ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3460/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei și cererea de sesizare a Curții Constituționale

Prin sentința civilă nr. 1171 din 26 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a Anexei V, Capitolul VIII, Secțiunii a 4-a, articolul 17 alin. (2) și Secțiunea a 6-a, art. 22, art. 25 alin. (1) și art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3), (16) alin. (1) și (2), 20, 41 și 53 din Constituție.

Totodată, a respins cererea reclamanților de suspendare a judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională, a respins, ca nefondată, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Colegiului de conducere al Curții de Apel Timișoara și a respins cererea de chemare judecată formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere al Curții de Apel Timișoara și Curtea de Apel Timișoara, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel, au formulat recurs reclamanții A., B., C. și D., cerere înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 10 ianuarie 2020 sub numărul de dosar x/2018

La data de 10 martie 2021, recurenții-reclamanți au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 din Secțiunea a 4-a și cele ale art. 22 din Secțiunea a 6-a din Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017, în raport de dispozițiile art. 61 alin. (2), art. 75, art. 138 alin. (5) și art. 111 alin. (1) din Constituția României, solicitând admiterea cererii și, pe cale de consecință, sesizarea Curții Constituționale a României, cu excepția invocată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie următoarele prevederi din Legea 153/2017: Secțiunea 4 -art. 17 alin. (2), Secțiunea 6 art. 22, texte care, în opinia recurenților, încalcă dispozițiile cuprinse în ar. 61 alin. (2), art. 75, respectiv art. 138 alin. (5) și art. 111 alin. (1) din Constituția României.

În motivarea cererii, în esență, recurenții-reclamanți, susțin că justifică interes în soluționarea excepției de neconstituționale a dispozițiilor mai sus-menționate, întrucât prin proiectul de Lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 209/2017, înregistrat la Senat - prima cameră sesizată- sub nr. 161, inițiatorii legii au propus includerea personalului încadrat cu funcția de specialist IT în Anexa V cap. II - Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor (Anexa 1).

Arată în continuare că, în etapa în care legea se afla în dezbatere la camera de reflecție, respectiv la Senat, prin avizul depus de Comisia pentru muncă, familie și protecție sociala (Anexa 2), s-a emis aviz favorabil cu amendamente referitor la Anexa nr. V pentru Familia ocupațională funcții bugetare "Justiție", cap. II - Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor.

Mai exact, comisia de specialitate, analizând cuprinsul propunerii legislative, a efectuat modificări strict din perspectiva categoriei de personal a grefierilor fără să precizeze de ce a fost eliminată funcția specialist IT și fără a include această categorie de personal într-un capitol/categorie distinctă.

Astfel, forma adoptată de Senat și transmisă către Camera Deputaților (Anexa 3) nu conține nicio mențiune referitoare la salarizarea personalului încadrat cu funcția de specialist IT și nici cu privire la încadrarea acestora.

Pe cale de consecință, la momentul la care propunerea legislativă a ajuns în dezbatere la camera decizională - camera Deputaților - în cuprinsul acesteia nu se regăsea nicio mențiune referitoare la categoria de personal - specialiști IT.

Arată în continuare că, în perioada de timp în care proiectul de lege s-a aflat în dezbateri la Camera Deputaților, s-a solicitat avizul Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială (Anexa 4). Prin acest aviz s-a propus eliminarea funcțiilor de la poziția 1de director adjunct departament informatic de la poziția 2 și eliminarea în totalitate a pozițiilor 3 și 4 și introducerea unei noi poziții, poziția 5, în care să fie inclusă categoria de personal -specialiști IT.

Susțin recurenții că, prin forma adoptată de Camera Deputaților, care a fost trimisă și spre promulgare (Anexa nr. 5) s-a trecut peste amendamentele care au venit din partea Comisiei pentru munca și protecție socială și s-a adoptat o forma a legii în care personalul încadrat cu funcția de specialist IT este inclus în aceeași grilă salarială cu cea a grefierilor, adică într-o altă formă de propunere legislativă decât cele ce au făcut anterior obiectul analizei de către camera de reflecție, respectiv Senat.

II. Soluția Înaltei Curți asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale

Prin încheierea din data de 10 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, formulată de recurenții-reclamanți A., B., C. și D. privind excepția de neconstituționalitate a art. 17 din Secțiunea a 4-a și cele ale art. 22 din Secțiunea a 6-a din Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017 în raport de dispozițiile art. 61 alin. (2), art. 75, art. 138 alin. (5) și art. 111 alin. (1) din Constituția României, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierea din data de 10 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A., B., C. și D. criticând-o pentru nelegalitate și în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea în a încheierii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se arată că instanța de judecată a respins în mod netemeinic cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 din Secțiunea a 4-a și cele ale art. 22 din Secțiunea a 6-a din Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017, realizând o încălcare și aplicare greșită a normelor de drept material privind admisibilitatea cererii de sesizare.

Intimații-pârâți Colegiul de Conducere al Curții de Apel Timișoara și Curtea de Apel Timișoara nu au depus întâmpinare în cauză.

III. Soluția instanței de recurs

Cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale

Prealabil, Înalta Curte arată că deși recurenții au formulat calea de atac a recursului întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu au formulat veritabile critici circumscrise cazului de casare reglementat de dispozițiile normei legale anterior citate.

Totodată, examinând conținutul încheierii atacate prin prisma celorlalte critici formulate de recurenți, Înalta Curte constată că motivarea încheierii conține expunerea clară și logică a considerentelor pentru care instanța de control judiciar a apreciat că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele legale obligatorii pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale, ceea ce exclude incidența motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În analiza criticilor circumscrise cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție sa aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Înalta Curte constată că îndeplinirea condiției relevanței excepției impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective și nu trebuie analizată în abstracto, ci dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Hotărârea atacată este întemeiată pe interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Împărtășind opinia judecătorului fondului, instanța de control judiciar reține neîndeplinirea cerinței existenței unei legături reale dintre dispozițiile legale vizate de excepție și soluționarea litigiului, în raport cu obiectul și cauza acțiunii în contencios administrativ cu care a fost învestită instanța.

Astfel, prevederile legale indicate ca obiect al excepției, respectiv art. 17 alin. (2) și art. 22 din Legea nr. 153/2017, prin raportare la dispozițiile art. 61 alin. (2), art. 75, respectiv art. 138 alin. (5) și art. 111 alin. (1) din Constituția României, Înalta Curte reține că toate criticile formulate sunt structurate prin prisma nerespectării principiului bicameralismului și a obligației de stabilire a sursei de finanțare pentru cheltuiala bugetară reprezentată de salarizarea categoriei de personal a specialiștilor IT.

Din perspectiva interesului procesual, instanța de control judiciar reține că legătura cu soluționarea cauzei a dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată nu poate fi generată de simpla tangență a acestora cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, odată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.

Or, în mod corect s-a reținut în cuprinsul încheierii atacate că prevederile din cuprinsul Legii nr. 153/2017 care au făcut obiectul criticilor sunt de resortul controlului acesteia, în ansamblu, înainte de promulgare sau controlului de constituționalitate a priori reglementat de dispozițiile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție și de art. 15-18 din Legea nr. 47/1992. Acesta însă este un control abstract și direct, exercitat numai la sesizarea unor autori calificați, iar reclamanții nu se numără printre aceștia, fapt care determină inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate de către aceștia

În concluzie, încheierea recurată este legală, motivele invocate de reclamanți prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C. și D. împotriva încheierii din data de 10 martie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2021.

GGC - BR