ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursurilor în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 113 din 11 decembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Pătârlagele, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 5 C. pen., în legătură cu acordarea sporurilor de vechime și de fidelitate.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a luat act că Primăria comunei Cislău nu s-a constituit parte civilă.

S-a constatat că Primăriei comunei Cislău nu i s-a produs niciun prejudiciu în executarea contractului de lucrări de achiziții publice nr. 1892/12.06.2009.

S-a constatat recuperat prejudiciul rezultat din încasarea fără drept a sporurilor de vechime și de fidelitate, de către primarul și viceprimarul comunei Cislău, în perioada ianuarie - decembrie 2012.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea vizând confiscarea de la inculpați a sumei de 114.514 RON (inclusiv TVA) reprezentând pretinsul prejudiciu cauzat bugetului UAT Cislău.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind desființarea următoarelor înscrisuri: factura fiscală nr. x din data de 01.11.2003, în valoare de 71787,78 RON, centralizatorul aferent denumit "Centralizator situație de plată nr. x Baza Sportivă tip II Comuna Cislău, județul Buzău", "Situație de plată în luna 10/2013, deviz nr. x Instalații Sanitare", "Situație de plată în luna 10/2013, deviz nr. x Împrejmuire", "Situație de plată în luna 10/2013, deviz nr. x Teren de sport".

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva sentinței penale menționate, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 1053 din 4 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele împotriva Sentinței penale nr. 113 din data de 11 decembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul cu același număr, a fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare:

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal cu privire la inculpatul A., sub aspectul infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu (comisă în legătură cu acordarea sporurilor de vechime și de fidelitate primarului și viceprimarului comunei Cislău, în intervalul ianuarie - decembrie 2012).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., de la pronunțarea prezentei decizii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 8 luni.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Buzău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație:

- să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a stabilit că, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Comunei Cătina sau Primăria Comunei Calvini.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca pedeapsa complementară aplicată să se execute de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

S-a stabilit că pedeapsa accesorie se va executa doar în ipoteza revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu (comisă în legătură cu acordarea sporurilor de vechime și de fidelitate primarului și viceprimarului comunei Cislău, în intervalul ianuarie - decembrie 2012).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., de la pronunțarea prezentei decizii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 8 luni.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, condamnata va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Buzău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus condamnatei să execute următoarea obligație:

- să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a stabilit că, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnata va presta muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Comunei Cătina sau Primăria Comunei Calvini.

S-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 96 C. pen. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca pedeapsa complementară aplicată să se execute de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

S-a stabilit că pedeapsa accesorie se va executa doar în ipoteza revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații A. și B. la plata a câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, aferente urmăririi penale și judecății în prima instanță desfășurate cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu comisă în legătură cu acordarea sporurilor de vechime și de fidelitate primarului și viceprimarului comunei Cislău, în intervalul ianuarie - decembrie 2012.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parțiale cuvenite apărătorilor din oficiu, desemnați să asigure asistență juridică intimaților inculpați D. și C., în cuantum de câte 500 RON, s-a dispus a se suporta din fondurile Ministerului Justiției și s-au virat în contul Baroului Prahova.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului au rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanței de apel, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., au declarat recurs în casație inculpații A. și B., calea de atac fiind fundamentată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen. (în cazul celui dintâi), respectiv pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (în cazul celei din urmă).

Prin prisma cazului de recurs în casație reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a susținut, în esență, că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurată ulterior Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale (fapta în legătură cu acordarea sporurilor de vechime și de fidelitate primarului și viceprimarului comunei Cislău, în intervalul ianuarie - decembrie 2012), întrucât actul de serviciu, respectiv semnarea, de către inculpat, în calitate de primar al comunei Cislău, a celor 12 state de salarii, este prevăzut de un act normativ infralegal.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că instanța de apel nu a identificat actul de serviciu emis de inculpat, prezumat a fi realizat nelegal, precizând că, potrivit art. 115 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001, pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, primarul emite dispoziții. Or, personal, inculpatul nu a emis nicio dispoziție care să privească sporurile reținute de acuzare ca fiind încasate necuvenit de către acesta, în calitate de primar, și de către viceprimarul comunei Cislău.

S-a mai arătat că întocmirea statelor de plată nu este act de serviciu în atribuția primarului, apreciindu-se că modalitatea în care a fost săvârșită fapta reținută de acuzare, respectiv semnarea a 12 state de salarii pentru angajații instituției, documente în care ar fi fost menționat un spor necuvenit pentru primar și viceprimar, poate atrage doar o răspundere materială, conform Codului muncii.

În situația în care s-ar considera că s-a încălcat o normă penală, s-a susținut că încălcarea nu prezintă gravitatea necesară pentru a atrage răspunderea penală, potrivit principiului ultima ratio.

