ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3483/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 9 noiembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată Administrația Fondului pentru Mediu din cadrul Ministerul Mediului, solicitând anularea Deciziei de respingere a proiectului depus sub nr. x, pentru acordarea fondurilor din cadrul programului B., decizie emisă de pârât prin Comisia de Analiză în cadrul "Programului privind instalarea sistemelor de încălzire regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire", în care reclamantul figurează la poziția 1, precum și anularea deciziei prin care a fost respinsă contestația reclamantului împotriva sus indicatei Decizii și obligarea pârâtei la emiterea unui nou act administrativ prin care să fie acordate reclamantului drepturile afirmate de acesta ca fiindu-i cuvenite conform programului B..

1.2. Prin sentința nr. 569 din 17 mai 2018, Tribunalul Suceava a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Suceava.

Prin sentința civilă nr. 101 din 18 septembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., a anulat parțial Anexa 2/SV a Centralizatorului proiectelor propuse spre respingere în cadrul Programului "B." emisă de Comisia de analiză în cadrul " Programului privind instalarea sistemelor de încălzire regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire" - respectiv numai poz. 1 ce face referire la cererea reclamantului nr. x și a obligat pârâtul Ministerul Mediului - Administrația Fondului Pentru Mediu la emiterea unei decizii (act administrativ) vizând admiterea cererii la finanțare formulate de reclamant.

Împotriva sentinței civile nr. 101 din 18 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat, la data de 18 octombrie 2018, recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, prin care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii atacate și, în rejudecarea fondului cauzei, respingerea acțiunii formulate de intimatul - reclamant A..

Sub un prim aspect, recurenta - pârâtă critică maniera în care, interpretând prevederile art. 13 alin. (1) lit. f) din Ordinul Ministrului Mediului și Pădurilor nr. 1817/2016, Curtea de Apel Suceava a reținut că obligația de depunere, în original, a extrasului de carte funciară este incidenta doar în ipoteza solicitanților ce dețin individual un imobil, ipoteză în care nu se regăsea și reclamantul, dat fiind că acesta din urmă deținea imobilul ce urma a fi afectat de implementarea finanțării în coproprietate devălmașă cu C..

Arată recurenta că instanța de fond a ignorat prevederile art. 632 C. civ., respectiv aspectul potrivit căruia criteriul de departajare dintre cele doua forme de proprietate comuna (pe cote părți și în devălmășie) este unul cantitativ, iar nu calitativ. Astfel, afirmă recurenta că în ipoteza proprietății devălmașe între codevălmașii nu exista o deosebire cantitativa, unitatea materiala a bunului fiind dublată de unitatea intelectuală a dreptului, codevălmașii având același drepturi asupra întregului bun pentru care s-a solicitat finanțarea.

În acest context, consideră recurenta că nu se poate reține teza inexistenței unei obligații a intimatului-reclamant de a depune originalul extrasului de carte funciară, astfel cum este o astfel de obligație reglementată de prevederile art. 13 alin. (1) lit. f) din Ordinul Ministrului Mediului și Pădurilor nr. 1817/2016.

Din perspectiva caracterului extrasului de carte funciară depus de către intimatul-reclamant de act original, recurenta pârâtă arată că potrivit prevederilor art. 4 pct. 2 și 3 din Legea nr. 455/2001, un înscris în format electronic, purtând o semnătură electronică extinsă este asimilat, în sistem electronic, unui înscris sub semnătură privată, însă acesta este destinat folosirii exclusiv în sistem electronic. Astfel, apreciază recurenta că, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1 cu cele ale art. 5 din Legea nr. 455/2001, semnătura electronică este specifică doar înscrisurilor generate și utilizate în sistem electronic. Astfel, susține recurenta că, în prezenta cauză, realizând o greșită aplicare a normelor de drept material, în mod eronat instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, în condițiile în care, afirmă recurenta, cererea acestuia de finanțare a fost legal respinsă pentru neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate, dat fiind că extrasul de carte funciara pentru informare depus de reclamant nu a fost prezentat în original sau copie legalizată, un astfel de extras nefiind însușit de emitentul său prin semnătură și ștampila acestuia, conform prevederilor Ordinului nr. 700/2014.

