ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 128 din data de 18 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) rap. la art. 76 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de desfășurare fără autorizare a activităților specifice de culegere de informații supuse autorizării, fapte din septembrie 2016, persoană vătămată C.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri:

a) - se va prezenta la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de acesta;

b) - va primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) - va anunța, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) - va comunica schimbarea locului de muncă;

e) - va comunica informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Conform art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, instanța a impus condamnatului să execute și următoarea obligație, respectiv: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei comunei FT, județul P.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligației impuse, precum și a disp.art. 96 C. pen., care atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a luat act că persoana vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat:

- dispozitivul de urmărire prin sistem GPS, având seria x, seria x, cu acumulator model x, fără cartelă SIM introdusă și cu un cablu USB aferent;

- telefonul mobil marca "G." de culoare alb, cu serie x, cu cartelă x, seria x, cu numărul x și cablu USB.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele;

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, x din 19 mai 2017, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de desfășurare fără autorizare a activităților specifice de culegeri de informații supuse autorizării, prev. de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

S-a reținut în actul de acuzare, în sarcina inculpatului, că începând cu luna septembrie 2016 până la data de 10 - 11.09.2016 a montat pe autoturismul persoanei vătămate C., marca "K.", cu numărul de înmatriculare x, un dispozitiv de urmărire și localizare tip GPS, având seria IMEI x, seria x, cu ajutorul căruia, în perioada de timp arătată mai sus, a monitorizat deplasările părții vătămate C., pe care aceasta le efectua cu autoturismul marca "K." cu numărul de înmatriculare x, aflând astfel unde aceasta se deplasa, fapt ce este dovedit și cu incidentul din data de 4 septembrie 2016 din parcarea mall-ului M., când inculpatul, având cunoștință unde aceasta se afla, s-a deplasat în acel loc, unde a găsit-o pe persoana vătămată împreună cu altă persoană de sex masculin, cu această ocazie având loc și o altercație, inculpatul aplicându-i lovituri persoanei vătămate și numitului N.

Inițial, cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, care prin Rechizitoriul emis în dosarul penal nr. x/2016, la data de 24 aprilie 2017, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de ar. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 raportat la art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/1991 față de inculpatul A., în final, fiind emis de către Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, Rechizitorul nr. /D/P/2017 din 19 mai 2017, mai sus menționat, care face obiectul prezentei cauze.

Prin Rechizitoriul emis în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. (persoană vătămată C.), hărțuire, prev. de art. 208 alin. (1) C. pen., violarea sediului profesional, prev. de art. 225 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată C.), lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. (persoană vătămată N.) și nerespectarea hotărârii judecătorești, prev. de art. 32 din Legea nr. 217/2003, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

Pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, s-a reținut în actul de acuzare (însușit în totalitate de către inculpat pe procedura simplificată) că inculpatul A. și persoana vătămată C. au avut o relație de concubinaj de aproximativ 2 ani de zile, iar la data de 18 iulie 2016 persoana vătămată a întrerupt relația de concubinaj.

În aceste împrejurări, inculpatul a încercat să o determine pe persoana vătămată să revină asupra acestei hotărâri, sens în care s-a deplasat în repetate rânduri, atât la locuința persoanei vătămate cât și la locul acesteia de muncă, ocazie cu care persoana vătămată a fost amenințată și lovită.

Astfel, începând cu data de 18 iulie 2016 când s-a încheiat relația de concubinaj, inculpatul A. a urmărit-o pe persoana vătămată în mod repetat, la adresa de domiciliu  cât și la locul unde aceasta își desfășoară activitatea profesională..

Totodată, la data de 4 septembrie 2016 inculpatul a urmărit-o pe persoana vătămată C. până în municipiul București în parcarea M., unde a lovit-o atât pe aceasta, cât și pe N., persoană cu care aceasta se întâlnise.

Din declarațiile inculpatului A., rezultă că acesta a cunoscut deplasarea pe care persoana vătămată a făcut-o în acea zi în București, întrucât, anterior, fără drept, îi montase un sistem de urmărire prin GPS pe autoturismul marca "K." cu numărul de înmatriculare x.

În declarația dată la urmărirea penală la data de 09 mai 2017, persoana vătămată C. a arătat că în luna octombrie 2016 s-a întâlnit cu inculpatul A. la Restaurantul "O." Ploiești pentru a încerca să aplaneze conflictul dintre ei, ocazie cu care inculpatul i-a arătat acestuia un dispozitiv, despre care i-a spus că este un GPS de urmărire, de care acesta s-a folosit ceva vreme, pentru a descoperi unde aceasta se deplasează.

