ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 644/2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 78 din 22 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 597 alin. (1), (4) rap. la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a-II-a C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A., împotriva Sentinței penale nr. 5 din data de 21.01.2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin necontestare la data de 28.01.2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata către stat a sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare din contestație.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță, a reținut că, prin cererea formulată și înregistrată pe rolul instanței sub nr. x/2022 din data de 10.08.2022, contestatorul A. a formulat contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 5 din data de 21.01.2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin necontestare, prin care a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a-II-a C. proc. pen. raportat la deciziile Curții Constituționale nr. 358/2022 și nr. 297/2018, a se constata că a intervenit un impediment la executare cu prilejul publicării în Monitorul Oficial al celei dintâi decizii, respectiv că nu mai poate continua executarea mandatului emis în baza hotărârii anterior menționate dată fiind aplicabilitatea dispozițiilor art. 163 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Curtea a constatat că, prin Sentința penală nr. 5 din data de 21.01.2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/2020, rămasă definitivă prin necontestare la data de 28.01.2021, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

În baza art. 109 alin. (1) rap. la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a refuzat predarea persoanei solicitate A.

În temeiul art. 99 alin. (3) raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a dispus, pe cale incidentală, recunoașterea și punerea în executare a Sentinței penale nr. 1227/2011 - Reg. Gen n. 5233/2010 - R.G.N.R. n. 31240/2009 emisă în data de 08.03.2011 de Tribunalul Ordinar din Torino Sec. 3, confirmată de sentința n. 5731/2018 în data de 26.09.2018 de Curtea de Apel Torino - Sec. 2 - definitivă în 30.04.2019, prin care persoana transferabilă A., împotriva căruia s-a emis mandatul european de arestare nr. referință dosar nr. x/2019 SIEP la data de 14.11.2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Torino, a fost condamnată la pedeapsa de 4 (patru) ani și 1 (una) lună închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea unei infracțiuni de inducere și exploatare a prostituției minorilor, prev. de art. 600 bis C. pen. italian și art. 81 alin. (2) C. pen. italian, care are corespondent în infracțiunea de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) cu raportare la art. 210 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. român și cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. român.

S-a dispus executarea de către persoana condamnată A. a pedepsei de 4 ani și 1 lună închisoare, aplicată prin sentința penală mai sus menționată, într-un penitenciar din România.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută pe o durată de 24 ore, începând cu data de 18.12.2020, orele 09:30, prin ordonanța de reținere nr. 3900/II/5/2020 din 18.12.2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

S-au constatat încetate efectele mandatului de arestare nr. x din data de 18.12.2020, emis de Curtea de Apel Suceava în baza încheierii nr. 34 din aceeași dată, în baza căreia persoana solicitată a fost arestată provizoriu pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 18.12.2020.

S-a menținut arestarea persoanei solicitate până la rămânerea definitivă a hotărârii, dar nu mai târziu de 30 zile.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 4 (patru) ani și 1 (una) lună închisoare perioada reținerii și arestării, începând cu data de 18 decembrie 2020, la zi.

În temeiul art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele persoanei condamnate A., la data pronunțării sentinței.

Prima instanță a arătat că, contestația la executare este un mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârilor penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Dispozițiile art. 598 C. proc. pen. prevăd în mod expres cazurile în care poate fi promovată contestația la executare, prin a căror limitare legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce privește soluția.

S-a mai susținut că, potrivit art. 598 lit. c) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Curtea a notat că, prin cererea formulată, condamnatul a invocat cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a-II-a C. proc. pen., susținând, în fapt, că a intervenit un impediment la executare cu prilejul publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, astfel încât nu mai poate continua executarea mandatului emis în baza hotărârii anterior menționate, dată fiind aplicabilitatea art. 163 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. În acest sens, contestatorul a menționat că, la momentul la care s-a pronunțat Curtea de Apel Suceava când a fost învestită cu soluționarea mandatului european de arestare, răspunderea penală pentru infracțiunea comisă era prescrisă, termenul general de prescripție fiind de 10 ani, împlinit încă din cursul anului 2018. Astfel, în opinia sa, instanța trebuia să constate, încă de la acel moment, că a intervenit prescripția răspunderii penale și să dea eficiență motivelor obligatorii de neexecutare și să refuze punerea în executare a hotărârii străine.

