ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1617/2012

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 94 din 23 iunie 2011, Tribunalul Mureș, secția penală, în

baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin.

(2) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.D. la o pedeapsa de 3 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte.

A aplicat art. 71 și art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen.

În temeiul art. 14 și art. 346 C.

proc. pen., raportat la art. 998 și urm. C. civ., a admis în parte acțiunea

civilă a părților civile V.A. și V.M.S. și a obligat inculpatul la plata către

acestea a sumei de 6.772,82 RON cu titlu de daune materiale și a sumei de

20.000 RON cu titlu de daune morale.

A admis acțiunea civilă a părții civile

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș și l-a obligat pe inculpat să plătească

acesteia suma de 13.061,95 RON.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond,

a reținut că prin rechizitoriul nr. 367/P/2010 din 29 noiembrie 2010, Parchetul

de pe lângă Tribunalul Mureș a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.D.,

pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută

de art. 183 C. pen., constând în aceea că a aplicat o lovitură cu pumnul, în zona

feței, victimei V.A., în urma căreia aceasta a căzut la pământ, suferind astfel

un traumatism cranio-cerebral, leziuni care au dus la decesul acesteia.

Din analiza lucrărilor și materialului

dosarului, în baza probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a reținut

următoarea situație de fapt:

La data de 1 august 2010, în jurul orei

24:00, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, victima V.A., împreună

cu fratele său, V.S.I. și cu numiții H.I. și M.V., s-au deplasat cu autoturismul

condus de cel din urmă, la magazinul G. din Sighișoara, de unde au cumpărat mâncare

și un pet de 2 litri de bere, după care au început să mănânce, să bea și să asculte

muzică de la aparatul din mașina.

Aceștia stăteau pe trotuar, în fața magazinului

G., în apropierea geamului prin care erau serviți clienții de către personalul magazinului

de noapte.

La un moment dat, în acel loc a sosit G.P.,

însoțit de B.D.M., fiecare dintre ei comandând câte un sandwich.

Între timp în acel loc au sosit și numiții

P.E. și C.B.A.

V.S.I. a intrat în discuție cu G.P., căruia

i-a făcut mai multe reproșuri și i-a solicitat să meargă să se bată „parte în parte”

cu V.A.

Acesta din urmă, sub influența băuturilor

alcoolice fiind, a coborât de pe trotuar, s-a deplasat pe carosabil și a provocat

„pe oricine să meargă să se bată cu el”.

Întrucât niciunul dintre cei prezenți nu

a răspuns provocării, V.A. a revenit la grupul său.

Numitul G.P., văzând că V.A. insistă în

solicitarea de a merge să se bată cu el, l-a sunat la telefon pe fratele său, inculpatul

G.D.

Acesta a sosit în câteva minute, s-a deplasat

spre grupul de persoane în care se afla numitul V.A., pe care l-a lovit cu pumnul

în față, o singură dată. Acesta a căzut pe trotuar.

Victima a fost transportată la spital în

Sighișoara, apoi transferată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș,

unde a fost internată până în data de 12 august 2010, când a decedat.

Instanța de fond a stabilit ca faptele

inculpatului G.D., care la data de 1 august 2010, în Sighișoara, a aplicat o lovitură

cu pumnul în fața victimei V.A., aceasta căzând la pământ și lovindu-se cu capul

de beton, suferind astfel un traumatism cranio-cerebral, leziuni care au condus

la decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri

cauzatoare moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

La individualizarea pedepsei instanța de

fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv

limitele pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului,

gradul de pericol social al faptei, persoana și antecedentele inculpatului care

se află la primul conflict cu legea penală, împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală, comportamentul relativ sincer al inculpatului pe parcursul procesului,

conduita anterioară săvârșirii faptei, reținând în favoarea acestuia atenuanta judiciară

prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., în raport de care a aplicat acestuia o pedeapsă

de 3 ani închisoare.

Împotriva hotărârii primei instanțe au

declarat apel inculpatul G.D. și părțile civile V.A. și V.M.S.

Inculpatul G.D. a solicitat admiterea apelului

și, în principal, pronunțarea unei soluții de achitare în baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea

pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia și suspendarea executării pedepsei.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, inculpatul

a solicitat respingerea acțiunii civile.

Părțile civile au solicitat admiterea apelului,

desființarea în parte a sentinței atacate și admiterea în tot a acțiunii civile,

în sensul obligării inculpatului la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune

morale.

Prin decizia penală nr. 80/A din 28 noiembrie

2011, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori a respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reținând că situația de fapt este corect

stabilită, vinovăția inculpatului, sub aspectul cauzei determinante rezultă din

probele administrate, individualizarea judiciară a pedepsei este judicioasă, iar

despăgubirile civile sunt dovedite prin probele administrate.

Prin aceeași decizie Curtea a admis apelurile

declarate de părțile civile, a desființat în parte hotărârea atacată și a obligat

inculpatul la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale, în favoarea acestora,

apreciată ca o reparație echitabilă, alături de condamnarea inculpatului.

Celelalte dispoziții ale sentinței atacate

au fost menținute.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat

recurs inculpatul G.D., reiterând motivele apelului.