Întrucât statul de salarii, ca și document, este prevăzut de un ordin de ministru, iar semnarea acestuia nu își are izvorul într-o dispoziție din legislația primară, s-a apreciat că se impune admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, achitarea inculpatului A. pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., s-a susținut că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În motivare, s-a arătat că instanța de fond a dispus achitarea inculpatului A., reținând că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de uz de fals, constând în aceea că a utilizat cele două situații de lucrări și centralizatorul aferent, fapte săvârșite în anul 2011, deși cunoștea că acestea conțin date nereale, pentru a produce consecințe juridice, în condițiile în care, în calitatea sa, nu avea posibilitatea de a verifica corespondența lucrărilor înscrise în situațiile de lucrări și centralizator cu cele efectuate în concret, astfel încât să se poată reține premisa infracțiunii de uz de fals, și anume a cunoașterii că înscrisurile respective nu corespund realității.

Nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, respectiv intenția, înscrisul corespundea realității, așa cum a reținut instanța de fond, astfel încât soluția corectă a instanței de apel trebuia să fie respingerea apelului declarat de parchet și menținerea soluției primei instanțe.

În susținerea căii de atac, recurenta inculpată B. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând, în esență, că a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni de abuz în serviciu (comisă în legătură cu acordarea sporurilor de vechime și fidelitate primarului și viceprimarului comunei Cislău, în intervalul ianuarie - decembrie 2012), deși fapta pentru care a fost trimisă în judecată nu îndeplinește tipicitatea obiectivă a infracțiunii menționate, aceasta nefiind prevăzută de legea penală.

Astfel, s-a precizat că nu se tinde la o schimbare a situației de fapt, însă, având în vedere modalitatea în care fapta a fost reținută, aceasta nu prezintă elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât, din punct de vedere legal, inculpata i-a adus la cunoștință primarului interdicția prevăzută de lege, fapta putând atrage doar o răspundere materială și disciplinară. S-a apreciat că situația se circumscrie unui litigiu de muncă, precizându-se că nu orice sumă încasată nedatorat constituie infracțiune.

Totodată, recurenta inculpată a susținut că, potrivit Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, nu orice nerespectare a dispozițiilor legale constituie infracțiunea de abuz în serviciu, prin modificările legislative, urmare a deciziei menționate, sfera de incidență a infracțiunii de abuz în serviciu fiind restrânsă, realizându-se o reconfigurare a elementului material al acesteia.

Ca atare, s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei soluții în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., având în vedere că actul de serviciu - semnarea celor 12 state de salarii - nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, ci reprezintă o formă de răspundere identificată în Codul muncii. În subsidiar, s-a solicitat a se constata că încălcarea normei nu prezintă gravitatea necesară pentru a atrage răspunderea penală.

Prin încheierea din 3 februarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, constatându-se că cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 1053 din 4 noiembrie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul cu același număr, îndeplinesc condițiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., acestea au fost admise în principiu și s-a dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursurilor în casație declarate de inculpații anterior menționați.

Examinând pe fond recursurile în casație declarate de inculpații A. și B., Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurenții inculpați în susținerea căii de atac - se constată că nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Se reține, totodată, cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., că "infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale." (art. 15 din C. pen.)

Soluția reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. intervine atunci când "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

Așadar, față de soluția reglementată prin dispozițiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conținută în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., care reglementează unul dintre cazurile de casare, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei, în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii.

În speță, din examinarea criticilor formulate de inculpații A. și B. în cuprinsul motivelor scrise de recurs, susținute oral în fața instanței, circumscris cazului de casare anterior menționat, se constată că acestea nu pot fundamenta pronunțarea unei soluții de admitere a căii de atac, cu consecința achitării lor.

Astfel, recurenții inculpați, prin motivele dezvoltate în susținerea recursului în casație, au arătat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurată ulterior Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, privitor la faptele în legătură cu acordarea sporurilor de vechime și de fidelitate primarului și viceprimarului comunei Cislău, în intervalul ianuarie - decembrie 2012, în opinia apărării, aceste fapte, în modalitatea reținută de acuzare, putând atrage, cel mult, o răspundere materială, reglementată de dispozițiile Codului muncii.

Înalta Curte constată, însă, contrar susținerilor apărării, prin raportare la situația de fapt reținută în cauză de instanțele de fond și, respectiv, apel, că faptele pentru care au fost condamnați cei doi inculpați realizează condițiile de tipicitate obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, astfel cum aceasta a fost reglementată, inclusiv prin Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016.

