ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4338/2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, să se dispună anularea Hotărârii nr. 1636/2019 din 19 noiembrie 2019 a secției pentru judecători (în ce o privește pe A.), a Hotărârii nr. 1767/2019 din 21 noiembrie 2019 a secției pentru judecători (în ce o privește pe A.), a Hotărârii nr. 1769/2019 din 21 noiembrie 2019 a secției pentru judecători (în ce îl privește pe B.), a Hotărârii nr. 1890/2019 din 26 noiembrie 2019 a secției pentru judecători (în ce îl privește pe B.), a Hotărârii nr. 1917/2019 din 26 noiembrie 2019 a secției pentru judecători (în ce o privește pe A.) prin care au fost respinse cererile de transfer, precum și obligarea corelativă a pârâtului de a adopta, de îndată, hotărâri prin care să dispună transferul, alternativ, la Curtea de Apel Cluj, Judecătoria Cluj Napoca sau Judecătoria Gherla, pentru A., respectiv la Tribunalul Cluj, Judecătoria Cluj Napoca sau Judecătoria Gherla, pentru B..

Prin sentința civilă nr. 164/2020 din 13 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii; a fost anulată Hotărârea CSM, secția pentru judecători nr. 1890/26.11.2019, prin care s-a respins cererea de transfer formulată de reclamantul B.; a fost anulată Hotărârea CSM, secția pentru judecători nr. 1917/26.11.2019, prin care s-a respins cererea de transfer formulată de reclamanta A.; a fost obligat pârâtul la adoptarea unor hotărâri prin care să dispună transferul ambilor reclamanți la Judecătoria Cluj-Napoca; a fost respinsă în rest cererea, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 164/2020 din 13 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal atât reclamanții A. și B. cât și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii au declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1 Recurenții-reclamanți A. și B., prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea în totalitate a acțiunii, în sensul anulării hotărârilor criticate și transferul recurentei la Curtea de Apel Cluj iar a recurentului la Tribunalul Cluj.

În dezvoltarea motivului de recurs s-a arătat că prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 21 alin. (1) și art. 52 alin. (1) din Constituție, când a conchis că Hotărârile nr. 1767 din 21 noiembrie 2019 și nr. 1769 din 21 noiembrie 2019 se vor menține, fără a examina aceste acte administrative.

Astfel, în opinia recurenților, judecătorul fondului a apreciat în mod eronat că în condițiile în care demersurile acestora nu s-au îndreptat și împotriva hotărârilor prin care au fost admise cererile de transfer ale altor judecători solicitarea reclamanților nu putea fi admisă.

Arată recurenții că nu prezintă nicio relevanță că hotărârile relative la alți judecători, care au fost transferați, prezintă caracter definitiv, respectiv că locurile au fost ocupate, întrucât admiterea cererii lor nu era susceptibilă de a produce efecte în legătură cu alte subiecte de drept.

În continuare, au menționat că deși s-a susținut nulitatea hotărârilor criticate din prisma valenței conferite avizelor emise de Tribunalul Satu Mare și Curtea de Apel Oradea, prima instanța a statuat că nu poate proceda la verificarea legalității acestor avize. Or, cum acestea au fost cuantificate în soluționarea cererilor de transfer, absența examinării motivelor de care s-au prevalat reclamanții se obiectivează într-o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 21 alin. (1) și art. 52 alin. (1) din Constituția României.

Recurenții-reclamanți au mai arătat că atât în ceea ce privește procedura de transfer cât și referitor la condițiile în care, în acord cu legea fundamentală, se poate dispune transferul judecătorilor se impune a fi luate în seamă concluziile la care a ajuns instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 454/2020 a Curții Constituționale, deși judecătorul fondului a apreciat că nu poate achiesa la teza că această decizie atestă automat nelegalitatea hotărârilor atacate.

