ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4837/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea formulată, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.M.V., constatarea calității acesteia de colaborator al Securității. Reclamantul a susținut că prin cererea de verificare din 7 februarie 2008, adresată C.N.S.A.S. de către numitul I.S, se cerea verificarea, sub aspectul posibilei calități de lucrător sau de colaborator al Securității, în ceea ce o privește pe pârâtă, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cerere legală ținând cont de prevederile art. 3 lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008. S-a arătat că, potrivit notei de constatare din 6 iunie 2008, precum și înscrisurilor atașate acțiunii, pârâta D.M.V.

a fost recrutată în calitate de colaborator, la data de 18 februarie 1989, de către Serviciul 14 din cadrul Inspectoratului Județean Constanța, cu motivarea că „în cadrul Oficiului Farmaceutic Constanța, avem cuprinse în baza de lucru și în atenție mai multe persoane (...), semnalate cu relații neoficiale cu cetățeni străini, cu manifestări ostile și intenții de stabilire ilegală în străinătate. Întrucât posibilitățile informative prezente de care dispunem pe lângă aceste elemente sunt insuficiente (...), se impune recrutarea a noi surse care să fie angrenate cu sarcini în aceste direcții. În acest sens au fost punctate și verificate mai multe persoane. În urma studiului făcut ajungând la concluzia că numita D.M.V.

corespunde scopului propus. (...) în relatările sale despre unele aspecte negative, apărute la nivelul instituției sau despre unele persoane din cadrul Oficiului Farmaceutic despre care a fost întrebată, s-a dovedit a fi sinceră și deosebit de obiectivă, deschisă și fără rezerve. Astfel, despre numita (...), aflată în supraveghere pentru faptul că are soțul cu care întreține o strânsă legătură, rămas ilegal în Turcia, intenționând a emigra și a se stabili în Occident împreună cu acesta, candidata ne-a furnizat o notă din care rezultă intențiile de emigrare ale obiectivei. În finalul discuțiilor i s-a luat angajament scris de colaborare cu organele de securitate, de comun acord fixându-i-se numele conspirativ O.”.

La aceeași dată, 18 februarie 1989, pârâta a semnat angajament olograf. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3178 din data de 9 iulie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a constatat calitatea pârâtei de colaborator al securității. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pârâta a fost recrutată în calitate de colaborator, la data de 18 februarie 1989, de către serviciul 14 din cadrul Inspectoratului Județean Constanța. Perioada în care pârâta a oferit informații Securității, conform actelor depuse la dosar, este în decursul anului 1989, iar colaborarea sa cu Securitatea a fost realizată sub numele conspirativ de „O.”, în condițiile în care pârâta a semnat, la data 18 februarie 1989, un angajament olograf.

În primul rând, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 cu completările și modificările ulterioare dreptul de acces la informațiile în legătura cu calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, în sensul ordonanței de urgență, a persoanelor care ocupă funcții publice, precum cea de procuror, aparține oricărui cetățean roman, astfel încât Curtea de apel nu a reținut nelegalitatea verificării pârâtei la cererea numitului S.I. În raport cu prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Curtea de apel a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată, față de înscrisurile propuse de reclamant în dovedirea calității de colaborator al Securității și menționate în cuprinsul notei de constatare la capitolele D. „Documente care atestă transmiterea de informații către Securitate potrivit art. 2 lit. b)” și E „Alte documente care descriu relația cu Securitatea”.

În special, instanța de fond a reținut ca fiind relevante următoarele materiale: - nota informativă semnată olograf de către pârâtă, din data de 17 august 1989, prin care pârâta informa despre numita M.M faptul că „dată fiind firea ei schimbătoare și obiceiul de a lua hotărâri în mod instantaneu nu-i oferă certitudinea că deplasându-se în străinătate nu ar exista posibilitatea să refuze să se întoarcă în țară, deși nu a auzit până în prezent că ar avea astfel de intenții”.

Astfel, prin această informație furnizata, cu privire la trăsăturile de caracter și modul de gândire al celei vizate, mod ce ar putea-o determina să nu se mai întoarcă în țară dacă va primi permisiunea de a merge în străinătate, se poate reține că, deși într-un mod tangențial, pârâta a denunțat o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist, atitudine constând în riscul de a refuza să se întoarcă în țară în cazul în care i se va permite să plece în străinătate, aceasta informație putând produce consecințe negative pentru persoana în cauză, anume avizarea negativă din partea Securității a cererii de călătorie în străinătate. - nota informativă din 31 ianuarie 1989, luată încă înainte de a fi efectiv recrutată, în cadrul căreia pârâta a furnizat informația privind intenția numitei C.D de a pleca la soțul sau în Turcia.

Din redactarea notei de informare rezultă că a fost furnizată informația privind hotărârea celei vizate de a-și urma definitiv soțul spre a conviețui cu acesta în străinătate, așa cum, de altfel, rezultă și din consemnările pe marginea acestei note făcute de ofițerul de legătură. Este drept că în nota din 17 august 1989 pârâta a comunicat ofițerului de legătură faptul că respectiva C.D „nu se gândește să plece”, însă aceasta informație, furnizată după ce s-au exercitat masuri de influențare a respectivei persoane spre a renunța la ideea plecării și rămânerii în Turcia, nu anulează prima informație furnizată. - raportul informativ din 30 iunie 1989, întocmit de lt. A.G., în cuprinsul căruia se menționează ca „La întâlnirea efectuată la data de 29 iunie 1989 cu sursa O. aceasta mi-a relatat cu privire la numita M.V.