Totodată, persoana vătămată C. a declarat faptul că l-a văzut pe inculpat luând acel dispozitiv din cotiera mașinii lui, dispozitiv descris de aceasta ca fiind de mărimea unui telefon mobil "P.", de culoare neagră, având o antenă și un fir, despre care inculpatul i-a spus că a fost conectat la un telefon cu cartelă și montat de acesta sub mașina ei, autoturismul marca "K." cu numărul de înmatriculare x, pe partea stângă sub roată.

În același timp, persoana vătămată a declarat că o vecină din cartier i-a spus că l-a văzut pe inculpat când îi punea ceva în mașină.

Având în vedere actele și lucrările dosarului de urmărire penală, la data de 11 mai 2017 s-a solicitat Curății de Apel Ploiești, emiterea unor mandate de percheziție domiciliară la imobilele unde locuiește și pe care le folosește inculpatul A.

Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la data de 12 mai 2017, la locuința inculpatului A., fiind pus în executare mandatul de percheziție domiciliară emis la data de 11 mai 2017 de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Ploiești, inculpatul a pus la dispoziția organelor de poliție un dispozitiv de urmărire prin sistem GPS, având seria x, seria x, cu acumulator , fără cartelă SIM introdusă și cu un cablu USB aferent.

Dispozitivul menționat mai sus este de culoare neagră, având inscripția "GPS Traker" de culoare verde, în lungime de 6,5 cm., lățime de 4,5 cm., grosime de 1,5 cm., având pe o laterală un orificiu de alimentare și două butoane, unul având inscripția "SOS", iar celălalt "ON/OFF".

De asemenea, în interiorul acestui dispozitiv a fost găsită o baterie de alimentare și un spațiu de montare a unei cartele SIM.

Situația de fapt mai sus reținută, rezultă din probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, respectiv: plângerea penală formulată de persoana vătămată, declarațiile persoanei vătămate, procesul verbal de cercetare, declarații de martori, declarațiile inculpatului și fișa de cazier judiciar a acestuia, mandate de percheziție, procesul verbal de efectuare a percheziției domiciliare, coroborate cu declarația de recunoaștere a infracțiunii și solicitare de a se judeca pe procedura simplificată, dată în faza de judecată.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului de desfășurare fără autorizare a activităților specifice de culegere și informații supuse autorizării, astfel cum a fost mai sus descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/1991.

La individualizarea pedepsei inculpatului, Curtea a avut în vedere disp. art. 74 C. pen., modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, pericolul social creat, circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, are un loc de muncă stabil, a recunoscut și regretat fapta comisă și a solicitat judecata pe procedura simplificată, este o persoană tânără cu posibilități reale de reeducare și reinserție socială.

În raport de aceste criterii de individualizare, Curtea a reținut în favoarea inculpatului, circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., cu consecința prev. de art. 76 alin. (1) C. pen., alăturat disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., față de solicitarea inculpatului de a se judeca pe procedura simplificată, urmând a se aplica acestuia o pedeapsă cu închisoarea sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, Curtea a apreciat că scopul preventiv educativ al acesteia poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, astfel că, în temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Față de inculpat s-a dispus aplicarea art. 93 alin. (1) lit. a), b), c), d) și e) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 93 alin. (3) C. pen.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligației impuse, precum și a disp. art. 96 C. pen., care atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Totodată, Curtea a lua act că persoana vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat dispozitivul de urmărire prin sistem GPS, având seria x, seria x, cu acumulator , fără cartelă SIM introdusă și cu un cablu USB aferent, precum și telefonul mobil marca "G." de culoare alb, cu serie x, cu cartelă SIM I., seria x, cu numărul x și cablu USB.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A., solicitând amânarea aplicării pedepsei având în vedere împrejurările în care s-a comis fapta și circumstanțele sale personale, că nu este cunoscut cu antecedente penale, are un loc de muncă stabil, s-a împăcat cu partea vătămată și sunt în relații bune.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prima instanța a reținut corect situația de fapt, care a rezultat din probele administrate în faza de urmărire penală și avute în vedere și de către instanță de fond, având în vedere că s-a procedat la judecata potrivit procedurii prevăzute în cazul recunoașterii învinuirii.

Astfel, în fapt, s-a reținut că inculpatul A. a montat pe autoturismul persoanei vătămate C., marca "K.", cu numărul de înmatriculare x a montat un dispozitiv de urmărire și localizare tip GPS,  cu ajutorul căruia, începând cu luna septembrie 2016 până la 10 - 11.09.2016, monitorizând deplasările părții vătămate C., pe care aceasta le efectua cu autoturismul, aflând astfel unde se deplasa.

Prima instanță a avut în vedere la reținerea acestei situații de fapt următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate C., procesele-verbale de cercetare, declarațiile martorilor din cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, declarațiile inculpatului și fișa de cazier judiciar a acestuia, mandate de percheziție, procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare, coroborate cu declarația de recunoaștere a infracțiunii și solicitare de a se judeca pe procedura simplificată, dată în faza de judecată.

