ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 45 din data de 11 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie, în Dosarul nr. x/2021, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea disp. art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. cetățean român, studii universitare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, de profesie - avocat (suspendat) în cadrul Baroului Dâmbovița, având ocupația de inspector la Primăria orașului Popești - Leordeni, fără antecedente penale, la pedeapsa de: 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă din data de 12.12.2020.
În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, prevăzut de art. 92 C. pen., care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, ce va fi stabilit de Serviciul de Probațiune Dâmbovița.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată pe durata de 60 de zile în cadrul Primăriei loc. Răcari, jud. Dâmbovița (administrație publică locală) sau în cadrul Centrului de Asistență Medico-Socială Răcari, jud. Dâmbovița (administrație publică locală).
În baza art. 94 alin. (2) și (3) C. pen., supravegherea executării măsurilor și obligațiilor se va realiza de către Serviciul de Probațiune Dâmbovița.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra condițiilor legale de revocare a suspensorii sub supraveghere a executării pedepsei.
S-a luat act că inculpatul a fost judecat în stare de libertate și a fost asistat de apărător ales.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 500 RON aferente fazei de urmărire penală).
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut în esență că, prin rechizitoriul nr. x/2021 din data de 8 iulie 2021 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.
În cuprinsul actului de sesizare, s-a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 12.12.2020, la ora 00:40 în timp ce organele de poliție din cadrul I.P.J. Dâmbovița - Serviciul Rutier se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în microfiltru pe DN 71 intersecție cu str. x din orașul Răcari, județul Dâmbovița, au oprit pentru control autoturismul, condus de o persoană de sex bărbătesc, conducătorul auto fiind identificat în persoana inculpatului A.
Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, aparatul indicând 00,46, o valoare de 0,85 mg/l alcool în aerul expirat.
În aceste condiții, numitul A. a fost condus la Spitalul Titu, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Din prima probă biologică, recoltată la ora 01:22 a rezultat că sus numitul avea o alcoolemie de 1,76 g‰, iar din cea de-a doza, recoltată la ora 02:22 o alcoolemie de 1,58 g‰.
În etapa camerei preliminare, prin încheierea din data de 13 octombrie 2021, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, rămasă definitivă prin respingerea contestației inculpatului conform încheierii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 23 noiembrie 2021, au fost respinse, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 345 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., cererile și excepțiile formulate de inculpatul A. cu privire la legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, constatând-se legalitatea sesizării instanței, precum și legalitatea administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și dispunându-se începerea judecății în cauză.
În cursul judecății la primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, Curtea de apel a adus la cunoștința inculpatului A. dispozițiile art. 374 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 375 și 396 alin. (10) din C. proc. pen., privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.
Inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc conform procedurii prevăzute de art. 374 alin. (4) din C. proc. pen. și și-a manifestat acordul privind prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității,.
Ca atare, în faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a probei cu înscrisurile depuse de inculpat.
Prima instanță, analizând probele legal administrate în cursul urmăririi penale, astfel cum legalitatea acestor probe a fost constatată în mod definitiv în etapa camerei preliminare și care se coroborează cu declarația inculpatului de recunoaștere a învinuirii, a reținut existența faptei și săvârșirea ei cu vinovăție de către inculpat, în forma cerută de lege.
Astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 12.12.2020, ora 00:40 inculpatul A. a fost depistat de lucrătorii de poliție ce efectuau controlul traficului rutier, în timp conducea pe drumurile publice din interiorul localității Răcari, jud. Dâmbovița, respectiv pe DN 71 intersecție cu str. x, iar la momentul depistării sale în trafic, prezentând o concentrație alcoolică de 0,85 mg/l alcool în aerul expirat.
Fiind însoțit de agenții de poliție la cea mai apropiată unitate spitalicească-Spitalul Orășenesc Titu, în vederea recoltării probelor biologice de sânge, s-a stabilit prin buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 2395-2396 emis de către Serviciul Județean de Medicină Legală Prahova că inculpatul a prezentat la prima probă biologică, recoltată la ora 01:22 o alcoolemie de 1,76 g‰, iar din cea de-a probă, recoltată la ora 02:22 o alcoolemie de 1,58 g‰.
