ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4391/2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 17 august 2020, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale, a solicitat anularea Notei de constatare din data de 31 octombrie 2019, întocmită ca urmare a acțiunii de control ANRM - Compartimentul de Inspecție Teritorială Târgoviște, dispusă prin adresa ANRM - DGISTAMOP nr. x/15.05.2019, cu nr. înregistrare la unitatea controlată x/09.10.2019, respectiv anularea măsurilor dispuse la punctele 1, 2 și 3 din Nota de constatare, precum și anularea răspunsului nr. x, emis de ANRM la data de 19 decembrie 2019 în soluționarea plângerii prealabile formulată de reclamantă.

2.1. Prin sentința civilă nr. 6244/24.11.2020, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul București a reținut, în esență, că în cauză se solicită anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală, astfel că, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială pentru soluționarea litigiului revine Curții de Apel București.

2.2. Prin sentința civilă nr. 864 din 3 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, a declinat în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei privind reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale, și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea hotărârii, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că actul contestat în cauză este emis de Compartimentul de Inspecție Teritorială Târgoviște, care este un organ regional și nu central, astfel că, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială pentru soluționarea litigiului revine Tribunalului București.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

În speță, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale, a solicitat anularea parțială a Notei de constatare din data de 31 octombrie 2019, întocmită de Compartimentul de Inspecție Teritorială Târgoviște din cadrul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce privește rangul autorității emitente a actului administrativ contestat în cauză.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Conform prevederilor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1419 din 18 noiembrie 2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, această autoritate se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației public centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea primului-ministru, printr-un consilier de stat, și este autoritatea competentă abilitată să aplice dispozițiile Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii petrolului nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 6 alin. (1) din același act normativ prevăd că Agenția Națională pentru Resurse Minerale are în structura organizatorică compartimente de inspecție teritorială a desfășurării activităților miniere și petroliere în condițiile prevăzute în licențele miniere și acordului petroliere, organizate pe grupe de județe sau, după caz, pe județe.

La art. 7 alin. (1) se precizează că "Atribuțiile, sarcinile și răspunderile personalului Agenției Naționale pentru Resurse Minerale se stabilesc, în conformitate cu structura organizatorică prevăzută în anexa la prezenta hotărâre, prin Regulamentul de organizare și funcționare, aprobat prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale".

Regulamentul de organizare și funcționare la care fac referire prevederile H.G. nr. 1419 din 18 noiembrie 2009 este aprobat prin Ordinul nr. 62/2010 al Președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.

Potrivit art. 6 alin. (4) pct. 1 din Regulamentul menționat, structura organizatorică cuprinde, printre altele, Direcția Generală Gestionare, Evaluare și Concesionare Resurse/Rezerve Petrol (D.G.G.E.C.R/R.P.), alcătuită din compartimente, printre care și Compartimentul Inspecție Teritorială Târgoviște.

Totodată, Înalta Curte reține că potrivit art. 51 alin. (1) din Regulament, compartimentele de inspecție teritorială au atribuții de control și supraveghere a activității tuturor agenților economici români sau străini care execută lucrări ce intră sub incidența Legii petrolului nr. 238/2004 și Legii minelor nr. 85/2003.

Prin urmare, Nota de constatare care formează obiectul cauzei de față este emisă de un organ teritorial, în exercitarea atribuțiilor sale legale, fiind fără relevanță din acest punct de vedere faptul că acțiunea de control s-a dispus de Agenția Națională pentru Resurse Minerale prin adresa nr. x/15.05.2019 ori că organul emitent al actului contestat are sau nu personalitate juridică.

Reținând, pe de o parte, că autoritatea emitentă a notei de constatare este un organ regional, structură aflată în cadrul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale și, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public, Înalta Curte constată că nu curții de apel, ci tribunalului, prin secția specializată, îi revine competența de soluționare a cauzei.

Astfel, este suficientă capacitatea administrativă a autorității, respectiv posibilitatea emiterii de acte administrative, ce determină și eventuala calitate procesuală pasivă într-un litigiu de contencios administrativ și, în final, determinarea instanței competente în raport cu rangul autorității publice pârâte.

În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică județeană (regională), competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul rangului organului emitent și, astfel, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere material să soluționeze prezenta cauză, în fond, este Tribunalul București.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2021.

GGC - MM