ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 53/2022

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 17.12.2020, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Judecătoria Cluj-Napoca, au solicitat:

- anularea Hotărârii nr. 318/2020 din 24 martie 2020 a secției pentru judecători (în ceea ce o privește pe A.), a Hotărârii nr. 330/2020 din 24 martie 2020 a secției pentru judecători (în ceea ce îl privește pe B.), a Hotărârii nr. 550/2020 din 02 aprilie 2020 a secției pentru judecători (în ceea ce o privește pe A.), a Hotărârii nr. 636/2020 din 09 aprilie 2020 a secției pentru judecători (în ceea ce o privește pe A.) și a Hotărârii nr. 637/2020 din 09 aprilie 2020 a secției pentru judecători (în ceea ce îl privește pe B.), prin care au fost respinse cererile de transfer ale reclamanților;

- obligarea corelativă a pârâtului de a adopta, de îndată, hotărâri prin care să dispună transferul alternativ, la Tribunalul Cluj sau Judecătoria Gherla, respectiv Judecătoria Cluj-Napoca, pentru reclamanta A., iar în ceea ce îl privește pe reclamantul B., la Tribunalul Cluj sau Judecătoria Cluj-Napoca;

- anularea avizului negativ exprimat în raport de cererea reclamantei A. de transfer la Judecătoria Cluj-Napoca, în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;

- obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 88 din 24 martie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Judecătoria Cluj-Napoca.

A anulat Hotărârea nr. 318/24.03.2020, Hotărârea nr. 330/24.03.2020, Hotărârea nr. 550/02.04.2020, Hotărârea nr. 636/09.04.2020 și Hotărârea nr. 637/09.04.2020, toate pronunțate de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și avizul emis de pârâta Judecătoria Cluj-Napoca privind cererea de transfer a reclamantei A..

A obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să reanalizeze cererile de transfer ale reclamanților.

A obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamanți a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva sentinței civile nr. 88 din 24 martie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A. și B., prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A promovat recurs și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.4. Procedura derulată în recurs

Recurenții-reclamanți au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului promovat de Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondat.

A depus întâmpinare și recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând respingerea recursului promovat de părțile adverse, ca nefondat.

La data de 3 ianuarie 2022, recurenta-reclamantă A. depus o cerere prin care a solicitat, în temeiul art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., să se ia act de renunțarea parțială la judecată, în ceea ce privește solicitarea acesteia de anulare a avizul negativ exprimat în raport de cererea de transfer la Judecătoria Cluj-Napoca, precum și solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 318/2020 a secției pentru Judecători, dar numai în ceea ce privește partea care vizează transferul acesteia de la Tribunalul Satu Mare la Tribunalul Maramureș.

A formulat cerere de renunțare parțială la judecată și recurentul-reclamant B., referitor la solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 330/2020 a secției pentru Judecători, în ceea ce privește partea care vizează transferul acestuia de la Tribunalul Satu Mare la Tribunalul Maramureș.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Prin recurs reclamanții au solicitat admiterea în totalitate a acțiunii formulate de către aceștia, respectiv în loc de a obliga CSM să "reanalizeze cererile de transfer ale reclamanților", instanța să dispună transferul A. la Tribunalul Cluj sau Judecătoria Gherla, respectiv Judecătoria Cluj Napoca și a transferului lui B. la Tribunalul Cluj sau Judecătoria Cluj Napoca, cu acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate.

S-a arătat că reanalizarea cererilor de transfer, în ipoteza în care hotărârea ar rămâne definitivă, în această formă, ar implica o diferență de tratament în ce ne privește, față de ceilalți solicitanți, ale căror cereri de transfer, cercetate în temeiul criteriilor din Regulamentul adoptat potrivit prevederilor neconstituționale, au fost admise. Or, soluționarea unor asemenea cereri nu poate avea loc decât în mod comparativ, în contextul ansamblului solicitărilor formulate. Ca atare, reanalizarea cererilor de transfer, după intervenția legiuitorului, nu va mai putea fi realizată, în aceleași condiții.