În măsura în care pârâtul nu avea nicio abilitate de a adopta un act administrativ, chiar normativ, prin care să traseze procedura și criteriile de transfer, dezlegarea instanței de contencios constituțional confirmă, în integralitate, excesul de putere la care s-a dedat pârâtul și în consecință caracterul vădit nelegal al hotărârilor criticate.

S-a precizat că, astfel cum a fost subliniat și prin cererea de chemare în judecată, nu a fost respectată obligația administrației de a motiva măsurile dispuse, hotărârile criticate fiind lovite de nulitate întrucât nu au fost deloc cercetate și corect evaluate motivele de ordin personal și familial invocate.

Au mai menționat că deși la Curtea de Apel Cluj Napoca au rămas două posturi neocupate, judecătorul fondului a dispus transferul la Judecătoria Cluj Napoca, dezlegarea litigiului fiind dată astfel cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și la art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004.

Din această perspectivă, cererea vizând posturile de la Curtea de Apel Cluj Napoca s-a soluționat în cadrul primei etape, astfel, în mod evident admiterea ei lipsea de obiect cererea de transfer pentru Judecătoria Cluj Napoca din prima etapă rezolvată ulterior.

Raportat la situația recurentului s-a arătat, de asemenea, că în mod eronat nu s-a acordat transferul la Tribunalul Cluj Napoca, prima instanță făcând doar o analiză a volumului de activitate între un tribunal și o judecătorie.

În fine, față de efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020 și în lumina dispozițiilor art. 1 alin. (2) din C. civ., au apreciat recurenții că se impunea admiterea acțiunii în totalitate, așa cum a fost formulată și se impunea a se dispune transferul reclamantei la Curtea de Apel Cluj iar al reclamantului la Tribunalul Cluj.

3.2 Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiată.

În opinia recurentului-pârât, instanța de fond a procedat la o greșită aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a art. 60 din Legea nr. 303/2004, precum și ale art. 4 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, apreciind eronat că actele administrative atacate au fost adoptate cu exces de putere.

În acest sens, recurentul reia argumentele invocate în întâmpinare referitoare la criteriile avute în vedere la respingerea cererilor de transfer, considerând că nu există un exces de putere și că hotărârile atacate au fost motivate, fiind adoptate în limitele competențelor legale și cu respectarea dispozițiilor prevăzute la art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Consideră eronată aprecierea primei instanțe în sensul că avizele negative ale Curții de Apel Oradea și Tribunalului Satu Mare sunt acte ce nu au un efect obligatoriu, în condițiile în care din cuprinsul art. 4 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1347/2019, primul criteriu este cel al avizelor normative ale instanțelor implicate și punctul de vedere al curții de apel.

Recurentul a apreciat că în mod greșit instanța de fond a admis cererea intimaților, raportându-se în principal la volumul de activitate existent la acel moment la Tribunalul Satu Mare întrucât chir dacă la momentul analizării cererii de transfer volumul de activitate de la această instanță era sub media națională, vacantarea a încă două posturi (cele ale intimaților) alături de cele 5 posturi deja vacante conduce în mod cert la dezechilibrarea activității acestei instanțe și la creșterea semnificativă încărcăturii pe judecător.

Consideră că hotărârile atacate au fost motivate astfel încât să garanteze legalitatea, oportunitatea și previzibilitatea măsurilor luate și că nu se poate reține că acestea au fost adoptate cu exces de putere, astfel cum această noțiune este definită de art. 2 alin. (2) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În final, consideră că în mod greșit instanța de fond a reținut incidența în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020, apreciind că această decizie se aplică doar pentru viitor potrivit principiului neretroactivității, ceea ce înseamnă, în esență, că decizia menționată determină consecințe juridice în privința raporturilor juridice care apar de la momentul publicării deciziei, ca urmare, normele constatate neconstituționale rămân aplicabile situațiilor juridice anterioare publicării respectivei decizii.

A arătat că trebuie avut în vedere că până la momentul publicării deciziei menționate, norma analizată a beneficiat de o prezumție de constituționalitate care nu a fost răsturnată decât ulterior finalizării procedurii de transfer, actul administrativ atacat menținându-și aptitudinea de a răspunde scopului pentru care a fost emis.

