ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2642/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2642/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 7 decembrie 2022
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă la data de 7 aprilie 2014 sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 1.305.090,10 RON, din care 862.200 RON, contravaloare servicii de proiectare și realizare documentații tehnice pentru obiectivele energetice eoliene Săcele 5-6 și Piatra 1-3; 379.368 RON, penalități de întârziere calculate conform art. 7.1 din contractul cadru de proiectare nr. x/2010 și contractului din 26.06.2008 modificat prin actul adițional nr. x/10.06.2009; a sumei de 51.659,79 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de realizare a unor documentații și studii de mediu aferente obiectivelor energetice eoliene Săcele 5-6; 5.381,23 RON, reprezentând contravaloare servicii de realizare de memorii tehnice faza DTAC pentru obiective energetice eoliene Stație Piatra 20/220kV și Piatra LEA 220 kV; 6.481,08 RON, reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 57.041,02 RON, de la data de 30.12.2011 și până la data de 31.03.2014, penalități de întârziere de 0,05% pe zi întârziere aferente debitului de 862.200 RON, dobânda legală aferentă sumei de 570.41,02 RON, de la data de 01.04.2014 și până la plata efectivă și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 887 din 20 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosar nr. x/2014, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții S.C. A. S.R.L., S.C. A. S.R.L., PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C.I.I. B. și S.C. A. S.R.L., PRIN ADMINISTRATOR STATUTAR C., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. și intervenientul C..
A fost admisă cererea de intervenție în interesul alăturat reclamantei.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a următoarelor sume: 150.000 RON rezultate din derularea contractului nr. x/02.03.2010; 712.200 RON din derularea contractului din 26.06.2008; 66.000 RON penalități de întârziere de 0,05% pe zi, calculate până la data de 31.03.2014, aferente debitului principal de 150.000 RON, rezultate din derularea contractului nr. x/02.03.2010; 313.368 RON, penalități de întârziere de 0,05% pe zi, calculate până la data de 31.03.2014, aferente debitului principal de 712.200 RON, rezultat din derularea contractului din 26.06.2008; penalități de întârziere de 0,05% pe zi, ce vor curge în continuare de la data de 01.04.2014 și până la achitarea debitelor principale, penalități aferente debitelor principale de 150.000 RON rezultate din derularea contractului nr. x/02.03.2010, respectiv de 712.200 RON, din derularea contractului din 26.06.2008; 57.041,02 RON, sume datorate în baza comenzilor transmise în vederea realizării documentațiilor și studiilor de mediu aferente obiectivelor energetice eoliene Săcele 5-6, memoriilor tehnice faza DTAC pentru obiectivele energetice eoliene Stație 20/220Kv și Piatra LEA 220kv; 6.323,12 RON, dobândă legală aferentă debitului de 57.041,02 RON, calculată până la data de 31.03.2014; dobânda legală aferentă debitului de 57.041,02 RON, cursă în continuare de la 01.04.2014 până la momentul achitării debitului.
Prin decizia civilă nr. 200 din 23 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost anulat apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 887 din 20 aprilie 2016, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosar nr. x/2014, ca netimbrat.
La data de 23 aprilie 2020, pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă s-a înregistrat cererea de chemare în judecată formulată de revizuenta A., în contradictoriu cu intimatele A. S.R.L. - în insolvență și A. S.R.L. - în insolvență, prin care s-a solicitat, în temeiul art. 1.560 noul C. civ. și art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuirea sentinței comerciale nr. 887 din 20 aprilie 2016, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014 * și schimbarea în integralitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate de A. S.R.L.; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1400 din 08 decembrie 2020, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a revizuentei A. și a respins revizuirea formulată în contradictoriu cu intimații A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. B. și A. S.R.L., prin D.., împotriva sentinței comerciale nr. 887/20.04.2016, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.