S-a reținut că în cursul urmăririi penale s-a încuviințat efectuarea unei expertize medico-legale de recalculare alcoolemie la nivelul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici București, însă acest calcul retroactiv nu a putut fi efectuat, deoarece prin adresa nr. x/2021 emisă de I.N.M.L. Mina Minovici" a rezultat că din datele de consum puse la dispoziție a reieșit că la ora evenimentului rutier, alcoolul s-ar fi aflat în organismul inculpatului în faza de absorbție, consumul pe nemâncate încetând cu mai puțin de 45 de minute înaintea producerii acestuia. În aceste condiții, conform "Reperelor metodologice cu privire la expertiza medico - legală efectuată pentru estimarea retroactivă a alcoolemie" aprobate prin Hotărârea nr. 2 din data de 18.09.2015 a Consiliului Superior de Medicină Legală, deoarece alcoolul nu se afla în fază de eliminare constatată în organism la momentul cu relevanță juridică, nu s-a putut efectua calculul retroactiv.
În drept, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului A., săvârșită în condițiile stării de fapt mai sus descrise, constând în aceea că la data de 12.12.2020, ora 00:40, a fost depistat de lucrătorii de poliție ce efectuau controlul traficului rutier, în timp ce conducea pe drumurile publice din interiorul localității Răcari, jud. Dâmbovița, autoturismul, având o îmbibație alcoolică superioară limitei de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.
Sub aspectul laturii obiective, s-a precizat că elementul material constă în fapta inculpatului de a conduce pe un drum public un autovehicul având o îmbibație alcoolică ce depășește limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge - limită peste care fapta este considerată infracțiune, urmarea imediată o reprezintă starea de pericol generată cu privire la siguranța circulației, iar legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă ex re, din însăși materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, prevăzând rezultatul faptei sale și acceptând producerea acestui rezultat.
Verificând apărările inculpatului formulate prin notele scrise depuse la dosar și concluziile orale, instanța de fond a constatat că acesta a solicitat achitarea conform art. 396 C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., motivat de faptul că nu a putut fi stabilită valoarea îmbibației alcoolice reale în sânge, la momentul opririi sale în trafic, ci doar ulterior, la momentul prelevării probelor de sânge, fiindu-i recoltate probele biologice la un interval de peste 40 de minute după momentul depistării sale în trafic.
Procedând la analiza acestei apărări, instanța de fond a reținut că inculpatul a invocat faptul că disp. art. 336 C. pen. stabilesc conținutul constitutiv al infracțiunii în raport de momentul prelevării mostrelor biologice, iar prin decizia de neconstituționalitate nr. 732/2014 s-a stabilit că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice este neconstituțională’’. Ca atare, s-a susținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru antrenarea răspunderii penale a inculpatului, întrucât condiția ca îmbibația alcoolică peste limita legală să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează astfel consumarea infracțiunii la un moment ulterior săvârșirii ei, în condițiile în care de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor.
S-a mai arătat că în cauză nu a putut fi efectuată de către Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici o expertiză de recalculare a alcoolemiei inculpatului, datorită faptului că la ora depistării în trafic - ora 00:40 - alcoolul ingerat se alfa în faza de absorbție, așa cum rezultă din adresa nr. x/10.05.2021 transmisă de acest Institut și deci implicit nu se poate stabili valoarea îmbibației alcoolice în sânge la momentul depistării.
S-a menționat că, într-adevăr, prin Decizia Curții Constituționale nr. 732/2014 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 69 din data de 27 ianuarie 2015 admițându-se excepția de neconstituționalitate, s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională.
Însă, în privința efectelor deciziei de neconstituționalitate, Curtea de apel a reținut că nu este întemeiată apărarea inculpatului în sensul imposibilității de determinare a îmbibației alcoolice în sânge la momentul depistării, întrucât nu a avut loc o dezincriminare a faptei prin pronunțarea acestei decizii și cu atât mai mult nu se poate dispune soluția achitării, atât timp cât acestuia i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, la orele 01:22 și respectiv, ora 02:22, în condițiile în care fapta sa a fost constatată de către agenții de poliție rutieră la orele 00:40.
S-a precizat că adoptarea deciziei de neconstituționalitate de mai sus nu a condus la o abrogare implicită sau la o dezincriminare a infracțiunii deduse judecății. S-a arătat că, este adevărat că, potrivit art. 147 din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Însă, s-a apreciat că, împrejurarea că în intervalul de 45 de zile nu a intervenit o soluție legislativă prin care să se pună de acord dispozițiile textului declarat neconstituțional, cu cele ale legii fundamentale, nu poate în nici un caz conduce la concluzia că a intervenit dezincriminarea infracțiunii prev. de art. 336 C. pen. și nici că elementul material al acesteia ar fi imposibil de determinat. Aceasta, deoarece decizia de neconstituționalitate nu a avut ca obiect întreaga reglementare prevăzută de art. 336 C. pen., ci numai sintagma "la momentul prelevării probelor biologice", așa încât, excluzând această sintagmă din definiția infracțiunii, se constată că norma incriminatoare capătă același conținut constitutiv cu cea existentă anterior intrării în vioare a Noului C. pen.
