nefiind posibil ca alegerea competenței de soluționare efectuată de către parte să fie eludată prin viza președintelui secției a II-a civilă a Tribunalului Iași, care a redirecționat cererea de chemare în judecată către Tribunalul Bacău.

Din perspectiva celor arătate, apreciind și faptul că, în raport de motivele invocate în cererea de chemare în judecată, locul producerii prejudiciului nu poate fi decât sediul societății reclamante, care se află în raza de competență a Tribunalului Iași, Tribunalul Bacău a considerat că aparține Tribunalului Iași competența teritorială relativă de soluționare a cauzei.

În argumentarea soluției astfel dispuse, Tribunalul Iași a reținut, la rândul său, că litigiul dedus judecății are ca obiect o cerere al cărei temei rezidă în răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 1357 C. civ., însă a considerat că, din perspectiva identificării instanței competente teritorial, modul în care reclamanta a înțeles să facă aplicarea art. 116 C. proc. civ., privind alegerea instanței, rezultă din antetul cererii de chemare în judecată, în cuprinsul căruia este menționat drept destinatar al acțiunii Tribunalul Bacău.

A mai învederat Tribunalul Iași că simpla înaintare a acțiunii pe adresa de e-mail a Tribunalului Iași nu echivalează cu o alegere efectivă, asumată, a competenței acestei instanțe, cu atât mai mult cu cât de la data înregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului Bacău și până la data ședinței de judecată la care s-a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bacău, reclamanta nu a formulat nicio precizare privind intenția sa reală de a sesiza o altă instanță decât cea care era învestită la momentul respectiv, formulând, totodată, în fața Tribunalul Bacău, inclusiv o cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru. Pentru aceste considerente, Tribunalul Iași a apreciat că manifestarea de voință a reclamantei a fost de a alege competența Tribunalului Bacău, instanța în a cărei circumscripție se află sediul pârâtei.

Conflictul negativ de competență s-a ivit între două instanțe care s-au considerat deopotrivă necompetente teritorial să soluționeze cauza, respectiv Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, această din ultimă instanță fiind cea care a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă poziția convergentă a celor două instanțe asupra obiectului și cauzei cererii de chemare în judecată, atât Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, cât și Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal reținând că obiectul cauzei derivă din pretenții civile întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de art. 1357 C. civ., iar normele procedurale aplicabile în materia determinării instanței competente teritorial sunt cele reglementate de C. proc. civ. (fără ca vreuna dintre instanțele aflate în conflict să evoce prevederile Legii nr. 554/2004 sau vreun caracter al prezentei cauze de litigiu ce ar intra în sfera contenciosului administrativ).

Conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ.:

"Conflictul de competență ivit între două instanțe judecătorești se soluționează de instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict".

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere și aspectele reținute în punctele 17-19 ale Deciziei nr. 17 din 17 septembrie 2018 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, privind maniera de reglementare a competenței materiale procesuale specializate, astfel cum este aceasta tratată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, respectiv faptul că dacă la nivelul unei instanțe există secții sau completuri specializate, o cauză de o anumită natură trebuie repartizată la secția sau completul specializat corespunzătoare naturii litigiului dedus judecății.

Astfel, competența de soluționare a conflictului negativ revine secției din cadrul instanței superioare și comune, având aceeași specializare cu cea aparținând secției sau completului instanței în fața căreia a fost sesizat conflictul.

În raport de dispozițiile legale indicate mai sus, precum și de cele ale art. 19 alin. (2), raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Înalta Curte constată că, în raport de natura litigiului de față, instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict este secția a II-a Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și nu secția de contencios administrativ și fiscal, ambele astfel de instanțe reținând caracterul civil al cauzei ce are drept părți profesioniști, respectiv autorități publice.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal va admite excepția necompetenței materiale, sub aspectul specializării, a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va trimite conflictul de competență spre soluționare secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată din oficiu.

Declină în favoarea secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a conflictului de competență ivit între Tribunalul Iași, secția a II-a civilă și Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, asupra soluționării cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași,

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2021.