ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4447/2021

Deliberând asupra recursurilor de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 147 din 9.05.2017 privind soluționarea contestației prealabile, a Deciziei de impunere nr. x din data de 13.01.2017, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 13.01.2017.

În subsidiar, a solicitat anularea Deciziei nr. 147/09.05.2017 și trimiterea cauzei către organul fiscal pentru soluționarea pe fond a contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x din data de 13.01.2017, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 13.01.2017.

Prin sentința nr. 151 din 10 decembrie 2018, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Iași- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor.

A anulat Decizia nr. 147 din 9.05.2017 emisă de Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor.

A respins cererea privind anularea Deciziei de impunere nr. x din data de 13.01.2017 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 13.01.2017.

A respins cererea de trimitere a cauzei către organul fiscal pentru soluționarea pe fond a contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x din data de 13.01.2017, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 13.01.2017.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

A declarat recurs și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, prevalându-se de cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Analiza cererilor de recurs

Analizând cu prioritate recursul pârâtei ANAF - Direcția Generală Juridică a cărei eventuală admitere ar conduce la neanalizarea pe fond a recursului reclamantei și a pricinii, instanța de recurs reține că ANAF a arătat că contrar celor reținute de instanța de fond, în speța titlul de creanța nu a fost comunicat in data de 6.02.2017, cum greșit a reținut instanța, ci în data de 1.02.2017, potrivit confirmării de primire pe care apare semnătura de primire și data primirii.

Astfel, în mod corect ANAF - Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor a dispus respingerea ca nedepusă în termen a contestației formulată de A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/13.01.2017 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/13.01.2017 de organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui, pentru suma totală de 1.635.574 RON, având in vedere ca aceasta a fost formulată în afara termenului legal de exercitarea a căii administrative de atac.

Așa cum rezulta din actele de la dosar, organele de inspecție fiscală au comunicat prin poștă la sediul societății din Comuna Cristesti, localitatea Cristesti, jud. lași, Decizia de impunere nr. x/13.01.2017, titlu de creanță ce a fost primit la data de 1.02.2017 potrivit confirmării de primire aflată în copie la dosarul cauzei.

Astfel, in mod greșit instanța și-a însușit susținerea reclamantei ca ar fi primit titlul de creanța contestat la data de 6.02.2017.

Aceste susțineri nu pot fi primite, diferențele dintre evidențele celor două părții fiind explicitate în considerentele instanței de fond.

Reavizările poștale purtând ștampila Oficiului Poștal, sunt edificatoare, eventuala/ipotetica lor nerealitate neputând fi analizată de această instanță.

Astfel față de argumentele expuse acest recurs nu poate fi primit.

Recursul reclamantei întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 respectiv pct. 8 din C. proc. civ. nu decelează cele 2 motive deși extinse pe 26 pagini.

Or, trebuie precizat că recursul poate fi primit numai pentru motive de legalitate nu și de temeinicie.

În ceea ce privește motivele legate de derularea controlului fiscal, criticile vizează începerea inspecției fiscale, durata acesteia.

În ceea ce privește durata inspecției fiscale de maxim 45 de zile prevăzute de art. 126 Codul de procedură fiscală s-a stabilit în mod constant pe cale jurisprudențială faptul că acest termen, în lipsa prevederii unei sancțiuni exprese se poate prelungi peste acest termen atunci când sunt motive întemeiate.

Instanța consideră că aceste motive pot fi controalele încrucișate la firmele despre care s-a afirmat a fi inactive.

Termenul de 45 de zile apare astfel ca fiind ultimul de recomandare.

Pe de altă parte aspectele invocate de recurentă precum că anterior începerii efective a inspecției fiscale - dată relevantă pentru intervalul de 45 de zile, s-au solicitat acte contabile nu înseamnă nicicum, precum corect a reținut și instanța de fond, nici faptul că respectivul control ar fi început mai devreme și nici faptul că perioada de suspendare nu ar fi fost reală.

Legat de suspendarea și reluarea inspecției fiscale aspectele criticate de recurentă sunt fără efect din punctul de vede al legalității actului de control.

