ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3671/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.02.2017, sub numărul x/2017, reclamanta A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Hotărârii nr. 761/23.11.2016, constatarea săvârșirii faptelor de discriminare și sancționarea autorilor discriminării (B. - antrenor în cadrul Colegiului Național Sportiv Cetate Deva; C. antrenor în cadrul Colegiului Național Sportiv Cetate Deva; Mihăilescu E. - antrenor federal al Federației Române de Gimnastică; F. - președinte al Federației Romane de Gimnastică) prin aplicarea amenzilor prevăzute de lege, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 5541 din 28 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată; a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și cu intervenienții B., Mihăilescu E., F. și C., ca neîntemeiată; a obligat reclamanta la plata către intervenienta B. a sumei de 4000 RON reprezentând onorariu avocat cenzurat conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. și către intervenientul C. a sumei de 1500 RON reprezentând onorariu avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a formulat recurs, solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. După o succintă prezentare a situației de fapt a susținut că sentința recurată este nelegală din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta conținând motive contradictorii. A solicitat să se constate că instanța, în manifestarea rolului activ, cu scopul determinării adevărului, a dispus și administrarea probei cu martori. Din depozițiile acestor martori a reieșit că față de G. au fost manifestate comportamente cu caracter discriminatoriu, constând în cazarea izolată, cazarea într-un mediu insalubru, obligarea să efectueze exerciții de alergare cu saci de nisip legați de picioare după relaxarea mușchilor în mediu criogenic - gheață -tratament contraindicat deoarece are o mare probabilitate de producere a unor leziuni interne grave (ruperea unor grupe întregi de mușchi). De asemenea, făcând abstracție de faptul că intimații nu au dovedit existența și aplicarea unor criterii nediscriminatorii cu privire la acordarea indemnizației sau excluderea din lot ori motivele împiedicării participării la competițiile internaționale, instanța a considerat că nu se poate reține existența unui tratament discriminatoriu bazat pe criteriul indicat. Astfel, deși instanța a reținut că martora H. ar fi locuit timp de un an în aceeași camera cu G. și că în această cameră condițiile erau insalubre, neîntâlnite în alte încăperi, concluziile acesteia sunt contrare raționamentului, respectiv că G. ar fi beneficiat de același tratament ca celelalte sportive. În realitate, H. nu a locuit cu G. în același apartament, iar motivul pentru care aceasta a locuit în altă unitate locativă îl constituie ședința organizată de B. și C. la începutul cantonamentului de la Izvorani, ședință în cadrul căreia aceasta a dat dispoziții exprese cu privire la izolarea G. de colectiv. Deși s-a reținut că supunerea la efort fizic intens după relaxarea în gheață a fost aplicată numai G., nici unei alte gimnaste, iar antrenamentele se desfășurau doar sub supravegherea și la dispoziția celor doi antrenori B. și C., concluzia instanței este contrară celor afirmate anterior. Instanța a reținut că nu se poate aprecia că autorii faptelor de discriminare sunt B. și C., deși tot aceasta a constatat că cei doi antrenori erau responsabili de modul în care erau tratate sportivele. Deși instanța a reținut că acordarea indemnizațiilor ar fi trebuit să aibă în vedere situația particulară a fiecărui sportiv din perspectiva implicării în pregătirea sportivă și din perspectiva posibilității obținerii de rezultate la competițiile sportive, propunerea intra în responsabilitatea colectivului tehnic (care era format din intimați), a făcut abstracție de faptul că nu există nici o dovada a analizei performanței fiecărui sportiv sau de perspectivele de succes. În cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului x/2016 instanța a constatat definitiv că FRG și colectivul tehnic al lotului olimpic de gimnastică feminină nu au ținut niciodată evidența evoluției sportivelor și acordarea indemnizațiilor s-a făcut discreționar. În ce privește "posibilitatea obținerii de rezultate la competițiile sportive", a reiterat faptul că la doar o zi de la excluderea din lotul olimpic, G. a fost sportiva cu cele mai bune rezultate la concursul la care a participat. În 9 decembrie 2015 (deși nu exista nici o decizie a vreunui for cu competențe în acest sens la acel moment - toate înscrisurile fiind întocmite ulterior, așa