Or, cum decizia de neconstituționalitate vizează norma incriminatoare din Noul C. pen., se reține că sub imperiul legii speciale care incrimina și sancționa, anterior intrării în vigoare a Noului C. pen., deci sub imperiul O.U.G. nr. 195/2002, infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală avea următoarea definire și sancționare:
"Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.’’
În acest context, instanța de fond a constatat că pe perioada activității legii speciale, deci a O.U.G. nr. 195/2002, Curtea Constituțională nu a pronunțat decizii de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate având ca obiect art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002, care să fi condus la dezincriminarea acestei infracțiuni, la abrogarea expresă sau implicită sau la lipsirea de efecte juridice a conținutului normativ.
Prin urmare, s-a constatat cu titlu de evidență că, după adoptarea Deciziei Curții Constituționale nr. 732/2014, conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 336 C. pen., chiar făcând abstracție de sintagma a cărei neconstituționalitate s-a constatat, este identic cu cel al infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în privința căreia nu a operat nicio decizie de constatare a neconstituționalității sale.
S-a precizat că acest raționament conduce la concluzia că decizia de neconstituționalitate ale cărei dispoziții sunt limitate numai la sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" nu poate avea în niciun caz ca efect dezincriminarea infracțiunii deduse judecății, cu atât mai mult cu cât instanța de control a constituționalității nu a constatat, în decizia sus-menționată, decât neconstituționalitatea sintagmei respective, și nu a întregului text care reglementează infracțiunea dedusă judecății.
Așa fiind, s-a constatat că din conținutul constitutiv al infracțiunii, urmează a fi exclusă sintagma a cărei neconstituționalitate s-a constatat, operațiune care, pe calea logicii juridice, are ca efect constatarea identității dintre conținutul normativ al art. 336 C. pen. și cel al art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și care produce consecința firească a examinării laturii obiective infracționale, în planul succesiunii celor două legi penale.
În raport cu argumentele prezentate, Curtea de Apel Ploiești a reținut că, urmare adoptării deciziei de neconstituționalitate, singurul efect al acesteia este, așa cum s-a arătat, modificarea textului în sensul eliminării prevederii neconforme cu legea fundamentală, cu consecințe doar sub aspect probator, respectiv necesitatea stabilirii îmbibației alcoolice la momentul săvârșirii infracțiunii, care coincide cu momentul opririi în trafic.
În cauză, sintetizând, imposibilitatea de efectuare a unui calcul retroactiv al alcoolemiei, s-a apreciat că este total lipsită de relevanță și de consecințe juridice, întrucât valoarea îmbibației alcoolice a fost stabilită în mod cert, printr-un mijloc științific de probă și anume prin buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie aflat la dosar urmărire penală.
Așadar, instanța de fond a considerat că valoarea îmbibației alcoolice în sânge este indubitabilă, fiind cuantificată la 1,76 g‰ alcool pur în sânge la prima probă biologică de sânge, respectiv de 1,58 g‰ la cea de a doua probă biologică, fiind deci net superioară limitei maxime legale admise, care este de 0,80 g/l alcool pur în sânge, instanța notând în plus și faptul că inculpatului i-a fost prelevată și o probă a concentrației alcoolice în aerul expirat, imediat după momentul depistării sale în trafic - ora 00:46 - care la rândul său a evidențiat valoarea de 0,85 mg/l, fiind deci fără dubiu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează circulația autovehiculelor pe drumurile publice, prin conducerea autovehiculului după ingestia de alcool.
În consecință, instanța de fond a înlăturat apărările inculpatului, apreciind că acestea sunt contrazise de probele legal administrate, în raport de care se concluzionează că în cauză sunt îndeplinite disp. art. 103 alin. (2) C. proc. civ. penală potrivit cărora "în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă", întrucât pe baza probelor legal administrate în prezenta cauză și cu forță probantă deplină, se întemeiază convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Astfel, reținându-se vinovăția inculpatului, s-a apreciat că se impune antrenarea răspunderii penale a acestuia în soluționarea acțiunii penale cu care a fost învestită instanța, urmând a se aplica o pedeapsă la a cărei individualizare se vor avea în vedere disp. art. 74 alin. (1) C. pen.
