Decizia nr. 3500/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 237/2018 a Curții de Apel Timișoara

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 mai 2018 sub nr. x/2018, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația "A." a chemat în judecată pârâtul Ministerul Muncii și Justiției Sociale - Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, solicitând instanței constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a propune Guvernului României recunoașterea statutului de asociație de utilitate publică a Asociației "A." din Timișoara, astfel cum acest refuz este explicit exprimat în adresa comunicată sub nr. x/26.04.2018. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului ca, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței, să propună Guvernului României recunoașterea statutului de asociație de utilitate publică a Asociației "A." din Timișoara, sub sancțiunea aplicării unei amenzi de 300 RON pe fiecare zi de întârziere, în folosul bugetului de stat.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 237 din data de 1 octombrie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Asociația "A.", a constatat caracterul nejustificat al refuzului pârâtei Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, exprimat prin Adresa nr. x/26.04.2018, de a propune Guvernului României, în raport cu dispozițiile art. 40 din O.G. nr. 26/2000, recunoașterea statutului de asociație de utilitate publică a Asociației "A." din Timișoara. De asemenea, prima instanță a dispus obligarea pârâtei ca, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, să propună Guvernului României recunoașterea statutului de asociație de utilitate publică a Asociației "A." din Timișoara, respingând, însă cererea reclamantei de stabilire a unei sancțiuni cu amendă de 300 RON pe fiecare zi de întârziere ulterior expirării termenului stabilit prin hotărâre pentru înaintarea propunerii către Guvernul României.

Căile de atac exercitate în cauză La data de 23 octombrie 2018, împotriva sentinței civile nr. 237 din data de 1 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii și Justiției Sociale-Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție care, invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii recurate, iar în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În esență, recurentul - pârât critică maniera în care prima instanță a interpretat și aplicat prevederile art. 38 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 26/2000, apreciind că un astfel de text de lege vizează necesitatea ca activitatea unei entități ce solicită utilitatea publică să se adreseze mai multor colectivități, respectiv arii administrativ teritoriale, această situație juridică conferind și anvergură activității desfășurate de entitatea ce solicită utilitatea publică. Consideră recurentul - pârât că documentația ce însoțește cererea de utilitate publică formulată de intimata - reclamantă, respectiv probatoriul administrat în cauză de aceasta, nu este în măsură să formeze convingerea că Asociația "A." îndeplinește condițiile prevăzute de art. 38 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, sens în care nu se poate reține, în cazul solicitării formulate de intimata-reclamantă, îndeplinirea cumulativă a condiții reglementate de sus indicatul text normativ. De asemenea, arată recurentul - pârât că Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție ("A.N.P.D.C.A.") are doar competența de a elabora proiectul de hotărâre privind recunoașterea unei asociații/fundații ca fiind de utilitate publică, iar, în vederea adoptării/aprobării, proiectul este înaintat către Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată la data de 29.11.2018, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494, art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 11.01.2019 s-a fixat termen de judecată la data de 09.06.2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii și Justiției Sociale -Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Din perspectiva situației de fapt, Înalta Curte are în vedere faptul că, prin cererea formulată la data de 19 octombrie 2016, reclamanta a solicitat Secretariatul General al Guvernului, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, recunoașterea statutului de utilitate publică a A.. În data de 11 noiembrie 2016, Secretariatul General al Guvernului a comunicat reclamantei faptul că documentația depusă de aceasta a fost transmisă Ministerului Muncii și Justiției Sociale în vederea dispunerii măsurilor necesare, cererea fiind, în data de 28 noiembrie 2016, redirecționată de către minister în atenția Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (A.N.P.D.C.A.), entitate aflată în subordinea sa. Prin adresa nr. x/26.04.2018 reclamantei i se comunică faptul că din analiza documentelor puse la dispoziție de către asociație, reiese că serviciul social oferit de aceasta se adresează, în cea mai mare parte, copiilor dintr-o singură colectivitate aferentă ariei administrative a județului Timiș, autoritatea apreciind, astfel, ca nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute în art. 38 din