De asemenea, soluția pe care o criticăm este de natură a genera, cu referire la cereri, o situație mai grea decât cea în care ne-am fi aflat în cazul în care această decizie nu ar fi existat ori nu ar fi fost aplicabilă, ceea ce nu poate fi acceptat. în concret, reanalizarea cererilor de transfer depinde, pe de o parte, de adoptarea unor norme care să reglementeze criteriile și procedura de urmat și, pe de altă parte, de rediscutarea solicitărilor noastre de către autoritatea publică.

In continuare, examinarea cererilor de transfer, după momentul în care legiuitorul va interveni, față de dispozițiile declarate neconstituționale, în conformitate cu noile prevederi, ce urmează a fi adoptate, va reflecta încălarea gravă a principiului neretroactivității, reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituție.

Totodată, în condițiile în care locurile pe care le-au vizat, prin cererile de transfer formulate, au fost, între timp, ocupate, nu există nicio posibilitate concretă de a se trece la reanalizarea solicitărilor. Subsecvent, procedura de transfer presupune analizarea cererilor depuse în mod comparativ, or aceasta nu poate fi de conceput, în condițiile în care doar solicitările trebuie, din nou, examinate. Rezultă că, deși există o soluție a jurisdicției de contencios administrativ, aceasta este formală și nu dezleagă situația juridică dedusă judecății, fiind imposibil a fi pusă în executare. Mai mult decât atât, în mod contrar prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ne aflăm în aceeași situație în care intimatul pârât este chemat să rezolve cererile de transfer, deși, anterior, a dispus asupra lor cu exces de putere.

Ținând seama de cele de mai sus, apreciază că este vorba despre încălcarea dreptului la un proces echitabil, rezolvarea instanței de contencios administrativ nefiind susceptibilă de a înlătura grava vătămare adusă drepturilor și intereselor legitime.

Corelativ, în cauză s-a produs și o denegare de dreptate, cât timp, fără justificare, instanța a refuzat a dispune asupra înseși cererilor de transfer.

Fără îndoială, atât prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât și dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, obligau judecătorul fondului a pronunța o soluție prin care să tranșeze efectiv raportul dedus examinării sale, independent de împrejurarea că nu existau norme care să instituie procedura și criteriile de transfer.

Sub acest aspect, consideră, pe de o parte, că, odată aplicabilă în cauză Decizia nr. 454/2020 a Curții Constituționale, aceasta implica și admiterea automată a cererilor de transfer.

Pe de altă parte, în măsura în care prima instanță refuza, motivat, raționamentul expus, era necesar să confere eficiență reglementării art. 1 alin. (2) din C. civ., conform căreia în cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, iar în lipsa acestora, dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziții, principiile generale ale dreptului. Așa fiind, lipsa unor norme legale care să stabilească criteriile de transfer nu putea autoriza prima instanță a dispune în sensul reanalizării cererilor după momentul la care acestea vor fi adoptate, fiind în prezenta unei vădite denegări de dreptate. Spre exemplu, în măsura în care situația din cauză era analizată chiar din perspectiva criteriilor din Regulament și în lumina argumentelor din cererea de chemare în judecată, aceasta ar fi determinat admiterea în totalitate a acțiunii.

În ceea ce privește recursul Consiliului Superior al Magistraturii s-a apreciat că în mod greșit s-a reținut incidența în cauză a Deciziei CCR nr. 454/24.06.2020.

Din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020, având ca obiect prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 și art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și prevederile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, prin care Consiliul a fost abilitat să emită regulamentul privind normele de reglementare a procedurii transferului, se reține că aceste dispoziții legale sunt neconstituționale din perspectiva faptului că reglementarea statutului judecătorilor și procurorilor trebuie să se facă prin lege organică.

Aspectele esențiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă trebuie reglementate prin lege organică, Curtea Constituțională arătând că "legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze, pe de o parte, instituția transferului în Legea nr. 303/2004, cu indicarea criteriilor care trebuie să fie îndeplinite, și, pe de altă parte, procedura realizării acestuia în Legea nr. 317/2004".

Totodată, prin Decizia nr. 454 din 24.06.2020, Curtea Constituțională a prevăzut efectele acesteia:

"Ca efect al prezentei decizii, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, "Dispozițiile din legile [...] în vigoare, [...] constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept". Așadar, Curtea constată ca dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție obligă legiuitorul să pună de acord prevederile neconstituționale ale art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, cu dispozițiile Constituției în 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea l, a prezentei decizii [a se vedea, în acest sens. Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, paragraful 24, și Decizia nr. 121 din 10 martie 2020, paragraful 33]. Totodată, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării prezentei decizii, precum și în cauzele supuse revizuirii, în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. [a se vedea și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 549 din 3 august 2011, sau Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19 - 23]".

