ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.06.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3576/2021

HOTĂRÂRE
10.06.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3576/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 05.11.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Ișalnița (SCDL Ișalnița), în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară, a solicitat anularea în totalitate a procesului-verbal de inspecție nr. x/22.09.2017 emis de DGRFP Craiova - AIF - Serviciul de Inspecție Economico - Financiara, înregistrat la SCDL Ișalnița sub nr. x/27.09.2017 și, pe cale de consecință, să se constate că nu există prejudiciul estimat de organele de control, în sumă de 709.500 RON (141,90 ha x 5000 RON/ha) care ar fi fost creat prin scoaterea nelegală a suprafeței de 141,90 ha din patrimoniul public al statului.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 10.12.2018, înregistrată la instanță la 11.12.2018, reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Ișalnița a solicitat anularea în totalitate a procesului-verbal de inspecție nr. x/22.09.2017 emis de DGRFP Craiova - AIF - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară, înregistrat la SCDL Ișalnița sub nr. x/27.09.2017 și, pe cale de consecință, să se constate că nu există prejudiciul estimat de organele de control, în sumă de 709.500 RON (141.90 ha. x 5000 RON/ha.) care ar fi fost creat prin scoaterea nelegală a suprafeței de 141.90 ha. din patrimonial public al statului, precum și anularea deciziei nr. 9/C/03.05.2018 emise de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, pentru motivele arătate în cererea introductivă, respectiv netemeinicia și contradictorialitatea din procesul-verbal de inspecție, a normelor și îndrumărilor date de autorități cu competențe în domeniile în care s-au constatat deficiențele menținute neîntemeiat prin decizia nr. 9/C/03.05.2018, fiind ignorate toate aspectele învederate prin contestația formulată.

Față de precizarea acțiunii ce viza anularea unui act administrativ emis de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile, a fost citat în cauză emitentul actului administrativ a cărui anulare se solicită, Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile.

Prin sentința nr. 112/2019 din 15 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară prin întâmpinare; a fost admisă excepția tardivității invocată de instanță din oficiu și a fost respinsă ca tardivă acțiunea precizată formulată de reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Ișalnița în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară și Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile.

Împotriva sentinței nr. 112/2019 din 15 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Ișalnița a formulat cerere de recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe, având în vedere că aceasta a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.

A arătat că în mod eronat instanța de fond a reținut că art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999 ar fi fost modificat prin Legea nr. 174/30.06.2015, în fapt, aceste dispoziții nefiind modificate, în conținutul lor rămânând trimiterea la vechea lege a contenciosului, respectiv Legea nr. 29/1990, aspect ce atrage incidența art. 29 din noua lege a contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În acest context, a apreciat că decizia emisă de MFP - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor poate fi contestată în termen de 6 luni de la comunicare, susținând că inclusiv emitentul actului a interpretat în acest sens dispozițiile legale, termenul de contestare a deciziei emise conform O.G. nr. 119/1999 neputând fi altul decât acela de 6 luni de la comunicare, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În opinia sa, în mod eronat prima instanța a reținut că se impune respingerea excepției inadmisibilității cererii introductive ca rămasă fără obiect, pentru că prin precizarea formulată reclamanta a solicitat și anularea deciziei nr. 9/C/03.05.2018 emise de MFP - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, apreciind că această excepție se impunea a fi respinsă ca nefondată.

O altă critică adusă sentinței atacate a vizat faptul că instanța în mod eronat a reținut că se impune admiterea excepției tardivității având în vedere că procesul-verbal ce face obiectul cererii în anulare este un act administrativ ce poate fi contestat numai în conformitate cu procedura instituită de H.G. nr. 101/2012, instanța stabilind că art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999 ar fi temeiul de drept al emiterii actelor contestate, susținând că, în realitate, reclamanta a formulat la data de 5.11.2018, o acțiune în temeiul art. 10 și următoarele din Legea nr. 554/2004.

