ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 830 din data de 05 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie, în baza art. 431 din C. proc. pen. s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 440 din 08.04.2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2017.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Ploiești a reținut că titularul cererii de contestație în anulare a avut calitatea de inculpat, cererea de contestație în anulare cuprinde cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., dovezile pe care se sprijină contestația în anulare sunt la dosar, iar cererea poate fi făcută oricând conform art. 428 alin. (2) din C. proc. pen.

Curtea a reținut că se critică faptul că nu a fost pusă în discuție și nu a fost dezbătută în condiții de contradictorialitate cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 de către instanța de apel investită cu calea de atac exercitată de parchet în privința soluțiilor dispuse și cu privire la intimatul inculpat și că în această situație nu este incidentă Decizia nr. 10 din data de 29 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că instanța de apel care a pronunțat Decizia penală nr. 440 din data de 08 aprilie 2022 în Dosarul nr. x/2017 a fost învestită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpații B. și C. împotriva Sentinței penale nr. 215 din data de 14 august 2020 pronunțate de Tribunalul Prahova prin care în privința inculpatului A. s-a dispus achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din C. proc. pen. sub aspectul comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, faptă din data de 10 martie 2012, delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 2151 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., faptă din datele de 10 aprilie 2012 și 11 aprilie 2012 și spălarea banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., faptă din datele de 10 aprilie 2012 și 11 aprilie 2012.

S-a reținut, în esență, că prin Decizia penală nr. 440 din data de 08 aprilie 2022 a Curții de Apel Ploiești a fost analizată în detaliu, în raport de modificările legislative intervenite pe parcursul procesului penal, incidența dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 în formele succesive ale actului normativ.

Față de cele ce preced, contrar susținerilor invocate de contestatorul condamnat, Curtea a reținut că este incidentă Decizia nr. 10 din data de 29 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din data de 25 mai 2017 prin care s-a statuat că "în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal".

În condițiile în care motivele invocate în calea extraordinară de atac promovată au fost dezbătute și analizate de instanța de apel și cu privire la care aceasta s-a pronunțat, Curtea a constatat că acestea nu mai pot face obiectul verificării într-o cale extraordinară de atac, o interpretară contrară însemnând, contrar legii, analiza unor dispoziții legale, exclusiv pe baza unor interpretări diferite date acelorași elemente avute în vedere de instanța de apel, de către judecători din cadrul aceleiași instanțe.

Împotriva acestei decizii contestatorul A. a formulat apel.

În esență, a solicitat admiterea apelului, să se constate nulitatea absolută a hotărârii atacate și să se trimită cauza spre rejudecarea contestației în anulare. S-a arătat că hotărârea atacată este lovită de nulitatea absolută prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., iar modalitatea în care s-a soluționat contestația în anulare formulată este contrară garanțiilor convenționale prevăzute de art. 6 și 13 CEDO, încalcă preceptele stabilite atât de Curtea Constituțională în materia contestației în anulare, cât și cele cu caracter obligatoriu stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia hotărârilor prealabile. Apelantul a criticat faptul că prima instanță nu a examinat admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată, ci temeinicia acesteia pe fond, aducându-i-se o vătămare a drepturilor procesuale, fiind lipsit de posibilitatea garantată de art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. în acord și cu prevederile art. 6 CEDO, de a exercita calea de atac a apelului pentru soluționarea pe fond a cauzei.

Întrucât examinarea pe fond a contestației în anulare nu s-a făcut în ședință publică, ci în camera de consiliu, în opinia contestatorului au fost încălcate prevederile art. 281 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.. A precizat contestatorul că din încheierea din data de 30.06.2022 rezultă că instanța nu a pus în discuție publică și contradictorie cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., fiind încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil. A mai arătat că atât procurorul, cât și contestatorul au pus concluzii numai în sensul admisibilității în principiu a contestației, iar ședința nu a fost publică, desfășurându-se în camera de consiliu, însă, în realitate, instanța a soluționat contestația în anulare pe fond.

Contestatorul a menționat că atât apărarea, cât și procurorul au apreciat că este admisibilă în principiu calea de atac formulată, întrucât aspectele evidențiate se încadrează formal în cazurile de contestație în anulare prevăzute de lege, însă prima instanță a trecut peste examinarea îndeplinirii condițiilor formale impuse de lege și a introdus un criteriu suplimentar de admisibilitate, după care a procedat la judecarea pe fond a contestației în anulare, pentru ca în final să o respingă ca inadmisibilă.

A mai arătat contestatorul că prima instanță a interpretat greșit Decizia nr. 10 din data de 29.03.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a stabilit că instanța care a soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal, dar analiza aspectului dacă s-a dezbătut sau nu cazul de încetare de către instanța de apel se putea face numai după admiterea în principiu a contestației în anulare, ceea ce Curtea a ales să eludeze și să procedeze la judecarea pe fond a contestației în anulare, în cameră de consiliu.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând admisibilitatea căii de atac formulată de apelantul contestator A., constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Dându-se eficiență principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituția României, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Astfel, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Art. 408 din C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de apel dispunând că:

"(1) sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. (2) încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel."

Totodată, conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestației sau apelului rămân definitive la data pronunțării lor și devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

În speță, apelantul a exercitat calea de atac a contestației în anulare împotriva Deciziei penale nr. 440 din data de 08 aprilie 2022, pronunțată în apel de către Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Contestația în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia penală nr. 830 din data de 05 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie, în Dosarul nr. x/2022, ce face obiectul prezentei cauze.

Soluția aceasta este însă definitivă, aceasta nemaifiind susceptibilă de atacarea cu apel.

După cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, Prin Decizia HP nr. 5/2015, în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, concluzie ce se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 din C. proc. pen.

Astfel, dispozițiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate.

În schimb, prin art. 432 din C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile alin. (4) potrivit cărora sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă sunt integrate în economia acestui text de lege.

Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

Cum în speță, a fost atacată cu apel o decizie pronunțată în etapa distinctă a admiterii în principiu a contestației în anulare, apelul declarat împotriva acesteia este inadmisibil.

Față de considerentele expuse anterior, va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul contestator A. împotriva Deciziei penale nr. 830/2022 din data de 05 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 236 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul contestator A. împotriva Deciziei penale nr. 830/2022 din data de 05 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie, în Dosarul nr. x/2022.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 236 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 octombrie 2022.

GGC - ED