A obligat revizuenta către intimata A. S.R.L. la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și către intimatul-intervenient C. la plata sumei de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel E. și F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând admisibilitatea apelului formulat pe calea acțiunii oblice.
Prin decizia civilă nr. 375 din 22 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepția lipsei calității procesual active a apelanților.
A fost respins apelul promovat de apelanții-revizuenți G. și F. împotriva sentinței civile nr. 1400 din 08 decembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosar nr. x/2020, în contradictoriu cu intimații A., A. S.R.L., prin administrator special H. S.R.L., A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. B., A. S.R.L., prin administrator statutar C. și intimatul intervenient C., ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală.
A fost respinsă cererea de amendare a apelanților, ca nefondată.
Au fost obligați apelanții la plata sumei de 2.500 RON către intimatul C. și 2.500 RON către intimata A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei civile nr. 375 din 22 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, au declarat recurs recurenții G. și F., motivele fiind, în esență, următoarele:
Sub o primă critică, recurenții susțin că soluția de respingere a apelului ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 663 alin. (2) C. proc. civ. și a art. 1.560 alin. (1) din noul C. civ.
În susținerea acestei critici, recurenții arată că, în raport de art. 663 alin. (2) noul C. civ., pentru determinarea caracterului cert al creanței nu prezintă importanță contestarea formală a acesteia de către partea căreia i se opune înscrisul care atestă existența creanței și nici discuțiile contradictorii dintre părțile raportului juridic, creanța fiind certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
O altă critică vizează încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și aplicarea greșită a art. 1.560 alin. (1) noul C. civ.
În opinia recurenților, chiar dacă s-ar considera, contrar opiniei unanime a doctrinei de specialitate, că dovedirea insolvabilității debitorului reprezintă o condiție pentru formularea acțiunii oblice, aceasta ar reprezenta o condiție pentru admisibilitatea acțiunii oblice sau pentru justificarea unui interes și nicidecum o condiție în funcție de care instanța de judecată poate aprecia dacă partea care a formulat acțiunea pe cale oblică are calitate procesuală activă sau nu.
Totodată, nici dispozițiile art. 1.560, art. 1.561 din noul C. civ. și niciun alt text normativ nu prevăd condiția obligatorie ca titularul acțiunii oblice să dovedească "că pasivitatea debitorului prin neexercitarea căii de atac ar determina insolvabilitatea acestuia".
Recurenții apreciază, de asemenea, că soluția de respingere a apelului ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală activă este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cu aplicarea greșită a art. 1.560 alin. (1) din noul C. civ. și a art. 39 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.
Potrivit recurenților, dovedirea pasivității debitorului în numele căruia au formulat apelul pe cale oblică constituie o condiție necesară pentru admisibilitatea acțiunii oblice și nu constituie o condiție în funcție de care se apreciază dacă partea care a formulat acțiunea pe cale oblică are calitate procesuală activă sau nu.
Recurenții apreciază că, în condițiile în care Curtea de Apel Constanța a respins apelul ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală, considerentele trebuia să conțină motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și nu motive care nu au nicio legătură cu aceasta.
Or, deși instanța de judecată a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active, în mod nelegal, a făcut aprecieri și cu privire la îndeplinirea altor condiții specifice acțiunii oblice.
Astfel, în opinia recurenților, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1.560 alin. (1) noul C. civ., care prevăd doar condiția ca debitorul să refuze sau să neglijeze să exercite drepturile și acțiunile sale, fiind irelevant motivul pentru care debitorul refuză sau neglijează să exercite drepturile și acțiunile sale.
Totodată, la data de 09.12.2020, avocații recurentei au luat la cunoștință că nu vor mai reprezenta societatea A., or, în raport de art. 39 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, cunoscând faptul că nu mai au mandat pentru a reprezenta această societate, nu pot fi reținute motivele instanței de apel, conform cărora nu i se poate reproșa intimatei A. că nu a atacat o hotărâre comunicată la domiciliul avocatului său care, în exercitarea mandatului de asistență juridică, avea obligația să exercite și calea de atac.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.