Totodată, chiar dacă s-ar admite ipoteza incidenței deciziei menționate, a apreciat recurentul că această situație nu poate duce la admiterea cererilor de transfer formulate de reclamanți și nici la obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul acestora la Judecătoria Cluj-Napoca, în materia transferurilor judecătorilor și procurorilor neputând fi aplicate uzanțe sau situații asemănătoare, fiind vorba de o procedură specială.

4.1 Prin întâmpinarea formulată în cauză recurenții-reclamanți au solicitat respingerea recursului promovat de recurentul-pârât și aplicarea unei amenzi judiciare recurentului Consiliul Superior al Magistraturii, în cuantumul maxim prevăzut de lege, potrivit art. 184 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., susținând, în esență, caracterul vădit netemeinic al cererii de recurs.

4.2 Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes a recursului promovat de recurenții-reclamanți, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În susținerea excepției a arătat că solicitarea recurenților-reclamanți de casare a hotărârii și admitere integrală a cererii de chemare în judecată este lipsită de interes, câtă vreme cererea de chemare în judecată a avut ca obiect anularea unor acte administrative și obligarea pârâtului la admiterea cererilor de transfer ale reclamanților, alternativ, la un dintre instanțele precizate în petitul cererii, inclusiv Judecătoria Cluj Napoca.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenții-reclamanți au arătat, în ceea ce privește excepția lipsei de interes, că aceasta este vădit neîntemeiată, în condițiile în care acțiunea a fost admisă numai în parte iar transferul a fost dispus la Judecătoria Cluj-Napoca, fiind lesne de observat că nu au obținut câștig de cauză în primă instanță.

În legătură cu apărările asupra fondului recursului promovat de recurentul-pârât, au susținut recurenții-reclamanți că acestea sunt lipsite de suport fiind vădit nefondate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 19 aprilie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 27 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat în limitele ce vor fi expuse în continuare, iar recursul formulat de reclamanți este nefondat.

Cu titlu preliminare Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes a recursului promovat de recurenții-reclamanți, întrucât aceștia urmăresc obținerea unei situații mai favorabile, respectiv transferul la o instanță de grad superior, Curtea de Apel Cluj Napoca respectiv Tribunalul Cluj Napoca, astfel că nu se poate susține că nu justifică interes în promovarea căii de atac.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii au solicitat anularea Hotărârilor secției pentru judecători nr. 1636/2019 din 19 noiembrie 2019 (în ce o privește pe A.), nr. 1767/2019 din 21 noiembrie 2019 (în ce o privește pe A.), nr. 1769/2019 din 21 noiembrie 2019 (în ce îl privește pe B.), nr. 1890/2019 din 26 noiembrie 2019 (în ce îl privește pe B.) și nr. 1917/2019 din 26 noiembrie 2019 (în ce o privește pe A.) emise de pârât și obligarea acestuia să adopte, de îndată, hotărâri prin care să dispună transferul, alternativ, la Curtea de Apel Cluj, Judecătoria Cluj Napoca sau Judecătoria Gherla, pentru A., respectiv la Tribunalul Cluj, Judecătoria Cluj Napoca sau Judecătoria Gherla, pentru B.; precum și obligarea pârâtului la adoptarea de hotărâri prin care să dispună transferul, alternativ, la Curtea de Apel Cluj, Judecătoria Cluj Napoca sau Judecătoria Gherla, pentru A., respectiv la Tribunalul Cluj, Judecătoria Cluj Napoca sau Judecătoria Gherla, pentru B..

Prin sentința recurată, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, au fost anulate Hotărârile secției pentru Judecători nr. 1890/26.11.2019 și nr. 1917/26.11.2019, fiind obligat pârâtul la adoptarea unor hotărâri prin care să dispună transferul ambilor reclamanți la Judecătoria Cluj-Napoca, reclamanții și pârâtul formulând critici de nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii

Reține Înalta Curte că potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".

