ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5860/2024

Ședința publică din data de 06 decembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 decembrie 2023, cu număr de dosar x/2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții B. S.A. și Agenția Națională pentru Resurse Minerale, solicitând instanței anularea în parte a unor acte adiționale la Contractul privind transportul țițeiului, gazolinei și condensatului nr. C./25 martie 2020 încheiat între A. și B. S.A., precum și obligarea pârâtei B. la plata unor despăgubiri ca urmare a anulării parțiale a actelor adiționale și a faptei ilicite a acesteia de a furniza date eronate ce au stat la baza procesului de elaborare a tarifelor de către AMRM în baza Ordinului nr. 364/2022.

2.1. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 775 de la data de 26 aprilie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, reținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, B. S.A. neputând fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

2.2. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 6402/01.10.2024, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționării cererii în favoarea Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivare, a reținut că pârâta B. S.A., ca unic concesionar al sistemului național de transport țiței și derivate prin conducte, este asimilată unei autorități publice conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, și de rang central, prestând serviciul la nivel național, astfel că acțiunile în contencios administrativ îndreptate împotriva pârâtelor din prezenta cauză se soluționează în primă instanță de curtea de apel.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Instanța reține că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema identificării obiectului cauzei deduse judecății și a criteriului de determinare a competenței aplicabil cauzei, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale), și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

De asemenea, instanța reține că articolul 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 definește autoritatea publică ca fiind "orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică;".

În acest sens, Înalta Curte apreciază că, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ.

Are în vedere și articolul 5 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ care definește administrația publică centrală ca fiind "totalitatea activităților desfășurate, în regim de putere publică, de organizare a executării și de executare în concret a legii și de prestare de servicii publice, în scopul satisfacerii interesului public național/general."

Înalta Curte constată că prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. S.A. și Agenția Națională pentru Resurse Minerale anularea în parte a unor acte adiționale la Contractul privind transportul țițeiului, gazolinei și condensatului nr. C./25 martie 2020 încheiat între A. și B. S.A., precum și obligarea pârâtei B. la plata unor despăgubiri.

În baza Acordului petrolier de concesiune încheiat de către pârâta B. S.A. cu pârâta ANRM aprobat prin H.G. nr. 793/2002, titularul acordului de concesiune prestează serviciul public de transport prin Sistemul Național de Transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului, activitate de transport care este definită de art. 19 din Legea nr. 238/2004 ca fiind un serviciu public de interes național și importanță strategică, SNT făcând parte din proprietatea publică a Statului român.

Serviciile publice de transport oferite de B. S.A. au prețurile reglementate și adoptate de ANRM prin Ordinele nr. 53/2008, nr. 229/2021.

Înalta Curte apreciază că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 2 alin. (1), lit. b), teza a II-a din Legea contenciosului administrativ, care asimilează autorităților publice, și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, în speță B. S.A..

Astfel, instanța constată că obiectul contractului de transport nr. x/25.03.2020 încheiat între reclamantă și S.C. B. S.A. se referă la prestarea unor servicii de transport prin utilizarea/punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, fiind un contract de natură administrativă în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; că reclamanta a contestat tarifele pentru serviciul public național de transport țiței și derivate, considerând imputabilă ambelor pârâte (B. S.A. – persoană juridică de drept privat și Agenția Națională pentru Resurse Minerale – autoritate publică centrală) stabilirea nelegală a acestora, în baza principiului disponibilității.

În același sens, Înalta Curte reține că pârâta B. S.A. este unic concesionar al sistemului național de transport țiței și derivate prin conducte, acționează pe întreg teritoriul țării, ceea ce o califică drept persoană juridică de drept privat care prestează un serviciu public, în regim de putere publică, în scopul satisfacerii interesului public național, astfel că aceasta este asimilată unei autorități publice centrale. Faptul că are sediul în municipiul Ploiești este irelevant pentru determinarea rangului autorității.

De asemenea, dispozițiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevăd faptul că la soluționarea litigiilor prevăzute la alin. (2) se are în vedere regula potrivit căreia principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității interesului public, și totodată, instanța reține că acest contract de transport are legătură cu executarea unui serviciu de interes public, pârâta B. S.A. acționând în regim de putere public, și nu în cadrul libertății contractuale specifică dreptului privat.

Având în vedere că ambele pârâte sunt incluse în categoria autorităților și instituțiilor centrale, Înalta Curte reține, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, că acțiunile în contencios administrativ îndreptate împotriva acestora se soluționează în primă instanță de curtea de apel.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. și pe pârâții B. S.A., Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon și Agenția Națională pentru Resurse Minerale în favoarea Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 06 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.