În cauză a formulat, la data de 11 decembrie 2018, întâmpinare intimatul - reclamant A., care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță drept temeinică și legală, arătând că extrasul de carte funciara anexat de acesta documentației depuse a fost obținut în mod electronic prin intermediul Biroului Notarial D. din Suceava, fiind însoțit de semnătura electronică a emitentului. Menționează intimatul că motivul pentru care documentul depus nu poarta o semnătura olografa și ștampila emitentului este legat de faptul că un astfel de extras de carte funciară a fost eliberat prin intermediul aplicației - E., proprietatea ANCPI, portal protejat de prevederile Legii nr. 677/2001. Susține intimatul-reclamant că, în virtutea prevederile art. 6 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică:

"Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile", sens în care apreciază intimatul-reclamant că legiuitorul conferă aceeași forță juridică celor două tipuri de acte.

La data de 8 ianuarie 2019 recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494, art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 11 ianuarie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 09 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu este fondat, pentru următoarele considerente:

Contextul factual ce a generat cauza dedusă judecății are drept punct de plecare demersul reclamantului A. de a solicita, prin cererea înregistrată cu nr. SVA acordarea finanțării nerambursabile aferente Programului Casa Verde - "Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire", solicitare ce a fost însoțită de o documentație ce includea și un extras de carte funciară pentru informare, ce viza imobilul situat în Comuna Ipotești, str. x F, jud. Suceava, bun deținut în devălmășie de reclamant și C.. Un astfel de extras de carte funciară a fost obținut de reclamant în format electronic, prin intermediul Biroului Notarial D. din Suceava și prin utilizarea unei aplicații - E.- administrat de A.N.C.P.I. (astfel cum susține chiar reclamantul) și a fost depus în format tipărit pe suport hârtie, drept anexă a cererii de finanțare, documentul având imprimată o semnătură electronică.

Acest document a fost apreciat de către pârâtă, în calitate de autoritate finanțatoare, neconform prevederilor art. 13 alin. (1) lit. f) din Ordinul Ministrului Mediului și Pădurilor nr. 1817/2016 ("O.M.M.P. nr. 1817/2016"), motiv pentru care aceasta a respins cererea de finanțare pentru neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate, conform celor menționate la numărul de ordine 1 din centralizatorul cuprinzând proiectele propuse spre respingere în cadrul Programului B. . În acest sens autoritatea finanțatoare a reținut neîndeplinirii condiției depunerii, în original sau în copie legalizată, a extrasului de carte funciară de informare, pârâta apreciind că lipsa de conformitate a documentului în discuție derivă din faptul că acesta nu a fost însușit de emitent, în sensul că nu poartă semnătura conform formularului prevăzut în anexa Ordinului nr. 700/2014.

Soluția instanței de fond, recurată în prezenta cauză, de admitere a cererii recurentului, în sensul anulării poziției 1 din Anexa 2/SV a Centralizatorului proiectelor propuse spre respingere în cadrul Programului "B.", ce face referire la cererea reclamantului nr. x și obligării părții pârâte la emiterea unei decizii vizând admiterea cererii la finanțare formulate de reclamant, s-a întemeiat pe o analiză structurată în jurul unui număr de doua chestiuni litigioase. Astfel, dintr-o primă perspectivă, instanța de fond a analizat existența unei obligații a unui solicitant, aflat într-un context precum cel al reclamantului, de a depune, drept element al dosarului de finanțare, un exemplar original al extrasului de carte funciară de informare reglementat de art. 13 alin. (1) lit. f) din OMMP nr. 1817/2016, judecătorul fondului concluzionând că o astfel de obligație nu incumba și reclamantului, întrucât acesta nu deținea calitatea de proprietar individual al imobilului. Al doilea plan al analizei realizate de Curtea de Apel Suceava viza caracterul formei extrasului de carte funciară de informare depus de către reclamant în dosarul de finanțare, de document original, instanța de fond concluzionând că, în virtutea prevederilor art. 6 din Legea nr. 455/2001, întrucât înscrisul în discuție poartă semnătura pârâtei AFM de conformitate cu originalul, are același efect cu actul autorității, nefiind aplicabile speței prevederile art. 4 - 5 din Legea nr. 455/2001.