Făcând aplicarea acestor criterii legale în speță, s-a reținut că, deși inculpatul a recunoscut vinovăția sa, simplificând durata procedurii judiciare prin această conduită procesuală, fără antecedente penale și are un loc de muncă (profesia ce determină competența după calitatea persoanei, aceea de avocat, nemaifiind exercitată actualmente ca efect al suspendării sale), totuși acest aspecte nu pot căpăta o valență primordială în cadrul individualizării pedepsei în detrimentul examinării celorlalte criterii stabilite de art. 74 C. pen., între care figurează în primul rând cele referitoare la împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită.
Or, s-a precizat că este incontestabil că infracțiunea dedusă judecății, făcând parte din categoria celor contra siguranței circulației pe drumurile publice, protejează valorile sociale privitoare la normala desfășurare a circulației autovehiculelor pe drumurile publice și în special securitatea tuturor participanților la trafic, infracțiuni care sunt definite în unanimitate de doctrină și jurisprudență ca fiind de pericol și nu de rezultat, astfel încât starea de pericol este generată ex re, chiar la momentul săvârșirii acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, fără a mai fi în mod necesar producerea unei consecințe prejudiciabile.
În aceste coordonate, s-a constatat că fapta dedusă judecății s-a comis pe timpul nopții, în interiorul unei localități, chiar dacă nu a fost urmată de producerea vreunui eveniment rutier, iar alcoolemia determinată potrivit buletinului de analiză toxicologică este net superioară limitei maxime admise de lege.
În aceste condiții, s-a menționat că este în afara oricărui dubiu că fapta dedusă judecății s-a comis în modalitatea intenției directe, iar tuturor acestor aspecte se impune a le fi conferită semnificație juridică corespunzătoare în soluționarea acțiunii penale, sub aspectul individualizării pedepsei.
Așa fiind, instanța de fond a constatat că, în mod cert, prin comiterea infracțiunii au fost afectate în mod serios relațiile sociale protejate prin incriminarea conferită de lege, mai ales în contextul proliferării infracțiunilor de acest gen, impunându-se o reacție fermă din partea organelor judiciare, astfel încât, chiar dacă inculpatul este lipsit de antecedente penale, are un comportament social corespunzător în comunitatea locală și a recunoscut vinovăția sa în cadrul procedurii simplificate de judecată, totuși împrejurările și modul comiterii faptei, reliefate și de valoarea îmbibației alcoolice în sânge, reprezintă criterii care conduc la concluzia că scopul preventiv educativ și sancționator al pedepsei poate fi atins în cazul inculpatului, numai prin aplicarea unei pedepse, a cărei durată va fi stabilită prin valorificarea deplină a cauzei de reducere a pedepsei reprezentată de recunoașterea învinuirii, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen., așadar prin reducerea sub limita minimă prevăzută de textul legal incriminator.
În fundamentarea acestei concluzii, prima instanța a susținut că nu se poate omite faptul că, deși condițiile de aplicare ale amânării aplicării pedepsei - art. 83 C. pen. și respectiv ale suspendării sub supraveghere a executării pedepsei - art. 91 C. pen., nu sunt totuși semnificativ diferite, inclusiv în planul conținutului măsurilor și obligaților impuse de lege inculpatului, cu toate acestea efectul amânării aplicării pedepsei este net diferențiat, așa cum s-a configurat și în doctrina de specialitate, practic disp. art. 90 C. pen. conducând la eliminarea unei componente importante a sancționării propriu-zise a inculpatului, aceea a condamnării, deci a aplicării efective a pedepsei, care atrage lipsirea, în cazul inculpatului dedus judecății, tocmai a finalității majore a scopului efectiv sancționator avut în vedere de legiuitor.
Prin urmare, în raport cu argumentele mai sus evocate, apreciindu-se că nu se impune aplicarea disp. art. 83 C. pen., instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 8 luni închisoare urmând ca, în raport de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului și celelalte circumstanțe socio-familiale ale acestuia, să dispună în temeiul art. 91 C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere minim prevăzut de lege, acela de 2 ani, cu stabilirea măsurilor de supraveghere, conform dispozitivului.
*****
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul A., prin apărător, criticând-o sub aspectul temeiniciei.
În concret, prin motivele de apel, apărarea inculpatului A. a solicitat instanței de control judiciar să dispună:
- în principal, achitarea inculpatului, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., întrucât există un dubiu asupra elementului material al infracțiunii, având în vedere că nu s-a putut stabili valoarea reală a îmbibației de alcool în sânge la momentul opririi sale în trafic, astfel încât să se contureze elementele constitutive ale infracțiunii;
- în subsidiar, în măsura în care se consideră că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului, s-a solicitat, ca în raport cu prevederile art. 396 alin. (10) și alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 83 C. pen., să se stabilească o pedeapsă orientată spre minim, între limitele reduse cu o treime, iar ulterior să se dispună amânarea aplicării pedepsei.
