ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 580 din 12 august 2021, Judecătoria Fetești a hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (2) și (10) C. proc. pen. raportat la art. 61 alin. (2) și (4) lit. c) C. proc. pen. a stabilit pedeapsa de 5.400 RON amendă penală, corespunzătoare a 135 zile-amendă în cuantum de 40 RON/zi-amendă, în sarcina inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. (faptă comisă la data de 7 ianuarie 2020).

În baza art. 63 alin. (1) C. pen. a atras atenția inculpatului că, în cazul neexecutării cu rea-credință a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 RON - cheltuieli judiciare efectuate pe parcursul urmăririi penale, iar suma de 300 RON - aferentă judecății.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 1231/A din 26 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 150 din 12 august 2021 pronunțată de Judecătoria Fetești, dispunându-se obligarea apelantului inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

****

Împotriva Deciziei penale nr. 1231/A din 26 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin apărător ales.

În motivarea căii de atac, inculpatul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în argumentarea căruia, în esență, printre altele, a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. întrucât alcoolemia sa a fost stabilită la momentul prelevării mostrelor biologice, la un moment foarte îndepărtat de cel al opririi în trafic, iar nu la cel din urmă moment, astfel cum s-a stabilit prin Decizia Curții Constituționale nr. 732/2014. Ca urmare, fapta care i se impută putea constitui, cel mult, contravenția sancționată de art. 102 din O.U.G. nr. 195/2002.

Pentru considerentele prezentate, recurentul a concluzionat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și a hotărârii instanței de fond și dispunerea achitării sale în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 10 februarie 2022, sub nr. x/2021, fixându-se termen pentru verificarea admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 22 martie 2022.

Prin încheierea din 22 martie 2022, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) și art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., iar pe cea prev. de lit. c) a art. 437 alin. (1) C. proc. pen., numai în limita criticilor vizând lipsa de tipicitate obiectivă a infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., determinată de faptul stabilirii alcoolemiei la momentul prelevării probelor biologice, iar nu al depistării în trafic, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o, în principiu, doar în limitele anterior menționate, și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat, 3 mai 2022, deși legal citat, recurentul inculpat A. nu s-a prezentat în instanță, personal sau prin apărător ales, pentru a susține calea extraordinară de atac, iar acestuia nu i-a fost desemnat apărător din oficiu întrucât asistența sa juridică nu este obligatorie în cauză.

Ca urmare, la termenul stabilit, concluzii pe fondul recursului în casație a formulat doar reprezentantul Ministerului Public, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

*****

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probatoriu.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând criticile concret formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată caracterul neîntemeiat al acestora.

În acest sens, reține că starea de fapt valorificată prin decizia recurată raportat la infracțiunea analizată este, în esență, următoarea:

La data de 07.01.2020, în timp ce conducea un autoturism B. cu nr. de înmatriculare x pe strada x din comuna Făcăeni către comuna Bordușani, în zona unui C., inculpatul A. a fost oprit pentru control de un echipaj de poliție, la ora 02:10.

Deși inițial a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, ulterior, la ora 03:22, s-a supus acestei proceduri. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În raport de această valoare a alcoolemiei în aerul respirat, inculpatul A. a fost condus la Spitalul Municipal Fetești, unde i-au fost recoltate probe de sânge, la orele 03:35 și 04:35, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Conform buletinului de analiză toxicologică nr. x emis de Serviciul de Medicină Legală Ialomița, din probele luate au rezultat valorile de 1,83 g/l și respectiv, 1,59 g/l alcool pur în sânge.

Inculpatul a recunoscut că a băut vin înainte de a se urca la volan, fapt confirmat și de martorul D.

La cererea inculpatului s-a efectuat calculul retroactiv al alcoolemiei, prin raportul de expertiză medico-legală nr. x/11.08.2020 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici stabilindu-se că "întrucât există neconcordanță între declarația de consum a suspectului A. și valorile alcoolemiilor rezultate din analiză, în sensul că întreaga cantitate de alcool ingerată s-ar fi metabolizat și eliminat în totalitate până la ora recoltării primei mostre biologie de sânge, se poate considera că la ora evenimentului rutier, 02:10, sus-numitul ar fi putut avea o alcoolemie situată peste limita legală de 0,80 g %0, stabilită pentru pragul infracțiunii".

Pornind de la declarațiile inculpatului, confirmate de martori, că, în intervalul 21:00 - 02:00, a consumat 2 litri de vin alături de alți doi prieteni, timp în care a și mâncat, s-a reținut că, la momentul depistării sale în trafic, în jurul orei 02:10, acesta consumase alcool cu cel puțin o oră înainte de a se urca la volan, existând astfel timpul necesar absorției unei cantități importante de alcool în sânge până la momentul opririi sale de către organele de control ale poliției.

S-a mai reținut că valorile foarte mari (1,83 g%0 și 1,59 g%0) ale alcoolemiei din sânge stabilite cu ocazia celor două recoltări de probe biologice efectuate după aprox. 1 oră și 25 de minute (03:35), respectiv 2 ore și 25 de minute (04:35) de la momentul opririi în trafic, care depășesc dublul nivelului care marchează granița dintre regimul contravențional și cel penal (0,80 g%0) al faptei, înlătură orice dubiu cu privire la depășirea limitei legale de 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul săvârșirii infracțiunii.

În contextul acestor rețineri factuale, s-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului A. de a conduce un autoturism, la data de 07.01.2020, pe drumurile publice din comuna Făcăeni, jud. Ialomița, având o alcoolemie mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge, constituie infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev.de art. 336 alin. (1) C. pen.

