ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4274/2021

Ședința publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22 septembrie 2017, pe rolul Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a solicitat:

(i) admiterea cererii și beneficierea de Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire - B., cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din această soluție;

(ii) anularea în parte a Anexei 2/AB - Comisia de analiză în cadrul "Programului privind instalarea sistemelor de încălzire regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire", sesiunea 2016, constituită prin Dispoziția Președintelui AFM nr. 23/2017 nr. crt. 5, privind-o pe reclamantă și a contestației respinse, publicată pe site-ul www.x.ro, în data de 17.07.2017, conform anexei 2, nr. crt. l7, cu privire la Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire - B. și a plângerii prealabile 1759/29.08.2017;

(iii) obligarea pârâtei să modifice actele respinse și sa elibereze acte din care să rezulte că reclamanta beneficiază de Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire - B., cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din această soluție;

(iv) obligarea pârâtei la plata unor daune morale în cuantum de 1.000 euro sau echivalentul în RON la cursul de la data plății;

(v) obligarea pârâtei la plata unor daune moratorii de 180 RON/zi de întârziere, de la data la care trebuia semnat contractul de finanțare și anume 01.08.2017, până în momentul plății;

(vi) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentința civilă nr. 175/CAF/2018 din 2 februarie 2018, Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 14 februarie 2018.

1.4. Prin cererea depusă în dosarul instanței de fond la data de 24 aprilie 2018, reclamanta a precizat acțiunea, în sensul că solicită:

(i) anularea în parte a pct. 4 din Procesul-verbal al ședinței Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu, încheiat la 28.03.2017, inclusiv a anexei 4 la acest proces-verbal;

(ii) anularea măsurii de la pct. 5 din Anexa 2/Alba privind centralizatorul proiectelor propuse spre respingere în programul B., sesiunea 2016, în ceea ce o privește pe reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 137 din 20 iunie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Împotriva sentinței civile nr. 137 din 20 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, reclamanta susține că, potrivit art. 13 alin. (1) lit. i) din Ordinul nr. 1817/2016, obligația de depunere a unei declarații notariale, semnată de toți coproprietarii, din care să reiasă că pentru imobilul respectiv se va depune o singură cerere de finanțare, precum și persoana solicitantă, este incidentă doar în cazul în care imobilul în discuție este deținut în proprietatea comună pe cote-părți reglementată de art. 634 C. civ., iar nu în devălmășie, conform art. 667 C. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. i) din Ordinul nr. 1817/2016, întrucât imobilul pentru care s-a depus dosarul de finanțare este deținut de aceasta împreună cu soțul său, în devălmășie, astfel încât nu era necesară depunerea unei astfel de declarații. Totuși, recurenta-reclamantă arată că a depus în dosarul de finanțare o declarație autentică, dată de celălalt coproprietar, din care rezultă că doar ea va depune cererea de finanțare privind Programul B. - Sesiunea 2016.

În susținerea acestui motiv de recurs, reclamanta prezintă și aspecte teoretice referitoare la diferența de regim juridic între proprietatea comună pe cote părți și proprietatea devălmașă.

Mai solicită recurenta a se avea în vedere că, potrivit art. 15 din același ordin, agenția județeană pentru protecția mediului verifică conformitatea documentelor depuse în dosarul de finanțare, iar în speță, Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Alba a constatat că această documentație este completă și a înregistrat cererea de finanțare în registrul special, sub nr. x.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Consideră intimata că agenția județeană pentru protecția mediului verifică exclusiv conformitatea administrativă a dosarului, iar nu corectitudinea documentelor din dosarul de finanțare, potrivit art. 14 alin. (1) din Ordinul nr. 1817/2016.

Totodată, consideră a fi corectă soluția instanței de fond, în condițiile în care reclamanta nu a depus în dosarul de finanțare declarația notarială semnată de toți coproprietarii imobilului unde urma să fie implementat proiectul. Din cuprinsul art. 14 din Ordinul nr. 1817/2016, rezultă că un solicitant poate depune o singură cerere de finanțare pentru un singur tip de proiect aferent unui singur imobil, iar dacă sunt mai mulți coproprietari, poate fi depusă o singură cerere de finanțare, astfel încât finalitatea depunerii declarației autentice prevăzut de art. 13 lit. i) din același ordin este aceea de a împiedica formularea mai multor cereri de finanțare pentru același imobil.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, prin raportare la motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși reclamanta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 din Noul C. proc. civ., indicarea art. 304 reprezintă o eroare, întrucât acest articol corespunde vechiul C. proc. civ. (de la 1865), inaplicabil prezentei cauze, care se judecă sub imperiul C. proc. civ. probat prin Legea nr. 134/2010. Or, potrivit acestui din urmă act normativ, motivele pentru care se poate solicita casarea unei hotărâri sunt reglementate de art. 488, iar nu de art. 304, regăsit în vechea reglementare.

