ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3801/2024

Ședința publică din data de 12 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 15.06.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat anularea actului administrativ nr. 896.501/19.10.2020 și obligarea pârâtului la emiterea avizului favorabil pentru continuarea procedurii de recunoaștere a statutului de utilitate publică pentru reclamantă.

La data de 04.10.2021, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității, motivată din perspectiva lipsei caracterului de act administrativ a adresei contestate, și excepția lipsei de interes, determinată de împrejurarea că, în prezent, pârâtul nu mai are competența de a aviza proiecte de hotărâri ale Guvernului privind recunoașterea asociațiilor, fundațiilor și federațiilor ca fiind de utilitate publică.

La termenul de judecată din data de 28.03.2022, Curtea a pus în discuția părților promovarea acțiunii cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 996 din 27 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția prescripției și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca prescrisă.

Împotriva sentinței civile nr. 996 din 27 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat anularea actului administrativ nr. 896.501/19.10.2020 emis de Ministerul Finanțelor Publice precum si obligarea acestuia la emiterea avizului favorabil pentru continurea procedurii de recunoaștere a statutului de utilitate publică pentru reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 996 din 27.05.2022, Curtea de Apel București a respins cererea ca fiind prescrisă reținând că "față de împrejurarea ca de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, respectiv data de 20.10.2020, și data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv data de 15.06.2021, au trecut mai mult de 6 luni". De asemenea, în considerente instanța a reținut faptul că, prin adresa nr. x/09.04.2020, Ministerul de Finanțe a dat un aviz nefavorabil. In urma cererii de reanalizare a dosarului, formulată de reclamanta, prin adresa nr. x/19.10.2020, atacată în cauză, Ministerul Finanțelor Publice si-a menținut punctul de vedere care a stat la baza răspunsului inițial. Adresa a fost comunicată la data de 20.10.2020.

Așadar, din considerentele sentinței primei instanțe, ar rezulta că la aceeași dată s-ar fi comunicat si actul atacat, respectiv adresa nr. x/19.10.2020, cât si răspunsul la cererea prealabilă, formulare evident contradictorie, dar dezlegarea este esențială pentru calcularea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1). lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Față de actul atacat, respectiv 896.501/19.10.2020 si comunicat în data de 20.10.2020, reclamanta a formulat plângere prealabilă, în data de 16.11.2020, așa cum rezultă din cererea atașată cererii de chemare în judecată, iar expirarea termenului la care autoritatea administrativă trebuia să răspundă este în data de 16 decembrie 2020, termenul pentru introducerea acțiunii începând să curgă în data de 17 decembrie 2020. Or, prezenta acțiune a fost depusa în data de 15 iunie 2021, cu respectarea termenului de 6 luni care s-ar fi împlinit, în opinia sa, în data de 17 iunie 2021.

Astfel, recurenta a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Adresa x/09.04.2020 a Ministerul Finanțelor Publice, nu face obiectul prezentului dosar, acel act administrativ nefiind atacat de recurentă, nefiindu-i comunicat. Adresa x/09.04.2020 a Ministerul Finanțelor Publice a fost solicitată de Secretariatul General al Guvernului în circuitul de avizare a Proiectului de Hotărâre de Guverm privind recunoașterea statutului de utilitate publică pentru asociație.

Reclamanta a aflat de faptul ca Ministerul de Finanțe a refuzat avizarea prin adresa Secretariatului General al Guvernului, singura comunicare prin care, oficial, Ministerul de Finanțe a răspuns solicitării sale fiind adresa atacată, respectiv 896.501/19.10.2020.

Așadar, având în vedere faptul că instanța nu s-a referit la actul administrativ ce face obiectul judecății, hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Pe fond, Ministerul de Finanțe susține ca a emis un act administrativ fără a avea competenta, deci nul absolut, dar nu întelege să revoce acest act, ci prin apărările pe care le face susține că acest act trebui menținut. Or, în condițiile în care Ministerul de Finanțe nu si-a revocat propriul act emis fără a avea competente legale și actul produce efecte juridice în sensul în care este blocat proiectul Hotărârii de Guvern privind recunoașterea statutului de utilitate publică, este evident că prezenta acțiune este admisibilă, singura soluție fiind anularea acestui act administrativ.

