ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 780/10.05.2022 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în baza art. 336 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (faptă săvârșită la data de 14.05.2018).

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost obligat inculpatul A. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune Prahova sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 94 alin. (2) C. pen., supravegherea executării obligației prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., se face de Serviciul de Probațiune Prahova.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., inculpatul A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, în cadrul Primăriei com. Lapoș sau Școlii Gimnaziale Lapoș.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen., se comunică Serviciului de Probațiune Prahova.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 96 alin. (1) și art. 96 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului A. asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse și a săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 700 RON cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmării penale.

Sub aspectul situației de fapt, în esență, prima instanță a reținut că fapta inculpatului A. constând în aceea că la data de 14.05.2018, în jurul orelor 18:30, a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe DJ 235 pe raza comunei Lapoș, sat Lapoș, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 1,33 g/l alcool pur în sânge, potrivit calculului retroactiv, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 290 din data de 23 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 780/10.05.2022 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

III. Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație, la data de 14 martie 2023, inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 290 din data de 23 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin avocat B., cu împuternicire avocațială aflată la dosar, prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În argumentare, făcând un scurt istoric al soluțiilor pronunțate în cauză, apărarea inculpatului a solicitat admiterea recursului în casație formulat și pe fondul cauzei să se dispună achitarea acestuia pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 336 alin. (1) C. pen., întrucât a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, a arătat că, instanța de control judiciar a respins apelul formulat de inculpat, ca nefondat, deși nu fusese nicicum înlăturată îndoiala ivită cu privire la chestiunea dacă, la momentul conducerii mașinii, iar nu după oprire și coborâre în afara carosabilului, inculpatul avea sau nu o îmbibație alcoolică în sânge de peste 0,80 g/l, nefiind definitiv înlăturată ipoteza exoneratoare ca acesta să poată comită numai o contravenție, nu și o faptă prevăzută de legea penală.

Deopotrivă, a solicitat să se constate că nu s-a dat curs principiului devolutiv al apelului, lăsându-se total nelămurită chestiunea privind imposibilitatea stabilirii reale a alcoolemiei inculpatului, în jurul orelor 18:30.

În acest sens, a susținut că dubiul, potrivit căruia inculpatul putea să fi comis doar o simplă contravenție la regimul rutier, nu mai poate fi înlăturat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, printr-o probă tehnico-științifică admisă de lege, nefiind admisibilă o înlocuire a acestei probe științifice, prin pure raționamente, odată ce judecătorul nu are competență de specialist medic-legist.

Nu în ultimul rând, a făcut trimitere la o speță similară, în care calculul retroactiv al alcoolemiei nu s-a putut efectua de către IML București și în care Curtea de Apel București a dispus o soluție de achitare, pentru infracțiunea prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, neputându-se stabili cu certitudine, prin probe de natură științifică, dacă era vorba, în realitate, numai despre o contravenție la legea circulației.

Totodată, a arătat, legat de chestiunea de principiu a lipsei probelor certe de vinovăție, că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instanța poate pronunța condamnarea în situația în care constată, dincolo de orice îndoiala rezonabilă, din toate probatoriile administrate în cauză, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În consecință, dacă în urma procesului de interpretare și apreciere a probelor administrate, subzistă o îndoială cu privire la vreunul din elementele necesare pentru tragerea la răspundere penală a persoanei cercetate, prezumția de nevinovăție nu este înlăturată, iar dubiul existent va profita acuzatului, urmând a fi valorificat ca o probă în favoarea nevinovăției sale. (...) Chiar dacă s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori, pur și simplu, nu mai există și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția, atunci îndoiala este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție și deci inculpatul trebuie achitat.

De asemenea, a arătat că prin minuta întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ai Curților de apel, cu procurorii șefi secție urmărire penală de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Structurilor specializate DNA și DIICOT și ai parchetelor de pe lângă Curțile de Apel București, precum și cu reprezentanții INM, din data de 18 mai 2018, s-a stabilit că față de forma actuală a reglementării art. 336 C. pen., după decizia Curții Constituționale, calculul retroactiv este obligatoriu, în lipsa acestuia neputând sa fie determinată valoarea alcoolemiei la momentul conducerii autovehiculului.

IV. Prin încheierea din 03.05.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 290 din data de 23 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020.

În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434 - 438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului căii de atac.

VI. Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 03.05.2023, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenței dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esență, faptul că nu se poate dispune condamnarea inculpatului în lipsa unei probe științifice din care să rezulte cu certitudine valoarea alcoolemiei acestuia la momentul conducerii autoturismului.

Astfel, având în vedere imposibilitatea stabilirii reale a alcoolemiei inculpatului, instanța de apel trebuia să constate lipsa probelor certe de vinovăție, respectiv că există o îndoială rezonabilă, echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție.

În esență, Înalta Curte reține că se invocă neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. urmare a lipsei probelor din care să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă valoarea reală a alcoolemiei inculpatului la momentul conducerii autoturismului (14.05.2018, în jurul orelor 18:30).

Instanța supremă, analizând motivele invocate de inculpat, apreciază că în realitate nu se invocă neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii ci inexistența faptei, respectiv că inculpatul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare x, fără a avea în sânge o îmbibație alcoolică peste pragul prevăzut de lege, de natură a atrage răspunderea penală a inculpatului.

Ceea ce se contestă de recurentul-inculpat este împrejurarea că instanța de apel, deși a avut un dubiu cu privire la alcoolemia reală a inculpatului, a pronunțat condamnarea acestuia, fără a stabili printr-o probă științifică îmbibația alcoolică la data de 14.05.2018, ora 18:30.

Or, raportat la aceste critici, Înalta Curte constată că inculpatul pune în discuție standardul probatoriu în cazul acestei infracțiuni prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește prevederea faptei în legea penală, potrivit art. 336 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe:

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Din analiza elementelor constitutive ale infracțiunii rezultă că pentru existența acesteia este necesar ca inculpatul să fi condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere și să fi avut o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Stabilirea existenței alcoolemiei se poate realiza prin orice mijloc de probă reglementat de dispozițiile C. proc. pen., condițiile de tipicitate neimpunând ca aceasta să se realizeze numai printr-o probă cu caracter științific.

Înalta Curte constată că instanța de apel, evaluând coroborat materialul probator, și-a format convingerea, argumentată, că inculpatul-recurent, la data de 14.05.2018, în jurul orelor 18:30, a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe DJ 235 pe raza comunei Lapoș, sat Lapoș, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 1,33 g/l alcool pur în sânge.

În calea extraordinară a recursului în casație, astfel cum s-a reliefat, nu se poate realiza o nouă analiză, o reapreciere a materialului probator pentru a se ajunge la concluzia că inculpatul-recurent nu a realizat unele din activitățile incriminate de art. 336 alin. (1) C. pen.

În plus, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri adevărului printr-o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Ca atare, motivele invocate de recurentul-inculpat trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză. Aceasta deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În raport de considerentele prezentate, Înalta Curte consideră că inculpatul-recurent a invocat numai formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., fapt pentru care, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 290 din data de 23 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 290 din data de 23 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2023.

GGC - ED