ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4863/2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 12.12.2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Ministerul Finanțelor Publice-Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și contestațiilor, anularea Deciziei nr. 88/P/20.11.2017 emise de către Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice cu privire la soluționarea plângerii formulate împotriva Dispoziției Obligatorii nr. CRRF-AIF 1171/12.04.2017 a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Craiova în ceea ce privește măsurile nr. 1, 2, 3, și 4 din Dispoziția Obligatorie nr. CRRF-AIF 1171/12.04.2017 și reexaminarea acestei dispoziții în sensul revocării măsurilor menționate.

Prin Sentința civilă nr. 860 din 23 martie 2018, Tribunalul Dolj a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 26.04.2018, sub nr. x/2018.

Prin Sentința civilă nr. 471 din 17 octombrie 2018, Curtea a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C. A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea în parte a acțiunii, în sensul anulării doar a Măsurii nr. 3 din Decizia nr. 88/P/20.11.2017 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și contestațiilor în soluționarea contestației împotriva Dispoziției obligatorii nr. CRR-AIF 1171/12.04.2017 emise de DGRFP Craiova.

Recurenta-reclamantă invocă greșita aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 94/2011, precum și cele ale art. 1341 din C. civ.

Referitor la incidența plății nedatorate reglementate de art. 1341 C. civ., se arată că părțile raportului juridic sunt solvensul, cel care a făcut plata (Societatea Complexul Energetic Oltenia SA) și care este singurul în măsură să solicite restituirea plății făcută din eroare și accipiensul (A.), cel care a primit plata.

Instanța de fond nu a ținut seama că solvensul nu a solicitat restituirea sumei aferente drepturilor salariale și că faptul juridic al plății nedatorate exclude orice izvor convențional al obligațiilor părților, deși reține că acționarul majoritar a cunoscut aspectele relevate de reclamantă, respectiv faptul că aceasta nu a acordat tichetele de masă și tichetele cadou către salariați.

În situația în care instanța de fond a reținut că nu a fost prejudiciată Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., reiese că aceasta a realizat o greșită interpretare a dispozițiilor C. civ. referitoare la incidența plății nedatorate.

Lipsa prejudicierii solvensului conduce nu la restituirea sumei aferente tichetelor de masă și tichetelor cadou, ci la refacerea documentelor contabile.

Referitor la atribuțiile organului de inspecție economico-financiară, recurenta-reclamantă invocă disp. art. 6 și art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare.

Contrar disp. art. 6 din O.U.G. nr. 94/2011, instanța de fond a constatat că pârâta DGRFP Craiova nu și-a depășit competențele legale prin dispunerea măsurii de la pct. 3.

Raportat la aceste prevederi legale, măsurile dispuse conform atribuțiilor organului de inspecție economico-financiară privesc decizii referitoare la reglementările financiar-contabile și nu măsuri date în aplicarea instituțiilor reglementate de C. civ.

Apreciază recurenta-reclamantă că măsura de restituire a sumei de 2.288.492 RON are ca temei o răspundere contractuală ca urmare a încheierii contractelor de prestări servicii încheiate cu acționarul majoritar.

Pentru argumentarea criticii întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă are în vedere o motivare contradictorie a sentinței atacate, față de constatările organului de inspecție economico-financiară.

Se arată că instanța de fond, deși face trimitere la prevederile clauzelor contractuale - art. 23 din contractele de prestări servicii care permiteau părților contractante adaptarea acestora pe durata îndeplinirii contractului, în funcție de modificările legislative - motivează contradictoriu nerespectarea acestor clauze de către reclamată.

Instanța de fond a reținut că reclamanta a transmis, începând cu data de 23.02.2016, mai multe adrese către Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., în vederea renegocierii tarifelor contractate, raportate strict la tarifele afectate de creșterea salariului minim garantat în plată, prevăzut de H.G. nr. 1017/2015, fără nicio referire la tichetele de masă sau tichetele cadou.

Contrar acestor susțineri, recurenta-reclamantă invocă faptul că din adresele depuse la dosar și nominalizate în cuprinsul cererii de recurs, rezultă contrariul și anume, faptul că societatea a demarat procedura renegocierii tarifelor de prestări servicii în care erau incluse tichetele, în sensul eliminării acestora, datorată creșterii salariului minim garantat în plată.

Ca urmare a negocierii au fost eliminate din tarifele de prestări servicii tichetele în discuție, însă acționarul majoritar nu a mai dat curs finalizării procedurii de renegociere a tarifelor și acceptării noilor fundamentări de tarife fără tichete.

Recurenta-reclamantă susține și existența unor considerente contradictorii prin reținerea de către instanța de fond a prejudicierii acționarului majoritar (achizitorul din contractele de prestări servicii), în timp ce, prin actele atacate s-a invocat prejudicierea salariaților prin neinvocarea tichetelor de masă și tichetelor cadou.

Prin întâmpinare, intimații-pârâți Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Ministerul Finanțelor Publice au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că reclamanta nu a acordat în cursul anului 2016, salariaților proprii, tichete de masă și tichete cadou, inspecția s-a efectuat la un operator economic în sensul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 94/2011. Și a avut în vedere modalitatea de evidențiere în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor, prin urmare, nu s-a depășit competența prevăzută de lege.