În actualul cadru procesual, în incidența motivului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul A. invocă lipsa de tipicitate obiectivă a infracțiunii pentru care a fost condamnat definitiv, susținând că alcoolemia sa, fiind stabilită la momentul prelevării mostrelor biologice (care este foarte îndepărtat de momentul opririi în trafic), iar nu la momentul depistării sale în trafic, fapta ce i se impută putea constitui, cel mult, contravenția sancționată de art. 102 din O.U.G. nr. 195/2002.

Criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate întrucât pornesc de la premisa greșită că încadrarea faptei sale în sfera ilicitului penal s-a făcut în raport de gradul de îmbibație alcoolică de la momentul prelevării mostrelor biologice, iar nu de la cel al depistării sale în trafic, astfel cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 732/2014.

Prioritar, Înalta Curte reține că, deși dispozițiile art. 336 alin. (1) C. pen. sancționează "conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge", ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 732/2014 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015), momentul la care trebuie raportată valoarea de 0,8 g/l alcool pur în sânge prevăzută de norma de incriminare este cel al săvârșirii faptei de conducere a vehiculului pe drumurile publice, care coincide cu cel al depistării în trafic a conducătorului auto, iar nu cel al prelevării mostrelor biologice.

Astfel, prin decizia menționată, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituțională, reținând în acest sens că "îmbibația alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puțin îndepărtat de momentul săvârșirii infracțiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiția ca îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracțiunii la un moment ulterior săvârșirii ei, în condițiile în care de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispozițiile art. 336 C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibație alcoolică și, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcție de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârșirii faptei, constituie un criteriu ulterior și exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicție cu normele constituționale și convenționale".

Din aceste considerente rezultă cu claritate faptul că îmbibația alcoolică relevantă pentru existența sau inexistența infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. este cea de la momentul săvârșirii faptei (al depistării în trafic a conducătorului vehiculului), optică consacrată, de altfel, și de practica juridică constantă în materie.

În contextul acestor considerente, Înalta Curte reține că fapta concretă pentru care recurentul inculpat A. a fost condamnat definitiv constă în conducerea pe drumurile publice, la data de 07.01.2020, a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, având, la momentul depistării în trafic, o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Se impune a se preciza că, deși, în descrierea în drept a faptei nu se menționează, în mod explicit, că îmbibația alcoolică reținută este cea de la momentul depistării în trafic a recurentului, acest lucru rezultă cu claritate din din situația de fapt reținută de instanțe, detaliat expusă anterior. Pentru a reține infracțiunea prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., instanțele au dat relevanță gradului de îmbibație alcoolică de la momentul depistării în trafic a recurentului, conformându-se, astfel, deciziei instanței de contencios constituțional sus-menționată, care a stabilit că acesta este reperul temporal la care este necesară existența îmbibației alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracțiunii analizate.

Împrejurarea că alcoolemia de la momentul depistării în trafic a recurentului a fost estimată (prin expertiza medico-legală efectuată în cauză), retroactiv, pe baza declarației de consum a acestuia, pornind de la valorile alcoolemiei stabilite în urma celor două recoltări de probe biologice efectuate după aprox. 1 oră și 25 de minute (03:35) și, respectiv, 2 ore și 25 de minute (04:35) de la momentul opririi în trafic, la o valoarea de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, chestiuni criticate de recurent, constituie aspecte ce nu pot fi valorificate în actuala procedură.

Invocând lipsa unor dovezi certe cu privire la valoarea alcoolemiei la momentul depistării în trafic, recurentul A. solicită, în actualul cadru procesual, în realitate, nu cenzurarea unor chestiuni de drept circumscrise conținutului tipic obiectiv al infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., ci reevaluarea materialului probator sub aspectul particular menționat, negând, astfel, concluzia definitivă la care au ajuns instanțele cu privire la această chestiune de fapt.

Or, reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator nu sunt posibile într-o cale extraordinară de atac menită a remedia exclusiv erori de drept.

Instanța de casație este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanță cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanța de apel, fără a putea reevalua ea însăși, în calea extraordinară de atac, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configurația faptică a acuzațiilor.

Aceasta înseamnă că, în speță, Înalta Curte trebuie să se raporteze la statuările definitive ale instanței de apel cu privire la valoarea alcoolemiei recurentului la momentul săvârșirii infracțiunii, care, așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, pe baza elementelor factuale menționate anterior și care nu mai pot cenzurate în recurs în casație, a fost stabilită neechivoc ca depășind limita legală, de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Analiza conținutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanța de apel a stabilit această stare de fapt, a fiabilității lor ori a eventualelor contradicții dintre ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, și concluziile instanței, pe de altă parte, este proprie unei evaluări de fapt a cauzei, care excedează vădit limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Limitarea normativă a obiectului recursului în casație la situații de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea cauzei pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel, și, implicit, cenzurarea stării de fapt definitiv reținute de către instanța de apel ori a concordanței acesteia cu probele administrate.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că fapta imputată inculpatului A. în parametrii factuali anterior prezentați, respectiv aceea de a conduce un autoturism, la data de 07.01.2020, pe drumurile publice din comuna Făcăeni, jud. Ialomița, având o alcoolemie mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul depistării în trafic, se circumscrie elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev.de art. 336 alin. (1) C. pen.

Fiind subsumate unei concluzii prealabile contrare sub aspectul anterior expus, susținerile recurentului vizând eventualul caracter contravențional al faptei care i se impută sunt vădit nefondate.

Pentru considerentele expuse, constatând nefondate criticile formulate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1231/A din data de 26 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II- penală.

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1231/A din data de 26 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II- penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 mai 2022.

GGC - ED