ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3510/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20.07.2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata unei despăgubiri în cuantum de 3.000 RON, reprezentând daune morale.

1.2. Prin sentința civilă nr. 7236 din 07.11.2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

1.3. Împotriva sentinței civile nr. 7236 din 07.11.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A. prin care a solicitat casarea sentinței, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 584 din 18.09.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de nemotivare și a anulat recursul formulat de recurentul - reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 7236 din 07.11.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B., ca nemotivat.

Prin cererea intitulată "plângere", formulată la data de 04.11.2019 reclamantul A. a criticat decizia civilă nr. 584 din 18.09. 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, susținând, în esență, că modul în care Tribunalul București și Curtea de Apel București au judecat cauza sa nu este, în opinia sa, corect. Arată reclamantul că s-a adresat Înaltei Curți pentru un răspuns concret și solicită o "intervenție promptă pe lângă stimatele organe ale Tribunalului București, cât și (pe lângă cele ale) Curții de Apel București pentru rejudecarea procesului cât mai corect și onest ...".

Cererea formulată de A. a fost comunicată intimatei-pârâte B. la data de 02.12.2019 însă aceasta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.

5.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 22.07.2020 s-a fixat termen de judecată la data de 20.01.2021, în ședință publică, cu citarea părților.

5.2. Prin încheierea de ședință din data de 20.01.2021, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat, în scris, judecarea cauzei în lipsă.

5.3. La data de 31.05.2021, recurentul a depus note de ședință prin care a solicitat repunerea cauzei pe rol, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 415 din C. proc. civ., a admis cererea și a dispus repunerea cauzei pe rol, pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamantul A., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte, analizând cererea intitulată "plângere", astfel cum a fost aceasta formulată de reclamantul A., constată că prin intermediul acesteia sus indicata parte critică, în fapt, modul în care Tribunalul București și Curtea de Apel București au soluționat cauza sa, apreciind că instanțe astfel indicate nu ar fi judecat-o corect. Arată domnul A. că s-a adresat Înaltei Curți pentru un răspuns concret și solicită o "intervenție promptă pe lângă stimatele organe ale Tribunalului București, cât și (pe lângă cele ale) Curții de Apel București pentru rejudecarea procesului cât mai corect și onest ...". Din aceste considerente, instanța de control judiciar apreciază că cererea cu care a fost învestită prezintă caracteristicile proprii căii de atac a recursului.

De asemenea, constată Înalta Curte că obiectul dosarului nr. x/2018 este reprezentat de acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., acțiune ce a fost soluționată în faza procesuală a fondului de către Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 7236 din 07.11.2018, iar în faza de judecată a recursului prin decizia civilă nr. 584 din 18.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În cazul acțiunilor în contencios administrativ, legiuitorul a prevăzut, prin dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, doar o singură cale de atac, și anume recursul.

Potrivit art. 634 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ.:

"Sunt hotărâri definitive: 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii", iar conform alin. (2) al aceluiași text normativ: "Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării."

Înalta Curte reține și că potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Or, împotriva modalității de soluționare a recursului nu exista deschisă calea formulării unui nou recurs.

Raportat la datele speței de față, Înalta Curte observă că decizia nr. 584 din 18.09.2019 prin care a fost soluționat recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 7236/07.11.2018 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reprezintă o hotărâre judecătorească definitivă, nefiind supusă unei căi de atac, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 525 alin. (1) și art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității și va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 584 din 18 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 584 din 18 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2021.

GGC - BR