În esență, prin primul motiv de apel formulat, vizând netemeinicia soluției pronunțate de prima instanță relativ la solicitarea de achitare, apărarea inculpatului A. a susținut că, în ciuda faptului că, în cauză nu s-a putut determina valoarea alcoolemiei din sânge la momentul opririi sale în trafic, prin rechizitoriul din data de 08.07.2021, din dosarul de urmărire penală, nr. 34/P/2021, inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, faptă prevăzută și sancționată de art. 336 alin. (1) C. pen.
De asemenea, a arătat că deși prin Decizia Curții Constituționale nr. 732/2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 69/27.01.2015, s-a constatat neconstituționalitatea sintagmei "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul art. 336 alin. (1) C. pen., apărarea inculpatului a precizat că în actul de sesizare, autorul rechizitoriului a afirmat că prezumă că inculpatul avea la momentul opririi în trafic o îmbibație peste limita de 0,8 g/l, fără a indica nivelul real și concret al alcoolemiei la momentul cu relevanță penală și fără a evidenția care ar fi mijlocul de probă cu valoare științifică care stabilește o astfel de împrejurare, limitându-se la o interpretare personală ce ar lua forma unei prezumții judiciare.
A menționat apărarea inculpatului că la momentul prelevării, alcoolemia inculpatului într-adevăr depășea limita prevăzută de lege, însă organul de urmărire penală omite faptul că prelevarea s-a realizat după 42 de minute, aceste mijloace de probă nefiind concludente raportat la considerentele Deciziei Curții Constituționale. Astfel, s-a susținut că, din considerentele pertinente și obligatorii ale deciziei invocate, se desprinde concluzia că realizarea calcului retroactiv este singura metodă prin care se poate stabili gradul de îmbibație alcoolică din momentul depistării în trafic, unicul moment cu relevanță în evaluarea nașterii raportului juridic de conflict.
S-a mai precizat că prin Comunicarea din 10.05.2021 a Institutului de Medicină Legală "Mina Minovici" s-a stabilit că la ora evenimentului rutier 00:40 alcoolul s-ar fi aflat în organismul numitului A. în faza de absorbție, consumul pe nemâncate încetând cu mai puțin de 45 de minute înaintea producerii acestuia, respectiv 13 minute anterior opririi sale în trafic. în această situație, deoarece alcoolul nu se află în faza de eliminare constantă din organism la momentul cu relevanță juridică ora 00:40, nu se poate efectua calcului retroactiv, implicit nu se poate stabili dacă aceasta avea o valoare mai mare sau mai mică de 0.8 g/l, la momentul depistării în trafic.
De asemenea, în cuprinsul motivelor de apel s-a făcut referire la practica judiciară în materie, în raport cu care se impune pronunțarea unei soluții identice, susținându-se astfel că și în situația inculpatului singura soluție legală ar fi cea de achitare.
A mai menționat apărarea inculpatului că prin sentința atacată, instanța de fond a făcut o analiză a cauzei din perspectiva unei eventuale dezincriminări, or, în nicio împrejurarea apărarea nu s-a fundamentat pe o asemenea ipoteză și nu a solicitat primei instanțe să constate că prin decizia de neconstituționalitate ar fi operat o dezincriminare a faptei. Or, apărătorul a arătat că, în concret, s-a susținut imposibilitatea obiectivă de a stabili dacă limita alcoolemiei în sânge, care transpune fapta din sfera contravențională, în sfera ilicitului penal, a fost atinsă anterior sau ulterior momentului opririi în trafic, neexistând nicio certitudine în acest sens, având în vedere că probele au fost recoltate la 42 de minute de la momentul cu relevanță penală, iar instituția de specialitate a stabilit că alcoolul se afla în faza absorbției, prin urmare nu există repere științifice care să poată permite determinarea valorii în cazul concret.
În opinia apărării, argumentele formale și nesusținute ale primei instanțe în sensul că, probele biologice recoltate evidențiază o valoare peste limita legală admisă, conduc la concluzia certă că fapta există, constituie tocmai esența pentru care dispozițiile art. 336 C. pen. au fost cenzurate constituțional. Totodată, se menționează că prima instanță a motivat soluția de condamnare inclusiv prin raportare la recunoașterea inculpatului, or, inculpatul a recunoscut acțiunea de a conduce sub influența băuturilor alcoolice, nicidecum o valoarea a alcoolemiei care să plaseze fapta sa în sfera răspunderii penale, fiind în sarcina organelor judiciare dovedirea acestor aspecte.