Se mai arată că nu pot fi avute în vedere criticile privind îndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor asumate prin contract, cât timp nu a fost analizată prejudicierea achizitorului și nici susținerile efectuării renegocierii tarifelor ce privesc tichetele, deoarece în adresele emise nu se face referire la acestea ca o componentă a cheltuielilor cu ocazia fundamentării tarifului orar pentru determinarea prețului contractelor.

Intimații-pârâți solicită și respingerea criticii întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neexistând contradicție între considerentele sentinței recurate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosar, Înalta Curte reține că, în temeiul O.U.G. nr. 94/2011 și H.G. nr. 101/2012, în perioada 28.11.2016 - 14.03.2017, intimata-pârâtă DGRFP Craiova a efectuat la sediul recurentei-reclamante o inspecție economico-financiară cu obiectivul "verificarea fundamentării și execuției bugetului de venituri și cheltuieli, a nerespectării disciplinei bugetare, economico-financiare și contabile și a prevederilor legale cu privire la bunurile din domeniul public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale, verificarea modului de constituire, declarare și virare a dividendelor/vărsămintelor, a modului de organizare și executare a formelor obligatorii de control intern/managerial, precum și aspecte sesizate de Sindicatul "..." Oltenia.

Organul fiscal a dispus obligarea recurentei-reclamante la îndeplinirea mai multor măsuri, printre care și cea contestată în cadrul cererii de recurs, Măsura nr. 3, conform căreia "conducerea A. S.A. va acționa în vederea restituirii către Complexul Energetic Oltenia S.A. a sumei de 2.288.492 RON reprezentând c/valoarea veniturilor încasate în mod nelegal, precum și a sumei de 15.348 RON, reprezentând daune-interese, până la data de 15.02.2017 și care vor fi actualizate până la data restituirii integrale a sumei de 2.288.492 RON".

S-a reținut că între reclamantă și Societatea Complexul Energetic Oltenia s-au încheiat contracte de prestări servicii pentru anul 2016, prin care prestatorul (reclamanta) urma să plătească angajaților săi tichete de masă și tichete cadou, însă acestea nu au fost acordate, iar cheltuielile nu s-au regăsit în evidența contabilă, deși se regăsesc în valorile facturate de reclamantă, încălcându-se astfel Legea contabilității nr. 82/1991.

Din actele dosarului și contrar celor reținute de prima instanță, recurenta-reclamantă a facturat suma prevăzută în contractele de prestări servicii, dar tarifele au fost restructurate, datorită apariției H.G. nr. 1017/2015 privind creșterea salariului minim brut pe țară garantat în plată.

Recurenta-reclamantă a înaintat către Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. noile tarife fără să fie evidențiate tichetele de masă și tichetele cadou, iar aceasta din urmă și le-a însușit.

Prin urmare, în speță nu este incidentă instituția plății nedatorate, beneficiarul a recepționat serviciile facturate de către prestatoare la nivelul tarifelor contractate și a achitat facturile.

Înalta Curte constată că prestatorul nu avea obligația să justifice cheltuielile aferente tichetelor de masă și tichetelor cadou, ci exista obligația să se încadreze în tariful negociat.

Se mai reține că fișele de fundamentare a tarifului orar au un caracter intern, iar în contractul colectiv de muncă s-a prevăzut că aceste tichete se acordă în funcție de situația financiară a societății, de la data acordării.

În bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2016 nu au mai fost prevăzute astfel de cheltuieli datorită creșterii salariului minim pe economie și situației financiare a societății.

C/valoarea serviciilor facturate de recurenta-reclamantă s-a achitat după cum deja s-a reținut, în concordanță cu tarifele orare acceptate prin contracte și nu prin luarea în considerare a elementelor de cost ce compun tariful orar, iar neînregistrarea în contabilitate a cheltuielilor de natură salarială (unde se încadrează tichetele) conduce la sancționarea persoanelor responsabile, iar nu la restituirea sumei prin intermediul plății nedatorate.

Recurenta-reclamantă a înregistrat în contabilitate costuri cu salariile majorate conform H.G. nr. 1017/2015, astfel că nu există obligația restituirii sumei, prevederile art. 1341 din C. civ. fiind greșit aplicate de prima instanță.

În ceea ce privește competența organului fiscal de a dispune Măsura nr. 3, Înalta Curte, analizând disp. art. 3 pct. 4 și art. 6 din O.U.G. nr. 94/2011, constată că motivul de nelegalitate este nefondat, controlul fiind în concordanță cu prevederile art. 6 lit. b) din ordonanță, însă concluzia la care a ajuns organul fiscal, cât și dispoziția luată sunt în contradicție cu atribuțiile acestuia.

Împrejurările invocate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în noțiunea de "considerente contradictorii", deoarece instanța de fond și-a expus argumentația avută în vedere la adoptarea soluției asupra cererii reclamantei, ipoteza prejudicierii achizitorului făcând parte din raționamentul ce a condus la pronunțarea hotărârii.

Față de acestea, reținând întrunirea motivelor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va dispune admiterea recursului și casarea în parte a sentinței atacate.

În rejudecare, se va admite în parte acțiunea, anulându-se actele atacate, cu privire la Măsura nr. 3.

Urmează să se mențină celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva Sentinței nr. 471 din 17 octombrie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare,

Admite în parte acțiunea reclamantei S.C. A. S.A.

Anulează Dispoziția Obligatorie nr. CRRF-AIF 1171/12.04.2017 emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova cu privire la Măsura nr. 3 și Decizia nr. 88/P/20.11.2017 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice-Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, cu privire la aceeași măsură.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

GGC - NN