ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2218/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni, în contradictoriu cu pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Economico – Financiară, a solicitat anularea procesului-verbal de inspecție nr. x din 26.10.2017 și pe cale de consecință să se constate că nu există prejudiciul de 1.599.780 RON estimat de organele de control.

Prin sentința nr. 3 din 08 ianuarie 2019, Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni în contradictoriu cu pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Economico – Financiară, ca tardiv formulată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În motivarea recursului, s-a arătat – în esență – că prin hotărârea pronunțată instanța a încălcat regulile de procedură privind citarea tuturor părților implicate în litigiu, respectiv nu a dispus citarea emitentului deciziei nr. ll/C/11.05.2018 MFP-Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor.

Recurenta a arătat că prin cererea de chemare în judecată a soliciat în contradictoriu cu DGRFP Craiova-AIF-Serviciul de Inspecție Economico-Financiara și MFP-Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, în calitate de emitenți ai actelor contestate, anularea în totalitate a procesului-verbal de inspecție nr. x/26.10.2017 emis de DGRFP Craiova-AIF-Serviciul de Inspecție Economico-Financiara, înregistrat la CCDCPN Dăbuleni sub nr. x/31.10.2017 și, pe cale de consecință, să se constatate că nu există prejudiciul estimat de organele de control în sumă de 1.599.780 RON, care ar fi fost creat prin scoaterea nelegală a suprafeței de 273,71 ha din patrimoniul public al statului, precum și anularea în totalitate a deciziei nr. ll/C/11.05.2018 emisă de către MFP-Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor.

La primul termen de judecată, instanța de fond, deși a luat act de precizarea pe care reclamanta a formulat-o la data de 11.12.2018, fără a pune în discuția părților necesitatea citării MFP-Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, în calitate de emitent al deciziei contestate, a pus în discuția părților excepțiile invocate de pârâta DGRFP Craiova-AIF-Serviciul de Inspecție Economico-Financiara prin întâmpinarea depusă la dosar și a soluționat cauza.

Recurenta a mai susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Conform art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999, republicata, cu modificările si completările ulterioare, împotriva deciziei se poate formula acțiune în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia, conform Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, la curtea de apel în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul.

Raportat la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora ori de câte ori într-o lege specială anterioară prezentei legi se face trimitere la Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau generic la instanța de contencios administrativ, trimiterea se va socoti făcută la dispozițiile corespunzătoare din prezenta lege, decizia emisă de MFP-Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor poate fi contestată de persoanele interesate la instanța de contencios administrativ, în termen de 6 luni de la comunicare, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2000.

De altfel, așa cum se observă din decizia contestată, inclusiv emitentul deciziei, respectiv MFP-Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, a interpretat în acest sens dispozițiile legale.

În concluzie, recurenta reclamantă a apreciat că, în raport cu o atare reglementare, ori de câte ori o lege specială face trimitere la Legea contenciosului administrativ, sunt aplicabile dispozițiile acelei legi, astfel că termenul de contestare a deciziei emise conform O.G. nr. 119/1999 nu poate fi decât acela de 6 luni, prevăzut în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Instanța de recurs nu poate primi susținerile privind încălcarea normelor de procedură prin necitarea Ministerului Finanțelor Publice – Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor având în vedere, pe de o parte, că judecătorul fondului a respectat principiul disponibilității, iar din actele dosarului nu rezultă că reclamanta a înțeles să cheme în judecată și MFP, iar, pe de altă parte, faptul că recurenta reclamantă nu fost vătămată raportat la soluția adoptată, de respingere a acțiunii ca fiind tardiv formulată.

Referitor la crititicle aduse soluției de respingere a acțiunii ca tardivă, Înalta Curte reține că potrivit art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, republicată, "(8) În cazul în care în urma inspecției efectuate se constată abateri de la legalitate care au produs pagube pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, se va întocmi proces-verbal de inspecție. Împotriva procesului-verbal de inspecție se poate formula contestație în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării acestuia. Contestația se va depune la structura care a efectuat inspecția. Contestațiile vor fi soluționate prin decizie motivată, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării. Decizia este definitivă. Dacă prin soluționare contestația a fost respinsă, procesul-verbal de inspecție devine titlu executoriu și va fi transmis spre executare organului fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul contestatorul. Împotriva deciziei se poate formula acțiune în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia, conform Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, la curtea de apel în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul."

Prin motivele de recurs, recurenta nu a contestat situația de fapt reținută de prima instanță, în sensul că Decizia nr. 11/C/11.05.2018 emisă de MFP a fost comunicată reclamantei la data de 16.05.2018, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 15.11.2018.

Recurenta a susținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999, care prevăd temenul de de 15 zile lucrătoare pentru a formula contestația, ci prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora termenul de contestare a deciziei emise conform O.G. nr. 119/1999 este de 6 luni.

Contrar suținerilor recurentei, instanța de recurs observă că în speța de față O.G. nr. 119/1999 reprezintă o normă juridică specială, aplicabilă în materia controlului intern și controlului financiar preventiv. Or, în virtutea principiului specialia generalibus derogant care implică faptul că norma specială este cea care derogă de la norma generală, o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o norma specială, iar norma specială este de strictă interpretare.

Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale. Mai mult, aceasta se aplică prioritar față de norma generală, chiar și atunci când norma specială este mai veche decât norma generală.

Prin urmare, reținând că termenul în care recurenta reclamantă avea posibilitatea să conteste Decizia nr. 11/C/11.05.2018 este de 15 zile lucrătoare, prevăzut de art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999 și nu cel de 6 luni, prevăzut în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în mod corect judecătorul fondului a respins acțiunea ca fiind tardiv formulată, prin raportare la data comunicării deciziei contestate, 16.05.2018, și data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 15.11.2018.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni împotriva sentinței nr. 3 din 08 ianuarie 2019 a Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2021.