S-a reiterat că, prin Sentința penală nr. 5 din data de 21.01.2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/2020, rămasă definitivă prin necontestare la data de 28.01.2021, în baza art. 109 alin. (1) rap. la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a dispus, pe cale incidentală, recunoașterea și punerea în executare a Sentinței penale nr. 1227/2011 - Reg. Gen n. 5233/2010 - R.G.N.R. n. 31240/2009 emisă în data de 08.03.2011 de Tribunalul Ordinar din Torino Sec. 3, confirmată de sentința n. 5731/2018 în data de 26.09.2018 de Curtea de Apel Torino - Sec. 2 - definitivă în 30.04.2019, prin care persoana transferabilă A., împotriva căruia s-a emis mandatul european de arestare nr. referință dosar nr. x/2019 SIEP la data de 14.11.2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Torino, a fost condamnată la pedeapsa de 4 (patru) ani și 1 (una) lună închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea unei infracțiuni de inducerea și exploatarea prostituției minorilor, prev. de art. 600 bis C. pen. italian și art. 81 alin. (2) C. pen. italian, care are corespondent în infracțiunea de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) cu raportare la art. 210 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. român și cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. român, comisă în perioada martie-mai 2008.

Astfel, pronunțând această soluție, instanța a constatat că pedeapsa aplicată corespunde, atât sub aspectul naturii, cât și sub aspectul regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română și nu depășește limitele maxime ale pedepselor prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune, neimpunându-se, în cauză, adaptarea acestei pedepse.

În ce privește motivele de contestație invocate de condamnat vizând incidența prescripției răspunderii penale, în opinia sa fiind motiv obligatoriu de neexecutare și de punere în executare a hotărârii străine și care se circumscrie cazului prev. de art. 163 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, curtea a considerat că sunt neîntemeiate aceste apărări.

În acest sens, s-a reținut că, potrivit prevederilor art. 162 din Legea nr. 302/2004, hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român.

Deopotrivă, s-a arătat că, potrivit art. 172 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167, cât și dispozițiile legale prevăzute de acest text de lege. Curtea constată că, relativ la hotărârea de condamnare sus-menționată, nu este incident motivul de nerecunoaștere și neexecutare invocat de către contestator.

Art. 163 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 stipulează că o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167, atunci când pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române.

Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege.

Curtea a subliniat faptul că prin hotărârea pe care o pronunță, instanța investită cu recunoașterea și punerea în executare a unei hotărâri străine nu analizează existența faptei și a vinovăției autorului și nici condițiile de tragere la răspundere penală astfel cum sunt ele reglementate de dreptul intern, însă va proceda la adaptarea pedepsei aplicate prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când sunt date condițiile prevăzute de art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, ceea ce în speță nu s-a impus.

Spre deosebire de cazul de nerecunoaștere și neexecutare prevăzut la lit. f) a art. 163 din Legea nr. 302/2004, unde s-a prevăzut în mod expres că recunoașterea hotărârii judecătorești pronunțate de un alt stat membru UE nu poate fi recunoscută și pusă în executare în România dacă, potrivit legii penale române, executarea pedepsei s-a prescris, legiuitorul nu a înțeles să facă în acest sens vreo precizare în ce privește prescripția răspunderii penale, dacă aceasta este incidentă, potrivit legii penale române, la momentul soluționării cererii statului solicitant.

Pe de altă parte, dacă legiuitorul ar fi dorit să prevadă și alte cauze care înlătură răspunderea penală ca și motiv de nerecunoaștere a hotărârii judecătorești străine, așa cum a procedat în cazul amnistiei (art. 163 alin. (2) din Legea nr. 302/2004), ar fi procedat în acest sens, la menționarea lui expresă.

Curtea a arătat, astfel, că se impune să se analizeze dacă într-un atare context motivul invocat s-ar putea circumscrie cazului reglementat la lit. d) a art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a căror dispoziții au fost mai sus redate.

În acest sens, s-a subliniat că, interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale în această materie obligă la delimitarea condițiilor cerute de lege pentru recunoașterea unei hotărâri pronunțate în străinătate de efectele pe care o astfel de hotărâre le produce după recunoașterea ei de către instanța română competentă, deoarece o hotărâre de condamnare care este recunoscută produce, pe teritoriul României, aceleași efecte ca și o hotărâre de condamnare pronunțată de instanțele naționale.

