ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 203/P/2020 din data de 13 noiembrie 2020 pronunțată de către Tribunalul Bihor, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal în privința inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 5 C. pen., luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 5 C. pen., luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 5 C. pen., luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 5 C. pen., luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 5 C. pen. și spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

(...)

S-a constatat că legea penală mai favorabilă, în ceea ce o privește pe inculpata B., este legea în vigoare la data săvârșirii infracțiunilor.

În temeiul art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1968 cu referire la art. 8 C. proc. pen. și cu reținerea art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei B. (...) la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.

În baza art. 71 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i s-a interzis inculpatei B. exercițiul drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1968, cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. 1968 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i s-a interzis inculpatei B. exercițiul drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1968 cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 1 an de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1968, cu referire la art. 8 C. proc. pen. și cu reținerea art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei B. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.

În baza art. 71 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i s-a interzis inculpatei B. exercițiul drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1968, cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. 1968 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i s-a interzis inculpatei B. exercițiul drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1968 cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 1 an de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 26 C. pen. din 1968 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1968 cu referire la art. 8 C. proc. pen. și cu reținerea art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei B., la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 71 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i s-a interzis inculpatei B. exercițiul drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1968, cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit cele trei pedepse, în sensul că s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare sporită la 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i s-a interzis inculpatei B. exercițiul drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1968, cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. 1968 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i s-a interzis inculpatei B. exercițiul drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1968 cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 1 an de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 861 C. pen. din 1968, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei B. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, termen stabilit în condițiile art. 862 C. pen. din 1968.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1968, a fost obligată inculpata B. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune Bihor: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune Bihor; b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția inculpatei B. asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 864 C. pen. din 1968.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatei B., durata reținerii de 24 ore, de la data de 11 ianuarie 2016, ora 13:50 la 12 ianuarie 2016, ora 13.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a menținut măsura asiguratorie instituită prin ordonanța din 02.11.2015 emisă în Dosar nr. x/2011, asupra sumei de 6.600 RON consemnată la C. SA pe numele inculpatei B., conform recipisei nr. x din 01.11.2015, în vederea recuperării cheltuielilor de judecată.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) și art. 397 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii instituită prin ordonanța din 02.11.2015 emisă în Dosar nr. x/2011 asupra sumelor de 12.400 euro și de 550 de dolari, consemnate la C. SA conform recipiselor nr. x și nr. y din 02.11.2015 și restituirea acestora către inculpata B.

În baza art. 255 C. proc. pen., s-a dispus restituirea telefonului mobil, către numitul D.

În temeiul art. 398 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata B. la plata sumei de 6.600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Prin Decizia penală nr. 40/A/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate apelurile penale declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea și de către inculpata B., împotriva Sentinței penale nr. 203/P/2020 din data de 13 noiembrie 2020 pronunțate de către Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/2016.

Împotriva Deciziei penale nr. 40/A/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016, inculpata B. a formulat cerere de recurs în casație, prin avocat E., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a susținut, în esență, lipsa tipicității obiective, în privința complicității la infracțiunile de luare de mită prevăzute de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., reținute în sarcina sa.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a solicitat să se constate că inculpata a fost condamnată pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită, faptă comisă în condițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, forma anterioară a legii, reținându-se prevederile legii speciale deși autorul, inculpatul defunct A., nu avea calitatea cerută de lege pentru comiterea acestei infracțiuni în calitate de autor, neavând atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor; atribuțiile celui menționat au fost doar de coordonare și îndrumare a personalului din cadrul structurilor din Activității de inspecție fiscală, acesta nedesfășurând o activitate de constatare sau de sancționare a contravențiilor, prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 fiind greșit reținute; ca atare, aceste prevederi nu pot fi reținute în sarcina recurentei inculpate, câtă vreme nu pot fi reținute în sarcina autorului.

În concluzie, inculpata a invocat că nu se realizează o corespondență între faptele pentru care s-a dispus condamnarea definitivă, fapte de complicitate la infracțiunile de luare de mită, și configurarea legală a acestor infracțiuni, datorită împrejurării că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare care reglementează varianta agravată a infracțiunii de luare de mită, respectiv prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în forma anterioară.

Totodată, s-a mai invocat faptul că s-a reținut comiterea de către inculpată a infracțiunilor de luare de mită și spălare de bani în forma de participație a complicității, deși nu s-a probat comiterea infracțiunilor de către autor, față de care s-a dispus încetarea procesului penal din cauza decesului.

S-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și achitarea inculpatei B. în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și spălare de bani în forma de participație a complicității.

Prin încheierea din 28 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpata B. împotriva Deciziei penale nr. 40/A/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016.

Analizând recursul în casație formulat de inculpata B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...) Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.)" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casație nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Totodată, instanța supremă notează că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanțelor de fond și nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casație, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor formulate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate de inculpata B. vizează, în esență, temeinicia deciziei penale recurate, și nu chestiuni de legalitate.