La 27 decembrie 2021, recurenții au depus motive de recurs de ordine publică, acestea fiind următoarele:
Potrivit recurenților, decizia civilă recurată a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 C.E.D.O., art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 C. proc. civ.
În acest sens, recurenții susțin că decizia civilă nr. 375/22.09.2021 pronunțată în prezenta cauză are o motivare identică cu cea cuprinsă în decizia civilă nr. 263/31.05.2021, în dosarul nr. x/2020, dosar în care completul de judecată din faza apelului era compus din președinte I. și judecător J., rezultând că și decizia pronunțată în dosarul nr. x/2020 este identică cu decizia pronunțată în dosarul nr. x/2020, chiar dacă și în aceste două cauze, completele de judecată erau total diferite.
Potrivit art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene "Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol. Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege (...)".
Mai arată recurenții că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., între garanțiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenție, se înscrie și obligația tribunalelor de a-și motiva deciziile.
Recurenții invocă și decizia nr. 33/2018, pronunțată de Curtea Constituțională a României, susținând că motivele de recurs sunt de ordine publică, întrucât invocă încălcarea unor dispoziții legale imperative, respectiv încălcarea dreptului la un proces echitabil, garantat atât la nivelul C.E.D.O., cât și la nivel constituțional, în condițiile în care deciziile civile nr. 263/31.05.2021 și nr. 237/19.05.2021, pronunțate de completuri diferite de judecată și care priveau părți diferite, au o motivare identică.
La 14 februarie 2022, intimatul-intervenient C. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale active a recurenților și respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul-intervenient invocă și nulitatea recursului, în raport de art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., susținând că motivele dezvoltate în memoriul de recurs nu se circumscriu motivelor de casare invocate de recurenți.
La 21 februarie 2022, intimata A. S.R.L. - în insolvență, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
La 22 februarie 2022, C.I.I. K., în calitate de lichidator judiciar al intimatei A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenții au formulat răspuns la întâmpinarea intimatului-intervenient C., solicitând respingerea excepțiilor și argumentelor intimatului, ca neîntemeiate și admiterea recursului.
La 8 martie 2022, recurenții au formulat răspunsuri la întâmpinările intimatei A. S.R.L. și a intimatei A. S.R.L., solicitând respingerea excepțiilor și argumentelor intimatelor, ca neîntemeiate și admiterea recursului.
A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din 19 octombrie 2022, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.
La 9 noiembrie 2022, recurenții au depus note scrise, arătând că nu sunt de acord cu concluziile raportului, recursul fiind admisibil.
Înalta Curte, analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata A. S.R.L., prin administrator special H. S.R.L., și de intimatul-intervenient C., a cărei analiză este prioritară în respectarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., urmează să o admită, pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.
Înalta Curte reține că, prin sentința civilă nr. 887 din 20 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2014, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții S.C. A. S.R.L., S.C. A. S.R.L., PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C.I.I. B. și S.C. A. S.R.L., PRIN ADMINISTRATOR STATUTAR C., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. și intervenientul C..
