ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Asupra recursurilor în casație de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 510 din data de 31 iulie 2020, Judecătoria Sectorului 2 București a dispus următoarele:
În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea 47/1992 a admis cererea formulată de inculpatul A. de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (3) din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., raportat la art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., a dispus condamnarea inculpatei B., la pedeapsa de 2 ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (48 de acte materiale).
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. i-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b) și g) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 5 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. i-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b) și g) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de administrator al unei societăți comerciale, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condițiile art. 92 C. pen.
A încredințat supravegherea inculpatei B. Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a impus condamnatei respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la sediul Serviciului de Probațiune Ilfov, la datele fixate de consilierii de probațiune;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, orice schimbare a locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. a impus condamnatei să execute următoarea obligație: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primăriei Afumați sau Primăriei Găneasa, conform deciziei consilierului de probațiune.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 alin. (1) C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., raportat la art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 2 ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (48 de acte materiale).
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. i-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b) și g) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 5 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. i-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b) și g) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de administrator al unei societăți comerciale, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condițiile art. 92 C. pen.
A încredințat supravegherea inculpatului A. Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a impus condamnatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la sediul Serviciului de Probațiune Ilfov, la datele fixate de consilierii de probațiune;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, orice schimbare a locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primăriei Afumați sau Primăriei Găneasa, conform deciziei consilierului de probațiune.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. (1) C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 19 C. proc. pen. și art. 1357 C. civ., a admis acțiunile civile formulate de părțile civile în prezenta cauză și a obligat inculpații B. și A. la plata despăgubirilor civile după cum urmează:
- C., suma de 300 euro;
- D., suma de 1.200 euro;
- E., suma de 688 RON și 150 euro;
- F., suma de 1.398 RON și 40 euro;
- G., suma de 1.398 RON;
- H., suma de 1.398 RON;
- I., suma de 1.034,40 RON;
- J., suma de 2.097 RON;
- K., suma de 230 euro și 1000 RON;
- L., suma de 1.376 RON și 300 euro;
- M., suma de 1.200 RON;
- N., suma de 3.047,60 RON și 195 euro;
- O., suma de 4.358 RON;
- P., suma de 4.320 RON;
- Q., suma de 1.636,40 RON;
- R., suma de 2.800 RON;
- S., suma de 3.196 RON;
- T., suma de 3.291 RON
- U., suma de 646 RON;
- V., suma de 450 euro și 2.064 RON;
- W., suma de 1.100 RON;
- X., suma de 2.796 RON;
- Y., suma de 1.953 RON și 525 euro;
- Z., suma de 578 RON și 150 euro;
- AA., suma de 1.449,40 RON;
- BB., suma de 1.300 RON și 300 euro;
- CC., suma de 2.796 RON;
- DD., suma de 3.141 RON;
- EE., suma de 750 RON;
- FF., suma de 1.100 RON și 300 euro;
- GG., suma de 1.398 RON;
- HH., suma de 1.398 RON și 40 euro;
- II., suma de 1.598 RON;
- JJ., suma de 1.444,58 RON;
- KK., suma de 1.150 RON;
- LL., suma de 101 euro;
- MM., suma de 550 RON și 200 euro;
- NN., suma de 150 euro și 38 RON, sume exprimate în euro urmând a fi plătite în echivalentul în RON potrivit cursului BNR din ziua plății.
În baza art. 112 alin. (1) lit. e), a) dispus confiscarea sumelor de 688 RON și 150 de euro, 344 RON și 75 euro; 558 RON, 220 euro, 1376 RON și 230 euro, 50 euro, reprezentând sume obținute prin săvârșirea infracțiunii și care nu sunt destinate despăgubirii părților civile.
Onorariile avocaților desemnați din oficiu pentru asistența părților civile au fost suportate din fondurile Ministerului Justiției, după cum urmează: dl. av. OO. - 4700 RON, dl. av. PP. - 2700 RON (prin raportare la numărul de termene la care aceștia au luat parte).
În temeiul art. 274 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., a obligat-o pe inculpata B. la plata sumei de 6 000 RON, cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 274 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 6 000 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Prin Decizia penală nr. 875/A din 08 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse apelurile declarate prin apărător din oficiu în numele apelanților părți civile V., W., X., Y., Z., AA., BB., DD., EE., FF., GG., II., JJ., KK., LL., CC., MM. și NN. și apelantului persoană vătămată QQ., ca nefondate.
În baza art. 415 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act de retragerea apelului de către persoana vătămată RR., prin reprezentant SS.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse apelurile declarate de apelanții inculpați B. și A. împotriva Sentinței penale nr. 510 din 31.07.2020, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, secția penală, ca nefondate.