cum rezultă din hotărârea amintită anterior) sportiva a fost eliminată din lotul de la Izvorani, cu doar o zi înainte de a participa la concursul internațional din Franța unde a obținut locul secund la bârnă (medalia de argint) și locul 6 la individual compus. Aceasta în condițiile în care cealaltă sportivă participantă la concurs (rămasa în lotul olimpic prin decizia conducerii FRG) a obținut la același concurs locul 13. Din același motiv reclamanta a fost împiedicată să participe la FOTE în anul 2015 și la Campionatul Național Individual al României. Președintele FRG F. și d-na Mihăilescu E. au avut cunoștința despre aceste fapte și au preferat să păstreze tăcerea, însa aceasta întrunește elementele discriminării prin comportament pasiv de supunere la tratament injust a reclamantei față de celelalte sportive prevăzută de alin. (4) al art. 2 din O.G. nr. 137/2000. Cele două persoane menționate au avut în permanență cunoștința despre modul în care era tratată însa au refuzat să ia vreo măsură. A apreciat că măsurile la care a fost supusă sportiva o reprezintă originea pe jumătate chineză a sa. Dacă ar putea fi o altă explicație, aceea ar fi că întreg colectivul tehnic al lotului olimpic și FRG au acționat în sensul distrugerii gimnasticii românești și ajungerii acesteia "nicăieri" (așa cum a amenințat-o direct B. pe G.: "Te voi ajuta sa ajungi nicăieri!"). A solicitat respingerea cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată, și în subsidiar, reducerea cuantumului acestora. De asemenea, a solicitat să fie avute în vedere motivele arătate la fond pe care le-a reluat și dezvoltat și prin cererea de recurs. În esență, acestea au vizat: - nulitatea hotărârii CNCD nr. 761/23.11.2016 pentru nerespectarea termenelor de 90 de zile stabilit pentru adoptarea hotărârii de soluționare a sesizării (prev. de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000) și de 30 de zile de comunicare de la data adoptării (prev. de art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000). - faptele sesizate întrunesc criteriile de discriminare prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, singurul motiv al comportamentului abuziv al autorilor discriminării constituindu-l faptul că reclamanta are tatăl chinez. - faptul că la nivelul CNCD nu a fost demonstrat raportul de cauzalitate și s-a reținut lipsa probelor este rezultatul modului deficitar în care abordează CNCD activitatea proprie, modul neprofesionist în care a tratat sesizarea; - faptele sesizate reprezintă chiar acțiunea de aplicare a unor deosebiri, excluderi și restricții bazată pe criteriile rasei și naționalității reclamantei care au avut ca scop și ca efect restrângerea și exercitarea dreptului de a practica sportul în condiții de egalitate cu celelalte componente ale lotului de gimnastică. - nu a existat nicio evidență a evoluției sportivei, astfel încât la baza acordării indemnizațiilor diferite să stea criterii obiective, deci practica este doar aparent neutră, ea neavând la baza o monitorizare certificabilă și verificabilă. - antrenoarea B. a dat dispoziție celorlalte gimnaste să evite orice contact sau dialog cu reclamanta, a cazat-o singură în cameră, în condiții precare, i-au fost adresate cuvinte insultătoare, a fost ținută sub standardul de greutate cu cel puțin un kilogram, ceea ce reprezintă rele tratamente aplicate acesteia. - a prezentat și împrejurarea că reclamanta a avut o accidentare la cot, că antrenorii și medicul lotului au refuzat să îi dea îngrijirile medicale obligatorii și necesare, au forțat-o să practice exerciții în condițiile în care leziunile se agravau de la o zi la alta, astfel încât în final s-a ajuns să suporte o operație în data de 31.03.2015 prin care i-a fost extirpat cartilajul de la cot. - cu doar o zi înainte de efectuarea deplasării lotului de gimnastică la Campionatul European de la Sofia din 2014 reclamanta a fost înlăturată din lot, fără nicio explicație, singura explicație fiind aceea a discriminării de care a avut parte în permanență reclamanta datorită aspectului său asiatic. - președintele FRG F. și d-na Mihăilescu E. au avut cunoștința despre aceste fapte și au preferat sa păstreze tăcerea, însă aceasta întrunește elementele discriminării prin comportament pasiv de supunere la tratament injust a reclamantei față de celelalte sportive prevăzută de alin. (4) al art. 2 din O.G. n. 137/2000. 1.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata-intervenientă B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din 25 iunie 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 16 iunie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. 1.

