ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4441/2021

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București la data de 1.10.2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Școala de Studii Avansate a Academiei Române - Departamentul de Științe economice, sociale și juridice al Academiei Române și Institutul de Cercetări Juridice Acad. B. al Academiei Române anularea actului administrativ înregistrat cu nr. x din 12.11.2019 prin care a fost aprobata exmatricularea sa, act administrativ emis de către Președintele SCOSAAR din cadrul Academiei Române, anularea actului administrativ nr. x din 31.10.2019 emis de către Departamentul de Științe economice, sociale și juridice, Institutul de Cercetări Juridice Acad. B., act administrativ prin care conducătorul de doctorat a solicitat exmatricularea sa și anularea actului administrativ nr. 23 din 3.03.2020 emis de către directorul Institutului de Cercetări Juridice, act administrativ care a menținut Decizia nr. 4993 din 12.11.2019 a SCOSAAR a Academiei Române prin care a fost aprobata cererea de exmatriculare a acestuia. De asemenea, reclamantul a solicitat și suspendarea actului până la soluționarea acțiunii în anulare și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.

La primul termen de judecată fixat în cauză, respectiv la data de 27 octombrie 2020, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale, luând act și de invocarea, de către cei doi pârâți a excepției necompetenței materiale. A fixat un nou termen pentru ca reclamantul să se apere pe acest aspect.

La termenul fixat în acest scop, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, soluționând excepțiile invocate în cauză, a respins excepția necompetenței materiale, invocată de pârâți, admițând excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Astfel, dosarul a fost înregistrat la data de 24 decembrie 2020 pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal sub același nr. de dosar, respectiv x/2020

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Hotărârea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 223 din data de 11.03.2021 Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul Institutul de Cercetări Juridice Acad. B. al Academiei Române și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență că Institutul de Cercetări Juridice "Acad. B." al Academiei Române este înființat în baza art. 7, lit. b) și c) din O.G. nr. 57/2002, subordonat Academiei Române, având personalitate juridică și dispune de autonomie financiară și managerială, reținându-se astfel că emitentul actelor administrative este Academia Română instituție de interes public autoritate centrală.

Raportat la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 752/2001 și la art. 3 alin. (3) și (4) același act normativ a fost admisă excepția de necompetență materială și declinată competența materială în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Ca urmare a declinării competenței, dosarul a fost înregistrat la data de 1.04.2021 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, sub același număr.

Hotărârea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 88 de la 18.05.2021, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a admis la rându-i excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență, că emitentul celor două acte sunt autorități publice locale, aflate în subordinea Academiei Române, ceea ce nu le conferă statutul de autoritate publică centrală, în cadrul Academiei Române aflându-se numeroase institute atât în București cât și în țară.

S-a reținut, astfel că cei doi pârâți au rangul de autoritate locală, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, competentă și teritorial având în vedere domiciliul reclamantului.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Verificând mai întâi regularitatea învestirii sale cu conflictul negativ de competență, Înalta Curte apreciază că este competentă să îl soluționeze, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, în calitate de instanță ierarhic superioară și comună instanțelor aflate în conflict.

Analizând obiectul cauzei deduse judecății, în regulator de competență, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a prezentului litigiu în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Argumente de fapt și de drept relevante

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite cu privire la rangul celor două autorități pârâte chemate în proces, în calitate de pârâți.

În soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte, verificând cererea de chemare în judecată reține că prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Școala de Studii Avansate a Academiei Române - Departamentul de Științe economice, sociale și juridice al Academiei Române și Institutul de Cercetări Juridice Acad. B. al Academiei Române:

- anularea actului administrativ înregistrat cu nr. x/12.11.2019 prin care a fost aprobata exmatricularea sa, act administrativ emis de către Președintele SCOSAAR din cadrul Academiei Române,

- anularea actului administrativ nr. 200/31.10.2019 emis de către Departamentul de Științe economice, sociale și juridice, Institutul de Cercetări Juridice Acad. B., prin care conducătorul de doctorat a solicitat exmatricularea sa și

- anularea actului administrativ nr. 23 din 3.03.2020 emis de către directorul Institutului de Cercetări Juridice, ce a menținut Decizia nr. 4993 din 12.11.2019 a SCOSAAR a Academiei Române prin care a fost aprobata cererea de exmatriculare a acestuia.

De asemenea, reclamantul a mai solicitat suspendarea actului până la soluționarea acțiunii în anulare și obligarea pârăților la cheltuieli de judecată.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (11) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) și alin. (11) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În raport de obiectul litigiului dedus judecății este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, în mod temeinic și legal Curtea de Apel Ploiești a statuat că, în cauză, competența materială se stabilește după poziția organului emitent al actelor contestate, respectiv, trebuie stabilit dacă emitentul acestora este o autoritate publică centrală sau locală.

Înalta Curte reține că, prin autoritate centrală, se înțelege acea entitate care este poziționată la vârful ierarhiei sistemului autorităților publice sau a unui subsistem al sistemului autorităților publice (cum este cazul ministerelor, al autorităților publice centrale de specialitate) și care este învestită cu competențe de coordonare și conducere a celorlalte autorități din sistem/subsistem.