Observând, din examinarea cererii de recurs, că recurenta-pârâtă critică hotărârea sub aspectul ambelor chestiuni tranșate de către instanța de fond, Înalta Curte va cenzura modalitatea de interpretare dată de prima instanță atât dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. f) din O.M.M.P. nr. 1817/2016, dar și prevederilor Legii nr. 455/2001, coroborate cu cele ale Ordinului nr. 700/2014, apreciind că în ambele ipoteze este fondată invocarea de către recurenta-pârâtă a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că, din perspectiva sensului utilizării sintagmei "în original", prevederile art. 13 alin. (1) lit. f) din O.M.M.P. nr. 1817/2016, ce dispun că:

"Dosarul de finanțare va cuprinde: f) extras de carte funciară pentru informare nu mai vechi de 30 de zile, valabil la data depunerii cererii de finanțare, care să ateste dreptul de proprietate/coproprietate al solicitantului asupra imobilului-teren și imobilului-construcție pe care se implementează sistemul de încălzire, în original, pentru solicitanții care dețin individual un imobil", reprezintă o normă neclară.

De asemenea, instanța de control judiciar apreciază că simpla interpretare gramaticală a textului în discuție nu este aptă să îi clarifice sensul, întrucât generează un rezultat echivoc. Astfel, atât poziția pe care sintagma "în original" o ocupă în sintaxa integrată a art. 13 alin. (1) lit. f), cât și maniera de utilizare a semnelor de punctuație ce o delimitează atât de prima parte a textului, cât și de cea finală, determină un număr multiplu de posibile interpretări ale sensului utilizării acesteia.

Pe cale de consecință, curtea va proceda la o interpretare sistematică și teleologică a textului în discuție, în scopul identificării obiectivului urmărit prin reglementare (ratio legis), respectiv a sensul normei în contextul ansamblului normelor de drept cu care aceasta se află într-un raport obiectiv, inclusiv din perspectiva observării obiectivelor politicii de reglementare avute în vedere la momentul edictării, cu respectarea elementelor de securitate juridică și predictibilitate a dreptului.

Astfel, analiza prevederilor art. 13 alin. (1) lit. f) din O.M.M.P. nr. 1817/2016, nu poate fi realizată decât prin observarea scopului pentru care a fost prevăzută necesitatea includerii extrasului de carte funciară de informare în categoria documentelor ce compun dosarul de finanțare.

Trebuie observat că potrivit prevederilor art. 565 C. civ., extrasul de carte funciară este acel înscris căruia legiuitorul îi recunoaște forța probantă în materia dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în cartea funciară, iar conform prevederilor art. 65 alin. (4) din Ordinul nr. 700/2014 privind Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, extrasul de carte funciară pentru informare se eliberează la solicitarea oricărei persoane, pentru a face cunoscută situația cadastral-juridică a imobilului la momentul întocmirii acestuia.

De asemenea, în virtutea prevederilor art. 10 alin. (1) lit. b) din O.M.M.P. nr. 1817/2016 este considerat eligibil solicitantul care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: b) este proprietar/coproprietar al imobilului-teren și al imobilului-construcție pe care se implementează sistemul de încălzire pentru care se solicită finanțare; imobilele nu trebuie să facă obiectul unui litigiu în curs de soluționare la instanțele judecătorești, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică.

Mai mult, potrivit prevederilor alin. (2) al art. 10 din O.M.M.P. nr. 1817/2016: "Nu este eligibil solicitantul care deține în proprietate un imobil format din teren cu una sau mai multe construcții, dintre care unele părți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală pentru mai mult de două unități individuale, apartamente-locuințe, aflate în proprietate exclusivă, care poate fi reprezentată de locuințe și spații cu altă destinație, după caz."

Observă, astfel, Înalta Curte că una dintre condițiile de eligibilitate ce vizează solicitantul este cea a deținerii calității de proprietar/coproprietar al imobilului pe care se implementează sistemul pentru care se solicită finanțarea (existând și situații cadastral-juridice de natură a genera caracter neeligibil deținătorului unui astfel de bun imobil). În acest context, scopul includerii extrasului de carte funciară de informare în categoria documentelor cuprinse în dosarul de finanțare este cel de a furniza autorității finanțatoare materialul probator care să permită verificarea îndeplinirii sus indicatei condiții de eligibilitate.

