ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 548/2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 8 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Mureș, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) din C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b din C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane (descrisă la punctul 6 din sentință, relativ la partea vătămată B.).

În baza art. 329 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b din C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism sub formă continuată (descrisă la punctul 13, relativ la inculpatele C. și D.).

În baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., a mai fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani sub formă continuată (descrisă la punctul 14).

În baza art. 33 lit. a) și a) art. 34 lit. b) din C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) din C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute alături de pedeapsa principală de mai sus și pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b din C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 88 din C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive din data de 23 februarie 2006 până la data de 27 iulie 2007.

În baza art. 71 alin. (2) din C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, printre alții, inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 95/A din 14 decembrie 2012 Curtea de Apel Târgu Mureș, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinței penale nr. 8/20.01.2012 pronunțate de Tribunalul Mureș.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, printre alții, inculpatul A.

Prin Decizia nr. 3067 din 10 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2006, s-a admis recursul declarat de către inculpata E. împotriva Deciziei penale nr. 95/A din 14 decembrie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

S-a casat în parte decizia penală atacată și în parte Sentința penală nr. 8 din 20.01.2012 a Tribunalului Mureș și, rejudecând:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raport la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei E. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 328 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

S-a respins, ca nefondat, recursurile declarat, printre alții, de către inculpatul A. împotriva aceleiași decizii.

Împotriva acestei din urmă decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul A., invocând ca temei dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. și solicitând admiterea contestației în anulare și, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., încetarea procesului penal, întrucât la data pronunțării Deciziei nr. 3067 din 10 octombrie 2013, era împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, conform celor statuate prin Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale referitoare la art. 155 alin. (1) din C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2022.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul A., prin prisma motivului invocat, respectiv prevederile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac cu o natură juridică mixtă, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât și de retractare, ce poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 din C. proc. pen. Întrucât prin intermediul său se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat dobândită de o hotărâre definitivă, contestația în anulare poate fi exercitată numai în condițiile procedurale stricte prevăzute de C. proc. pen. referitoare la titularii căii de atac, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora și dovezile în susținerea lor. În consecință, pe calea contestației în anulare nu pot fi invocate chestiuni privind fondul cauzei (vitium in judicando), ci numai erori de procedură (error in procedendo).

În jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că în vederea respectării autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive, "intenția legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului și în condițiile reglementate expres în art. 426 - 432 din C. proc. pen." (decizia Curții Constituționale nr. 453/2020, publicată în M. Of. nr. 1.190 din 7 decembrie 2020).

În speță, se constată că, în esență, contestatorul a arătat că, în Dosarul nr. x/2006, în care a fost pronunțată Decizia nr. 3067 din data de 10.10.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale, nemaiexistând posibilitatea intervenirii prescripției speciale. Raportat și la Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale, contestatorul a solicitat admiterea contestației în anulare și încetarea procesului penal.

Conform dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., referindu-se la incidența unei cauze de încetare a procesului penal, fac trimitere în mod explicit la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. Dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. includ între cauzele de încetare a procesului penal intervenirea prescripției răspunderii penale.

Instituția juridică a prescripției răspunderii penale era reglementată în Titlul VII al Părții generale a C. pen. anterior intitulat "Cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecințele condamnării", la Capitolul II "Prescripția", respectiv prescripția răspunderii penale - art. 121 C. pen. anterior, termenele de prescripție a răspunderii penale - art. 122, întreruperea cursului prescripției - art. 123, prescripția specială - art. 124 din C. pen. anterior intrării în vigoare la data de 01 februarie 2014 a noului C. pen. unde totalitatea normelor referitoare la prescripția răspunderii penale se regăsește în Titlul VII al Părții generale a C. pen. anterior intitulat "Cauzele care înlătură răspunderea penală" și cuprinde în dispozițiile art. 153 din C. pen. - prescripția răspunderii penale, art. 154 din C. pen. - termenele de prescripție a răspunderii penale, art. 155 din C. pen. - întreruperea cursului prescripției răspunderii penale și art. 156 din C. pen. - suspendarea cursului prescripției răspunderii penale.

Se constată că prezenta contestație în anulare este formulată împotriva Deciziei nr. 3067 din 10 octombrie 2013, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2006, care a evaluat instituția prescripției răspunderii penale, respectiv cauzele de întreruperea și de suspendarea a cursului termenului, în raport de dispozițiile în vigoare la momentul deliberării, respectiv cele incluse în C. pen. (anterior) de la 1969.

Solicitarea contestatorului de încetarea procesului penal vizează sau evaluează incidența Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale care a declarat neconstituțional art. 155 alin. (1) din C. pen. actual pentru o hotărâre ce a rămas definitivă anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

La data pronunțării hotărârii definitive de condamnare (nr. 3067 din 10 octombrie 2013), întreruperea cursului prescripției răspunderii penale era reglementată într-un text distinct și rămas în afara evaluării Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, respectiv art. 127 din C. pen. de la 1969.

Instanța subliniază că o cauză care a fost soluționată definitiv în baza legii anterioare (C. pen. de la 1969), deci înainte de intrarea în vigoare a noului C. pen., la data de 01 februarie 2014, nu poate fi reevaluată prin prisma unei decizii de neconstituționalitate ce privește reglementarea actuală, succesivă și distinctă, respectiv neconstituționalitatea instituției din C. pen. actual nu radiază asupra dispozițiilor din codurile anterioare ieșite din vigoare.

Astfel, instanța constată că Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale, invocată de contestator, vizează neconstituționalitatea unui text legal din noul C. pen. (art. 155 alin. (1) noul C. pen.) și pune în discuție existența cazurilor de întrerupere a termenelor de prescripție a răspunderii penale pentru cauzele judecate ulterior datei de 01 februarie 2014, în baza legii noi, C. pen. actual.

În acest context, văzând că Decizia nr. 3067 a rămas definitivă la data de 10 octombrie 2013, anterior intrării în vigoare a noului C. pen., față de petent nu sunt incidente consecințele generate de pronunțarea Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, astfel că nu se va putea devolua cauza în considerarea argumentelor evocate de către acesta.

În plus și în subsidiar, invocarea cauzei de încetare a procesului penal, pe calea contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., nu poate genera o nouă dezbatere asupra chestiunilor antamate și soluționate definitiv, astfel că urmează a fi excluse reevaluării în căi extraordinare de atac. În acest sens s-a pronunțat și Decizia 10/2017 (M.Of. nr. 392 din 25 mai 2017), potrivit căreia, în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal.

În considerentele acestei decizii s-a arătat că premisei prezumției de legalitate a soluțiilor pronunțate au impus o reglementare strictă a căilor extraordinare de atac, respectiv: pentru a repara eventuale erori de fapt care ar vicia prezumția res judicata pro veritate habetur (revizuirea), pentru a repara erorile privitoare la aplicarea legilor (recursul în casație) și pentru a înlătura erorile de procedură (contestația în anulare).

Principiile autorității de lucru judecat și securității raporturilor juridice exclud o astfel de soluție în ordinea juridică națională, cât și la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 432 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3067 din 10 octombrie 2013 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2006.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3067 din 10 octombrie 2013 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2006.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.

GGC - ED