ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3508/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 15.10.2019 sub nr. x/2019 reclamanta Federația Sindicatelor Libere din Învățământ în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU. și VV. a chemat în judecată Ministerul Educației Naționale, solicitând:

· anularea parțială a Ordinului ministrului educației naționale nr. 4004/2019 privind metodologia de calcul și plată a sumelor reprezentând daune -interese moratorii sub forma dobânzii legale prevăzute în titlurile executorii, pentru personalul din unitățile/instituțiile de învățământ de stat, Ministerul Educației Naționale și alte unități din subordinea/coordonarea acestuia, în anul 2019, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 389/17.05. 2019, respectiv anularea alin. (1) al art. 4 din acest ordin;

· obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 4004/2019, respectiv, modificarea art. 2 din ordin, astfel încât să se prevadă expres că, în cazul hotărârilor judecătorești având drept obiect acordarea de daune - interese moratorii, sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învățământ, se calculează și se plătește dobânda legală penalizatoare.

1.2. Prin sentința civilă nr. 470 din data de 22.06.2020, Curtea de Apel București a admis excepția de necompetență teritorială în privința cererii formulate de reclamantă în numele membrilor A., B., C., D. și E., fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba, secția de contencios administrativ și fiscal. A fost prorogată soluționarea excepției de necompetență teritorială invocată în privința cererii formulată în numele celorlalți membri de sindicat.

1.3. De asemenea, prin aceeași hotărâre judecătorească s-a dispus disjungerea cererii formulate de sus indicata Federație a Sindicatelor Libere din Învățământ în numele membrilor de sindicat F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., dispunându-se formarea unui dosar distinct, având numărul x/2020.

1.4. În nou formatul dosar, prin sentința civilă nr. 844 din data de 21.09.2020, Curtea de Apel București a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ în numele membrilor de sindicat F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.5. Prin precizările formulate la data de 09.12.2020, reclamanta Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a învederat că, în ceea ce privește cererea de anulare a alin. (1) al art. 4 din Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 4004/2019, a formulat acțiunea în contencios administrativ atât în nume propriu, dar și în numele membrilor de sindicat menționați în cererea de chemare în judecată. De asemenea, prin același act procedural a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (4), coroborat cu alin. (3) din Legea nr. 554/2004, apreciind astfel de prevederi legale ca fiind reglementate cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) - (5), art. 9, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 40 și art. 53 din Constituția României, precum și cu încălcarea prevederilor art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 22 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 23.4 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 5 din Carta Socială europeană revizuită, ratificată prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 193 din 4 mai 1999.

Prin sentința civilă nr. 32 din 11.02.2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (4), coroborat cu alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în raport de dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 9, art. 16 alin. (1) și art. 40 din Constituția României. De asemenea, a respins ca nefondată cererea de suspendare a soluționării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Constanța, invocată de reclamantă, a declinat în favoarea Curții de Apel București competența de soluționare a acțiunii civile și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

La data de 12.02.2021, împotriva sentinței civile nr. 32 din 11.02.2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, în nume propriu și în numele membrilor de sindicat F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O.. Prin calea de atac astfel promovată, invocând prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a solicitat casarea hotărârii nr. 32/11.02.2021 și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (4) coroborat cu alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

La data de 17.03.2021, Ministerul Educației a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 05.04.2021 s-a fixat termen de judecată la data de 09.06.2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul - pârât Ministerul Educației, prin întâmpinare, pe care, în temeiul art. 483 alin. (3), art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), precum și art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., o apreciază întemeiată pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul și dezvoltarea lor sub sancțiunea nulității, stipulată în alin. (3) al aceleiași dispoziții legale.