Pe de altă parte, o astfel de verificare vizează atât solicitantul ce este proprietar asupra întregului imobil, cât și pe cel ce are calitatea de coproprietar, aspect ce rezultă din forma redacțională a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. f) din O.M.M.P. nr. 1817/2016, ce fac trimitere la "dreptul de proprietate/coproprietate al solicitantului". Pe cale de consecință, scopul includerii extrasului de carte funciară de informare în categoria documentelor ce compun dosarul de finanțare este același atât în ipoteza proprietarului, cât și în cea a coproprietarului.

De asemenea, raportat și la aspectele invocate de pârâtă prin cererea de recurs, Înalta Curte reține și delimitarea pe care legiuitorul o face, în cuprinsul prevederilor art. 632 C. civ., coroborate cu cele ale art. 667 din același act normativ între proprietatea pe cote-părți (coproprietatea) și proprietatea în devălmășie (devălmășia), aceasta din urmă fiind incidentă atunci când, prin efectul legii sau în temeiul unui act juridic, dreptul de proprietate aparține concomitent mai multor persoane, fără ca vreuna dintre acestea să fie titularul unei cote-părți determinate din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor comune.

În plus, din cuprinsul prevederilor art. 65 alin. (4) din Ordinul nr. 700/2014, citat anterior, rezultă că obținerea unui extras de carte funciară de informare este accesibilă oricărei persoane, proprietarul ce deține o cotă de 1/1 din dreptul de proprietate și coproprietarul având, în egală măsură, posibilitatea de a obține un astfel de înscris.

În raport de elementele menționate mai sus, instanța de recurs apreciază că nu există niciun argument de logică juridică de natură a justifica stabilirea unor obligații diferite în sarcina celor două categorii de solicitanți, cum susține prima instanță atunci când apreciază că prevederile art. 13 alin. (1) lit. f) din O.M.M.P. nr. 1817/2016 ar stabili obligația prezentării extrasului de carte funciară în original doar în sarcina solicitantului ce are calitatea de proprietar exclusiv al imobilului vizat de finanțare.

De altfel, observă Înalta Curte că nici reclamantul, în cererea de chemare în judecată și nici prima instanță, în sentința pronunțată, nu susțin teza inexistenței unei obligații a solicitanților ce dețin calitatea de proprietar devălmaș, de a depune un extras de carte funciară de informare, ci doar apreciază judecătorul fondului că prevederile art. 13 alin. (1) lit. f) din O.M.M.P. nr. 1817/2016 ar scuti un astfel de solicitant de obligația depunerii originalului unui asemenea extras. De asemenea, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nici nu a invocat, drept motiv de nelegalitate a actelor administrative atacate, inexistența unei obligații de depunere în original a extrasului de carte funciară de informare, ci doar a apreciat că documentul depus de acesta reprezintă un exemplar original.

Or, față de totalitatea argumentelor expuse anterior, Înalta Curte apreciază interpretarea dată de instanța de fond prevederilor art. 13 alin. (1) lit. f) din O.M.M.P. nr. 1817/2016 drept o limitare nejustificată a sferei de aplicare a noțiunii "în original" din cuprinsul sus indicatului text infralegislativ, motiv pentru care reține caracterul fondat al susținerilor recurentei potrivit cărora depunerea extrasului de carte funciară de informare, în original, reprezintă o cerință obligatorie ce trebuia îndeplinită de orice solicitant, indiferent de forma de proprietate exercitată asupra imobilului pentru care se solicită acordarea finanțării nerambursabile.

Cât privește analiza naturii juridice a documentului depus de reclamant în dosarul de finanțare cu titlu de original al extrasului de carte funciară de informare, Înalta Curte observă, din înscrisul aflat la filele x, respectiv 34 - 35 ale dosarului format de Tribunalul Suceava, că acesta reprezintă o tipărire pe suport hârtie a extrasului de carte funciară emis în mod electronic urmare a solicitării formulate prin intermediul deponentului D. - Notar.

Verificând, în limitele cererii de recurs, încadrarea sau neîncadrarea unui astfel de înscris în categoria celor originale, Înalta Curte, apreciază, în acord cu recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu, că efectele recunoscute de lege unui înscris în format electronic purtând o semnătură electronică simplă sau extinsă, sunt incidente exclusiv în ipoteza utilizării acestui înscris în sistem electronic.

Înalta Curte reține relevanța pe care o au, în cauza de față, în virtutea prevederilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegările date unei astfel de probleme de drept prin considerente Deciziei nr. 6/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind examinarea recursului în interesul legii.

