ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.10.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4405/2021

HOTĂRÂRE
05.10.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4405/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

La data de 9.12.20156 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. prin care a chemat în judecată pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (CNDIPT - OIPOSTRU) pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei de recuperare a prefinanțării nr. x, ca fiind prematur emisă.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2783 din 28 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, ca inadmisibilă.

Totodată, a admis excepția prematurității (inadmisibilității) capătului de cerere privind anularea deciziei de recuperare a prefinanțării nr. 6897/2015 respingând acest capăt de cerere, ca inadmisibil.

De asemenea, a respins capetele de cerere privind restituirea TVA și plata penalităților de 118.352,72 RON, din acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței civile nr. 2783 din 28 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., respectiva cale de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal sub același număr de dosar, respectiv x/2015

În cadrul dosarului de recurs, recurenta S.C. A. S.R.L. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, în raport de principiul priorității dreptului Uniunii Europene, principiu reglementat în art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, în raport de prevederile art. 16 din Constituție, formându-se dosarul asociat nr. x/2015

Hotărârea ce face obiectul recursului dedus judecății

Prin încheierea din data de 24 aprilie 2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei încheieri pronunțată la data de 24 aprilie 2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L., conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, solicitând admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane nu a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurenta - reclamantă.

Procedura de soluționare a recursului

Având în vedere obiectul judecății și dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, ce prevăd că " încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară**), în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.", Înalta Curte, reținând că judecata se desfășoară cu celeritate, prin Rezoluția menționată și atașată la fila x (verso) a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22 octombrie 2019, în ședința publică, cu citarea părților.

Încheierea de suspendare a judecății

La termenul de judecată din data de 22 octombrie 2019, Înalta Curte, constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă, prin încheierea de ședință din 22 octombrie 2019, a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L împotriva încheierii din 24 aprilie 2019, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților, respectiva încheiere fiind comunicată recurentei - reclamante la data de 2.12.2019 (dosar) și intimatului - pârât la data de 22.11.2019 (dosar).

Termenul de judecată din data de 5 octombrie 2021 a fost fixat în conformitate cu dispozițiile art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1275 din 17.12.2015, pentru a se verifica dacă mai subzistă cauza ce a determinat suspendarea judecății, ambele părți fiind citate cu mențiunea de a depune punct de vedere cu privire la excepția perimării.

Doar Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Educației a transmis la data de 20.07.2021 punct de vedere privitor la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 416 C. proc. civ., considerând că, în cauză, poate opera instituția perimării, solicitând deopotrivă și judecarea în lipsă, conform art. 223 C. proc. civ.

La data de 13.09.2021 aceeași autoritate a transmis și Note Scrise, în cuprinsul cărora solicită a se constata că a intervenit perimarea cererii de recurs, menționându-se deopotrivă că, potrivit H.G. nr. 518/20.07.2017, a operat de drept transmiterea calității procesuale conform art. 38 C. proc. civ., această calitate fiind deținută la acest moment de Ministerul Educației - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman, vechea autoritate, respectiv Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, nemaiavând nici o calitate de a formula apărări.

Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Prin încheierea de ședință din data de 22.10.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a suspendat recursul pentru lipsa părților, conform dispozițiilor art. 411 alin. (1), pct. 2 din C. proc. civ., iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, motiv pentru care cauza a fost repusă pe rol în vederea punerii în discuția părților a excepției de perimare, invocată din oficiu.

Încheierea de ședință din data de 22.10.2019, a fost comunicată ambelor părți, respectiv recurentei - reclamante în data de 2.12.2019, conform Procesului-verbal de înmânare atașat la dosar și intimatului - pârât în data de 22.11.2019, conform Dovezii de înmânare, atașată la dosar, acestea fiind ultimele actele de procedură întocmite în cauză.

Raportat la data de 2.12.2019, data depunerii încheierii de suspendare a judecății la cutia poștală a recurentei-reclamante, termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. s-a împlinit la data de 2 iunie 2020 (într-o zi lucrătoare de marți)

Deși încheierea de ședință din data de 22 octombrie 2019 este definitivă, părțile au avut posibilitatea timp de 6 luni de la momentul suspendării judecății să solicite reluarea judecării procesului, printr-o cerere formulată în conformitate cu dispozițiile art. 415 alin. (1) C. proc. civ.

Reține însă Înalta Curte că, în cauză, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., că nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu există vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu există vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ.

Astfel, în analiza prioritară a excepției absolute și peremptorii de perimare a judecății, invocată din oficiu, conform art. 420 alin. (2) C. proc. civ., instanța va reține că atâta vreme cât pricina a rămas în nelucrare din vina părților începând cu data de 22.10.2019, care nu au făcut demersuri în vederea reluării judecății și nici dovada că ar fi intervenit situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea se datorează pasivității exclusive a părților, fiind menținută mai mult de 6 luni.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte, dând eficiență sancțiunii instituite prin art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., care arată că termenul de perimare este de 6 luni dacă a rămas cauza în nelucrare din vina părții, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1), coroborat cu art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., va constată perimat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 24 aprilie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

Constată perimat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 24 aprilie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul se va depune la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1983/2021
de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Centrul Național de Dezvoltarea a Învățământului Profesional și Tehnic - Organismul Intermediar POSDRU. A anulat răspunsul la contestație nr. 6885/2
ÎCCJ 2020-03-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1479/2020
Ședința publică din data de 10 martie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de la data de
ÎCCJ 2021-06-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3491/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată la data de 26.03.2014, sub numărul x/2014, pe rolul Tri
ÎCCJ 2022-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4465/2022
a respins excepția de inadmisibilitate și excepția de prematuritate în formularea cererii, a admis cererea formulată de reclamanta Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare, în contradictoriu cu
ÎCCJ 2021-10-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4603/2021
Ședința publică din data de 12 octombrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
Sursă