De asemenea, prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte reține că obiectul unei astfel de căi de atac este acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, întrucât cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor, o astfel de cerere nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că, prin hotărârea recurată, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a soluționat un număr multiplu de incidente procesuale, precum excepția necompetenței teritoriale a unei astfel de instanțe, cererea de suspendare a cauzei, întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) C. proc. civ., dar și cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea de atac ce face obiectul analizei în prezentul dosar, astfel cum a fost aceasta formulată de recurentă, vizează exclusiv maniera în care Curtea de Apel Constanța a soluționat sus indicata cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional, respectiv soluția de respingere a acesteia drept inadmisibilă.

Înalta Curte arată că potrivit art. 146 alin. (1) lit. d) din Constituția României, Curtea Constituțională hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial. Organizarea și funcționarea Curții Constituționale a fost legiferată prin Legea nr. 47/1992 și prin art. 29 din același act normativ a fost reglementată și modalitatea de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Potrivit art. 29 alin. (1) din sus indicatul act normativ, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unor dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei.

Ipoteza inadmisibilității excepției de neconstituționalitate este reglementată de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 și vizează acea excepție (de neconstituționalitate) invocată de o parte într-un litigiu, care este contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992.

Din analiza art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992, rezultă că revine instanței în fața căreia a fost formulată cererea de sesizare a Curții Constituționale, competența legală de a examina dacă cererea de sesizare este conformă condițiilor reglementate de art. 29 sus citat, pentru ca o astfel de cerere să fie calificată drept admisibilă.

În consecință, față de limitele competenței instanței în fața căreia a fost formulată o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional, obiectul unei hotărâri judecătorești, prin care o astfel de instanță decide respingerea, drept inadmisibilă, a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale este reprezentat doar de maniera în care instanța a analizat cererea de sesizare, din perspectiva acelorași prevederi ale art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, pentru a se reține că, în accepțiunea dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), coroborate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., este îndeplinită obligația de motivare a recursului, acesta trebuie ca, plecând de la cele statuate de instanța de fond, să conțină motivele pentru care recurentul consideră că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu nerespectarea regulilor de drept incidente în cauză.

Astfel, nu îndeplinește cerința privind motivarea recursului, cererea de recurs care se rezumă la a reitera susținerile sau apărările formulate de parte în fața instanței de fond, fără a se avea în vedere cele statuate de instanță cu privire la aceste aspecte și fără a susține reale critici aduse raționamentului urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărâri recurate.

În speță, Înalta Curte, analizând cererea de recurs formulată de recurenta Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, constată că, deși recurenta înțelege să invoce, în debutul cererii, prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în motivarea căii de atac promovate se rezumă la a relua aproape identic susținerile sale din cererea de sesizare a Curții Constituționale, susțineri ce vizează, însă, doar caracterul apreciat de recurentă drept neconstituțional al prevederilor art. 10 alin. (4), coroborat cu alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în raport de dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 9, art. 16 alin. (1) și art. 40 din Constituția României. Astfel, recurenta nu indică niciun argument care să poată fi calificat drept critică de nelegalitate adusă modului în care instanța de fond a apreciat drept neîndeplinite, în cauză, condițiile de admisibilitate reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

O atare critică ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material apreciate ca fiind încălcate sau greșit aplicate și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului conduc la rezultatul încălcării sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ., cu indicarea concretă a criticilor formulate în raport de soluția recurată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură concretă cu soluția pronunțată de instanța de fond, echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspect ce atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât recurenta nu a formulat critici care să permită, din perspectiva prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, stabilirea unei legături a acestora cu soluția pronunțată de prima instanță sau încadrarea lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., recurenta rezumându-se la expunerea unor afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă în raport cu soluția instanței de fond, Înalta Curte va admite excepția invocată de intimatul - pârâtul Ministerul Educației prin întâmpinare și va reține incidența, în cauză, a sancțiunii nulității recursului.

În raport de cele prezentate mai sus se reține că recursul formulat în cauză de reclamantă nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că acesta urmează a fi anulat ca nemotivat potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimatul - pârât Ministerul Educației.

Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de reclamanta Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, în nume propriu și în numele membrilor de sindicat F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., împotriva sentinței civile nr. 32 din 11 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2021.

GGC - BR