ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3958/2021

Cadrul procesual Prin sentința civilă nr. 4517 din 22 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Guvernul României, ca inadmisibilă, în privința capetelor de cerere privind anularea parțială a HCSM nr. 94/2016, HCSM nr. 80/2015 și HCSM nr. 203/2014 și în privința capetelor de cerere formulate în subsidiar și ca nefondată, în rest. Totodată, instanța de fond a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Justiției în favoarea pârâtului Guvernul României. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii. Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 25 ianuarie 2021, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6, art. 7 și art. 17 din Legea nr. 567/2004.

Hotărârea instanței de recurs cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale Prin încheierea din data de 3 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată. S-a reținut, în esență, că în cauză nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul că nu există un raport de dependență între dispozițiile a căror neconstituționalitate este invocată și soluționarea cauzei.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 3 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, și pe cale de consecință, sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate. În susținerea recursului, a arătat că excepția de neconstituționalitate invocată respectă toate condițiile de formă, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv a fost depusă în scris în fața unei instanțe judecătorești și privește neconstituționalitatea unor dispoziții dintr-o lege în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate neconstituționale. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a invocat excepția nerepartizării aleatorii a prezentului dosar și a solicitat respingerea excepției nulității, susținând că recursul a fost motivat. A mai arătat recurentul-reclamant că mențiunea "simpla tangență cu obiectul cererii" din cuprinsul încheierii recurate este o aserțiune banală, nedemonstrată în concret.

Alte aspecte În ședința publică din 15 septembrie 2021, Înalta Curte a respins excepția privind nerepartizarea aleatorie a dosarului de recurs, reținând că prezentul complet de judecată a fost învestit în mod legal cu soluționarea recursului dedus judecății. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de drept și de fapt relevante Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare, întrucât, deși cererea de recurs nu cuprinde o aserțiune expresă referitoare la nelegalitatea încheierii, recurentul-reclamant a formulat contraargumente de ordin critic față de considerentele încheierii atacate, cu referire concretă la modul în care prima instanță a interpretat condițiile legale de admisibilitate a cererii de sesizării Curții Constituționale, invocând ca temei de drept art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispoziții care reglementează condițiile de sesizare a instanței de contencios constituțional, precum și calea de atac împotriva încheierii prin care această cerere este respinsă. Recursul declarat împotriva încheierilor prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale a României nu este supus exigențelor prevăzute de art. 489 alin. (2) raportat la art. 488 din C. proc. civ., prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, neputându-se completa în mod corespunzător cu dispozițiile acestui Cod, fiind incompatibile, mai ales în privința sancțiunilor, specifice recursului declarat în materia reglementată de C. proc. civ. Această cale de atac, prevăzută de o lege specială, a fost concepută de legiuitor distinct de orice calificare procesuală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, fiind un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. Faptul că este o cale de atac specială, cu o fizionomie juridică proprie, ce nu poate fi considerată recurs în sensul C. proc. civ., este confirmat atât prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXXVI/2006, fiind în concordanță și cu cele reținute prin Decizia nr. 321/2017 din 9 mai 2017 a Curții Constituționale a României, chiar dacă problema de drept analizată privea admisibilitatea recursului atunci când încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curții a fost pronunțată în ultimă instanță. Prin Decizia nr. 321/2017 din 9 mai 2017, Curtea Constituțională a României a constatat că: "(…) relevantă în privința stabilirii naturii juridice a recursului reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXXVI/2006 pentru examinarea recursului în interesul legii cu privire la posibilitatea legală de a fi supuse căii de atac a recursului încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 30 mai 2007.". Curtea Constituțională a reținut că, prin această decizie s-a statuat că: "(…) În cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, se atribuie instanței imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale o competență specială, limitată exclusiv la examinarea legalității și temeiniciei încheierii pronunțate conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 (…). Mai departe, instanța de contencios constituțional a mai reținut (pct. 21) că din cele de mai sus rezultă că, în accepțiunea Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înțeles drept o cale extraordinară de atac în condițiile C. proc. civ. sau penală, după caz. Așadar, Curtea reține că este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și penală, acesta își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală și nici apel, contestație sau plângere în sensul C. proc. pen.. Mai mult, Curtea reține că aceeași cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcție de procedura civilă sau penală în care intervine". Față de toate aceste argumente, excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de ședință din data de 3 martie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, urmează a fi respinsă. Pe fondul recursului, în ceea ce privește cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat. Astfel, instanța a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) din același act normativ, încheierea atacată cuprinzând argumente care demonstrează că au fost analizate în mod adecvat circumstanțele cauzei și textul de lege incident, din perspectiva condițiilor de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate, fiind explicat raționamentul care a condus la soluția de respingere a cererii. Nefondate sunt și criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reținând că textele de lege a căror neconstituționalitate a fost invocată nu au legătură cu soluționarea cererii de recurs, astfel cum în mod corect s-a reținut prin încheierea recurată. Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate nu respectă cerințele prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Astfel, recurentul-reclamant a invocat neconstituționalitatea art. 6, art. 7 și art. 17 din Legea nr. 567/2004 potrivit cu care: "Art. 6. - (1) Concursul de admitere în Școala Națională de Grefieri se organizează anual, la nivel național, de către Școala Națională de Grefieri, sub coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii. (2) Numărul de locuri se stabilește în funcție de necesarul de personal calificat al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. (3) Concursul se desfășoară separat, pentru posturile de grefieri cu studii superioare și grefieri cu studii medii. Art. 7. - Modul de organizare și desfășurare a concursului de admitere se stabilește prin regulament, aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii. Art. 17. - Organizarea și funcționarea Școlii Naționale de Grefieri se stabilesc prin regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii". Neconstituționalitatea art. 6, art. 7 și art. 17 din Legea nr. 567/2004 a fost invocată în raport de dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) - (3), art. 32 alin. (1) și (4), art. 56 alin. (2) și (3), art. 73 alin. (3) lit. l) și n), art. 124 alin. (3), art. 134 alin. (4) și art. 139 din Constituția României. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992, rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ: - excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; - excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; - norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de legătură a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței. Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6, art. 7 și art. 17 din Legea nr. 567/2004, invocată în cadrul recursului declarant împotriva soluției instanței de fond prin care: a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă, în privința capetelor de cerere referitoare la anularea art. 4 din HCSM nr. 94/2016, nr. 80/2015 și nr. 203/2014, prin care s-a stabilit taxa pentru concursurile de admitere la Școala Națională de Grefieri desfășurate în anii 2014, 2015 și 2016, precum și în privința capetelor de cerere subsidiare; a fost respinsă, ca nefondată, cererea de anulare a art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 183/2005 și a art. 5 din anexa la HCSM nr. 173/2007, prevederi prin care se dispune că, pentru înscrierea la concursul de admitere la Școala Națională de Grefieri, se va plăti o taxă stabilită anual prin hotărârea a Consiliului Superior al Magistraturii, nu îndeplinește condiția legăturii cu soluționarea cauzei. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului constituțional, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra soluționării cauzei. În acest sens, amintește Înalta Curte că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României, iar potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale. Totodată, cererea de sesizare a Curții Constituționale se formulează de o parte din proces în fața instanței de judecată învestită cu soluționarea litigiului, întrucât Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 neoferind într-adevăr instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1), Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. ca nefondat.