Drept pentru care, nu se poate concluziona decât că, în speța dedusă judecătii, acțiunea nu este prescrisă, este fondată, fiind singurul instrument prin care se poate continua procedura recunoașterii statutului de utilitate publică pentru asociație.

Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 12 septembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat anularea actului administrativ nr. 896.501/19.10.2020 și obligarea pârâtului la emiterea avizului favorabil pentru continuarea procedurii de recunoaștere a statutului de utilitate publica pentru reclamantă.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă ca fiind prescrisă, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de recurentă cu privire la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că având în vedere faptul că instanța nu s-a referit la actul administrativ ce face obiectul judecății, hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă.

Totodată, Înalta Curte amintește că în practica instanțelor de control judiciar s-a reținut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, ori când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză, astfel cum nu se verifică nici ipoteza existenței numai a unor motive străine de natura pricinii.

În concret, prima instanță a reținut că, prin adresa nr. x/09.04.2020, Ministerul Finanțelor Publice a dat aviz nefavorabil, iar, în urma cererii de reanalizare a dosarului, formulată de către reclamantă, prin adresa cu nr. x/19.10.2020, atacată în cauză, Ministerul Finanțelor Publice și-a menținut punctul de vedere care a stat la baza răspunsului inițial, astfel că nu se poate susține în mod valid că judecătorul fondului nu s-a referit la actul administrativ ce face obiectul judecății.

În concluzie, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei nu poate să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în sensul invocat de aceasta.

Înalta Curte constată că nici dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Astfel, motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Instanța de control judiciar reține că potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; (...)"

Pentru motive temeinice, conform art. 11 alin. (2) din aceeași lege, în cazul actului administrativ individual se poate face acțiune în anulare și peste termenul de 6 luni prevăzut la art. 11 alin. (1), dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului sau luării la cunoștință. De asemenea, conform prevederilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.

Astfel cum în mod corect a constatat prima instanță, din actele dosarului, rezultă că la data de 31.05.2018 reclamanta a declanșat procedura de obținere a recunoașterii statutului de utilitate publică, iar, la data de 04.02.2020, a primit răspunsul Departamentului pentru Relații Interetnice prin care a fost informată că îndeplinește condițiile pentru acordarea statutului de utilitate publică și va propune Guvernului României recunoașterea statutului de utilitate publică.

Prin adresa nr. x/09.04.2020, Ministerul Finanțelor Publice a dat aviz nefavorabil.

În urma cererii de reanalizare a dosarului, formulată de către reclamantă, prin adresa cu nr. x/19.10.2020, atacată în cauză, Ministerul Finanțelor Publice și-a menținut punctul de vedere care a stat la baza răspunsului inițial. Adresa a fost comunicată la data de 20.10.2020, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul de fond.

Potrivit art. 2 coroborat cu art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, termenul de 6 luni în care reclamanta trebuia să introducă cererea de chemare în judecată s-a împlinit la data de 20.04.2021, cu mult înainte de introducerea prezentei acțiuni la data de 15.06.2021.

Legea nr. 554/2004 care reglementează materia contenciosului administrativ, lege specială în raport cu C. civ. și aplicabilă în cauză, stabilește termenul de introducere a acțiunii în contencios administrativ cu caracter imperativ, respectiv condițiile în care acesta poate fi depășit, la fel, speciale în raport cu cele reglementate de C. civ., art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăzând doar că "motive temeinice" pot conduce la depășirea acestui termen în cazul actului administrativ individual.

În aceste condiții, față de împrejurarea că de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, respectiv data de 20.10.2020 și data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv data 15.06.2021, au trecut mai mult de 6 luni, iar reclamanta nu a prezentat nicio justificare pentru depășirea acestui termen, instanța, în mod corect, în aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, prima instanță a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune în contencios administrativ este întemeiată, faptul că recurenta-reclamantă a făcut o nouă plângere prealabilă neputând să conducă la prelungirea termenului în care acesta trebuia să sesizeze instanța de judecată, astfel cum încearcă să inducă prin memoriul de recurs.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind corespunzător motivate, dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 996 din 27 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.