Totodată, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Problema litigioasă în speță este reprezentată de modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. i) din Ordinul nr. 1817/20.09.2016 emis de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, potrivit cărora:

"(1) Dosarul de finanțare va cuprinde: (...) i) pentru imobilele deținute în coproprietate se va depune o declarație notarială, semnată de toți coproprietarii, din care să reiasă că pentru imobilul respectiv se va depune o singură cerere de finanțare, precum și persoana solicitantă, în original.", raportat la dispozițiile art. 632 din C. civ., care reglementează formele proprietății comune ca fiind următoarele: a) proprietatea pe cote - părți (coproprietatea); b) proprietatea în devălmășie (devălmășia).

Înalta Curte reține că imobilul la care se implementează proiectul ce se dorește a fi finanțat prin Programul B. este deținut în devălmășie de soții A. și C., cererea de finanțare fiind formulată de A..

Pârâta AFM a respins cererea de finanțare depusă de reclamantă, reținând nerespectarea criteriului de eligibilitate prevăzut de dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. i) din Ordinul nr. 1817/2016, respectiv faptul că este depusă declarație pe proprie răspundere în formă notarială doar de către coproprietarul care nu a depus cererea de finanțare (respectiv soțul recurentei-reclamante, C.).

În cursul soluționării cauzei, atât în faza administrativă, cât și în faza judiciară, părțile au prezentat opinii diferite cu privire la înțelesul noțiunii de imobile deținute în "coproprietate" din cuprinsul art. 13 alin. (1) lit. i) din Ordinul nr. 1817/2016, respectiv cu privire la obligația depunerii unei declarații notariale de către "toți coproprietarii". Pârâta a susținut că noțiunea de "coproprietate" privește toate formele proprietății comune prevăzute de art. 632 C. civ., astfel încât este necesară depunerea unei declarații notariale de către ambii D., în calitate de proprietari devălmași, nu doar de coproprietarul care nu a depus cererea de finanțare, opinie împărtășită și de instanța de fond, pe când reclamanta a susținut că legiuitorul a avut în vedere doar proprietatea pe cote-părți, nu și forma de proprietate devălmașă exercitată de soți.

Înalta Curte consideră că, în pentru a lămuri obligația reglementată de art. 13 alin. (1) lit. i) din Ordinul nr. 1817/2016, trebuie avut în vedere scopul urmărit de legiuitor la edictarea textului normativ, în raport de conținutul declarației reglementate de acest text de lege. În opinia instanței de recurs, în ipoteza unui bun imobil pentru care se solicită finanțare nerambursabilă prin programul "B." și față de care mai multe persoane exercită concomitent dreptul de proprietate, depunerea declarației notariale are menirea de a confirma că toți coproprietarii își exprimă acordul în sensul depunerii unei cereri de finanțare unice și a indicării persoanei solicitante. Depunerea declarației preîntâmpină ivirea unor situații litigioase determinate de depunerea cererii de finanțare de mai mulți coproprietari ori, după acordarea finanțării, de opoziția celorlalți coproprietari la implementarea proiectului.

În speță, oricum s-ar interpreta noțiunea de coproprietate uzitată de art. 13 alin. (1) lit. i) din Ordinul nr. 1817/2016, ca făcând trimitere la ambele forme de proprietate comună sau doar la proprietatea pe cote-părți, Înalta Curte constată că scopul reglementării este atins prin depunerea unei declarații notariale de către coproprietarul C., conform textului normativ amintit, dublată de declarația pe proprie răspundere depusă de reclamanta A., potrivit art. 13 alin. (1) lit. c) din același ordin.

