ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3723/2021

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.09.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 445/15.05.2018 emise de pârât, să se constate că îndeplinește condiția de vechime de 5 ani impusă de art. 33 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților, urmare recunoașterii vechimii în muncă a celor 2 ani în care a avut calitatea de procuror stagiar și obligarea pârâtului să-i permită înscriere la concursul de admitere în magistratură organizat în perioadele următoare.

Prin Sentința civilă nr. 379 din 4 februarie 2019, Curtea a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

A susținut recurenta-reclamantă că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, dând o interpretare greșită dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 303/2004.

Astfel, art. 33 alin. (1) din lege, în vigoare în perioada de referință, nu impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiții menționate în mod greșit în motivarea sentinței recurate, singura condiție ce se cerea îndeplinită fiind cea a existenței unei vechimi în specialitate de cel puțin 5 ani.

Interpretând greșit art. 33, instanța de fond a respins acțiunea pe motiv că nu este îndeplinită o condiție inexistentă, și anume ca "eliberarea din funcție să nu fi avut loc din motive imputabile", fără a mai analiza aspectul privind îndeplinirea condiției vechimii de 5 ani în specialitate.

Instanța a omis a lua în seamă argumentul său că nu trebuie confundată noțiunea de "vechime în muncă/specialitate" cu cea de "vechime în magistratură".

Astfel, ea îndeplinea prima condiție, a vechimii în specialitate, date fiind funcțiile avute din anul 2012 până în anul 2018. Nu a solicitat instanței recunoașterea vechimii în magistratură, ci recunoașterea vechimii în specialitate, pentru că doar vechimea în magistratură ar fi presupus analiza în plan secund a unor eventuale motive de imputabilitate în eliberarea din funcție.

Dreptul de a lucra doi ani ca și procuror stagiar i-a fost conferit de absolvirea Institutului Național al Magistraturii și Ordinul de numire nr. 1743/30.07.2014 emis de Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, raporturile de muncă încetând la 29.11.2016.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, față de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare invocat de recurentă, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4.1. Recurenta-reclamantă A. a avut calitatea de procuror stagiar, însă nu a promovat de două ori examenul de capacitate, astfel că, potrivit art. 25 din Legea nr. 303/2004, a pierdut această calitate.

Prin Hotărârea nr. 19/04.05.2018, Comisia de admitere la concursul de magistratură organizat în perioada 20.03 - 02.07.2018 i-a respins cererea de înscriere la acest concurs, apreciind că nu îndeplinește condiția de vechime în funcțiile prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În esență, recurenta-reclamantă susține că, la calculul vechimii în specialitate, ar trebui să se socotească și perioada în care a fost procuror stagiar, pentru că, deși a pierdut această calitate, legea nu impune condiția vechimii în magistratură, ci în specialitate.

Astfel solicită a se constata faptul că perioada în care a fost procuror stagiar ar trebui socotită ca și vechime în specialitate, apreciind că, în mod nelegal, prin Hotărârea nr. 445/15.05.2018, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii i-a respins contestația formulată împotriva hotărârii prin care i-a fost respinsă cererea de înscriere la concurs.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta a citat conținutul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, evidențiind că pentru "personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1)" se impune doar "o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani", apreciind că instanța a interpretat eronat dispozițiile legale, de vreme ce articolul nu impunea îndeplinirea cumulativă a celor două condiții.

Or, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă s-a înscris la concursul organizat în perioada 20.03-02.07.2018 nu ca personal de specialitate juridică prevăzut de art. 87 alin. (1), ci din postura de fost magistrat (procuror), neputându-se face abstracție de acest aspect de vreme ce, la calculul vechimii în specialitate, recurenta solicită a se avea în vedere perioada în care a fost procuror stagiar.

Contrar alegațiilor recurentei, Legea nr. 303/2004 prevede, în privința foștilor magistrați, pe lângă condiția vechimii în specialitate de cel puțin 5 ani, condiția specială, ca încetarea activității să fi survenit din motive neimputabile.

În cauză, această condiție nu este îndeplinită, pentru că recurenta-reclamantă și-a pierdut calitatea de procuror stagiar din motive imputabile (nu a reușit să promoveze examenul de capacitate, în două sesiuni consecutive).

În aceste circumstanțe, nu prezintă nicio relevanță distincția clamată de recurentă, dintre vechimea în specialitate și vechimea în magistratură, în mod corect instanța de fond apreciind că nu se mai impune analiza condiției vechimii de 5 ani în specialitate.

De altfel, opinie împărtășită și de instanța de control judiciar, prima instanță a subliniat faptul că această condiție, privind încetarea calității de magistrat din motive neimputabile (cum este în cauză, condiția promovării examenului de capacitate, și nu din perspectiva bunei reputații), este relevantă doar în situația în care se urmărește valorificarea perioadei respective de către un candidat care a ocupat funcția de judecător sau procuror.

4.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reținând că soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, neputându-se reține incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva Sentinței nr. 379 din 4 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

GGC - OB