Decizia Curții Constituționale a României nr. 454 a fost publicată la data de 24 iulie 2020 în Monitorul Oficial al României nr. 655 din 24 iulie 2020.

Susținerile recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii potrivit cărora decizia de mai sus nu are aplicabilitate în speță nu pot fi reținute de instanța de control judiciar.

Așa cum în mod judicios a reținut prima instanță, efectele asupra cauzelor pendinte ale unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate, sunt clarificate de Curtea Constituțională la punctele 24 și 25 din cuprinsul Deciziei nr. 392 din 18 iunie 2020.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție și de caracterul general obligatoriul al deciziilor Curții Constituționale, se reține că, în speță, față de obiectul acțiunii deduse judecății, este incidentă Decizia Curții Constituționale a României nr. 454, constatându-se că la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, prezentul litigiu se afla în curs de judecată.

Instanța de control judiciar apreciază că nu este încălcat principiul neretroactivității legii, întrucât Decizia Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020 produce consecințe juridice și într-o cauză aflată în curs de judecată pentru o situație juridică nefinalizată, respectiv în speță, legalitatea hotărârilor prin care s-a dispus cu privire la cererile de transfer formulate de reclamanți.

Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanții-judecători au contestat hotărârile emise de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători prin care le-au fost respinse cererile de transfer, cereri formulate în baza art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 coroborat cu dispozițiile Hotărârii CSM nr. 1347/2019, prin care s-a aprobat Regulamentul privind transferul judecătorilor.

Temeiul de drept al hotărârilor, prin care s-au respins cererile de transfer ale reclamanților, îl reprezintă dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020 s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, și în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituționale.

În esență, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor legale prin care este reglementată instituția transferului, fără stabilirea condițiilor în care se realizează transferul și care au permis adoptarea Regulamentului ce completează legea, cu încălcarea art. 1 alin. (4) și (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din Constituție. Or, aceste dispoziții legale au stat la baza emiterii hotărârilor CSM contestate în prezenta cauză.

Din cuprinsul motivării rezultă faptul că prevederile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 au fost constatate neconstituționale pentru lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, fapt care generează o stare de impredictibilitate, fiind încălcate art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide în mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.

S-a mai arătat de asemenea că, în ceea ce privește statutul judecătorilor și procurorilor, elementele esențiale ale raporturilor de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forță juridică inferioară acestuia, respectiv prin hotărâre cu caracter normativ emisă de autoritatea pârâtă (regulamentul de transfer).

Așadar, continuă Curtea Constituțională, revine legiuitorului sarcina de a reglementa prin lege, pe de o parte, instituția transferului și criteriile care trebuie să fie îndeplinite (în cadrul Legii nr. 303/2004) și, pe de altă parte, procedura realizării acestuia (în cadrul Legii nr. 317/2004).

În ceea ce privește sentința atacată, deși instanța de fond reține corect incidența Decizia Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020, în mod greșit a obligat pârâtul să emită hotărâri prin care să dispună transferul ambilor reclamanți la Judecătoria Cluj-Napoca, apreciind că sunt întrunite condițiile legale în acest scop.

Înalta Curte consideră că nu numai în controlul de legalitate al hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii, ci și în privința înseși cererilor de transfer sunt incidente dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020.

Astfel, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituționale și urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecare la momentul publicării deciziei, dar și că nu pot fi prevăzute prin Regulament condițiile transferului, acestea fiind necesar a fi reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Așadar nu se poate apela la alte legi care reglementează instituția transferului (C. civ., dreptul muncii, etc.) pentru a "împrumuta" de la acestea condițiile transferului, cu atât mai mult cu cât elementele esențiale ale raporturilor de muncă ale judecătorilor și procurorilor sunt reglementate prin lege specială, Legea nr. 303/2004.

Astfel, în respectarea principiului legalității, nu se putea dispune de către instanța de judecată asupra cererilor de transfer, în condițiile declarării neconstituționalității textului de lege care reglementa transferul, fără însă a cuprinde condițiile de transfer.

