ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 martie 2025

Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 68 din 16 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 105/09.07.2024, pronunțată de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr. x/2024, în baza art. 193 alin. (2) C. pen. (forma în vigoare la data săvârșirii faptei) cu aplicarea art. 374 alin. (4), art. 375 si art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau ale violente.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 92 C. pen. de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatului i s-a impus să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatului i s-a impus să respecte următoarele obligații:

b) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Runcu sau la Primăria Orașului Fieni, județ Dâmbovița.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. s-a dispus să i se comunice Serviciului de Probațiune Dâmbovița.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege sau săvârșește o nouă infracțiune.

A fost admisă în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă B. a sumei 3.000 RON daune morale.

A fost admisă acțiunea civilă și obligă inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Târgoviște a sumei 205,67 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale acordate persoanei vătămate B..

A fost admisă acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Orășenesc Pucioasa a sumei de 140,8 RON cheltuieli ocazionate cu asistența medicală acordată persoanei vătămate B..

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpatul A. și partea civilă B..

Prin decizia nr. 68 din 16 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de inculpatul A. și partea civilă B. împotriva sentinței penale nr. 105/09.07.2024 pronunțate de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr. x/2024.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 21 ianuarie 2025, semnând personal, iar data până la care inculpatul avea posibilitatea să declare recurs în casație este 21 februarie 2025, inclusiv.

Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul A. a declarat recurs în casație la data de 15 februarie 2025, prin email.

În esență, prin motivele de recurs în casație, fără a indica vreun caz dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a solicitat achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., considerând că fapta nu are un carcter penal.

Totodată, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a arătat că instanța a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În susținerea celor două motive de recurs în casație, s-a arătat că mijloacele de probă administrate au demonstrat că deși partea civilă a proferat cuvinte jignitoare la adresa sa, nu au fost reținute dispozițiile art. 75 alin. (1) C. pen., referitoare la circumstanța atenuantă a provocării. De asemenea, s-a susținut că activitatea părții civile ar fi trebuit calificată ca fiind un atac material împotriva unui bun important al său, ceea ce ar fi condus la reținerea cauzei justificative prevăzute de art. 29 C. pen., legitima apărare.

În subsidiar, a solicitat reținerea circumstanței atenunate prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) sau b C. pen., cu consecința diminuării limitelor de pedeapsă cu 1/3, potrivit art. 76 alin. (1) C. pen.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor participanților, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 04 martie 2025, procedura de comunicare a recursului în casație fiind îndeplinită.

La dosar au fost depuse concluzii scrise, la data de 05 martie 2025, după expirarea termenului prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., de către partea civilă B.. De asemenea, la data de 03 martie 2025 au fost depuse concluzii scrise de către inculpat, prin intermediul cărora contestă situația de fapt astfel cum a fost reținută de către instanțe.

La data 12 martie 2025 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 C. proc. pen. (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta îndeplinește cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 68 din 16 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatului care a exercitat calea de atac, hotărârea atacată, precum și semnătura persoanei care a exercitat calea extraordinară de atac, în speță, inculpatul, cerere care este, de asemenea, promovată în termen legal.

În schimb, condiția reglementată de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. nu este îndeplinită de calea de atac promovată de inculpat.

Astfel, chiar dacă nu există o obligație ce incumbă instanței supreme, de a califica motivele invocate într-un caz de recurs în casație, se observă că prima solicitare a inculatului, se referă la achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu argumentarea că fapta nu are un caracter penal, motiv pentru care acesta poate fi analizat din perspectiva cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În acest context, se reține că inculpatul nu aduce niciun argument referitor la neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Aceeași condiție de admisibilitate nu este îndeplinită nici în ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. care vizează aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege, în condițiile în care se solicită ca instanța de recurs în casație să aprecieze asupra incidenței circumstanțelor atenuante cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă.

Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Starea de fapt reținută în cauză, materialul probator administrat, încadrarea juridică a faptelor, precum și reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Cu privire la solicitarea recurentului-inculpat de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu argumentarea că fapta nu are un caracter penal, se constată că, în realitate, sunt aduse critici probatoriulului adminsitrat în fața instanțelor de judecată din care ar rezulta, după caz, fie reținerea circumstanței atenuante a provocării, fie cauza justificativă, legitima apărare.

În egală măsură, în ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin solicitarea recurentului-inculpat de a fi analizată de către instanța de recurs în casație incidența unei cauze de reducere a pedepsei, respectiv cea prevăzută art. 75 C. pen., nu privește legalitatea pedepsei aplicate, care se verifică exclusiv prin raportare la încadrarea juridică reținută prin hotărârea definitivă de condamnare cu privire la acesta.

Așadar, reținerea sau nu de către instanța de apel a circumstanțelor atenunate, nu poate fi cenzurată în cadrul cazului de recurs în casație reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., aceasta reprezentând o chestiune de apreciere a instanței de fond/de apel.

Pe de altă parte, analiza cauzei justificative invocate, respectiv legitima apărare, excedează cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Ceea ce se urmărește prin recursul în casație formulat este, în realitate, fie remedierea unei greșite individualizări, fie achitarea sa în raport de cauza justificativă invocată în urma analizei materialului probator, iar nu îndreptarea unei erori de drept.

În speța de față, motivele invocate de recurent puteau fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., numai în situația în care instanța de apel ar fi reținut incidența unei circumstanțe atenuante prevăzute de art. 75 C. pen. și nu ar fi redus, în mod corespunzător, limitele de pedeapsă ca urmare a acestor prevederi.

Or, prin aceste motive subsumate celor două cazuri de recurs în casație invocate (inclusiv prin notele scrise depuse la dosar după împlinirea termenului de declarare a recursului în casație), în realitate, nu se urmărește să supună cenzurii Înaltei Curți legalitatea incriminării în speță prin raportare la particularitățile faptice reținute prin decizia recurată sau legalitatea pedepsei aplicate, ci se tinde la o reevaluare a însuși conținutului acestor particularități, ceea ce excedează scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate de art. 433 și art. 447 C. proc. pen.

În acest context, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat, echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 68 din 16 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat A. la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare datorate statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 68 din 16 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obliga recurentul-inculpat A. la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare datorate statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2025.