A fost admisă cererea de intervenție în interesul alăturat reclamantei.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a următoarelor sume: 150.000 RON rezultate din derularea contractului nr. x/02.03.2010; 712.200 RON din derularea contractului din 26.06.2008; 66.000 RON penalități de întârziere de 0,05% pe zi, calculate până la data de 31.03.2014, aferente debitului principal de 150.000 RON, rezultate din derularea contractului nr. x/02.03.2010; 313.368 RON, penalități de întârziere de 0,05% pe zi, calculate până la data de 31.03.2014, aferente debitului principal de 712.200 RON, rezultat din derularea contractului din 26.06.2008; penalități de întârziere de 0,05% pe zi, ce vor curge în continuare de la data de 01.04.2014 și până la achitarea debitelor principale, penalități aferente debitelor principale de 150.000 RON rezultate din derularea contractului nr. x/02.03.2010, respectiv de 712.200 RON, din derularea contractului din 26.06.2008; 57.041,02 RON, sume datorate în baza comenzilor transmise în vederea realizării documentațiilor și studiilor de mediu aferente obiectivelor energetice eoliene Săcele 5-6, memoriilor tehnice faza DTAC pentru obiectivele energetice eoliene Stație 20/220Kv și Piatra LEA 220kv; 6.323,12 RON, dobândă legală aferentă debitului de 57.041,02 RON, calculată până la data de 31.03.2014; dobânda legală aferentă debitului de 57.041,02 RON, cursă în continuare de la 01.04.2014 până la momentul achitării debitului.
Împotriva acestei hotărâri, A. a formulat cerere de revizuire, iar prin sentința civilă nr. 1400 din 08 decembrie 2020, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a revizuentei și a respins revizuirea formulată în contradictoriu cu intimații A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. B. și A. S.R.L., prin D.., împotriva sentinței civile nr. 887 din 20 aprilie 2016, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel G. și F., iar prin decizia civilă nr. 375 din 22 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepția lipsei calității procesual active a apelanților.
A fost respins apelul promovat de apelanții-revizuenți G. și F. împotriva sentinței civile nr. 1400 din 08 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. x/2020, în contradictoriu cu intimații A., A. S.R.L., prin administrator special H. S.R.L., A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. B., A. S.R.L., prin administrator statutar C. și intimatul intervenient C., ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală.
A fost respinsă cererea de amendare a apelanților, ca nefondată.
Au fost obligați apelanții la plata sumei de 2.500 RON către intimatul C. și 2.500 RON către intimata A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată.
Prezentul recurs are ca obiect decizia civilă nr. 375 din 22 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Articolul 513 alin. (5) C. proc. civ. statuează că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, în speța dedusă judecății hotărârea revizuită fiind atacabilă cu apel.
Astfel cum reiese din dispozițiile legale mai sus indicate, dacă s-a solicitat revizuirea unei hotărâri de primă instanță ce a rămas definitivă prin neapelare sau care a fost atacată cu apel, care însă a fost respins sau anulat în temeiul unei excepții procesuale, hotărârea ce se va pronunța în revizuire este susceptibilă de apel. Poate fi atacată pe calea recursului hotărârea pronunțată într-o cerere de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri a instanței de apel, care era susceptibilă de recurs, indiferent dacă recursul a fost exercitat sau nu.
În cauză, s-a solicitat revizuirea unei hotărâri de primă instanța, iar împotriva hotărârii pronunțate în revizuire s-a exercitat calea de atac a apelului.
Raportat la aceste aspecte, reiese că decizia civilă nr. 375 din 22 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, este definitivă, nefiind atacabilă cu recurs, întrucât împotriva sentinței civile nr. 887 din 20 aprilie 2016, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosar nr. x/2014, a cărei revizuire s-a solicitat, nu se poate exercita această cale de atac, ci apel, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata A. S.R.L., prin administrator special H. S.R.L., și de intimatul-intervenient C. și va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți G. și F. împotriva deciziei civile nr. 375 din 22 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Constatând că intimatul-intervenient C. și intimata A. S.R.L., prin administrator special H. S.R.L. nu au depus dovezi cu privire la efectuarea cheltuielilor de judecată, astfel cum impune art. 452 Cod procecdură civilă, Înalta Curte va respinge cererea formulată de acești intimați, cu privire la obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata A. S.R.L., prin administrator special H. S.R.L., și de intimatul-intervenient C..
Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți G. și F. împotriva deciziei civile nr. 375 din 22 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Respinge cererea formulată de intimatul-intervenient C. și de intimata A. S.R.L., prin administrator special H. S.R.L. privind obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2022.