ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3656/2021

Asupra conflictului de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 30.06.2020, sub nr. x/2020, Sindicatul Național "Pro Lex", în numele membrului de sindicat A., a solicitat, în contradictoriu cu Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și Primăria Orașului Rupea, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- să recalculeze și să acorde reclamantului salariul de funcție și sporurile la nivelul maxim al acestor drepturi acordate în cadrul MAI, 3.364 RON pentru funcțiile de agent de poliție, care cuprinde și drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive;

- obligarea pârâtului să plătească reclamantului diferența de drepturi salariale constând în diferența dintre sumele primite de reclamant și cele rezultate în urma recalculării, începând cu trei ani în urmă de la data introducerii acțiunii și până la data includerii acestuia în salariu, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă până la data plății efective.

2.1. Prin sentința nr. 4582/2020 din 2 octombrie 2020, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant A. prin Sindicatul Național Pro Lex, în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și Primăria Orașului Rupea în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a reținut că reclamantul A., funcționar public, care își desfășoară activitatea în cadrul instituției pârâte, având domiciliul (și reședința) în jud. Brașov, a învestit instanța de judecată cu prezenta cauză, având ca obiect "litigiu funcționari publici-obligare emitere act-pretenții-despăgubiri bănești."

Potrivit art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, instituie o competență materială specială a instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor privind raporturile de muncă dintre funcționarii publici și autoritatea publică angajatoare, însă nu cuprinde și dispoziții referitoare la competența teritorială a instanțelor de contencios administrativ, astfel că pentru determinarea instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze un astfel de litigiu, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Drept urmare, competența teritorială a instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor privind raporturile de muncă dintre funcționarii publici și autoritatea publică angajatoare este stabilită de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (cu modificările aduse prin Legea nr. 212/2018), potrivit cărora, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004:

"competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Așadar, normele speciale de competență teritorială exclusivă introduse în Legea nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, în funcție de domiciliul/sediul reclamantului, exclud normele de competență alternativă, care ar da posibilitatea reclamantului, de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente și totodată, exclud și stabilirea competenței în raport de sediul Sindicatului.

2.2. Prin sentința civilă nr. 342 din 14 aprilie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și, în consecință, a declinat în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cererii formulate de Sindicatul Național Pro Lex în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și Primăria Orașului Rupea, dispunând sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență.

La pronunțarea acestei hotărâri, instanța a reținut că, în cauză, calitatea de reclamant o are Sindicatul Național Pro Lex căruia legea îi recunoaște această legitimitate, iar nu persoana fizică în numele căreia acționează.

A reținut totodată că, în materia contenciosului administrativ, competența se determină potrivit dreptului comun în materie dat de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004, respectiv competența instanței de la sediul reclamantului, sindicatul fiind reclamant.

Ori, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004, sediul sindicatului reclamant fiind în București, competența soluționării cauzei îi revine Tribunalului București.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

În ceea ce privește cadrul procesual, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtului la acordarea unor drepturi salariale către reclamanți, prin raportare la prevederile Legii nr. 71/2015, Deciziei CCR nr. 794/2016 și legislației specifice politiștilor.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 10.12.2018), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Competența stabilită de textul de lege mai sus menționat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:

"(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de față, deși prin acțiunea pendinte se urmărește plata unor drepturi bănești în favoarea membrului de sindicat, Sindicatul Național PRO LEX nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrului de sindicat (aspect ce rezultă și din petitul acțiunii deduse judecății), iar calitatea de reclamant revine membrului de sindicat, deoarece are calitatea de titular al dreptului pretins, precum și interesul promovării acțiunii.

În cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale.

În aceste condiții, având în vedere că reclamantul a solicitat plata unor drepturi bănești, izvorâte din raporturi de muncă, precum și faptul că acesta are domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Brașov, Înalta Curte constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. prin Sindicatul Național Pro Lex în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și Primăria Orașului Rupea în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2021.

GGC - BR