A considerat recurenta-reclamantă că, în mod eronat, instanța a stabilit că art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999 ar fi dispoziția legală ce reglementează termenul în care actul contestat poate fi atacat, considerând că mențiunea de la art. 3 din dispozitivul deciziei privind posibilitatea contestării potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, în termen de 6 luni de la comunicare, ar fi o mențiune greșită, ignorând faptul că acțiunea reclamantei are ca obiect contestarea unei decizii pronunțate de către structura de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, a cărei procedură de contestare este prevăzută de H.G. nr. 101/2012.

Intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința atacată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 2 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 10 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În perioada 04.09.2017-15.09.2017, Serviciul de Inspecție Economico - Financiară din cadrul D.G.R.F.P. Craiova - Activitatea de Inspecție Fiscală a efectuat la sediul reclamantei o inspecției în conformitate cu prevederile art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată și ale H.G. nr. 1257/2012, privind organizarea inspecțiilor și stabilirea atribuțiilor generale în efectuarea acestora în vederea aplicării O.G. nr. 119/1999, finalizată cu încheierea procesului-verbal de inspecție nr. x/22.09.2017 emis de D.G.R.F.P. Craiova - A.I.F. - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară.

Recurenta-reclamantă Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Ișalnița a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea procesului-verbal de inspecție nr. x/22.09.2017 emis de D.G.R.F.P. Craiova - A.I.F. - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară, iar ulterior, prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 10 decembrie 2018, a solicitat și anularea Deciziei nr. 9/C/03.05.2018 emise de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor dată în soluționarea contestației formulate împotriva procesului-verbal de inspecție nr. x/22.09.2017.

Acțiunea reclamantei a fost respinsă de instanță ca tardiv formulată, iar prin prezenta cale de atac, aceasta a criticat sentința instanței de fond prin prisma faptului că instanța a reținut în mod eronat că art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999 ar fi fost modificat prin Legea nr. 174/30.06.2015, a respins greșit excepția inadmisibilității cererii introductive ca rămasă fără obiect deși se impunea a fi respinsă ca nefondată și a ignorat că acțiunea are ca obiect contestarea unei decizii a cărei procedură este prevăzută de H.G. nr. 101/2012, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Se constată că în speță temeiul de drept al emiterii actelor administrative atacate este cel prevăzut de art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999, aspect care rezultă chiar din conținutul acestora.

Actele administrative a căror anulare se solicită au fost emise în parcurgerea procedurii reglementate de prevederile O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată și ale H.G. nr. 1257/2012, privind organizarea inspecțiilor și stabilirea atribuțiilor generale în efectuarea acestora în vederea aplicării O.G. nr. 119/1999.

Procedura privind soluționarea contestației împotriva procesului-verbal de inspecție este reglementată prin O.G. nr. 119/1999 privind control intern și controlul financiar preventiv, ordonanță care reglementează controlul intern/managerial, inclusiv controlul financiar preventiv la entitățile publice, cu privire la utilizarea fondurilor publice și administrarea patrimoniului public cu eficiență, eficacitate și economicitate, așa cum rezultă din art. 1 din O.G. nr. 119/1999.

Potrivit art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999, forma în vigoare la momentul efectuării controlului, "(8) În cazul în care în urma inspecției efectuate se constată abateri de la legalitate care au produs pagube pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, se va întocmi proces-verbal de inspecție. Împotriva procesului-verbal de inspecție se poate formula contestație în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării acestuia. Contestația se va depune la structura care a efectuat inspecția. Contestațiile vor fi soluționate prin decizie motivată, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării. Decizia este definitivă. Dacă prin soluționare contestația a fost respinsă, procesul-verbal de inspecție devine titlu executoriu și va fi transmis spre executare organului fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul contestatorul. Împotriva deciziei se poate formula acțiune în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia, conform Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, la curtea de apel în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul".

Se reține că Decizia nr. 9/C/03.05.2018 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, dată în soluționarea contestației formulate împotriva procesului-verbal de inspecție nr. x/22.09.2017, a fost primită de recurenta-reclamantă la data de 17.05.2018, aspect de altfel necriticat și recunoscut de aceasta și în cadrul memoriului de recurs.