În concluzie, având în vedere raționamentul anterior prezentat pentru care s-a solicitat achitarea, apărarea solicită instanței de control judiciar să constate că apărările formulate nu au fost examinate, iar hotărârea nu reflectă o analiză reală a argumentelor logice prezentate, impunându-se, în baza art. 421 pe. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând, față de prevederile art. 396 alin. (10) și alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) teza I) C. proc. pen. să se dispună achitarea inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., existând un dubiu asupra elementului material al infracțiunii, întrucât nu s-a putut stabili valoarea reală a îmbibației de alcool în sânge la momentul opririi sale în trafic, astfel încât să se contureze elementele constitutive ale infracțiunii, sens în care fapta sa nu a părăsit sfera răspunderii contravenționale.
Al doilea motiv de apel vizează solicitarea apărării de a se dispune aplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen., cu consecința dispunerii amânării aplicării pedepsei.
În esență, s-a susținut că infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (1) C. proc. pen., face parte din categoria infracțiunilor de pericol de o gravitate medie, apărarea inculpatului solicitând instanței să aibă în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen. și astfel, raportând considerațiile teoretice la circumstanțele personale ale inculpatului și la modalitatea în care a luat naștere fapta, dar și toate hotărârile judecătorești care reflectă practica Curții de Apel Ploiești în intervalul 2014 - 2022, s-a solicitat instanței de control judiciar să aprecieze inoportunitatea aplicării unei pedepse și să se dispună amânarea aplicării acesteia.
În acest sens, pentru toate motivele expuse în scris, s-a arătat că sunt îndeplinite atât condițiile pozitive cât și cele negative prevăzute de legiuitor în cadrul art. 83 C. pen., solicitând în concluzie amânarea aplicării pedepsei în ceea ce îl privește pe inculpatul A.
În apel, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 02.06.2022, fiind stabilit prim termen de soluționare la data de 18.10.2022.
La acest termen, apelantul inculpat A., prin apărător ales, B., a depus la dosarul cauzei o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. Având în vedere excepția de neconstituționalitate invocată în cauză, s-a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2021 în cadrul căruia a fost soluționată cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată de inculpatul A., prin încheierea de ședință din 18 octombrie 2022 pronunțată în dosarul anterior menționat.
Totodată, la termenul din 18.10.2022, inculpatul A. a precizat Înaltei Curți că își menține poziția procesuală exprimată în cauză, arătând că nu dorește audierea sa în apel.
De asemenea, la interpelarea instanței, apărarea inculpatului a menționat că nu are probe noi de formulat și înțelege să se folosească de probele cu înscrisuri de la dosarul de fond.
În consecință, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată, motiv pentru care, cu prilejul dezbaterilor asupra apelului declarat în cauză, ce au avut loc la termenul din data de 18.10.2022, s-au luat concluziile apărării apelantului inculpat și ale reprezentantului parchetului, acestea fiind redate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, când s-a dispus amânarea pronunțării și care face parte integrantă din prezenta decizie.
Examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte reține următoarele:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că prin motivele de apel formulate, inculpatul nu a contestat situația de fapt reținută de instanța de fond, acesta solicitând de altfel ca judecata să se desfășoare în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii prevăzută de art. 375 C. proc. pen.
În consecință, în acord cu aspectele expuse de prima instanță, Înalta Curte constată că din probele administrate în cauză a rezultat dincolo de orice îndoială rezonabilă că la data de 12.12.2020, la ora 00:40, inculpatul A. a condus autoturismul pe drumurile publice din localitatea Răcari, respectiv pe DN 71, iar la intersecția cu str. x a fost oprit pentru control în trafic de către organele de poliție. În urma testării sale cu aparatul etilotest a rezultat că inculpatul avea o concentrație de 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior, după recoltarea de probe biologice, s-a constatat că acesta avea la ora 01:22 o îmbibație alcoolică în sânge de 1,76 gr ‰ și de 1,58 gr ‰ la ora 02:22. Inculpatul a recunoscut prin declarațiile date că a consumat băuturi alcoolice anterior momentului conducerii autoturismului menționat pe drumurile publice, însă a susținut că nivelul îmbibației alcoolice din sângele său nu depășea limita prevăzută de lege.