Din considerentele deciziei sus-menționate se observă că legiuitorul constituțional a invocat prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție referitoare la faptul că dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de ia publicarea deciziei, dacă legiuitorul nu se conformează în sensul celor arătate mai sus și că doar dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării prezentei decizii, precum și în cauzele supuse revizuirii, în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

În acest context, contrar celor reținute de instanța de fond arătă că doar dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării prezentei decizii, ceea ce nu este cazul în dosarul de față, întrucât actele administrative atacate, respectiv Hotărârile nr. 318 din 24.03.2020, nr. 330 din 24.03.2020, nr. 550 din 02.04.2020, nr. 636 din 09.04.2020, nr. 637 din 09.04.2020 emise de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, au fost emise în temeiul art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018 și nu anterioară.

Având în vedere specificul contenciosului administrativ și faptul că motivele de nulitate ale unui act administrativ se analizează în raport cu situația și legislația existente la momentul emiterii acestuia, aprecieză că hotărârile prin care au fost respinse cererile de transfer formulate de intimații-reclamanți reprezintă "facta praeterita", cărora nu li se aplică Decizia nr. 454 din data de 24.06.2020 pronunțată de Curtea Constituțională. Avem în vedere în acest sens și faptul că până la momentul publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, norma incidență, respectiv art. 60 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a beneficiat de o prezumție de constituționalitate care nu a fost răsturnată decât ulterior finalizării procedurii de transfer, actele administrative atacate menținându-și aptitudinea de a răspunde scopului pentru care au fost emise, cu păstrarea echilibrului între interesul public și drepturile și interesele legitime ale destinatarilor.

Pentru termenul când s-a soluționat pricina reclamanții au formulat cerere de renunțare parțială la judecată:

- reclamanta A. referitor la solicitarea de anulare a avizului negativ exprimat în raport de cererea sa de transfer la Judecătoria Cluj Napoca, și

- solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 318/2020 din 24 martie 2020 a secției pentru Judecători, dar numai în ceea ce privește partea care vizează transferul de la Tribunalul Satu Mare la Tribunalul Maramureș, dispoziție ce dorește a fi păstrată.

- reclamantul B. referitor la solicitare de anulare a Hotărârii nr. 330/2020 din 24 martie 2020 a secției pentru Judecători, dar numai în ce privește partea în care vizează transferul de la Tribunalul Satu Mare la Tribunalul Maramureș, dispoziție ce dorește a fi păstrată.

Recursurile apar a fi întemeiate.

Anularea Hotărârilor CSM de către instanța de fond s-a făcut exclusiv pentru faptul că "au fost emise în temeiul unor dispoziții legale inaplicabile din perspectiva cadrului constituțional".

Că legiuitorul nu a corelat încă actul normativ cu cele stabilite prin Decizia Curții Constituționale face imposibilă reanalizarea unor cereri de gen formulate și motivate(acte, avize) în baza unei norme abrogate.

Pe de altă parte situația nouă din recurs generată de cele două cereri ale reclamanților de renunțare parțială la judecată ridică problema validității parțiale ale unui act administrativ anulat de către instanța de fond pentru de conformitatea sa cu cadrul constituțional care afectează general și integral toate actele administrative aflate în aceeași situație.

Analiza cererilor de renunțare la judecată în raport și de cele susținute prin recursul CSM presupune o reală analiză pe fond a cauzei incompatibilă cu procedura recursului.

Așa încât, pentru reanalizare în raport de aceste aspecte a întregului cadru Înalta Curte apreciază necesitatea trimiterii cauzei instanței de fond.

Cum motivele invocate în recursul pârâtei CSM se circumsrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iar aspectele ce se impun analizate profită, față de noile cereri depuse direct în recurs și reclamanților, care au promovat de asemenea recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. va admite toate recursurile, casa sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de reclamanții A. și B. și de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 88 din 24 martie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 ianuarie 2022.