Legiuitorul având obligația de a pune în acord cu Constituția prevederile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, iar CSM păstrând atribuția de a dispune asupra cererilor de transfer, Înalta Curte consideră că soluția instanței de fond trebuia să se limiteze la anularea hotărârilor adoptate asupra cererilor de transfer, Consiliul Superior al Magistraturii rămânând învestit cu acestea și urmând să le soluționeze după punerea în acord cu Constituția a dispozițiilor art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004.

În consecință, în raport de argumentele prezentate anterior, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât în limitele arătate.

Recursul recurenților-reclamanți A. și B.

Criticile recurenților-reclamanți subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întemeiate pe faptul că instanța nu ar fi analizat două dintre actele administrative criticate, sunt neîntemeiate.

Soluția de respingere a cererii și de menținere a Hotărârilor nr. 1767/21.11.2019 și nr. 1769/21.11.2019, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători nr. 1767/21.11.2019 a fost respinsă cererea de transfer a reclamantei A. Judecătoria Cluj Napoca și s-a luat act de renunțarea doamnei judecător la cererea de transfer pentru Judecătoria Gherla.

Prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători nr. 1769 din 21.11.2019 a fost respinsă cererea de transfer a reclamantului B. de la Tribunalul Satu Mare la Judecătoria Cluj-Napoca și s-a luat act de renunțarea la cererea de transfer la Judecătoria Gherla.

Judecătorul fondului a respins cererea de anulare a celor două hotărâri reținând în mod judicios că solicitarea reclamanților de a fi transferați nu mai poate fi admisă întrucât aceștia au renunțat la cererea de transfer pentru Judecătoria Gherla iar transferul la Judecătoria Cluj-Napoca nu se mai putea dispune ca urmare a admiterii cererii reclamanților și obligare a pârâtului la adoptarea hotărârii prin care să dispună transferul acestora la Judecătoria Cluj-Napoca.

Prin urmare, întrucât pentru sesiunea de transferuri din 21.11.2019 ambii reclamanți au renunțat la cererea de transfer pentru Judecătoria Gherla, iar prima instanță a admis în parte cererea acestora și a obligat pârâtul la adoptarea unor hotărâri prin care să dispună transferul lor la Judecătoria Cluj-Napoca, o eventuală anulare a celor două hotărârii emise de pârât prin care se respinseseră cererile de transfer la Judecătoria Cluj-Napoca nu se mai putea dispune.

Totodată, față de dezlegarea dată aspectelor mai sus menționate și având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020, criticile recurenților-reclamanți privind încălcarea de către prima instanță a prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și la art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004, referitoare la faptul că în mod eronat nu a acordat transferul la Curtea de Apel Cluj pentru reclamantă, respectiv la Tribunalul Cluj pentru reclamant nu vor face obiectul analizei instanței de control judiciar.

Cât privește cererea recurenților-reclamanți de aplicare a unei amenzi judiciare recurentei-pârâte, în condițiile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată, constatând că legiuitorul a avut în vedere exercitarea unei căi de atac "vădit netemeinice", iar în condițiile în care recursul recurentului-pârât urmează a fi admis, această ipoteză legală nu poate fi incidentă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul reclamanților, va admite recursul declarat de pârât, va casa, în parte, sentința recurată și, rejudecând, va înlătura dispoziția privind obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la adoptarea unor hotărâri prin care să se dispună transferul ambilor reclamanți la Judecătoria Cluj-Napoca; va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate și va respinge cererea formulată de recurenții-reclamanți de aplicare a unei amenzi judiciare recurentului-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes a recursului promovat de recurenții-reclamanți.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței nr. 164/2020 din 13 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, rejudecând:

Înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la adoptarea unor hotărâri prin care să se dispună transferul ambilor reclamanți la Judecătoria Cluj-Napoca.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de recurenții-reclamanți de aplicare a unei amenzi judiciare recurentului-pârât.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2021.

GGC - MM