ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1372/2023

Ședința publică din data de 24 mai 2023

Asupra contestației în anulare, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub numărul x/2022, A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 287/09.02.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Prin încheierea din 12.04.2022, constatând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus suspendarea judecății contestației în anulare.

La termenul din 20.09.2022, cauza a fost amânată pentru soluționarea cererii contestatorului de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente cererii de repunere pe rol a cauzei, care, prin încheierea din 21.09.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă.

La termenul din 01.11.2022, contestatorul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea din 01.11.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a anulat ca netimbrată cererea formulată de contestator de repunere pe rol a procesului, menținând măsura suspendării judecății cauzei.

Împotriva acestei încheieri, A. a declarat recurs, care, prin decizia nr. 2593/07.12.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost respins ca inadmisibil.

Împotriva acestei din urmă decizii, A. a formulat contestație în anulare, arătând că prevederile art. 305 C. pen. instituie, prin omisiune, imunitate de jurisdicție penală pentru stat și autorități publice.

La 14.03.2014 contestatorul a formulat "denunț penal" pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicie a instaurării ordinii constituționale, faptă prevăzută de art. 397 C. pen., motivat de faptul că instanțele judecătorești resping constant cererile sale de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1), ale art. 397 C. pen. și ale art. 17 alin. (5) din Legea nr. 35/1997.

Prin notele scrise depuse la 24.05.2023, contestatorul a invocat nulitatea încheierii din 05.04.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022 și a citației emise la 24.04.2023 pentru termenul din 24.05.2023.

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte reține următoarele:

Sub un prim aspect, clarificând obiectul contestației în anulare, instanța supremă notează, așa cum s-a reținut și în partea introductivă a deciziei, că acesta este reprezentat de decizia nr. 2593/07.12.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă asupra recursului declarat de A. împotriva încheierii din 01.11.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sens în care susținerile sale privind nulitatea actelor de procedură emise în cauză apar ca fiind lipsite de relevanță, motiv pentru care nu se impun a fi analizate.

De asemenea, în ceea ce privește aspectele sesizate de contestator prin înscrisul denumit "denunț penal", Înalta Curte constată că acestea vizează, în realitate, elemente atașate fondului cauzei, sens în care urmează a fi analizate în contextul cadrului procesual stabilit de art. 508, raportat la art. 503 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ.

În continuare, procedând la examinarea contestației în anulare, instanța supremă notează că, fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, contestația în anulare nu poate fi exercitată decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit acestei norme legale,,(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale; 3. când instanța de recurs respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.".

Prin urmare, admisibilitatea unei contestații în anulare, din perspectiva obiectului și motivelor ce pot fi invocate, implică, pe de o parte, încadrarea hotărârii atacate în sfera celor prevăzute de norma legală sus-evocată, iar, pe de altă parte, încadrarea susținerilor titularului demersului judiciar în una dintre ipotezele acestui cadru legislativ restrictiv, reglementate ca motive exclusive pentru această cale extraordinară de atac.

În consecință, formularea contestației în anulare împotriva unei hotărâri judecătorești nesusceptibile de exercițiul acestei căi de atac sau pentru alte aspecte decât cele stabilite expres de normele procesuale exclude efectuarea controlului judiciar pe această cale.

Aceasta, întrucât, în virtutea principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 C. proc. civ., părțile pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, numai de mijloacele procedurale prevăzute de lege, ele neputând exercita decât căile de atac reglementate legal în condițiile și termenele prevăzute.

În speță, instanța supremă constată că prin contestația în anulare promovată, autorul căii de atac susține nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva faptului că în cauză se impunea sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. pen., cererea sa fiind întemeiată.

Prin hotărârea a cărei anulare se solicită a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 01.11.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2022, reținându-se că, prin încheierea atacată, cererea de sesizare a Curții Constituționale nu fusese soluționată, context în care recurentul nu avea deschisă calea de atac prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Analizând susținerile formulate de contestator, Înalta Curte constată, pe de o parte, că autorul căii de atac nu a invocat niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 503 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că motivele expuse de acesta în cuprinsul memoriului depus vizează, în realitate, fondul cauzei, respectiv eventuale erori de judecată săvârșite de instanța învestită, în legătură cu cererea sa de sesizare a Curții Constituționale.

Or, așa cum s-a reținut în cele ce preced, astfel de critici nu pot face obiectul analizei pe calea contestației în anulare, aceasta fiind exclusă din sfera căilor de atac prevăzute de legiuitor pentru reevaluarea fondului pricinii.

Prin urmare, constatând că susținerile autorului căii de atac nu pot fi circumscrise motivelor contestației în anulare, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2593/07.12.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2023.