Împotriva Deciziei penale nr. 875/A din 08 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018, inculpații B. și A. au formulat cerere de recurs în casație, calea de atac fiind fundamentată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
În conținutul motivelor de recurs, inculpații au susținut că au fost condamnați pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., deși conținutul concret al faptei imputate nu întrunește elementele de tipicitate ale normei de incriminare, întrucât nu există o inducere în eroare a celor 48 de persoane vătămate cu prilejul încheierii și executării unor contracte de prestări servicii.
În acest sens, au arătat că din probele administrate nu rezultă comiterea unei induceri în eroare; instanța de apel a descris pretinsele manopere dolosive utilizate de către coinculpați fără să observe că, probele administrate, inclusiv declarațiile inculpaților sau ale unor martori, reflectă o serie de împrejurări (enumerate la filele x ale cererii de recurs) din care rezultă că motivele pentru care nu au putut fi onorate obligațiile contractuale au intervenit ulterior încheierii contractelor de turism, iar pe de altă parte, acestea nu se datorează vreunor mijloace de inducere în eroare realizate de cei doi inculpați.
Astfel, au susținut că neonorarea în totalitate a obligațiilor asumate de către societate cu prilejul încheierii și executării contractelor de turism cu cei 48 de clienți s-a datorat unor cauze obiective, străine de voința inculpaților, precum și a unui management defectuos practicat de aceștia în calitate de administratori și nicidecum unor manopere de inducere în eroare a acestor clienți, mai ales în condițiile în care față de alți cca. 120 clienți au fost onorate serviciile contractate.
În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., inculpații au solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și, achitarea pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
Prin încheierea din 2 decembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 875/A din 08 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/2018.
Analizând recursurile în casație formulate de inculpații B. și A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.
Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.
Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.
În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).
De asemenea, s-a statuat că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel." (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).
Prin urmare, pe calea recursului în casație nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.
Totodată, instanța supremă constată că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanțelor de fond și nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casație, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.
Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor formulate în recurs în casație, Înalta Curte constată că, starea de fapt reținută prin decizia recurată constă, în esență, în aceea că, în perioada august 2011 - ianuarie 2012, în calitate de asociați și administratori ai SC TT. SRL, societate care opera agenția de turism UU., inculpații B. și A. au indus în eroare un număr de 48 persoane vătămate, cu ocazia încheierii și executării unor contracte de prestări servicii turistice, prezentându-le ca adevărată o faptă mincinoasă, în speță faptul că în schimbul unei sume de bani vor beneficia de anumite pachete de servicii turistice, în scopul însușirii banilor predați de către persoanele vătămate, cauzându-le acestora prejudicii reprezentând contravaloarea serviciilor plătite, de care nu au beneficiat.
Față de situația de fapt reținută în cauză și pe baza probatoriului administrat, instanța de apel a stabilit că, în drept, faptele inculpaților B. și A. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (48 de acte materiale).
În speță, recurenții inculpați au susținut că fapta lor nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., întrucât nu există o inducere în eroare a celor 48 de persoane vătămate cu prilejul încheierii și executării contractelor de prestări servicii, neonorarea obligațiilor asumate de societate având cauze obiective, străine de voința lor, inclusiv un management defectuos pe care l-au practicat în calitate de administratori, astfel cum reiese din probele administrate.
Prin motivele dezvoltate în susținerea căii de atac, recurenții inculpați au făcut referire la o serie de împrejurări de fapt, susținând că acestea sunt reflectate de probele administrate, respectiv declarațiile inculpaților sau ale unor martori, și dovedesc că nu au existat pretinsele manopere dolosive, astfel încât, în mod greșit au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În aceste coordonate, Înalta Curte constată că, deși inculpații A. și B. și-au întemeiat cererea de recurs pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., acesta nu este incident în cauză, motivele invocate vizând temeinicia deciziei penale recurate și nu chestiuni de legalitate.
Se reține, astfel, că susținerile recurenților inculpați nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală, ci, practic, se solicită o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac. Mai exact, prin criticile formulate se aduc în discuție chestiuni ce țin de fondul cauzei, constituind, în concret, o solicitare de rejudecare prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel și dispunerii unei soluții favorabile inculpaților.
Or, reiterând scopul recursului în casație, reevaluarea materialului probator și reanalizarea situației de fapt, sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.
Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare; împrejurările de fapt ce conturează conduita inculpaților au fost lămurite definitiv de către instanța de apel, pe baza probele administrate, iar reevaluarea acestora și interpretarea dată prin hotărârea definitivă nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.
Concluzionând, prin raportare la situația de fapt reținută în cauză de instanța de fond și confirmată de instanța de apel, Înalta Curte constată că inculpații au fost condamnați pentru o faptă care se circumscrie elementelor de tipicitate a infracțiunii de înșelăciune, prevăzută art. 244 alin. (1) C. pen., în formă continuată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 875/A din 8 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în Dosarul nr. x/2018.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 875/A din 8 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2022.