Totodată, se apreciază ca fiind nefondate și criticile referitoare la incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016. Prin decizia menționată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 246 din C. pen. (1969) și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", statuându-se, astfel, că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară ori a unor acte interne ale angajatorului se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Această soluție a fost adoptată, ulterior, de Curtea Constituțională și în ceea ce privește dispozițiile art. 248 din C. pen. (1969), prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, reținându-se valabilitatea considerentelor avute inițial în vedere.

Din această perspectivă, se reține că art. 57 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 (potrivit cu care primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege) constituie o dispoziție legală cu caracter neechivoc, interdicția de acordare a unor sporuri primarului și viceprimarului fiind prevăzută, așadar, la data săvârșirii faptelor, de o dispoziție legală aparținând legislației primare, or, în sarcina celor doi inculpați a fost reținută nerespectarea acestei dispoziții legale, cu prilejul acordării sporurilor de vechime și fidelitate primarului și viceprimarului comunei Cislău.

De asemenea, constituie norme ce aparțin legislației primare și cele care prevăd obligativitatea exercitării controlului financiar preventiv propriu asupra tuturor operațiunilor care afectează fondurile publice locale (art. 24 alin. (1) din Legea nr. 273/2006), precum și faptul că angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor din fonduri publice locale se aprobă de ordonatorul de credite (primarul, în cazul de față), că plata acestora se efectuează de către contabil (art. 24 alin. (2) din Legea nr. 273/2006), iar angajarea și ordonanțarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv propriu, potrivit dispozițiilor legale (art. 24 alin. (3) din Legea nr. 273/2006). Or, în speță, recurenta inculpată B. era cea care exercita controlul financiar preventiv propriu în cadrul Primăriei comunei Cislău.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din actele dosarului, la momentul acordării sporurilor de vechime și de fidelitate primarului și viceprimarului comunei Cislău, ambii recurenți inculpați aveau reprezentarea caracterului nelegal al operațiunilor efectuate.

În consecință, prin raportare la situația de fapt reținută în cauză, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 (în cazul inculpatului A. constând în aceea că, în calitate de primar al comunei Cislău, în perioada ianuarie - decembrie 2012, a semnat 12 state de plată a salariilor funcționarilor, inclusiv a propriului salariu, în temeiul cărora, cu încălcarea dispozițiilor exprese ale art. 57 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001, a obținut două sporuri - spor de vechime în cuantum de 25% din salariu și spor de fidelitate în cuantum de 15% din salariu, iar în cazul inculpatei B., în aceea că, în calitate de contabil șef al Primăriei Cislău, în perioada ianuarie - decembrie 2012, cu încălcarea prevederilor exprese ale dispozițiilor art. 57 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001, a semnat 12 state de plată prin care inculpatul A. și viceprimarul comunei Cislău au primit în mod nelegal spor de vechime și spor de fidelitate), faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților fiind prevăzute de legea penală.

Cât privește criticile apărării în sensul că în mod eronat instanța de apel a apreciat că nu se justifică achitarea inculpaților A. și B., sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât faptele la care s-a făcut referire în precedent nu ar prezenta gravitatea care să le confere gradul de pericol social al unei infracțiuni, se constată că acestea nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ci de temeinicie, astfel că nu pot fi primite de instanța de recurs în casație și supuse analizei în actualul cadru procesual.

În legătură cu cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A., Înalta Curte reține că acesta reprezintă o preluare parțială a cazului de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 16 C. proc. pen. din 1968.

Este incident acest caz de casare în ipoteza în care soluția de încetare a procesului penal a fost dispusă în baza unui temei reținut eronat, caz în care se impune schimbarea temeiului soluției de încetare a procesului penal, prin reținerea celui corect, sau când, față de actele și lucrările dosarului, prin hotărârea instanței s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

În cauza supusă analizei, instanța de apel a dispus, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A., sub aspectul infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. (constând în utilizarea a două situații de lucrări și a centralizatorului aferent, semnate și de inculpatul menționat în cursul lunii martie 2011, deși cunoștea că acestea conțin date nereale, pentru a produce consecințe juridice, inculpatul semnând ordinul de plată nr. x în data de 06.04.2011, în temeiul facturii fiscale nr. x din 05.04.2011 emise S.C. E. SRL Nehoiu, întocmită în baza acestor înscrisuri conținând date nereale), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, reținând în mod corect, prin raportare la dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 155 C. pen., ca fiind împlinit termenul de prescripție, din data de 25 mai 2021. Or, în condițiile în care nu s-a solicitat continuarea procesului penal, soluția pronunțată de instanța de apel este legală, criticile formulate de recurentul inculpat, circumscrise cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., fiind neîntemeiate.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 1053 din 4 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată B., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 1053 din 4 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată B., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2022.

GGC - ED