ÎCCJ, Decizia nr. 163/2023

asupra recursului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a civilă sub nr. x/2021, revizuenta A. S.R.L., în calitate de administrator special al S.C. B. S.R.L. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 207 din 26.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, susținând că ar fi potrivnică deciziei nr. 230 din 12.08.2020, pronunțată de aceeași instanță.

Prin decizia civilă nr. 207 din 26.04.2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității contestației în anulare și, în consecință, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare promovată de A. S.R.L., în calitate de administrator special al S.C. B. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 348 din 14.10.2020, pronunțată de aceeași instanță; a obligat contestatoarea la plata către intimata C. a sumei de 4.861,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă a respins cererea de revizuire, reținând că autoritatea de lucru judecat se poate manifesta atât sub forma unui efect negativ, caz în care legea pretinde cerința triplei identități de părți, obiect și cauză, cât și a unuia pozitiv, caz în care identitatea trebuie să vizeze doar părțile.

Această concluzie a rezultat din analiza art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., pentru cerința triplei identități, respectiv din examinarea art. 435 din C. proc. civ., pentru cerința identității de părți. În acest din urmă caz, instanța supremă a notat că, atât timp cât autoritatea de lucru judecat constituie un efect al hotărârii judecătorești, caracterul acesteia, de a fi obligatorie și producătoare de efecte, s-a manifestat numai între părți și succesorii lor; față de terți, hotărârea nu a produs decât un efect de opozabilitate.

Înalta Curte a precizat că nu a statuat, în cadrul deciziei, asupra aplicabilității în timp a dispozițiilor art. 503 alin. (3) raportat la art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., deoarece a considerat că prin cele două hotărâri invocate, curtea de apel a tranșat în mod divergent, însă definitiv, această chestiune, ci a examinat dacă cerința identității de părți este întrunită.

Analizând cele două procese, Înalta Curte a constatat că acestea nu s-au derulat între aceleași părți, revizuenta fiind singura entitate care a avut calitatea de parte în ambele dosare.

Astfel, prin decizia civilă nr. 1994 din 6.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., în calitate de administrator special al S.C. B. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 207/26.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; a obligat revizuenta la plata către intimata C. a sumei de 4.948,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei menționate mai sus, a declarat recurs revizuenta A. S.R.L., în calitate de administrator special al S.C. B. S.R.L.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, la 24.06.2022, sub nr. x/2022.

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei civile nr. 1994/2021 și rejudecarea cererii de revizuire, respectiv: admiterea excepției lipsei calității de reprezentant, a puterii de a reprezenta a reprezentantului convențional, semnatar al cererilor depuse in prezenta cauza, respectiv reprezentanților convenționali D. și E. din cadrul F. - Baroul București, pentru intimații G. S.A. - Codul fiscal x și B. S.A. București, admiterea excepției lipsei capacității de folosință a intimatei-creditoare G. S.A. - Codul fiscal x și corelativ a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei-creditoare G. S.A. - Codul fiscal x și a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei-creditoare a intimatei-creditoare B. S.A. București.

Recurenta a invocat incidența în cauză a motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.:

Recurenta solicită instanței de recurs să dispună depunerea contractelor de asistență juridică menționate în împuternicirile avocațiale depuse în dosarul nr. x/2021, respectiv nr. x/2014 pentru G. S.A. și nr. x/2014 pentru B. S.A., pentru a se verifica persoana juridică și datele de identificare, mandatul/puterea de reprezentare, motivat de faptul cât dosarul a fost înregistrat în 2021, iar Contractul de asistență juridică a fost încheiat în 2014.

Arată că excepția lipsei calității de reprezentant, a puterii de a reprezenta, nu se limitează numai la existența/depunerea împuternicirii avocațiale conform Legii nr. 51/1995, urmând a fi analizate persoana juridică - date identificare, mandatul primit, întinderea, actele de procedură, fiind o excepție absolută, peremptorie, care conduce la nulitatea absolută a actelor efectuate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.:

Apreciază nelegale considerentele instanței care au dus la respingerea cererii de revizuire. Astfel, arată că prin decizia civilă nr. 995 din 04.02.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat se impune și în alt proces în legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată, fără a mai fi contrazis.

Arată că problema de drept reținută prin decizia civilă nr. 230 din 18.08.2020 este admisibilitatea contestației în anulare formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., respectiv a autorității de lucru judecat. Obiectul și cauza dosarelor sunt identice și privesc admisibilitatea dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.. Prin urmare, solicită rejudecarea și admiterea cererii de revizuire.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

Pentru motivarea incidenței motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurenta susține că au fost încălcate dispozițiile art. 20 din C. proc. civ., Legea nr. 51/1995, legea profesiei de avocat și reglementările legale privind mandatul/puterea de reprezentare din C. civ. român.