O.G. nr. 26/2000, în special în ceea ce privește anvergura și impactul activităților desfășurate la nivelul mai multor colectivități. Pe cale de consecință, prin sus indicata adresă, pârâtul comunică reclamantei faptul că nu se poate da curs solicitării sale, în sensul că nu se poate propune Guvernului recunoașterea Asociației "A." ca fiind de utilitate publică. Prima instanță a cenzurat soluția administrativă adoptată de pârât, reținând caracterul nejustificat al refuzului acestuia de a da curs cererii reclamantei, în contextul în care unicul motiv de refuz invocat de pârât a fost apreciat de judecătorul fondului ca fiind contrar prevederilor de art. 38 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 26/2000. Prin motivele recursului declarat în cauză, recurentul - pârât critică, în esență, maniera în care prima instanță, în raport de aspectele deduse judecății în prezenta cauză, a interpretat prevederile sus indicatului text normativ (art. 38 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 26/2000), apreciind hotărârea pronunțată în faza de judecată a fondului ca fiind rezultatul unei eronate dezlegări a normelor de drept material. Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că, în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie. Or, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul - pârât a făcut trimitere și la modalitatea de interpretare și apreciere de către prima instanță a probatoriilor administrate în cauză, aspecte care reprezintă, însă, critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a sentinței recurate. Ca atare, Înalta Curte, cu ocazia analizării recursului, va avea în vedere aceste critici doar în măsura în care sunt de natură a susține cazul de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește chestiunea de drept ce face obiectul criticilor de nelegalitate invocate de recurent, Înalta Curte reține că textul normativ dezbătut de părțile litigante din prezenta cauză dispune astfel: "O asociație, fundație sau federație poate fi recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: a) activitatea acesteia se desfășoară în interes general sau al unor colectivități, după caz" Instanța de control judiciar observă că sus indicatul text de lege reglementează, în fapt, două ipoteze distincte, respectiv pe cea a condiției ca activitatea asociației, fundației sau federației să se desfășoare în interes general, iar alternativ, pe cea a condiției ca activitatea asociației, fundației sau federației să se desfășoare în interesul unor colectivități. Utilizarea conjuncției "sau" este edificatoare în sensul caracterului alternativ al ipotezelor, sens în care condiția reglementată de lit. a) a alin. (1) al art. 38 din O.G. nr. 26/2000 este îndeplinită dacă activitatea asociației, fundației sau federației vizează oricare dintre cele două tipuri de interes. Astfel, instanța de control judiciar observă, contrar celor susținute de recurent, că în categoria condițiilor reglementate de norma în discuție nu intră și vreo condiție care să vizeze necesitatea unei anverguri a activității desfășurată de entitatea ce solicită utilitatea publică, cu atât mai mult cu cât formularea redacțională a sintagmei "în interes general sau al unor colectivități" (din cuprinsul art. 38 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 26/2000) este similară celei cuprinse în art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, care dispun astfel: "Persoanele fizice și persoanele juridice care urmăresc desfășurarea unor activități de interes general sau în interesul unor colectivități ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociații ori fundații în condițiile prezentei ordonanțe" De asemenea, analizând motivele de recurs, Înalta Curte constată că ceea ce a generat divergență este interpretarea și aplicarea ipotezei desfășurării activității în interesul unor colectivități, recurentul apreciind că intimata - reclamantă, ce are statutul de asociație, nu îndeplinește condiția reglementată de art. 38 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 26/2000, întrucât desfășoară activitate preponderent în interesul unei unice colectivități, respectiv a celei aferente județului Timiș. Înalta Curte observă că, nici în planul legii speciale și nici în cel al normelor generale aplicabile materiei persoanelor juridice de drept privat fără scop patrimonial, nu este consacrată o definiție specifică a noțiuni de "colectivitate", cu pluralul "colectivități". Astfel, procedând la interpretarea normei pornind de la sensului obișnuit și natural al cuvintelor, în contextul nemijlocit al frazei (interpretarea gramaticală) instanța constată, din conținutul Dicționarului explicativ al limbii române, că sensul substantivului "colectivitate" este cel reținut, de altfel și de instanța de fond, respectiv de: "Grup de oameni care trăiesc și muncesc în comun". În contextul descris anterior nu pot fi reținute susținerile recurentului potrivit cărora prima instanță a încercat să dea și o explicație noțiunii de "colectivitate", câtă vreme judecătorul fondului, chemat să se pronunțe asupra cauzei cu care a fost învestit, nu a procedat