Printr-o astfel de hotărâre s-a statuat că semnătura electronică nu se poate atașa decât unui înscris în formă electronică. Ca atare, ea nu poate fi aplicată pe un înscris aflat pe suport hârtie, iar un act comunicat celeilalte părți pe un asemenea suport (hârtie), fără semnătura originală a celui de la care emană, nu poate avea decât valoarea unei copii a înscrisului electronic original.

Astfel, contrar celor reținute de instanța de fond, pentru determinarea sferei de aplicare a semnăturii electronice, în formă simplă sau extinsă, și a regimului său juridic prezintă relevanță dispozițiile art. 4 pct. 1 - 4 și art. 5 - 7 din Legea nr. 455/2001.

Prevederile art. 4 pct. 1 din Legea nr. 455/2001 arată că: "datele în formă electronică sunt reprezentări ale informației într-o formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice", cele ale pct. 2 din același articol dispun că: "înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar", iar cele ale pct. 3 prevăd că:

"semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare".

După cum s-a reținut în Decizia nr. 6/2015, spre deosebire de înscrisurile tradiționale, înscrisul electronic se prezintă sub formă binară, neavând o reprezentare strict vizuală, în sensul clasic al termenului, decât în momentul în care destinatarul verifică, cu ajutorul unor metode specifice, conformitatea semnăturii aplicate mesajului, respectiv autenticitatea, integritatea și confidențialitatea conținutului documentului astfel transmis, precum și identitatea semnatarului.

În situația în care manifestarea de voință a emitentului actului ajunge la destinatar pe suport hârtie, înscrisul astfel transmis nu mai este în formă electronică.

Contrar celor învederate de către intimatul-reclamant prin întâmpinare, legiuitorul, potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 455/2001, conferă înscrisului în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, efecte similare unui act autentic (sub condiția recunoașterii actului în formă electronică de cel căruia i se opune) exclusiv în ipoteza în care înscrisul este transmis și primit de către destinatarul comunicării tot în format electronic, iar nu și în ipoteza în care înscrisul în format electronic este imprimat pe suport hârtie și comunicat, ca atare, terțului. O astfel de concluzie este generată de faptul că înscrisului pe suport hârtie nu permite realiza verificării autenticității datelor în format electronic ce reprezintă semnătura electronică (date ce constau în litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite doar prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, atașate sau asociate logic cu alte date în formă electronică).

Dincolo de faptul că, în raport de obiectul prezentului litigiu, constând în verificarea legalității actelor administrative atacate de reclamant, nu se poate reține, nici la data emiterii actelor administrative atacate și nici ulterior, existența vreunui act, emanând de la pârâtă, de recunoaștere a caracterului extrasului de carte funciară în discuție de document original (simpla aplicare a mențiunii "conform cu originalul" cu ocazia comunicării, în cadrul litigiului de față, a unei copii a dosarului administrativ neputând fi asimilată unui act de recunoaștere), Înalta Curte reține că atâta vreme cât extrasul de carte funciară pentru informare nr. x, din data de 4.10.2016, emis în format electronic de către OCPI Suceava, a fost depus de către reclamant pe suport hârtie în cadrul dosarului de finanțare, acesta are doar valoarea unei copii a înscrisului electronic.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că întrucât reclamantul nu a respectat cerința depunerii unui extras de carte funciară de informare purtând elementele reglementate de Ordinului nr. 700/2014, în original, actele administrative emise de pârâtă nu sunt afectate de viciile de nelegalitate invocate de reclamant. Astfel, autoritatea finanțatoare a respins în mod legal, fără depășirea atribuțiilor sale și cu respectarea limitelor stabilite prin dispozițiile O.M.M.P. nr. 1817/2016, proiectul de finanțare nr. x, pentru acordarea fondurilor în cadrul "Programului privind instalarea sistemelor de încălzire regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, depus de reclamantul A., dată fiind neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate specificate în paragrafele precedente.

Pe cale de consecință, sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material anterior expuse, fapt ce determină necesitatea reformării sale, sub aspectul soluției pronunțate pe fondul cauzei.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței civile nr. 101 din 18 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, rejudecând cererea de chemare în judecată, o va respinge, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței civile nr. 101 din 18 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2021.

GGC - MM