ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.12.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2593/2022

HOTĂRÂRE
07.12.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2593/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub număr de dosar x/2022, A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 287 din 9 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă.

La termenul de judecată din 12 aprilie 2022, constatând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul va suspenda judecata când ambele părți, legal citate, nu s-au înfățișat la strigarea cauzei și niciuna dintre acestea nu a formulat cerere scrisă de judecare în lipsă, Înalta Curte, prin încheierea pronunțată la acea dată, a dispus suspendarea judecății contestației în anulare.

Prin cererea înregistrată la 11 mai 2022, A. a solicitat repunerea cauzei pe rol.

La 20 septembrie 2022, cauza a fost amânată pentru a se soluționa cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferentă soluționării cererii de repunere pe rol a cauzei, iar prin încheierea din 21 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte a respins cererea de reexaminare.

La termenul din 1 noiembrie 2022, interpelat de instanță cu privire la dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de repunere pe rol, contestatorul a susținut că Înalta Curte nu are competența de a soluționa cererea sa, având în vedere obiectul acesteia și a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. pen., excepție pe care a depus-o și în scris.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2022, a fost anulată ca netimbrată cererea de repunere pe rol a contestației în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 287/09.02.2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2020. S-a menținut măsura suspendării judecății cauzei, dispusă prin încheierea din 12 aprilie 2022.

În condițiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din aceeași lege, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, încheierea putând fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Din interpretarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, rezultă că poate fi atacată cu recurs doar încheierea prin care se respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate.

În cauză, instanța supremă reține că la termenul de judecată din 1 noiembrie 2022, a fost anulată ca netimbrată cererea de repunere pe rol a contestației în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 287/09.02.2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020, și a fost menținută măsura suspendării judecății cauzei, dispusă prin încheierea din 12 aprilie 2022.

În acest context, se reține că deși contestatorul A. a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. pen., acestea nu au făcut obiectul analizei din punctul de vedere al verificării condițiilor de admisibilitate a sesizării conform art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că judecata cauzei era suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură ce a fost menținută prin încheierea ce formează obiectul prezentului recurs, întrucât cererea de repunere pe rol formulată a fost anulată ca netimbrată.

Cum, în speță, instanța de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, partea care a formulat cererea respectivă nu avea la îndemână calea de atac a recursului, ci alte căi prevăzute de lege, fiind lipsite de orice fundament susținerile recurentului în sensul respingerii cererii de sesizare prin omisiune.

Potrivit dispozițiilor art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este suspusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2022.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-05-24
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1372/2023
Ședința publică din data de 24 mai 2023 Asupra contestației în anulare, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub numărul x/2022, A. a formulat contestație în anula
ÎCCJ 2022-11-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5477/2022
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 3243 din data de 27 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și
ÎCCJ 2024-05-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1335/2024
atac împotriva dispoziției de stabilire a taxei judiciare de timbru, care, în speță, era cea prevăzută de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, această chestiune nu poate fi pusă în discuție în calea de atac a recursului, întrucât chest
ÎCCJ 2023-05-02
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 696/2023
data de 13 septembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a pus în vedere pârâților obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 3.687,5 RON aferentă exercitării căii de atac a recursului, taxă de timbru care nu a
ÎCCJ 2023-03-16
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 646/2023
Ședința publică din data de 16 martie 2023 Asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la 3 octombrie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție –
Sursă