Decizia nr. 2749/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea formulată la data de 6 septembrie 2017 sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A. a contestat rezoluția nr. x/2017 din 07.08.2017 dată de Inspecția Judiciară. 1.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2113 pronunțată în data de 4 mai 2018, Curtea de București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată, a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în raport de prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (1) și (2), art. 126 alin. (1), art. 129, art. 131 alin. (1), art. 148 alin. (2). 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2113 pronunțată în data de 4 mai 2018, Curtea de București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. După prezentarea amplă a istoricului speței, recurentul-reclamant susține următoarele: - instanța de fond nu s-a pronunțat asupra legalității modului de sesizare a Inspecției Judiciare; - nu au fost luate în considerare cele 3 hotărâri judecătorești menționate și apelurile promovate împotriva acestora de către persoanele (procurorii) care au dat rezoluțiile; - judecătorul B. a dat mai mult decât s-a cerut prin hotărârea pronunțată și ce a făcut obiectul verificării de către Inspecția Judiciară. Solicită anularea rezoluției și obligarea Inspectiei Judiciare să restituie Conducerii Consiliului Superior al Magistraturii toate scrisorile si documentele legate de cauză, pe care le are în posesie pentru a da posibilitatea Consiliului Superior al Magistraturii sa discute cu Conducerea Senatului României (și, eventual, cu Conducerea Camerei Deputaților a României), precum și cu Înalta Curte de Casatie si Justitie, Procuratura Generala a Romaniei, Avocatul Poporului si, eventual, alte instituții ale Statului român, modalitățile prin care consecințele nedrepte ale hotărârilor judecătorești pronunțate in Dosarul nr. x/2015 sa fie corectate fiindcă a menține aceste hotărâri, asa cum sunt ar fi o aberație pe care va fi nevoit sa o corecteze adresându-se altor instituții care nu mai țin de Statul român. 1.

Apărări formulate în cauză Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. 1.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 23 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 11 mai 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului 2.1. Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele expuse în continuare. Înainte de a păși la examinarea legalității acestei soluții prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte a apreciat că se impune a se verifica și pronunța asupra cererii de restituire a taxei de timbru în cuantum de 100 RON formulată de recurentul-reclamant. Cu privire la solicitarea recurentului-reclamant de restituire a taxei judiciare de timbru achitată la data de 28 aprilie 2021, motivat de faptul că a achitat deja 100 de RON la data de 15 octombrie 2018, instanța de recurs constată că a fost stabilit a se achita suma de 200 de RON de către Înalta Curte potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, având în vedere că a invocat în susținerea motivelor de recurs prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Recurentul-reclamant avea dreptul, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, să formuleze cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, dar nu a înțeles să formuleze o astfel de cerere. În data de 11 mai 2021, apreciind că taxa judiciară de timbru achitată este prea mare și constatând că trecuse termenul prevăzut de lege pentru a formula cerere de reexaminare, partea a solicitat restituirea taxei de 100 RON achitate la data de 28 aprilie 2021. Având în vedere cele menționate anterior și reținând că recurentul-reclamant A. din prezenta cauză nu a formulat cerere de reexaminare privind cuantumul taxei judiciare de timbru stabilit în această cale de atac și că, a invocat în susținerea recursului prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de restituire a taxei judiciare de timbru ca fiind neîntemeiată. În ceea ce privește calea de atac exercitată în cauză Înalta Curte arată următoarele: Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, coroborat cu art. 47 alin. (1) lit. b) din același act normativ, instanța fiind învestită cu cererea privind anularea unei rezoluții de clasare, emisă de pârâta Inspecția Judiciară. La data formulării acțiunii de față, art. 47 din Legea nr. 317/2004 avea următorul conținut: "(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii; b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă; c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii. (2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. (3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef. (4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c). (5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. (6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă." Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituțională, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, legile și ordonanțele în vigoare, constatate a fi neconstituționale, "își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept". Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispozițiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituționale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenței, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit că: "Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile." Pentru a dispune în acest sens, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că judecarea pricinilor privind contestarea rezoluției de clasare se face potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), respectiv conform regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării, reglementat de art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, și nu potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ. De asemenea, prin Soluția de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că: "În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil." Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile, și ignorate în privința altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și dispozițiilor Legii nr. 317/2004. Având în vedere că, prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a prevăzut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs. Nu pot fi reținute argumentele invocate de recurentul-reclamant, prin care s-a susținut că are deschisă calea formulării recursului întrucât a contestat la Curtea Constituțională prevederile art. 47 din Legea nr. 317/2004. Înalta Curte precizează că Legea nr. 554/2004 poate fi aplicată doar în completarea normelor speciale, iar nu în substituirea acestor norme. Prevederile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, reglementează expres caracterul definitiv al hotărârilor pronunțate de Curtea de Apel București, respectiv inexistența căii de atac a recursului; așadar, legea specială cuprinde dispoziții suficiente în privința reglementării regimului căilor de atac, nefiind necesară completarea sa cu legea generală. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) raportat la art. 457 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cererea de restituire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, formulată de recurentul-reclamant A. și va respinge recursul ca inadmisibil.