ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6068/2021

Ședința publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Trbunalului București la data de 18.11.2020, sub numărul x/2020, reclamantul Sindicatul Național Pro Lex, în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, a solicitat:

- obligarea pârâtei să recalculeze și să acorde reclamanților salariului de funcție și a sporurilor la nivelul maxim al acestor drepturi acordate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru funcțiile de ofițer de poliție, de 8.819 RON, respectiv agent de poliție de 3.364 RON, care cuprind și drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive;

- obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând diferența între salariile cuvenite ca urmare a aplicării nivelului maxim de salarizare din cadrul MAI, pentru aceeași funcție și salariile efectiv achitate reclamanților începând cu 3 ani în urmă de la data formulării plângerii, urmând ca sumele sa fie actualizate cu indicele inflației de la data scadentei lunare pana la data plații efective;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale rezultând din diferența dintre salariile cuvenite si cele efectiv achitate reclamanților, de la data scadentei lunare pana la data plații efective;

- cu cheltuieli de judecata.

Prin încheierea de ședință din data de 27 aprilie 2021 Tribunalul București a disjuns cererea de chemare în judecată cu privire la reclamantul T. și a dispus formarea prezentului dosar cu numărul x/2021 în care a reținut cu prioritate excepția necompetenței teritoriale.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 3101/2021 din 10 mai 2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal.

Prioritar, a reținut Tribunalul București că în ce privește competența materială aceasta aparține tribunalului în raport de dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ conform cărora "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

În ce privește competența teritorială a observat Tribunalul București că nici Codul administrativ și nici anterior, Legea nr. 188/1999, nu cuprind norme care să reglementeze competența teritorială în cauzele ce au ca obiect drepturile salariale ale funcționarilor publici.

În atare situație, arată Tribunalul București că devin incidente normele cu caracter general, respectiv dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 avându-se în vedere că norma specială a art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ califică în mod evident litigiul ca unul de contencios administrativ în care dreptul comun este reprezentat de Legea nr. 554/2004, atât sub aspectul normelor de competență cât și al procedurii de judecată și al căilor de atac.

În raport de acest fapt, reține Tribunalul București că nu pot fi incidente prezentei cauze dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii și nici dispozițiile Capitolului VI din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Pe de altă parte, reține Tribunalul București că deși norma legală îi conferă legitimitate procesuală activă, sindicatul acționează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor săi, în baza unor împuterniciri scrise din partea acestora, sindicatul fiind reprezentantul acestora în fața instanței, legitimitatea sa procesuală fiind așadar condiționată de manifestarea expresă de voință a membrilor care înțeleg să îi acorde mandat în acest sens, motiv pentru care nu acționează cu independență procesuală.

Reține, de asemenea Tribunalul București, și faptul că nu este incidentă cauzei Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție recurs în interesul legii având în vedere împrejurarea, pe de o parte, că această decizie se referă strict la interpretarea art. 269 din Codul muncii, iar pe de altă parte, argumentele deciziei se referă la ocrotirea interesului membrului de sindicat prin recunoașterea legitimității procesuale a organizației de sindicat, chiar în lipsa unui mandat expres, și pe cale de consecință, stabilirea competenței doar în această ipoteză aparține instanței de la sediul sindicatului.

2.2. Hotărârea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 631/2021 din 27 septembrie 2021 Tribunalul Mehedinți a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București.

A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța în acest sens a reținut Tribunalul Mehedinți că măsura disjungerii luată de Tribunalul București nu putea să atragă și consecința pierderii competenței instanței inițial investită de la soluționarea cauzei în raport de dispozițiile art. 59 C. proc. civ. conform cărora "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sua o obligație comuncă, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

Reține Tribunalul Mehedinți că sunt incidente aceste dispoziții legale având în vedere împrejurarea că reclamanții din cererea introductivă au formulat o acțiune unică prin care au pretins același drept salarial, se întemeiază pe aceleași temeiuri de drept, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, și ca atare era vorba de o coparticipare procesuală facultativă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtului la acordarea unor drepturi salariale către reclamant, prin raportare la prevederile Legii nr. 330/2009, Legii nr. 153/2017, O.U.G. nr. 20/2016, O.U.G. nr. 75/2020.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că în mod corect ambele instanțe aflate în conflict negativ de competență au reținut că pentru soluționarea acestor tipuri de acțiuni competența de soluționare aparține completurilor specializate în judecarea cauzelor de contencios administrativ raportat la calitatea de funcționar public.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social: (1)Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2)În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

(3)În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă".

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât reclamantul este funcționar public, sunt aplicabile dispozițiile 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ conform cărora "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Competența stabilită de textul de lege mai sus menționat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidența în cauză și a dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:

"(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de față, deși prin acțiunea pendinte se urmărește plata unor drepturi bănești (salariul de funcție și sporurile la nivelul maxim al acestor drepturi) în favoarea membrului de sindicat, Sindicatul Național Pro Lex nu are calitate de reclamant care să atragă competența Tribunalului București, ci are calitate de reprezentant al membrului de sindicat, iar calitatea de reclamant revine membrului de sindicat deoarece titularul dreptului pretins, precum și interesul promovării acțiunii, aparține acestuia.

Reține Înalta Curte că normele de competență instituite de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 sunt norme de ordine publică de la care nu se poate deroga.

Înalta Curte, având în vedere că reclamantul a solicitat plata unor drepturi bănești, izvorâte din raporturi de muncă, precum și faptul că acesta are domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Mehedinți, constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul T. prin Sindicatul Național Pro Lex și pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2021.