ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.09.2022

ÎCCJ, Decizia nr. 67/2022

HOTĂRÂRE
26.09.2022
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 67/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 19 aprilie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, formulată de recurentul A.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că prin cererea depusă în data de 15 aprilie 2022, prin e-mail, și susținută la termenul din data de 19 aprilie 2022, recurentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, susținând, că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția de neconstituționalitate este ridicată de o parte, în fața unei instanțe judecătorești, privește dispoziții dintr-o lege care au legătură cu soluționarea cauzei, iar prevederile invocate nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pe fondul excepției de neconstituționalitate, recurentul A. a arătat că art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevede că încheierea prin care o instanță respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare, nu respectă cerințele constituționale referitoare la calitatea, previzibilitatea și claritatea legii, fiind contrar dispozițiilor art. 16, art. 21 și art. 25 din Constituție, precum și celor prevăzute de art. 6 și art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului.

În esență, în opinia recurentului, norma procedurală criticată este neconstituțională, întrucât nu reglementează și situația în care partea nu a cunoscut data pronunțării și, cu atât mai puțin, soluția în ceea ce privește cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional. Astfel, respingerea unei cereri fundamentată pe pretinsa tardivitate a motivării recursului constrânge drepturile justițiabilului să învedereze instanței motivele pe care își justifică recursul, precum și accesul la justiție și dreptul la apărare, deoarece cererea sa nu mai este analizată pe fond.

Totodată, recurentul a criticat faptul că nu a avut posibilitatea să cunoască data pronunțării soluției, aceasta nefiind afișată pe portalul instanțelor de judecată, dosarul electronic nu a putut fi accesat, iar grefa instanței, respectiv registratura Curții de Apel Constanța nu au răspuns solicitărilor sale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, deliberând asupra admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate în cauză, a reținut următoarele:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepției;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

c) - existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014).

d) - verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ toate cerințele de admisibilitate anterior menționate, respectiv a fost invocată de o parte din proces, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și vizează o normă legală aflată în vigoare, normă care nu a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională printre-o decizie anterioară.

În ceea ce privește condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că aceasta nu este îndeplinită.

Astfel, s-a reținut că, prin demersul efectuat, autorul excepției nu a urmărit să supună cenzurii instanței de contencios constituțional, în mod efectiv, aspecte de neconstituționalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziției legale criticate.

Practic, recurentul A. a considerat că sub aspectul termenului în care poate fi declarată calea de atac, se creează o situație discriminatorie între părțile care au cunoscut data pronunțării încheierii prin care s-a respins o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional și cele care nu au avut posibilitatea să cunoască această dată.

În atare situație, s-a apreciat că recurentul A. urmărit, în mod esențial, ca în urma unei eventuale pronunțări de către Curtea Constituțională a unei decizii de admitere a excepției astfel invocate, Parlamentul să modifice și să completeze art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, care prevede că încheierea prin care este respinsă cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Astfel, din examinarea criticilor de neconstituționalitate, instanța supremă a constatat că autorul excepției a adus în discuție o pretinsă soluție legislativă care nu a fost cuprinsă în textul legal criticat, solicitând, de fapt, modificarea și completarea dispoziției legale ce formează obiectul excepției, astfel încât recursul împotriva unei încheieri prin care s-a respins o cerere de sesizare a Curții Constituționale să fie declarat în anumite situații și ulterior termenului de 48 de ore de la pronunțare.

Or, a accepta susținerea autorului excepției ar echivala cu subrogarea Curții Constituționale în sfera de competență a legiuitorului, încălcând astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum s-a constatat în speță, autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci, în realitate, se dorește în mod evident modificarea și completarea textului relativ la termenul în care poate fi declarată calea de atac cu ipoteza în care soluția nu a putut fi cunoscută la momentul pronunțării, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, or, acest drept nu a fost conferit instanței de control constituțional nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare a acesteia.

Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, recurentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători la data de 10 mai 2022, sub nr. x/2022, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 20 iunie 2022, termen la care cauza a fost amânată pentru a da posibilitatea recurentului să ia cunoștință de încheierea atacată.

La termenul din data de 26 septembrie 2022, recurentul A. a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind interpretarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

La aceeași dată au avut loc și dezbaterile, susținerile recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Prioritar, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători analizând cererea de sesizare de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind interpretarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, apreciază că aceasta nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 475 din C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 475 din C. proc. pen.:

"Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Din examinarea acestui text de lege se constată că pentru a sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarelor trei condiții:

- să existe o cauză în curs de judecată, iar instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea ei în ultimă instanță;

- soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

- chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare.