Instanța a reamintit că, obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute de legea specială, iar, în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătorești străine de efecte juridice pe teritoriul României și, după caz, transferarea într-un penitenciar sau într-o unitate medicală din România a persoanei condamnate, această concluzie fiind susținută și de dispozițiile art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că punerea în executare a pedepsei aplicate printr-o hotărâre străină recunoscută se realizează potrivit dispozițiilor din C. proc. pen. Mai mult, art. 143 alin. (3) din aceeași lege stabilește că legea română guvernează executarea. Aceste dispoziții detaliază o serie de aspecte concrete referitoare la cauze/incidente, intervenite inclusiv în faza de executare și care au ca efect reducerea pedepsei (deducere, amnistie, grațiere).

Curtea a mai menționat că, intervenirea prescripției răspunderii penale potrivit dreptului intern, nu poate fi analizată și nu constituie un motiv de respingere a cererii de recunoaștere și punere în executare a unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate de statul solicitant, atâta timp cât nu apare enumerat ca și cauză care să împiedice recunoașterea de către instanțele române, ca instanță de executare, a unei hotărâri de condamnare străine.

S-a constatat că, dispozițiile invocate în cererea contestatorului se aplică persoanelor care nu răspund penal, respectiv în situațiile de minoritate sau iresponsabilitate, celelalte cazuri fiind enumerate în mod expres în cadrul dispozițiilor art. 163 din Legea nr. 302/2004.

În condițiile în care contestația formulată de către condamnatul A. se sprijină pe noțiunea de lege penală mai favorabilă, Curtea a reținut că, deși dispozițiile privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile și cu privire la hotărârea de condamnare pronunțată de un alt stat față de cetățeni români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, acestea vizează executarea pedepsei aplicate, nefiind posibil a se constata împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, atâta timp cât legea specială nu se opune recunoașterii hotărârilor de condamnare străine în acest caz.

S-a mai susținut că, hotărârile de recunoaștere și executare a pedepselor aplicate în statul de condamnare nu sunt, datorită naturii lor, excluse de legiuitor de la regimul oricărei alte hotărâri de condamnare definitive și care, prin conversiunea pedepselor, conferă persoanei condamnate într-un alt stat al Uniunii Europene aceleași drepturi de care beneficiază o persoană condamnată de o instanță română și care execută o pedeapsă definitivă într-un penitenciar din România. Astfel, în condițiile în care, din punctul de vedere al efectelor, amnistia nu numai că înlătură răspunderea penală, dar, dacă intervine după condamnare, ea înlătură și executarea pedepsei pronunțate, iar grațierea înlătură, total sau parțial, executarea pedepsei ori are loc comutarea acesteia în alta mai ușoară, cu atât mai mult, în cazul hotărârilor de recunoaștere și executare a pedepselor aplicate în statul de condamnare, apare ca justificată aplicarea legii penale mai favorabile.

Însă, față de cadrul și limitele analizei pe care le poate realiza instanța statului de executare a pedepsei în raport de dispozițiile Legii nr. 302/2004, Curtea a arătat că, nu se poate proceda în cadrul procedurii de recunoaștere și punere în executare a hotărârii penale străine la o analiză a termenului de prescripție a răspunderii penale, și care, dacă ar fi putut fi analizată, ar fi condus la respingerea cererii formulate în acest sens de statul solicitant, în concret, raportat la reglementarea specială în materie, atâta timp cât nu este reglementat ca și motiv de neexecutare a acesteia. S-a mai precizat că dacă s-ar proceda în mod contrar, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești străine (iar conform legii statului în baza căreia a fost pronunțată condamnarea, nu era prescrisă răspunderea penală), și căreia prin recunoaștere i se conferă doar puterea de a-și produce efectele juridice recunoscute de legea română.

S-a mai menționat că, în speță recunoașterea și punerea în executare a hotărârii judecătorești pronunțate de autoritățile italiene s-a dispus pe cale incidentală, în procedura executării unui mandat european de arestare emis pe numele contestatorului A., iar în această materie, dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, reglementează unul din cazurile opționale de refuz a executării mandatului european de arestare, respectiv atunci când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române.

Ca atare, s-a apreciat că, și în condițiile în care un mandat european de arestare a fost emis de către autoritatea solicitantă, atât în baza unei hotărâri interne date pe parcursul procesului penal, cât și în baza unei sentințe penale definitive de condamnare, legiuitorul nu a înțeles să înscrie prescripția răspunderii penale în rândul cauzelor potrivit cărora persoana nu răspunde penal (fiind un motiv opțional de refuz de predare a persoanei solicitate numai în situația în care nu există o hotărâre definitivă de condamnare, în caz contrar impunându-se analiza prescripției executării pedepsei).