(...) La serviciu, cea în cauză a declarat că după ce-și va reglementa situația familială și va fi liberă, va solicita din nou să plece la sora sa în Noua Zeelanda și, după părerea sursei, farmacista M. dacă va pleca nu se va mai întoarce”. 3. Recursul pârâtei Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs D.M.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7, pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a rezumat susținerile făcute de C.N.S.A.S. în cuprinsul cererii de chemare în judecată și a arătat că instanța s-a limitat la a reda pasaje din aceasta, fără a analiza apărările sale și fără a motiva înlăturarea lor. Sub acest aspect, în opinia recurentei-pârâte, hotărârea instanței este nemotivată, simpla redare a textului de lege incident și a susținerilor reclamantului nefiind de natură a constitui o motivare a soluției.

Cu referire la nota informativă din data de 17 august 1989, privind-o pe numita M.M., recurenta-pârâtă a arătat că instanța a ajuns la o concluzie printr-un raționament ce cuprinde lacune logice, deoarece nu se poate spune că părerea despre caracterul unei persoane ar putea fi echivalată cu poziția față de regimul comunist, constând în riscul de a nu se mai întoarce în țară. Recurenta-pârâtă a arătat și că era ea însăși în atenția organelor de securitate încă din anul 1988, astfel cum reiese din verificările efectuate de către Ministerul de Interne Județean Constanța în data de 21 septembrie 1988, precum și din notele informative ale surselor „C.” și „G.”, acesta din urmă având ca sarcină tocmai stabilirea legăturilor și a anturajului pârâtei.

În ceea ce privește nota informativă din data de 31 ianuarie 1989, recurenta-reclamantă a arătat că, de asemenea, concluzia desprinsă de instanță este neconformă celor consemnate olograf, în care se făcea referire la dorința soțului numitei C.D. de a nu se mai întoarce în țară, iar nu cu privire la dorința persoanei vizate de a-și urma definitiv soțul spre a conviețui cu acesta în străinătate, acordând prevalență consemnărilor subiective făcute pe marginea notei de ofițerul de legătură. În acest context, recurenta-pârâtă a arătat că, ținând seama de perioada foarte scurtă de timp scursă între semnarea angajamentului (18 februarie 1989) și data închiderii granițelor (16 decembrie 1989), nu se poate aprecia că a existat un pericol real și efectiv, din cauza procedurilor greoaie, care necesitau mult timp până la obținerea documentelor de călătorie.

În fine, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a reținut drept probă și un raport informativ întocmit de un lucrător de securitate, fără a se fi administrat dovezi privind discuția consemnată și autenticitatea înscrisului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Cu privire la calitatea motivării sentinței Verificând considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a indicat motivele de fapt și de drept pe care se sprijină hotărârea pronunțată, expuse în mod clar, logic și detaliat, răspunzând exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Împrejurarea că în urma analizei probelor administrate în cauză, instanța și-a format convingerea în sensul temeiniciei susținerilor uneia dintre părți, ceea ce excludea în mod logic apărările prin care cealaltă parte propune o proprie interpretare a mijloacelor de probă, nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, în accepțiunea art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Cu privire la soluționarea fondului cauzei Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului se circumscrie noțiunii de „colaborator al securității”.

După cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, O.U.G. nr. 24/2008 nu impune cerințe cantitative, numărul restrâns de note informative sau perioada scurtă în care au fost furnizate informațiile, nefiind de natură să înlăture incidența prevederilor art. 2 lit. b) din actul normativ menționat. Date fiind consecințele pe care refuzul întoarcerii în țară le putea produce în contextul politic și juridic anterior anului 1989, informațiile respective îndeplinesc atât condiția de a denunța activități sau atitudini potrivnice regimului comunist, cât și pe cea a aptitudinii de a îngrădi drepturi sau libertăți fundamentale ale omului (viața privată, în speță). Legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informațiile „să vizeze” îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale.

Analizând punctual criticile recurentei, Înalta Curte constată că aceasta nu a contestat întocmirea notelor olografe cu informații furnizate securității, dar a invocat interpretarea lor distorsionată. Or, contrar susținerilor recurentei-pârâte, în nota privind-o pe numita C.D. nu a menționat doar intenția soțului, plecat ilegal în Turcia, de a nu se mai întoarce în România, ci a menționat că persoana vizată s-a hotărât să plece la acesta (la soț), deoarece a înțeles că este hotărât să nu se mai întoarcă. De asemenea, în ceea ce o privește pe M.M. a relatat, în nota informativă din data de 17 august 1989, că nu oferă certitudinea revenirii în țară, în cazul în care i s-ar aproba deplasarea în străinătate, afirmație pe care judecătorul fondului a interpretat-o corect ca având aptitudinea de a produce repercusiuni negative asupra persoanei vizate, o astfel de posibilitate denotând o atitudine potrivnică regimului comunist.

În fine, recurenta-pârâtă a susținut că era ea însăși urmărită de organele securității, având un dosar întocmit în acest sens, dar înscrisurile depuse la dosarul de fond fac doar dovada verificărilor efectuate în vederea recrutării sale în calitate de colaborator, în perioada septembrie 1988-februarie 1989, finalizate prin întocmirea angajamentului olograf din data de 18 februarie 1989. Or, din câmpul de aplicare a reglementării noțiunii de „colaborator”, potrivit tezei a II–a a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este exclusă numai persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procese-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetată, judecată sau condamnată.

În afara ipotezei acestei norme, circumstanțele recrutării ar putea prezenta o relevanță juridică în evaluarea situației în ansamblu, prin corelarea cu alte probe, legate de natura și amploarea informațiilor și de modul în care persoana în cauză s-a poziționat în relația cu organele Securității , dar privite din această perspectivă, rapoartele cu propunerea de recrutare și referitoare la modul de recrutare a recurentei-pârâte nu sugerează vreo presiune exercitată asupra acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 304 pct. 7, pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.M.V. împotriva sentinței civile nr. 3178 din 9 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2012.