Examinând hotărârea atacată în raport de

cazurile de recurs invocate și dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și materialului din dosarul

cauzei, următoarele:

Faptul lovirii victimei cu pumnul, o singură

dată, în zona feței, este dovedită de probele administrate, cu referire la declarațiile

concordante ale majorității martorilor oculari.

Aceleași declarații exclud susținerile

inculpatului în sensul că nu a lovit efectiv victima ci mai mult a împins-o.

În raport de probele administrate, în mod

întemeiat prima instanță a înlăturat cererile inculpatului referitoare la reținerea

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., respectiv art. 44 din același cod, precum

și de achitare prin valorificarea procesuală a cazului de împiedicare a punerii

în mișcare sau exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc.

pen.

Coroborând declarațiile martorilor D.A.,

M.N. și B.A. cu raportul de autopsie medico-legală, rezultă stabilirea corectă a

situației de fapt, răsturnarea neechivocă a prezumției de nevinovăție prin probele

administrate în cauză.

Prin urmare, în condițiile în care soluția

de condamnare este susținută, respingând apelul sub aspectul acestor critici și

menținând hotărârea primei instanțe, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nesupusă

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Potrivit art. 72 alin. (1) C. pen. „la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale

a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol

social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală”.

Prin urmare, înfăptuirea justiției penale

impune stabilirea de pedepse care, concomitent, sunt rezultatul proporționalizării

În raport de aplicarea, cumulat, a criteriilor

generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și asigură realizarea scopului

prevăzut de art. 52 C. pen.

În raport de determinarea coordonatelor

de bază stabilite prin individualizarea legală, în cadrul individualizării judiciare

a pedepsei are loc o operațiune de adaptare a acesteia la cazul concret dedus judecății.

Pe de altă parte, cum scopul și funcțiile

pedepsei se realizează în primul rând în raport cu inculpatul, apare ca esențial

a se ține seama de persoana acestuia, așa încât în procesul individualizării judiciare

răspunderea penală să fie diferențiată în fiecare caz în parte.

În consecință, temeinicia și legalitatea

hotărârilor judecătorești de condamnare este dată de existența proporției juste

dintre riposta socială determinată în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei

și culpabilitatea și periculozitatea relevate de probatoriul administrat în cauză.

Or, examinând cauza sub acest aspect, se

constată că prima instanță a ținut cont, cumulat, de toate criteriile prevăzute

de legiuitor prin art. 72 C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului fiind în măsură

a îndeplini funcțiile și rolul acesteia, reglementate prin art. 52 C. pen.

Tot sub aspectul acestei critici, se constată

că instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, cu

consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de norma incriminatoare

și nu se constată motive care să justifice acordarea unei mai mari eficiente acestora,

și reducerea cuantumului pedepsei. Totodată, nu se constată nici motive din care

să rezulte că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia și care să

justifice reindividualizarea pedepsei sub aspectul modalității de executare.

Prin urmare, pedepsele aplicate inculpatului

fiind just individualizate, respingând apelul și menținând sentința atacată, instanța

de apel a pronunțat o hotărâre nesupusă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., recursul constatându-se a fi nefondat și sub aspectul acestei

critici.

Pentru a admite apelul și, rejudecând,

a admite în tot acțiunea civilă și a obliga inculpatul la plata sumei de 100.000

RON cu titlu de daune morale, instanța de apel a reținut prejudiciul afectiv, suferințele

incomensurabile la care au fost supuși părinții victimei prin decesul brusc și violent

al fiului lor, suferințe care s-au repercutat asupra sănătății psihice a părții

civile V.M.S., aceasta suferind dese internări pentru tratarea afecțiunilor de tulburare

schizofrenică de tip depresiv și polidiscopatie CDL cu radiculații, dobândite în

urma decesului fiului ei. În raport de lipsa unor criterii matematice, abstracte

de evaluare a cuantumului despăgubirilor morale, această operațiune fiind lăsată

la aprecierea judecătorului cauzei, în funcție atât de durerea psihică suferită

cât și de cerința rezonabilității, instanța de apel s-a oprit la suma solicitată

de părțile civile, apreciată ca fiind o reparație echitabilă și adecvată suferințelor

psihice îndurate.

Într-adevăr, datorită naturii lor nepatrimoniale,

o evaluare exactă în bani a daunelor morale nu este posibilă, întinderea despăgubirilor

realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt. Or, în cauză părțile

civile au pus în evidență elemente referitoare la prejudicierea personalității umane,

la suferințele fizice și psihice, care să confirme întrunirea condițiilor răspunderii

pentru daune morale. De altfel, această critică nici nu ar putea fi primită în recurs

în raport de absența criteriilor pe baza cărora să se realizeze o cuantificare obiectivă

a daunelor morale, operațiune care implică doza inerentă de aproximare, și în raport

de care este recunoscută puterea suverană de apreciere a judecătorului fondului.

Prin urmare, recursul se constată a fi

nefondat sub aspectul acestor critici, hotărârea atacată nefiind supusă cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Alte cazuri de casare susceptibile a fi

puse în discuție din oficiu nu se constată.

Pentru motivele expuse, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpat.

Recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul G.D. împotriva deciziei penale nr. 80/A din 28 noiembrie 2011 a Curții

de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de Familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 16 mai 2012.