decât la exercitarea prerogativelor sale legale, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 9 alin. (3) din C. civ., coroborat cu art. 126 din Constituția României, interpretând legea în scopul aplicării ei în litigiul dedus judecății. Or, obiectivul interpretării este cel de a reda voința obiectivizată a legiuitorului, așa cum rezultă aceasta din normă, în acest scop fiind folosite metodele esențiale ale interpretării, prima astfel de metodă fiind cea a interpretării normei în sensul textual al acesteia. De asemenea, Înalta Curte observă că prevederile art. 38 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 26/2000 nu disting între tipurile de colectivități, nefiind reglementat niciun criteriu teritorial sau cantitativ, care să restrângă sfera de incidență a noțiunii. Pe cale de consecință activitățile desfășurate în interesul unui grup de oameni care trăiesc și muncesc în comun, reprezintă activități desfășurate în interesul unei colectivități. În plus, dată fiind reglementarea alternativă a celor două ipoteze evocate de legiuitor în conținutul normativ al art. 38 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 26/2000, interesul general fiind, în mod evident, reglementat cu titlu de criteriu distinct față de criteriul interesului unor colectivități, norma nu poate fi interpretată în sensul unei suprapuneri perfecte a celor două criterii. Pe cale de consecință, nu pot fi reținute de către instanța de control judiciar susținerile recurentului potrivit cărora desfășurarea unei activități, în mod preponderent la nivelul unui județ nu ar putea fi calificată drept activitate desfășurată în interesul unor colectivități, întrucât o astfel de activitate nu ar avea anvergura necesară, dat fiind că astfel de susțineri introduc criterii nereglementate prin norma în discuție. Pe de altă parte, deși este adevărat că, în cuprinsul art. 38 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 26/2000, legiuitorul indică forma de plural a substantivului "comunitate", ceea ce este un indicativ al necesității desfășurării activității în interesul mai multor comunități (iar nu doar a uneia), Înalta Curte apreciază că activitatea desfășurată de intimata - reclamantă, preponderent la nivelul județului Timiș, reprezintă activitate desfășurată în interesul mai multor comunități. Instanța de control judiciar are în vedere, în acest sens, prevederile art. 3 din Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului (forma în vigoare la data formulării cererii reclamantei de recunoaștere a statutului de asociație de utilitate publică), potrivit cărora județul este alcătuit din orașe și comune, precum și dispozițiile art. 1 alin. (2), lit. i), prima teză din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale (norma aplicabilă în raport tot de data formulării cererii reclamantei), conform cărora comunele, orașele și județele reprezintă unități administrativ-teritoriale, prevederi ce se impun a fi coroborate cu cele ale art. 3 alin. (4) din același act normativ care definesc colectivitatea locală ca fiind totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială. Or, din contextul normativ sus indicat rezultă că și totalitatea locuitorilor unei comune reprezintă o colectivitate, cum în noțiunea de colectivitate se plasează și totalitatea locuitorilor unui oraș. Întrucât un județ este alcătuit dintr-un număr multiplu de orașe și comune, respectiv de colectivități, rezultă că inclusiv o activitate desfășurată preponderent la nivelul unui județ îndeplinește condiția reglementată de art. 38 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 26/2000, respectiv de a fi desfășurată în interesul unui număr multiplu de colectivități. Astfel, instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului a realizat o corectă interpretare a prevederilor art. 38 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 26/2000, ce vizează ipoteza activității desfășurate în interesul unor colectivități, apreciind că o astfel de condiție este îndeplinită câtă vreme sunt vizate mai multe grupuri de persoane care trăiesc și muncesc în comun. Cât privește susținerile recurentului - pârât potrivit cărora A.N.P.D.C.A. are doar competența de a elabora proiectul de hotărâre privind recunoașterea unei asociații/fundații ca fiind de utilitate publică, iar, în vederea adoptării/aprobării, proiectul este înaintat către Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Înalta Curte observă că cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale -Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, A.N.P.D.C.A. fiind o autoritate publică în subordinea Ministerul Muncii și Justiției Sociale. Prin urmare, nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât Ministerul Muncii și Justiției Sociale -Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, prima instanță interpretând și aplicând corect normele de drept material incidente. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii și Justiției Sociale -Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție împotriva sentinței civile nr. 237 din data de 01 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,