Referitor la excepția lipsei capacității de folosință a intimatului-creditor G. S.A. - CF x, arată că aceasta a fost respinsă prin luarea în considerare a îndreptării erorii materiale strecurate în actele de procedură și încălcarea dreptului la apărare a revizuentei pentru a face probe față de Certificatul depus la termenul de judecata din 06.10.2021 de intimatul G. S.A.

În concluzie, solicită admiterea cererii de revizuire invocând autoritatea de lucru judecat, existând decizii civile potrivnice care privesc cauze cu obiect identic, pe același temei de drept - contestație in anulare conform art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

În ceea ce privește obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.948,50 RON către intimata C., solicită aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., inclusiv verificarea dovezilor privind plata cheltuielilor de judecată, dar și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate, reprezentând taxa de timbru și onorariu de avocat.

C. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției nulității cererii de recurs și anularea ce­rerii de recurs în condițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. iar, în subsidiar, respingerea cererii de recurs, ca nefondată.

Prin întâmpinare, intimata C. arată că cererea de recurs nu îndeplinește exigența procesuală impusă părților de a-și expune pretențiile într-o manieră clară, lip­sită de ambiguitate și structura într-o manieră rezonabilă (în acest sens, face referire la cauza Jahnke et Lenoble c. Franței), motivele invocate de recurentă nefiind susceptibile să se încadreze în motivele casare prevăzuta de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

S.C. G. S.A. și S.C. B. S.R.L. au depus la dosar întâmpinare comună prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta A. S.R.L. și intimata H. S.R.L., prin avocat, au depus la dosar răspuns la întâmpinările formulate în cauză de intimate prin care susțin netemeinicia atât a excepțiilor invocate cât și a motivelor de casare și solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 13.02.2023, completul de filtru a dispus comunicarea către părți a raportului întocmit în cauză.

La 3.03.2023, intimata C. a depus, prin e-mail, punct de vedere asupra raportului, arătând că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ. și solicitând anularea cererii de recurs, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 20.03.2023, Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată la 19.06.2023, în ședință publică, pentru soluționarea pe fond a recursului, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Recurenta susține că instanța de revizuire a aplicat/interpretat greșit cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Trebuie subliniat că, în cauză, nu sunt aplicabile modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 din 17.12.2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18.12.2018, deci nici forma modificată a art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 din C. proc. civ., hotărârile rămân suspuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, în cauză, este evident că procesul a început anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Susținerea în sensul că instanța de revizuire a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) și raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate fi reținută.

Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că:

"Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", să concretizeze și pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă dezlegată anterior, așa încât aceasta să nu poată fi nesocotită.

Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a impus, de asemenea, pentru a înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Din interpretarea logică, teleologică și sistematică a celor două norme procedurale, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menționat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunțate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părți, obiect și cauză).

Examinând prin prisma acestor considerații teoretice speța, se constată, contrar susținerilor recurentei, că instanța de revizuire, analizând condițiile autorității de lucru judecat, în mod corect a reținut că, în ceea ce privește hotărârile potențial potrivnice în opinia recurentei-revizuente, nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel, în procesul finalizat prin decizia civilă nr. 230 din 12.08.2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au figurat ca părți B. și I., în calitate de contestatori, respectiv S.C. B. S.R.L., prin lichidatori judiciari J.. și K. S.P.R.L., B. - în faliment, prin lichidator L. și S.C. B. S.R.L., prin administrator special A. S.R.L., în calitate de intimați.

În cel de al doilea litigiu, soluționat prin decizia civilă nr. 207 din 26.04.2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, calitatea de părți a revenit administratorului special al debitoarei S.C. B. S.R.L., respectiv A. S.R.L., în calitate de contestatoare, precum și C.I.I. M., administratorul judiciar al debitoarei, C., Comuna Cogealac și S.C. B. S.A., în calitate de intimați.

Se constată, așadar, că cele două procese nu s-au derulat între aceleași părți, revizuenta fiind singura entitate care a avut calitatea de parte în ambele dosare.

Față de argumentele precedente, nu poate fi reținută incidența art. 509 alin. (1) pct. 7, 8 din C. proc. civ., motiv pentru care, în mod corect instanța de revizuire, în temeiul art. 513 alin. (1) și (6) din C. proc. civ., a respins cererea de revizuire.

Se observă că, în realitate, prin criticile formulate, recurenta tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, ceea ce ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea revizuirii să nu presupună o nouă judecată a cauzei.

Înalta Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

În consecință, pentru toate argumentele expuse, se constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1994 din 6 octombrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2023.