ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 346/Ap din 28 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 430 C. proc. pen., a fost respinsă cererea contestatorului A. de suspendare a executării Deciziei penale nr. 679/AP din 23 noiembrie 2020 a Curții de Apel Brașov.

Totodată, în baza art. 432 C. proc. pen., a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva aceleiași decizii penale.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut, în esență, pe de o parte, că motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen. poate fi invocat doar de către partea care nu a fost legal citată în apel, nu și de către ceilalți participanți la proces, iar, pe de altă parte, că aspectele învederate prin prisma cazurilor prevăzute de art. 426 lit. a) și b) C. proc. pen. [vizând nelegala citare a numiților B. și C. și, respectiv, incidența cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 268 alin. (3) C. pen.] au fost amplu analizate de instanța de apel, care le-a înlăturat motivat.

Prin urmare, s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 10/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 25 mai 2017), prin care s-a stabilit că instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în ipoteza în care instanța de apel a dezbătut și a analizat deja incidența respectivei cauze de încetare a procesului penal.

Având în vedere netemeinicia motivelor de contestație în anulare invocate de contestator în cauză, Curtea a respins și cererea acestuia de suspendare a executării hotărârii contestate.

Împotriva acestei decizii, la 22 iunie 2021, a declarat apel contestatorul A., invocând nulitatea absolută a compunerii completului de judecată (în sensul că, deși unul dintre judecători a formulat declarație de abținere care a fost admisă, acesta a participat totuși la dezbaterile în cauză), nulitatea prevăzută de art. 406 alin. (2) C. proc. pen. [derivând din aceea că hotărârea nu a fost redactată de membrii completului de judecată care au participat la soluționarea cauzei), nulitatea absolută reglementată de art. 281 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 431 alin. (1) C. proc. pen. și art. 353 alin. (1) C. proc. pen. (având în vedere că judecata nu s-a desfășurat în camera de consiliu cu citarea părților, ci în ședință publică, fără a fi citat Statul și persoanele vătămate B. și C.], nulitatea prevăzută de art. 432 alin. (1) C. proc. pen. (întrucât contestația în anulare s-a judecat la același termen la care s-a examinat și admisibilitatea în principiu a căii extraordinare de atac), nulitatea prevăzută de art. 429 C. proc. pen. (având în vedere că instanța nu a pus în discuție contradictorie cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, ci, după admiterea în principiu a contestației în anulare, a dat cuvântul direct pe fondul acesteia) și "nulitatea prevăzută de deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului Cutean vs. România și Beraru vs. România" (dat fiind că în cauză s-au "perindat" cinci completuri de judecată cu componență diferită care nu au pus în discuție cererile sale).

Pe fond, a învederat că instanța care a respins contestația în anulare a motivat hotărârea cu argumente contradictorii sau nepertinente cauzei și vădit contrare legii. Astfel, a arătat că textul art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. stabilește doar că această cale extraordinară de atac poate fi formulată atunci "când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți", fără a face vreo distincție în funcție de persoana care poate invoca acest motiv de contestație în anulare. A mai menționat că, referitor la acest caz, nu există nicio decizie dată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ori în soluționarea unui recurs în interesul legii care să poată fi invocată de organele judiciare în interpretarea textului de lege, iar faptul că instanța de apel a analizat aspectele aduse în discuție nu constituie un argument pentru respingerea cererii sale.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de contestație în anulare, a arătat că instanța a redat pasaje întregi din hotărârea dată în apel, care nu se bazează pe niciun text de lege, ci contravin normelor exprese și imperative aplicabile, cu atât mai mult cu cât respectivele considerente nici nu se fundamentează pe decizii ale instanței supreme date pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ori în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 7 pentru termenul de judecată din 28 septembrie 2021.

La acest termen, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, arătând că a fost promovată împotriva unei hotărâri definitive.

Examinând apelul formulat de contestatorul A., prin prisma excepției invocate de parchet și în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, revizuită, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În prezenta cauză, cererea introductivă de instanță este reprezentată de contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 679/AP din 23 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, ca instanță de apel. Așadar, dispozițiile legale incidente în cauză sunt cele ale art. 426 - art. 432 C. proc. pen., referitoare la calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Analizând dispozițiile cuprinse în Secțiunea 1 a Capitolului V din Titlul III ale Părții speciale a C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile menționate la art. 426 C. proc. pen., precum și faptul că prevederile art. 431 C. proc. pen. nu instituie nicio cale de atac împotriva soluției pronunțate în faza examinării în principiu a admisibilității acestei căi extraordinare de atac. Mai mult, potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., după ce a fost depășită faza admisibilității în principiu, dacă găsește contestația în anulare întemeiată, instanța desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare. Totodată, dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. prevăd că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Pe de altă parte, din examinarea prevederilor art. 408 C. proc. pen. se constată că doar sentințele nedefinitive sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, iar nu și deciziile pronunțate în procedura specifică unei căi extraordinare de atac. Acestea din urmă, în conformitate cu dispozițiile art. 552 C. proc. pen., rămân definitive la data pronunțării și, ca atare, nu pot fi atacate cu apel.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile textelor de lege anterior menționate, se constată că numitul A. a declarat apel împotriva unei hotărâri definitive (decizie pronunțată în contestația în anulare formulată împotriva unei alte decizii dată în apel, la rândul ei definitivă), învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării apelului și împotriva hotărârilor judecătorești definitive, o asemenea cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile(...) pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 346/Ap din 28 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2021. Totodată, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că acesta se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 346/Ap din 28 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2021.

GGC - GV