ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3578/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției, Tribunalul București și Curtea de Apel București, solicitând:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției, la emiterea unui ordin de salarizare prin care drepturile salariale să fie stabilite, pentru fiecare reclamantă, pentru perioada 09.04.2015-31.11.2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, iar pentru perioada 01.12.2015-30.09.2016, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10%;

- obligarea pârâtului Tribunalul București la plata către reclamanta A. a diferențelor dintre drepturile salariale recalculate și drepturile salariale efectiv plătite, începând cu 09.04.2015 și până la 31.08.2016, actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data scadenței diferențelor salariale până la plata efectivă a acestora;

- obligarea pârâtului Tribunalul București la plata către reclamanta B. a diferențelor dintre drepturile salariale recalculate și drepturile salariale efectiv plătite, începând cu 09.04.2015 și până la 30.09.2016, actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data scadenței diferențelor salariale până la plata efectivă a acestora;

- obligarea pârâtei Curtea de Apel București la plata către reclamanta A. a diferențelor dintre drepturile salariale recalculate și drepturile salariale efectiv plătite, începând cu 01.09.2016 și până la 30.09.2016, actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data scadenței diferențelor salariale până la plata efectivă a acestora.

Ulterior, la 26.09.2018, reclamanta C. a formulat note scrise, în cadrul cărora și-a majorat câtimea obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtului Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției, la emiterea unui ordin de salarizare prin care drepturile salariale să fie stabilite, pentru perioada 09.04.2015 - 31.11.2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421.36 RON (VRS 405 RON + 4% conform O.G. nr. 13/2008), iar pentru perioada 01.12.2015 - 30.09.2016, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,50 RON (VRS 405 RON + 4% conform O.G. nr. 13/2008 + 10% conform Legii nr. 293/2015).

Prin sentința civilă nr. 122/F-CONT din 25 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei de obiect, cu privire la o parte din pretențiile formulate și, în consecință: a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantele C. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției, Tribunalul București și Curtea de Apel București; au fost obligați pârâții Tribunalul București, respectiv Curtea de Apel București la plata către reclamanta C. a diferențelor salariale recalculate prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON pe perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, respectiv 463,5 RON pe perioada 1.12.2015 - 30.09.2016, diferențe actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data scadenței până la data plății efective; a fost obligat pârâtul Tribunalul București la plata către reclamanta B. a diferențelor salariale recalculate prin raportare la valoarea de referință sectorială 405 RON pe perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, majorată cu 10% pe perioada 1.12.2015 - 30.09.2016, diferențe actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data scadenței până la data plății efective; a fost respinsă în rest cererea, ca rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței civile nr. 122/F-CONT din 25 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pârâtul Tribunalul București a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii pretențiilor formulate de reclamante în contradictoriu cu Tribunalul București ca fiind neîntemeiate.

A susținut, în esență, că soluția instanței de fond este nejustificată, întrucât Tribunalul București, în calitate de ordonator terțiar de credite, nu are posibilitatea legală de a acorda drepturi bănești în condițiile solicitate de reclamante, în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Justiției.

Intimații nu au depus întâmpinare la dosar.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 martie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 4 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Față de lipsa de procedură cu intimata-reclamantă C. constatată la termenul de judecată din 4 martie 2021, cauza a fost amânată pentru 10 iunie 2021 când, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului și a reținut cauza spre soluționare asupra acestei excepții.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În temeiul art. 248 C. proc. civ., examinând sentința recurată prin prisma susținerilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamantele C. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției, Tribunalul București și Curtea de Apel București au solicitat emiterea unui nou ordin de salarizare și obligarea pârâților la plata diferențelor salariale actualizate cu indicele de inflație, precum și plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data scadenței diferențelor salariale până la plata efectivă a acestora.

Prin sentința recurată a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamante.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Totodată, potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză recursul formulat nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurentul își întemeiază cererea, criticile formulate de acesta neputând fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Deși recurentul-pârât a indicat, în mod formal, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs preiau apărările din întâmpinarea depusă în dosarul de fond, fiind o redare fidelă a conținutului acesteia, fără a combate în mod efectiv considerentele hotărârii recurate.

Astfel, nu se justifică, într-o manieră convingătoare, respectarea condițiilor prevăzute de art. 486-489 C. proc. civ., argumentul privind imposibilitatea de acordare a drepturilor bănești solicitate de reclamante fiind neîntemeiat, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, recurentul s-a limitat la reluarea apărărilor din faza procesuală a fondului, fără a aduce critici motivate, raportate la conținutul concret al hotărârii atacate.

Or, astfel cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a susținerilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

Niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în acest text de lege.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.. De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Deoarece recurentul-pârât nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., rezumându-se la preluarea conținutului întâmpinării depuse la fond, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului și va constata nul recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 122/F-CONT din 25 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 10 iunie 2021.

GGC - BR