Referitor la criticile formulate de apelantul - inculpat A., care în esență reprezintă o reiterare a apărărilor expuse de acesta în fața primei instanțe, Înalta Curte reține următoarele:
Contrar susținerilor apelantului - inculpat și în acord cu argumentele expuse prin sentința atacată, Înalta Curte reține că Decizia Curții Constituționale nr. 732/2014 prin care s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituțională nu a avut ca efect o dezincriminare a faptei prevăzută de textul legal menționat, ci a impus raportarea întrunirii condițiilor de tipicitate ale infracțiunii la momentul comiterii activității ce constituie elementul material al acesteia. Înalta Curte își însușește în întregime raționamentul instanței de fond sub aspectul expus mai sus, neputând fi constatată vreo discontinuitate sub aspectul incriminării faptei prevăzute anterior prin dispozițiile art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și reglementată în prezent prin dispozițiile art. 336 alin. (1) C. pen., motiv pentru care nu va mai relua argumentele care se regăsesc în hotărârea atacată.
În ceea ce privește susținerile apelantului - inculpat referitoare la existența unui dubiu referitor la nivelul alcoolemiei din sângele său, Înalta Curte constată că la momentul opririi sale în trafic, inculpatul a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultând că acesta avea o concentrație de 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, inculpatului i-au fost recoltate două probe biologice, rezultând că acesta avea o îmbibație alcoolică în sânge de 1,76 gr ‰ și respectiv, de 1,58 gr ‰.
Deși corecte în principiu susținerile apelantului - inculpat în sensul că rezultatele testării alcoolemiei din aerul expirat nu au o valoare științifică certă și nu pot justifica per se constatarea întrunirii elementelor de tipicitate ale infracțiunii, ca urmare a caracterului relativ al valorilor rezultate, determinat de rata de metabolizare a alcoolului în organism, Înalta Curte reține că acestea pot fi valorificate în evaluarea ansamblului probator, prin coroborarea cu rezultatele probei cu caracter științific, respectiv valorile înscrise în buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie. Concret, Înalta Curte reține că în urma testării aerului expirat a rezultat cu certitudine că inculpatul A. consumase băuturi alcoolice, fapt de altfel recunoscut și de acesta, iar valoarea concentrației de alcool pur era una ridicată și a determinat necesitatea conducerii sale la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice. De asemenea, Înalta Curte reține că prima probă biologică a fost recoltată inculpatului la un interval de timp de 42 de minute de la momentul opririi sale în trafic de către organele de poliție, valoarea înregistrată fiind de 1,76 gr ‰. Valoarea înregistrată în urma recoltării celei de-a doua probe biologice relevă faptul că alcoolemia inculpatului era în scădere, respectiv 1,58 gr ‰.
Deși din elementele aflate la dosar a rezultat că expertiza de calcul retroactiv a alcoolemiei nu a putut fi efectuată, Înalta Curte reține că această imposibilitate a fost determinată de constatarea, pe baza declarațiilor date de inculpat, a intervalului de timp în care a susținut că a consumat băuturi alcoolice, acesta prezentând varianta unui consum de alcool pe nemâncate care a încetat cu mai puțin de 45 de minute înainte de oprirea sa în trafic de către organele de poliție.
Or, având în vedere că rezultatele înregistrate în urma recoltării de probe biologice plasează alcoolemia inculpatului la nivelul valorii de 1,76 gr ‰, că această valoare se coroborează atât cu indiciile care rezultă din testarea anterioară a aerului expirat, cât și cu propriile declarații ale inculpatului și ținând cont de faptul că recoltarea a avut loc cu mai puțin de o oră după momentul opririi sale în trafic, Înalta Curte reține că nivelul îmbibației alcoolice din sângele inculpatului la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice a fost în mod cert mai mare decât valoarea de o,80 gr ‰ prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. Înalta Curte are în vedere că intervalul de timp relativ redus dintre momentul opririi în trafic și cel al recoltării de probe biologice nu poate conduce la concluzia existenței unui dubiu cu privire la depășirea limitei legale a alcoolemiei acestuia, indiferent de plasarea sa în faza de absorbție a alcoolului în organism sau dimpotrivă, în cea de eliminare. În plus, Înalta Curte reține că relativizarea de către inculpat a premiselor de efectuare a unei expertize de recalculare a alcoolemiei, prin oferirea unor variante de consum de alcool și a unei perioade situată în apropierea momentului conducerii autoturismului pentru a genera ipoteza aflării în faza de absorbție a alcoolului în organism nu este de natură să conducă la concluzia contrară, elementele la care s-a făcut referire anterior fiind suficiente prin coroborarea lor să înlăture dubiul cu privire la nivelul îmbibației alcoolului din sângele acestuia.