Relevante sunt în special declarațiile inculpatului A., ale persoanei vătămate C. și percheziția efectuată la domiciliul inculpatului.

Astfel, inculpatul A. a declarat că a cunoscut că persoana vătămată C. urma să facă o deplasare în acea zi în București, întrucât, anterior, fără drept, îi montase un sistem de urmărire prin GPS pe autoturismul marca "K." cu numărul de înmatriculare x.

În declarația dată la urmărirea penală la data de 09 mai 2017, persoana vătămată C. a arătat, pe de altă parte, că în luna octombrie 2016 s-a întâlnit cu inculpatul A. la Restaurantul "O." Ploiești pentru a încerca să aplaneze conflictul dintre ei, ocazie cu care inculpatul i-a arătat acestuia un dispozitiv, despre care i-a spus că este un GPS de urmărire, de care acesta s-a folosit pentru a descoperi unde se deplasează aceasta.

Totodată, persoana vătămată C. a mai declarat că l-a văzut pe inculpat luând acel dispozitiv din cotiera mașinii lui, de mărimea unui telefon mobil "P.", de culoare neagră, având o antenă și un fir, despre care inculpatul i-a spus că a fost conectat la un telefon cu cartelă și montat de acesta sub mașina ei, autoturismul marca "K." cu numărul de înmatriculare x, pe partea stângă sub roată.

În același timp, persoana vătămată a declarat că o vecină din cartier i-a spus că l-a văzut pe inculpat când îi punea ceva în mașină.

Totodată, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la data de 12 mai 2017, la locuința inculpatului A. fiind pus în executare mandatul de percheziție domiciliară emis la data de 11 mai 2017 de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Ploiești, inculpatul a pus la dispoziția organelor de poliție un dispozitiv de urmărire prin sistem GPS, având seria x, seria x, cu acumulator , fără cartelă SIM introdusă și cu un cablu USB aferent.

Prima instanță a considerat că faptele, astfel cum au fost reținute în sarcina inculpatului A., întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii prev. art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/1991.

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că faptele pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prev. de art. art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/1991.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, constituie infracțiune desfășurarea, fără autorizare, a activităților specifice culegerii de informații supuse autorizării în condițiile prezentei legi sau cu depășirea autorizării acordate, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

Această dispoziție trebuie însă privită în contextul întregii reglementării, prin raportare la relațiile sociale ocrotite de lege, faptele ce constituie amenințări la securitatea națională, activitățile ce pot fi desfășurate pentru realizarea securității naționale, procedura de autorizare a activităților de culegere de informații, precum și persoanele care pot desfășura acest tip de activități potrivit legii speciale.

Sub aceste aspecte, trebuie reținut că obiectul de reglementare al Legii nr. 51/1991 îl constituie relațiile sociale privitoare la menținerea stării de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție.

De asemenea, în cuprinsul aceleiași legi, se prevede care sunt organele abilitate să desfășoare activități de informații pentru realizarea securității naționale. Astfel, potrivit art. 8 din Legea, aceste activități se execută de Serviciul Român de Informații, organul de stat specializat în materia informațiilor din interiorul țării, Serviciul de Informații Externe, organul de stat specializat în obținerea din străinătate a datelor referitoare la securitatea națională, și Serviciul de Protecție și Pază, organul de stat specializat în asigurarea protecției demnitarilor români și a demnitarilor străini pe timpul prezenței lor în România, precum și în asigurarea pazei sediilor de lucru și reședințelor acestora. Totodată, se prevede și că Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiției își organizează structuri de informații cu atribuții specifice domeniilor lor de activitate.

În dispozițiile art. 14 sunt prevăzute și activitățile specifice de culegere de informații, printre care se află și aceea de localizare, urmărire și obținere de informații prin GPS …, activitate reținută în sarcina inculpatului A. în prezenta cauză.

Tot în cuprinsul acestei legii este reglementată și procedura autorizării activităților de culegere de informații, prevăzându-se că propunerea de autorizare a unor astfel de activități se formulează în scris de către organele care au astfel de atribuții, și care au fost menționate mai sus. Această propunerea este înaintată procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta curte de Casație și Justiție care o analizează sub aspectul legalității și temeiniciei, iar dacă o apreciază ca fiind întemeiată, solicită în scris Înaltei Curți de Casație și Justiție autorizarea desfășurării unor activități de culegere de informații ce presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului, printre care și cea de localizare, urmărire și obținere de informații prin GPS.

Revenind la norma de incriminare, Înalta Curte constată că subiectul activ al infracțiunii prev. de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 este unul calificat, neputând fi decât una dinte persoanele îndreptățite, potrivit acestei legi, să desfășoare activități de culegere de informații.