Astfel cum a reținut și prima instanță, este de necontestat că doar prin precizarea la acțiune formulată la data de 10.12.2018 și înregistrată la instanță la data de 11.12.2018, reclamanta a solicitat și anularea Deciziei nr. 9/C/03.05.2018 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor.

De altfel, chiar în cadrul memoriului de recurs recurenta-reclamantă a recunoscut că modul de formulare a acțiunii introductive este ușor confuz în ceea ce privește Decizia nr. 9/C/03.05.2018 și că prin precizarea înregistrată la 11.12.2018 a menționat în mod expres că solicită atât anularea în totalitate a procesului-verbal de inspecție nr. x/22.09.2017, cât și a Deciziei nr. 9/C/03.05.2018, emise de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor.

Recurenta susține, în esență, că termenul de contestare a deciziei Ministerului Finanțelor Publice nu poate fi altul decât acela de 6 luni de la comunicare.

Înalta Curte constată că prima instanța a analizat apărările reclamantei și sub aspectul formulării acțiunii în termenul de 6 luni prevăzut de Legea nr. 554/2004, în condițiile art. 36 și art. 45 din H.G. nr. 101/2012, acestea fiind neîntemeiate, câtă vreme sesizarea instanței s-a fundamentat pe o dispoziție legală dintr-o legea specială, respectiv art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999.

S-a reținut că prin H.G. nr. 101/2012 au fost aprobate Normele metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din hotărâre, așa cum rezultă din prevederile art. 1.

Capitolul IV din Anexa la H.G. nr. 101/2012 reglementează soluționarea plângerilor prealabile formulate împotriva dispoziției obligatorii, așa cum rezultă expres din art. 33. De asemenea, art. 36 din Anexa la H.G. nr. 101/2012 se referă la soluționarea plângerii prealabile formulate împotriva dispoziției obligatorii care se face de structura de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, stabilită prin ordin al ministrului.

Astfel, prima instanță a reținut că după soluționarea contestației prin Decizia nr. 9/C/03.05.2018, reclamanta nu a solicitat anularea acestei decizii nici în termenul de 6 luni de prescripție prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, deși cunoștea modul de soluționare a contestației administrative, dovadă fiind primirea deciziei la data de 17.05.2018, reclamanta solicitând anularea acestei deciziei abia la 10.12.2018, deci peste termenul de 6 luni.

Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat critici cu privire la argumentul instanței de fond potrivit căruia nu a fost respectat termenul de 6 luni pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, termen reglementat de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Susținerile din cererea de recurs sunt axate pe termenul aplicabil în cauză, dacă este cel de 15 zile sau de 6 luni de la comunicarea actului administrativ contestat, dar nu combat considerentele expuse de instanță cu privire la faptul că sesizarea instanței cu cererea de anulare a Deciziei nr. 9/C/03.05.2018 s-a făcut după expirarea termenului de 6 luni de la comunicare.

Prima instanță a arătat în mod clar că această decizie a fost primită de reclamantă la data de 17.05.2018 iar cererea de anulare a deciziei a fost formulată la 10.12.2018, cu depășirea termenului sus menționat.

Cu toate acestea, recurenta nu combate acest considerent al sentinței, nu îl critică cu argumente din care să rezulte aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În aceste condiții, soluția de respingere ca tardivă a acțiunii precizate este legală, astfel că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței atacate prin prisma dispozițiilor legale invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Ișalnița împotriva sentinței nr. 112/2019 din 15 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 10 iunie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2218/2021
Ședința publică din data de 7 aprilie 2021 Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova – secția contencios
ÎCCJ 2021-10-26
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5020/2021
Ședința publică din data de 26 octombrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2022-03-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1392/2022
Ședința publică din data de 9 martie 2022 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/201
ÎCCJ 2021-12-06
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6074/2021
Ședința publică din data de 06 decembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2020-12-02
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6511/2020
sumelor corespunzătoare subvențiilor nu era emisă hotărârea de Guvern de actualizare și, totuși, organele statului au efectuat plățile către reclamantă, instanța nu poate reține că pârâții se mai pot preleva de această lipsă, ca unic motiv
Sursă