În consecință, în acord cu argumentele expuse prin sentința atacată, Înalta Curte reține că fapta inculpatului A., constând în aceea că la data de 12.12.2020, la ora 00:40, a condus autoturismul pe drumurile publice din localitatea Răcari, având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare de o,80 gr ‰, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen.
Cu toate acestea, contrar argumentelor primei instanțe, Înalta Curte reține că față de inculpat sunt incidente dispozițiile art. 83 C. pen., referitoare la amânarea aplicării pedepsei, nefiind necesară aplicarea efectivă a acesteia pentru îndreptarea sa.
Înalta Curte reține că, în raport cu dispozițiile art. 74 C. pen., respectiv în considerarea circumstanțelor concrete în care fapta a fost comisă și a celor referitoare la persoana inculpatului, ținând seama și de incidența în cauză a dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., o individualizare a sancțiunii care s-ar impune a fi aplicată inculpatului, la nivelul pedepsei de 8 luni închisoare, este una de natură să corespundă scopului și funcțiilor acesteia.
Înalta Curte reține că, în raport cu infracțiunea care formează obiectul judecății, sunt îndeplinite condițiile de legalitate prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă, iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală și judecată și nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului. În egală măsură, se reține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. b) și c) C. pen., inculpatul A. nefiind cunoscut cu antecedente penale și și-a exprimat acordul pentru obligarea sa la prestarea unei munci în folosul comunității.
Totodată, Înalta Curte reține că sunt îndeplinite și condițiile de oportunitate prevăzute de art. 83 C. pen., având în vedere că inculpatul este în vârstă de 41 de ani, a avut o conduită corespunzătoare anterior comiterii faptei, este integrat în societate și are doi copii în întreținere și dispune de un nivel de pregătire profesională ridicat, profesând anterior ca avocat, iar în prezent ocupă o funcție în cadrul Primăriei orașului Popești - Leordeni, toate aceste elemente fiind de natură să determine convingerea instanței că acesta a înțeles pe deplin semnificația procesului penal desfășurat împotriva sa și că aplicarea efectivă a unei pedepse nu este necesară, îndreptarea sa putând fi realizată prin supravegherea conduitei sale pe o perioadă determinată.
Înalta Curte reține astfel că gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat nu justifică aplicarea imediată a unei pedepse, în condițiile în care acesta se află la prima confruntare cu legea penală, fiind o persoană integrată social, cu un comportament anterior corespunzător în societate, toate aceste elemente conducând la concluzia că infracțiunea pentru care este judecat în prezent constituie un incident izolat.
Totodată, Înalta Curte apreciază că periculozitatea inculpatului nu poate fi apreciată exclusiv în contextul unei creșteri tot mai accentuate a numărului acestui gen de infracțiuni, iar calitatea de avocat (suspendat) nu justifică sancționarea mai severă a acestuia ci, dimpotrivă, formează convingerea existenței unor posibilități reale de îndreptare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 83 alin. (1) lit. (d) din C. pen.
În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 45 din data de 11 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie, în Dosarul nr. x/2021.
Va desființa sentința penală apelată în ceea ce privește modul de soluționare a acțiunii penale și rejudecând în aceste limite:
Va stabili în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea disp. art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen., va amâna aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare stabilită în sarcina inculpatului A. pe o perioadă de 2 ani, termen de supraveghere stabilit în condițiile prevăzute de art. 84 C. pen.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen., va obliga inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen., va impune inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, pe o durată de 60 de zile în cadrul Primăriei loc. Răcari, jud. Dâmbovița (administrație publică locală) sau în cadrul Centrului de Asistență Medico-Socială Răcari, jud. Dâmbovița (administrație publică locală).
În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune Dâmbovița.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni, pe parcursul termenului de supraveghere.
Totodată, va menține dispozițiile sentinței apelate referitoare la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 45 din data de 11 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie, în Dosarul nr. x/2021.
Desființează sentința penală apelată în ceea ce privește modul de soluționare a acțiunii penale și rejudecând în aceste limite:
Stabilește în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea disp. art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen., amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare stabilită în sarcina inculpatului A. pe o perioadă de 2 ani, termen de supraveghere stabilit în condițiile prevăzute de art. 84 C. pen.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen., impune inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, pe o durată de 60 de zile în cadrul Primăriei loc. Răcari, jud. Dâmbovița (administrație publică locală) sau în cadrul Centrului de Asistență Medico-Socială Răcari, jud. Dâmbovița (administrație publică locală).
În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune Dâmbovița.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni, pe parcursul termenului de supraveghere.
Menține dispozițiile sentinței apelate referitoare la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.