Astfel, prin declarație pe propria răspundere, solicitanta A. a arătat că nu a mai aplicat pentru același imobil și nu a mai depus o altă cerere de finanțare care să fi fost acceptată în cadrul sesiunii și că nu a mai primit finanțare în cadrul aceluiași program pentru același imobil în sesiunile derulate anterior. Totodată, prin declarația notarială autentificată sub nr. x/07.10.2016, C., soțul recurentei-reclamante, a declarat că nu va depune cerere pentru Programul B. 2016, în calitate de coproprietar al imobilului situat în Municipiul Alba Iulia, str. x, jud. Alba.

Înalta Curte constată că interpretarea intimatei-pârâte, potrivit căreia declarația notarială trebuie depusă și de persoana solicitantă, se caracterizează printr-un formalism excesiv, care se îndepărtează de la scopul instituirii acestei obligații. Acceptând această ipoteză, s-ar ajunge la situația în care solicitanta ar fi nevoit să depună atât declarația pe proprie răspundere prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 1817/2016, cât și declarația notarială prevăzută de lit. i) a aceluiași articol, prin care ar arăta unul și același aspect și anume că pentru imobilul în discuție nu s-a mai depus și nu se va mai depune o altă cerere de finanțare. Cât privește indicarea persoanei solicitante, dacă menționarea acesteia este o cerință rezonabilă în cazul declarației notariale formulate de coproprietarii nedepunători ai cererii de finanțare, în cazul reclamantei înseși o astfel de declarație este lipsită de orice utilitate practică, voința de a solicita finanțarea fiind exprimată prin însăși depunerea cererii de finanțare și a documentelor însoțitoare.

În speța de față, scopul urmărit de legiuitor este atins prin depunerea declarației notariale prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. i) din Ordinul nr. 1817/2016 doar de către coproprietarul C., impunerea unei astfel de obligații în sarcina solicitantei fiind excesivă, datorându-se unei interpretări rigide și greșite a textului normativ de către intimata-pârâtă, în disonanță cu celelalte prevederi ale ordinului amintit.

Concluzionând, Înalta Curte consideră că, prin mențiunea depunerii declarației de către "toți coproprietarii", legiuitorul nu a intenționat să îl includă în această sintagmă și pe coproprietarul depunător al cererii de finanțare, obligația declarativă a acestuia fiind îndeplinită în raport de prevederile art. 13 alin. (1) lit. c), iar nu de prevederile lit. i) ale aceluiași articol din Ordinul nr. 1817/2016.

Față de această concluzie, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesară analizarea criticilor referitoare la diferențele dintre cele două forme de proprietate comună, întrucât, chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că legiuitorul a vizat ambele forme de proprietate comună, instanța de control judiciar a stabilit că obligația depunerii declarației notariale nu incumbă și coproprietarului solicitant al finanțării, ci doar celorlalți coproprietari nedepunători ai cererii.

Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A., va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite în parte cererea de chemare în judecată, anulând Decizia de soluționare a contestației nr. 1759/29.08.2017, emisă de pârâtă, precum și decizia de respingere a dosarului de finanțare nr. x, cuprinsă în Anexa nr. 2/AB - Centralizatorul proiectelor propuse spre respingere în cadrul Programului B. Sesiunea 2016, nr. crt. 5, obligând pârâta să continue procedura de analiză și selecție cu privire la dosarul de finanțare depus de reclamanta A..

În ceea ce privește daunele morale și a daunelor moratorii, respinse de instanța de fond ca urmare a respingerii capătului principal de cerere, prin recurs nu s-au formulat critici cu privire la soluția de respingere a acestor petite accesorii.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte pârâta Administrația Fondului de Mediu la plata către reclamanta A. a cheltuielilor de judecată în sumă de 3450 RON, aferente ambelor faze procesuale, compuse din onorariu avocațial în sumă de 3000 de RON, dovedit prin depunerea chitanțelor nr. 156/14.09.2017 și nr. 193/21.12.2018, taxă judiciară de timbru în sumă de 150 RON achitată în recurs .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 137 din 20 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului de Mediu.

Anulează Decizia de soluționare a contestației nr. 1759/29.08.2017, emisă de pârâtă și decizia de respingere a dosarului de finanțare nr. x.

Obligă pârâta să continue procedura de analiză și selecție cu privire la dosarul de finanțare depus de reclamanta A..

Respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Obligă pârâta Administrația Fondului de Mediu la plata către reclamanta A. a cheltuielilor de judecată în sumă de 3450 RON, pentru fond și recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2021.