În cauza dedusă judecății, cele două autorități chemate în proces, ca pârâte, sunt: Școala de Studii Avansate a Academiei Române - Departamentul de Științe Economice, Sociale și Juridice al Academiei Române și Institutul de Cercetări Juridice Academician B. al Academiei Române.

Se constată, așadar, că, în prezenta cauză, nu Academia Română, ca instituție de sine stătătoare, este chemată în proces, ci două instituții aflate în subordinea Academiei Române, ce funcționează în conformitate cu art. 3 alin. (3) și (4) din Legea nr. 752/2001, dispoziții reținute, de altfel, de ambele instanțe aflate în conflict, precum și în conformitate cu art. 7 lit. b) și c) din O.G. nr. 57/2002, ce prevăd că " În sistemul național de cercetare-dezvoltare sunt cuprinse următoarele categorii de unități și instituții de drept public:

b) institute, centre sau stațiuni de cercetare-dezvoltare din subordinea Academiei Române, Academiei Oamenilor de Știință din România sau a academiilor de ramură;

c) alte institute, centre sau stațiuni de cercetare-dezvoltare organizate ca instituții publice ori de drept public, inclusiv institutele de cercetare-dezvoltare cu personalitate juridică ale instituțiilor de învățământ superior de stat acreditate;"

Potrivit art. 1 din Legea nr. 752 din 27 decembrie 2001 republicată:

(1) Academia Română este cel mai înalt for național de consacrare științifică și culturală, care reunește personalități din țară și străinătate cu realizări deosebite în științe, litere, arte și în alte domenii ale spiritului.

(2) Academia Română este continuatorul și unicul legatar al Societății Literare Române înființate în 1866, reorganizată în anul 1867 în Societatea Academică Română și în anul 1879 în Academia Română.

(3) Academia Română este instituție de interes public național de cercetare în domeniile fundamentale ale științei, autonomă, cu personalitate juridică de drept public.

ART. 3

(1) Academia Română are în structură secții științifice alcătuite din membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare.

(2) Atribuțiile secțiilor științifice se stabilesc prin statut.

(3) În subordinea Academiei Române funcționează, în condițiile legii, institute și centre de cercetare științifică.

(4) Institutele de cercetare științifică din subordinea Academiei Române se înființează și se organizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Adunării generale a Academiei Române.

Potrivit mențiunilor de pe site-ul Academiei Române (https:/acad.ro/), Academia Română are în sistemul său 60 de institute și centre de cercetare care contribuie la dezvoltarea științei, literelor și artelor în țară, prin realizarea programelor de interes național, a programelor fundamentale și prioritare, atât în București cât și în alte orașe ale țării iar în subordinea sa funcționează Școala Doctorală numită "Școala de Studii Avansate a Academiei Române" (SCOSAAR), care are mai multe departamente, respectiv Departamentul de științe exacte, Departamentul de științele vieții, medicale și agricole, Departamentul de științe umaniste, Departamentul de științe economice, sociale și juridice, Departamentul de științe inginerești, mecanice, calculatoare, Departamentul Filiala Cluj-Napoca, Departamentul Filiala Iași, Departamentul Filiala Timișoara.

Cum în prezenta cauză nu Academia Română este chemată în proces, ci două autorități cu personalitate juridică și autonomie, ce se află în subordinea sa, actele administrative contestate fiind emise de acestea, Înalta Curte reține că ele nu se pot identifica, totuși, cu însăși Academia Română, fiind irelevant rangul acesteia, de autoritate publică centrală.

Faptul că cele două autorități se află în subordinea Academiei Române, având personalitate juridică și dispunând de "autonomie financiară și managerială", conform art. 7 lit. b) și c) din O.G. nr. 57/2002, aplicabile pârâtului Institutul de Cercetări Juridice " Academia B.", nu le conferă statutul de autoritate publică centrală, în sensul prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în lipsa unui act normativ care să califice expres entitățile în discuție, ca organe ale autorității publice centrale, neprezentând importanță din perspectiva determinării rangului autorității publice, personalitatea juridică a Academiei Române, în subordinea căreia funcționează cei doi pârâți din prezenta cauză.

În condițiile în care, în cauză cei doi pârâți chemați în judecată sunt Școala de Studii Avansate a Academiei Romane- Departamentul de Științe economice, sociale și juridice al Academiei Romane și Institutul de Cercetări Juridice Acad. B. al Academiei Romane, ambii aflați, deci, în subordinea Academiei Române, conform dispozițiilor legale mai sus menționate și nu există nici o altă normă legală care să le confere acestora, expres, statutul de autorități publice centrale, Înalta Curte, reține că pârâții au rangul de autoritate locală, neputându-se identica, totuși, cu însăși Academia Română.

Față de aceste considerente, reținând că pârâții chemați în proces au rangul de autoritate locală, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, constată că, în prezenta cauză, competența materială de soluționare revine tribunalului, în speță Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Temeiul legal al regulatorului de competență

În consecință, având în vedere considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența materială de soluționare a cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Școala de Studii Avansate a Academiei Române - Departamentul de Științe Economice, Sociale și Juridice al Academiei Române și Institutul de Cercetări Juridice Acad. B. al Academiei Române în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.

GGC - MM