Se reține, astfel, că susținerile recurentei inculpate nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală, ci, practic, se solicită o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac. Mai exact, criticile în sensul că prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 au fost greșit reținute, precum și că i s-a reținut comiterea infracțiunilor de luare de mită și spălare de bani în forma de participație a complicității, deși nu s-a probat comiterea infracțiunilor de către autor, constituie, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința dispunerii unei soluții favorabile inculpatei.

Deși recursul în casație este întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpata susținând că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare care reglementează varianta agravată a infracțiunii de luare de mită, respectiv prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în forma anterioară, Înalta Curte constată că, în ansamblul lor, motivele tind la reanalizarea împrejurărilor de fapt, în opinia recurentei inculpate, soluția de condamnare pronunțată de instanța de fond, confirmată de instanța de apel, fiind urmarea faptului că s-au reținut în sarcina sa prevederile legii speciale deși autorul, inculpatul defunct A., nu avea calitatea cerută de lege pentru comiterea acestei infracțiuni în calitate de autor, neavând atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor; atribuțiile celui menționat au fost doar de coordonare și îndrumare a personalului din cadrul structurilor din Activității de inspecție fiscală, acesta nedesfășurând o activitate de constatare sau de sancționare a contravențiilor.

Însă, reevaluarea situației de fapt reținută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanța de apel și concordanța cu probele administrate, precum și interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, sub aspectul situației de fapt, Înalta Curte constată că, în esență, instanța de apel a reținut că, inculpata B., în perioada 2012 - 2014, cu intenție, l-a ajutat pe inculpatul A. în pretinderea și primirea de la martorii denunțători F. și G. a sumei de 42.000 de euro, sumă pretinsă și primită cu titlu de mită, în schimbul promisiunii că inculpatul A., în calitate de director executiv adjunct în cadrul D.G.F.P. Bihor - Activitatea de Inspecție Fiscală, va face demersurile necesare pentru a nu se constata aspecte penale de către inspectorii care efectuau controale fiscale la societățile comerciale SC H. SRL și I. SRL și pentru ca acestea să fie favorabile celor două societăți administrate de martorii denunțători. Instanța de apel a avut în vedere două infracțiuni prin raportare la rezoluția infracțională distinctă reținută în privința inculpatului A., cu referire la fiecare dintre martorii denunțători F. și G. și scopul urmărit, respectiv cel de a favoriza SC H. SRL și SC I. SRL la controlul fiscal ce se efectua de inspectorii fiscali din subordinea inculpatului A. - întrucât inculpata B. a cunoscut aceste împrejurări.

Față de situația de fapt reținută în cauză și pe baza probatoriului administrat, instanța de apel a stabilit că, în drept, fapta inculpatei B. întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la luare de mită - prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu reținerea art. 5 C. pen.

Pe de altă parte, se observă că, în realitate, ceea ce s-a reținut de către instanțele de judecată în privința încadrării juridice, este faptul că, în ceea ce-l privește pe inculpatul defunct A., acesta deținând o funcție de conducere, se încadrează în categoria funcționarului cu atribuții de control câtă vreme coordona și conducea echipele de control, ocupând din dat de 20.02.2012 funcția de director executiv adjunct - activitatea de inspecție fiscală în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Bihor. În temeiul acestor constatări au fost reținute dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, forma anterioară a legii, în încadrarea juridică a faptelor de complicitate la activitatea autorului decedat pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei, cu precizarea că, față de întreaga activitate infracțională care a fost desfășurată sub imperiul vechiul C. pen. și întrucât regimul sancționator prevăzut de acesta și de Legea nr. 78/2000 în vigoare la data săvârșirii infracțiunilor este mai puțin aspru decât în actuala reglementare, s-a considerat că legea penală în varianta în vigoare în momentul săvârșirii infracțiunilor reprezintă legea penală mai favorabilă.

Așadar, la reținerea dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, forma anterioară a legii, nu s-a avut în vedere calitatea de funcționar cu atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, cum afirmă în mod eronat recurenta.

Prin urmare, susținerile recurentei inculpate, în sensul că a fost condamnată pentru comiterea a două infracțiuni de corupție care nu sunt prevăzute de legea penală, respectiv pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită, faptă comisă în condițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, forma anterioară a legii, reținându-se în sarcina sa prevederile legii speciale deși autorul, inculpatul defunct A., nu avea calitatea cerută de lege pentru comiterea acestei infracțiuni în calitate de autor, neavând atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, sunt lipsite de fundament.

În aceste coordonate, având în vedere baza facturală reținută în cauză de instanța de apel, Înalta Curte constată că faptele inculpatei B. se circumscriu elementelor de tipicitate a infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu reținerea art. 5 C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata B. împotriva Deciziei penale nr. 40/A/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata B. împotriva Deciziei penale nr. 40/A/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 iunie 2022.

GGC - ED