Astfel, se constată că prima condiție este îndeplinită deoarece solicitarea de lămurire a problemei de drept a fost invocată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe rolul căreia se află înregistrat Dosarul nr. x/2022, ce are ca obiect recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.

De asemenea, este îndeplinită și condiția ce vizează caracterul de noutate și de actualitate a problemei de drept invocate, din verificările efectuate la nivelul instanței supreme rezultând că nu au fost pronunțate hotărâri prealabile sau în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la chestiunea de drept supusă analizei și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În schimb, în ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta nu este îndeplinită din perspectiva existenței unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că scopul acestei proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile și dificile de drept. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție trebuie efectuată, conform art. 475 din C. proc. pen., doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea da naștere mai multor soluții (Decizia nr. 16 din 22 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015; Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016; Decizia nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016). Interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia, așa încât procedura hotărârii prealabile nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate. (Decizia nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016).

"Așadar, numai o problemă de drept de o dificultate rezonabilă și de natură a da naștere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite legitimează concursul dat tribunalelor și curților de apel de către instanța supremă într-o cauză pendinte. În cazul considerării ca admisibile a unor sesizări prin care se tinde, dimpotrivă, la dezlegarea unor probleme pur teoretice ori la soluționarea propriu-zisă a unor chestiuni ce țin de fondul cauzei, există riscul transformării mecanismului hotărârii prealabile fie într-o «procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor ca fiind urgente, fie într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii»" (Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1057 din 28 decembrie 2016).

În cauză se constată că problema de drept nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept deoarece nu există o reală neclaritate, lecturarea normelor juridice incidente fiind suficientă pentru a înțelege voința legiuitorului, fără a fi necesară o dezlegare din partea instanței supreme în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că solicitarea recurentului A., de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind interpretarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu îndeplinește condițiile de admisibilitate.

Examinând recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat și va fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a cerințelor prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepția a fost invocată de recurentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, (Dosarul nr. x/2022), are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare [art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992], iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În acest context, cu referire la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În acest sens, se reține că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, (parag. 18) s-a statuat că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

În examinarea îndeplinirii legăturii normei legale ce face obiectul excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reține că, recurentul A. a urmărit, în mod esențial, ca în urma unei eventuale pronunțări de către Curtea Constituțională a unei decizii de admitere a excepției astfel invocate, Parlamentul să modifice și să completeze art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, care prevede că încheierea prin care este respinsă cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Astfel, din examinarea criticilor de neconstituționalitate, instanța supremă a constatat că autorul excepției a adus în discuție o pretinsă soluție legislativă care nu a fost cuprinsă în textul legal criticat, solicitând, de fapt, modificarea și completarea dispoziției legale ce formează obiectul excepției, astfel încât recursul împotriva unei încheieri prin care s-a respins o cerere de sesizare a Curții Constituționale să fie declarat în anumite situații și ulterior termenului de 48 de ore de la pronunțare.

Sesizarea instanței de contencios constituțional cu o astfel de excepție ar echivala cu subrogarea Curții Constituționale în sfera de competență a legiuitorului, încălcând astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a subliniat că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării" (Decizia nr. 136 din data de 03 martie 2021 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că susținerile recurentului referitoare la interpretarea textului de lege vizat, nu constituie critici reale privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, iar prin invocarea excepției nu se tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României.

Se reține astfel, în acord cu prima instanță, că prin demersul inițiat, se tinde la modificarea și/sau completarea dispoziției legale pretins neconstituționale, prin completarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în sensul că încheierea prin care este respinsă cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind interpretarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind interpretarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-20
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 58/2022
Ședința publică din data de 20 iunie 2022 Președintele secției penale a Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 24 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022,
ÎCCJ 2022-09-26
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 68/2022
Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 19 aprilie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadm
ÎCCJ 2022-12-07
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2593/2022
admisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, încheierea putând fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în terme
ÎCCJ 2022-02-21
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 22/2022
itate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi îndeplinite exigențele impuse de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției în desfășurarea procesului. Examenul legăturii cu cauza a te
ÎCCJ 2022-04-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 848/2022
Ședința publică din data de 07 aprilie 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 24.11.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a
Sursă