În ceea ce privește aspectele de fond reținute prin actul de control, acestea se raportează la caracterul fictiv al achizițiilor de bunuri și servicii precum și prestări de servicii către:

- S.C. B. SRL

- S.C. C. SRL

- S.C. D. SRL

- S.C. E. SRL

- S.C. F. SRL

- S.C. G. SRL

- S.C. H. SRL

Criticile din recurs, o reluare a celor de la fond, în fapt pot fi conchise în aceea că societatea nu avea posibilitatea și nici atribuția de a verifica dacă furnizorii noștri au sau nu au documente justificative pentru bunurile livrate și dacă au sau nu au salariați, dreptul la rambursare neputând fi afectat dacă societățile furnizoare au folosit sau nu documente conforme cu prevederile legale și dacă și-au angajat sau nu cu forme legale salariați.

Instanța de recurs subliniază că în cadrul controlului de legalitate nu are a relua analiza fiecărei facturi în parte, aceste aspecte fiind detaliate de către instanța de fond.

Se impune însă sublinierea că jurisprudența Înaltei Curți în cazul existenței unor tranzacții pretins nereale din cauză că societățile erau inactive prevede că era atribuția cocontractanților de a verifica acest aspect. Cât despre posibilitatea de a realiza aceasta nici nu mai poate fi vorba, câtă vreme accesarea Registrului Comerțului este publică.

Mai mult, în cazul S.C. E. S.R.L. și S.C. G. S.R.L. acestea aveau aceleași asociat și administrator precum societatea reclamantă, respectiv I..

În concret, inexistența mijloacelor pretins a fi închiriate precum utilaje, precum și operațiunile de stornare și refacturare în trei, mențin opinia primei instanțe asupra caracterului nereal al operațiunilor în scopul creării condițiilor pentru deducerea TVA.

Similar, în ceea ce privește realitatea operațiunilor rezultând din tranzacțiile S.C. C. S.R.L. rezultând din existența utilajelor și din aceea că această societate și S.C. B. S.R.L. apar ca societate afiliate, aspect necontestat de părți în mod real.

Cât privește facturile emise de S.C. D. S.R.L. modalitatea de facturare a lucrărilor de construcție în mod succesiv către societăți aparținând sau administrate de către reprezentantul reclamantei a ridicat de asemenea suspiciuni.

Acestea nu au privit de această dată realitatea,ci utilitatea lucrărilor raportat bineînțeles la existența unor documente justificative.

Cheltuielile vizând motorina reprezintă facturi emise de S.C. H. S.R.L. vizează doar facturile din anul 2012, au fost tratate ca suspecte pentru lipsa dovezii mijloacelor de transport, câtă vreme delegat era menționat doar I., evident față de cantităților mari achiziționate și de regulile privind transportul combustibililor fiind nevoie de utilaje speciale.

Mai mult nu s-a făcut dovada necesității consumului.

În concluzie nu sunt incidente hotărârile CJUE întrucât nu este vorba doar despre neîndeplinirea condițiilor de formă ale înscrisurilor justificative ci despre realitatea operațiunilor.

Invocarea în finalul recursului, a încălcării de către organele fiscale a principiului neutralității TVA în sensul că acesta impunea organelor de inspecție fiscala sa respingă TVA colectata de A. S.R.L. în temeiul livrărilor ulterioare, pentru a nu crea discrepante sub aspectul tratamentului aplicabil celor două tranzacții nu poate fi primită iar o astfel de interpretare neîntâlnită niciunde ar conduce la concluzia că tranzacțiile "fictive" ar trebuie să fie de facto acceptate.

Cât privește înlăturarea "probei cu expertiza fiscală", aceasta nu reprezintă decât o probă egală cu orice înscris depus de părți în dosar.

Mai mult, judecătorul fondului a înlăturat motivat concluziile acestuia.

În concluzie față de analiza de mai sus, soluția instanței de fond apare ca legală.

Cum în raport de motivele invocate în recursul reclamantei nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 sau pct. 8 C. proc. civ. iar cel al pârâtei în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a le respinge pe celelalte ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. S.R.L. și de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva sentinței nr. 151 din 10 decembrie 2018 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2021.

GGC - MM