Pe de altă parte, activitatea de culegere de informații incriminată nu poate fi realizată decât în scopul prevăzut de această lege specială. Aceasta deoarece, Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României este o lege care are un domeniu de reglementare special (relațiile privind securitatea națională), lege ce cuprinde și dispoziții penale.

Concluzionând sub aceste aspect, Înalta Curte constată că, prin dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, se sancționează persoanele care pot realiza activități de culegere de informații în scopul cunoașterii, prevenirii și înlăturării amenințărilor interne sau externe ce pot aduce atingere securității naționale, activități care fie au fost realizate de aceștia, deși nu au obținut în prealabil autorizația pentru a le efectua conform legii, fie au fost efectuate după expirarea autorizației legal obținute.

În cauza de față, cum lesne se poate constata, inculpatul A. nu avea o astfel calitate, iar scopul pentru care obținut informații despre persoana vătămată C. nu avea nicio legătură cu menținere securității naționale.

Așadar, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prev. de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991.

De altfel, Înalta Curte, într-o altă cauză a reținut că infracțiunea prevăzută în art. 19 din Legea nr. 51/1991 (în forma anterioară republicării) are drept conținut inițierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri informative care pot aduce atingere siguranței naționale, sprijinirea în orice mod a acestora sau aderarea la ele, deținerea, confecționarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicațiilor, precum și culegerea și transmiterea de informații cu caracter secret ori confidențial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal.

Elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 19 teza a II-a din Legea nr. 51/1991 îl constituie, deci, deținerea, confecționarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interpretare a comunicațiilor, iar urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru siguranța națională, subiectul pasiv al infracțiunii fiind statul.

În raport cu aceste elemente ce caracterizează infracțiunile privitoare la siguranța națională, fapta inculpatului de a construi cele două sisteme cu ajutorul cărora s-au interceptat convorbirile telefonice ale soției lui D.C., a fost încadrată greșit în prevederile art. 19 teza a II-a din Legea nr. 51/1991, întrucât nu s-a produs o stare de pericol pentru siguranța națională de natură să pericliteze ordinea de drept și drepturile cetățenilor.

Activitatea infracțională a inculpatului trebuia încadrată drept complicitate la infracțiunea prevăzută în art. 26 raportat la art. 195 C. pen. (violarea secretului corespondenței) care constă, între altele, în interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanță, fără drept.

Această infracțiune este îndreptată contra persoanei, iar nu contra statului, urmarea imediată constând în crearea unei stări contrare celei de asigurare a secretului convorbirilor, fiind lezată astfel libertatea de a comunica. (Decizia nr. 1492/2003 SCJ).

În realitate, fapta inculpatului A. de a monta un dispozitiv de urmărire și localizare de tip GPS pe autoturismul părții vătămate C. (fosta sa concubină) în scopul monitorizării deplasărilor efectuate de către aceasta ar putea constitui un atentat la viața privată a persoanei vătămate, care însă nu este incriminată în varianta aceasta de săvârșire.

Astfel potrivit dispozițiilor art. 226 C. pen., constituie infracțiunea de violare a vieții private:

- fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private;

- divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public;

- plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârșirii faptelor prevăzute în alin. (1) și alin. (2).

Din modalitatea de incriminare a infracțiunii de violare a vieții private, rezultă că deși, prin desfășurarea unor activități de natura celor reținute în sarcina inculpatului A. se poate considera că se aduce atingere vieții private a unei persoane, aceasta nu este prevăzută de legea penală.

Cum legea penală nu poate fi aplicată prin analogie, Înalta Curte constată că fapta reținută în sarcina inculpatului A. nu constituie nici infracțiunea de violare a vieții private prev. de art. 226 C. pen.

Față de considerentele expuse, Înalta de Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 128 din data de 18 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va desființează sentința penală apelată și rejudecând în fond:

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, C. proc. pen. îl va achita pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute în dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen. va dispune restituirea către inculpatul A. a următoarele bunuri:

- dispozitivul de urmărire prin sistem GPS, având seria IMEI x, seria SN x, cu acumulator model, fără cartelă SIM introdusă și cu un cablu USB aferent;

- telefonul mobil marca "G." de culoare alb, cu serie x, cu cartelă SIM I., seria x, cu numărul x și cablu USB.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia judecării cauzei în fond și apel vor rămân în sarcina statului, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 260 lei, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 128 din data de 18 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Desființează sentința penală apelată și rejudecând în fond:

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, C. proc. pen. achită pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute în dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen. dispune restituirea către inculpatul A. a următoarele bunuri:

- dispozitivul de urmărire prin sistem GPS, având seria IMEI x, seria x, cu acumulator, fără cartelă SIM introdusă și cu un cablu USB aferent;

- telefonul mobil marca "G." de culoare alb, cu serie IMEI x, cu cartelă SIM I., seria x, cu numărul x și cablu USB.

Cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia judecării cauzei în fond și apel rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 260 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2018.