Alte aspecte procesuale Instanța de control judiciar s-a pronunțat în ședință publică asupra completării motivelor de recurs cu motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., formulat prin notele scrise depuse la 12 iunie 2020, privind nelegala constituire a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care a pronunțat Hotărârea nr. 761/2016, apreciind că este tardiv formulat, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente: 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante În ceea ce privește starea de fapt care a condus la situația litigioasă dintre părți, Înalta Curte reține că, reclamanta A. a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la faptul că, în perioada 27.12.2012 -16.12.2015, fiica sa G. a fost discriminată de colectivul tehnic de antrenori ai lotului olimpic de gimnastică, respectiv B., C., E. și F., pe criteriu de rasă, sportiva având tatăl chinez. Prin hotărârea nr. 761 din 23.11.2016, Colegiul director al C.N.C.D. a statuat că aspectele sesizate nu intră sub incidența art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, în cauză neputând fi reținută o legătură de cauzalitate între criteriul invocat (rasă, tatăl chinez) și aspectele prezumtiv discriminatoriu supuse analizei. În baza art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, A. a formulat acțiune în fața instanței de contencios administrativ și a solicitat anularea Hotărârii nr. 761/23.11.2016 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Instanța de fond a respins cererea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată și a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a formulat recurs, susținând că sentința recurată este nelegală din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât conține motive contradictorii. Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că deși prin motivele de recurs inițiale, recurenta-reclamanta a invocat numai motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în realitate au fost expuse critici care se încadrează și în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, sentința atacată va fi analizată din perspectiva acestor două motive de casare. Cu referire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă că această critică de nelegalitate vizează dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, teza a II-a C. proc. civ., care permit casarea unei hotărâri atunci când aceasta cuprinde motive contradictorii. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății (dispozițiile O.G. nr. 137/2000). Astfel, judecătorul fondului a explicat în mod clar și logic raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii ca neîntemeiată, neidentificându-se în cauză, motive contradictorii, astfel cum susține recurenta, chiar dacă soluția și argumentarea o nemulțumesc. Prin urmare, instanța de control judiciar nu poate reține incidența acestui motiv de casare invocat. Cu referire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat. În ceea ce privește natura juridică a termenelor utilizate de către legiuitor în textul art. 20 alin. (7) și alin. (8) din O.U.G. nr. 137/2000, Înalta Curte reține că, în lipsa unei calificări juridice exprese și a unei sancțiuni pentru situația nerespectării acestor termene, calificarea naturii juridice trebuie să plece de la rațiunea instituirii acestuia și eventual dreptul care ar putea fi afectat prin nerespectarea lui. Astfel, activitatea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este o activitate administrativă de investigare și sancționare administrativă a cazurilor și situațiilor în care se constată discriminări, sens în care instituirea unor astfel de termene, are menirea de a dinamiza și eficientiza acest tip de activitate. Pe cale de consecință, nerespectarea acestor termene nu duce automat la sancționarea actului întocmit, ci de la caz la caz, în funcție de dreptul eventual afectat prin "activitatea defectuoasă a administrației", se poate evalua în ce măsură se poate aplica o sancțiune, inclusiv dacă afectează valabilitatea actului. În prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că depășirea termenelor prevăzute de textul normativ indicat nu este de natură să afecteze legalitatea și temeinicia deciziei contestate. Pentru a răspunde criticilor recurentei-reclamante, instanța de control judiciar are de lămurit dacă în cauză sunt întrunite elementele constitutive obligatorii ale unei fapte de discriminare. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice". Din cuprinsul acestor dispoziții legale citate, rezultă că pentru a fi în prezența unei discriminări, orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza criteriilor enunțate de legiuitor, trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege. Totodată, art. 14 din CEDO prevede că "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație." Din analiza textului art. 2 din O.G. nr. 137/2000, precum și a acestei ordonanțe în ansamblul său, dar și a art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un individ sau un grup de indivizi este, fără justificare adecvată, mai bine sau mai rău tratat decât altul. În cazul de față, Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a statuat că aspectele sesizate de recurenta-reclamantă nu intră sub incidența art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, în cauză neputând fi reținută o legătură de cauzalitate între criteriul invocat (rasă, tatăl chinez) și aspectele prezumtiv discriminatoriu supuse analizei. Înalta Curte observă că faptele pretins discriminatorii care au făcut obiectul analizei Colegiului Director și al primei instanțe au vizat anumite tratamente aplicate sportivei de către colectivul tehnic de antrenori ai lotului olimpic de gimnastică, respectiv: izolarea acesteia prin cazarea într-o cameră singură, relaxarea mușchilor în gheață urmată de alergarea cu saci de nisip pe picioare, excluderea de la acordarea indemnizațiilor sportive și lipsa selectării sportivei pentru a participa la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016. Reevaluând probele administrate în cauză (înscrisurile și declarațiile martorilor), Înalta Curte, în acord cu aprecierile instanței de fond, observă că faptele pretins discriminatorii la care a fost supusă fiica recurentei-reclamante nu au la bază criteriul discriminatoriu invocat, acela al rasei, ci ele au o justificare obiectivă și rezonabilă. Principiul nediscriminării presupune un tratament egal pentru toate persoanele egale în drepturi, fără deosebire bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională sau la o categorie profesională, avere, naștere, orientare sexuală, vârstă. Însă, așa cum s-a arătat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care împreună cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului formează blocul de convenționalitate, direct aplicabil în sistemul de drept național, a distinge nu înseamnă a discrimina, deoarece există situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat. În concluzie, instanța de control judiciar constată că sentința atacată este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, nefiind întrunite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, pentru a se reține existența unor fapte de discriminare. Având în vedere că recurenta-reclamantă este partea care a pierdut procesul, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., va fi obligată la plata sumei de 2000 RON către intimata - intervenientă B., cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.