Împotriva Sentinței penale nr. 78 din 22 august 2022, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație contestatorul A., susținând că aceasta este netemeinică și nelegală.

Examinând sentința penală contestată prin prisma dispozițiilor legale și raportat la cererea formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că prezenta contestație este nefondată, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că, obiectul cauzei pendinte îl constituie cererea prin care persoana condamnată A., în esență, a solicitat să se constate că a intervenit prescripția răspunderii penale cu privire la faptele pentru care a fost condamnat în Italia, prin Sentința penală nr. 1227/2011 - Reg. Gen n. 5233/2010 -R.G.N.R. n. 31240/2009 emisă în data de 08.03.2011 de Tribunalul Ordinar din Torino Sec. 3, confirmată de sentința n. 5731/2018 în data de 26.09.2018 de Curtea de Apel Torino - Sec. 2 - definitivă în 30.04.2019, recunoscută de autoritățile judiciare române prin Sentința penală nr. 5 din 21.01.2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 28.01.2021.

În drept, contestatorul a invocat cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II a C. proc. pen., și a solicitat constatarea intervenirii a unui impediment la executare odată cu publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, considerând incidente dispozițiile art. 163 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face (...) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Sub un prim aspect, analizând contestația formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu pot fi subsumate unei împiedicări la executare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II a C. proc. pen., ci pun în discuție chiar legalitatea hotărârii în baza căreia se face executarea. Astfel, contestatorul critică însăși Sentința penală nr. 5 din 21.01.2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, definitivă prin neapelare, prin care instanța a recunoscut, pe cale incidentală, condamnarea acestuia la pedeapsa de 4 ani și 1 lună închisoare aplicată de autoritățile judiciare din Italia, învederând că ar fi existat un motiv de refuz al recunoașterii și punerii în executare a hotărârii pronunțate de instanța străină, solicitând, în esență, să se constate că la momentul pronunțării sentinței anterior menționate intervenise prescripția răspunderii penale pentru faptele ce au atras condamnarea sa.

Dincolo de faptul că un asemenea motiv echivalează în cazul prezentei contestații la executare cu un apel deghizat, se impune precizarea că, prin hotărârea pe care o pronunță, instanța învestită cu recunoașterea și punerea în executare a unei hotărâri străine nu analizează existența faptei și a vinovăției inculpatului și nici condițiile de tragere la răspundere penală, astfel cum acestea sunt reglementate în dreptul intern român, fiind totodată de remarcat că, în conformitate cu art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004, motivul obligatoriu de refuz pentru recunoașterea și executarea hotărârii definitive de condamnare nu privește prescripția răspunderii penale, ci intervenirea prescripției executării pedepsei, instituții de drept penal distincte.

Sub un alt aspect, contestația la executare constituie un remediu procesual având ca obiect exclusiv chestiuni descoperite cu prilejul punerii în executare sau ivite în cursul executării, fiind exclusă posibilitatea de a antama pe această cale chestiuni relative la legalitatea și temeinicia hotărârilor definitive în baza cărora se face executarea.

Pe calea contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat, stabilității raporturilor juridice.

Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale, invocată de condamnat în susținerea contestației, produce efecte în materia întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale, or, față de obiectul prezentei cauze, ce vizează faza de executare a procesului penal, în mod evident, aplicabilitatea deciziei instanței de contencios constituțional excedează cauzei pendinte.

Singura ipoteză în care legiuitorul a dat eficiență principiului legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare - aducându-se în mod legal atingere autorității de lucru judecat, este cea reglementată de art. 6 C. pen., ce atrage în faza executării pedepsei incidența art. 595 C. proc. pen., dar Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale nu creează premisele aplicării prevederilor art. 595 C. proc. pen. și ale art. 6 C. pen. întrucât nu se referă la limitele de pedeapsă, domeniul în care produce efecte decizia fiind cel al cauzelor de întrerupere a răspunderii penale și a calculului termenului special al răspunderii penale.

Pentru considerentele expuse, constatând că motivul pe care se fundamentează prezenta contestație nu se încadrează în cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., după cum nu se circumscrie nici unui alt caz dintre cele prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 597 alin. (7) raportat la art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 78 din 22 august 2022, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 78 din 22 august 2022, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2022.

GGC - ED