ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 690/2023

Ședința publică din data de 21 martie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Constanța, secția I civilă, la 07 aprilie 2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanței de judecată să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a următoarelor sume:

- 2.316.250 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de proiectare și realizare a documentației tehnice pentru obiectivele energetice eoliene: Săcele 1-4 și stația de transformare 220kv+LEA indice 1 20/200kv; Istria 1-2 și stația de transformare 220kv+LEA20/200kv; Beidaud 1-7 și stația de transformare 220kv+LEA 20/200kv; Baia 4 și stația de transformare 220kv+LEA 20/200kv;

- 1.019.150 RON reprezentând penalități de întârziere calculate conform art. 7.1 din contractele încheiate între părți la 07.03.2008, 20.03.2008, 25.03.2008 și actele adiționale aferente, până la data de 31.03.2014 și în continuare;

- 206.639,15 RON reprezentând contravaloare documentații și studii de mediu aferente obiectivelor energetice eoliene Săcele 1-4, Istria 1-2, Beidaud 1-7 și Baia 4;

- 16.143,69 RON reprezentând contravaloarea unor servicii de realizare de memorii tehnice pentru obiectivele eoliene energetice: Baia 4 stație 20/220kv; Săcele și stație 20/220kv; Istria și LEA220kv;

- 25.162,05 RON reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 222.782,84 RON de la data de 30.12.2011 și până la data de 31.03.2014 și în continuare;

- precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea civilă nr. 1444 din 10 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în dosar nr. x/2014, s-a constatat natura comercială a cauzei dispunându-se înaintarea acesteia spre competentă soluționare Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, reținându-se în esență aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 3 C. civ. coroborate cu dispozițiile art. 99 alin. (2) ROI.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă sub nr. x/2014*.

Prin sentința civilă nr. 435 din 17 februarie 2015, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis acțiunea și a dispus obligarea A. S.R.L. la plata sumei de 2.316.250 RON, reprezentând servicii conform contractelor cadru de prestări servicii de proiectare încheiate între părți la 07.03.2008, 20.03.2008 și 25.03.2008 și actelor adiționale contractelor; penalități de întârziere în cuantum de 0,05% pe zi de întârziere, aferente creanței principale în cuantum de 2.136.250 RON, de la data scadenței, 02.11.2011, și până la executarea obligației de plată a creanței principale; 222.728,84 RON, reprezentând preț prestații; dobânda legală aferentă sumei de 222.728,84 RON, de la data scadenței, 02.11.2011, și până la executarea obligației de plată a creanței principale.

Totodată, a respins ca rămasă fără obiect excepția lipsei dovezii calității de reprezentat al reclamantei A. S.R.L. a domnului B., invocată de pârâta A. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta A. S.R.L., acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La 06 octombrie 2015, la dosar a fost depusă de numitul B. cerere de intervenție în interes alăturat intimatei reclamante A. S.R.L., în temeiul art. 61 alin. (3), cu referire la art. 63 alin. (2) și cu aplicarea art. 64 alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 234 din 20 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis ca fondată cererea de intervenție în interes alăturat intimatei reclamante A. S.R.L. prin administrator judiciar, formulată de B. și a fost respins ca nefondat apelul pârâtei A. S.R.L.

La 16 aprilie 2020, A. a formulat, pe cale oblică, revizuire împotriva sentinței comerciale nr. 435 din 17 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, solicitând schimbarea în integralitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de A. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 1399 din 08 decembrie 2020, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a revizuentei A. și a respins revizuirea ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală.

Împotriva acestei sentințe, au formulat apel C. și societatea D..

Prin decizia civilă nr. 237 din 19 mai 2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins apelul formulat de C. și societatea D. pentru lipsa calității procesuale active.

Împotriva acestei decizii, la 9 iunie 2020, au declarat recurs C. și societatea D., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimitere spre rejudecare instanței de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2020, la 18 august 2021 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului nr. 5.

După redarea relațiilor contractuale și a parcursului litigios, cu privire la decizia instanței de apel, recurenții au invocat faptul că a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 663 alin. (2) C. proc. civ. și art. 1560 alin. (1) C. civ.

Astfel, arată că, potrivit dispozițiilor art. 663 alin. (2) C. proc. civ., pentru determinarea caracterului cert al creanței nu prezintă importanță contestarea formală a creanței de către partea căreia i se opune înscrisul care atestă existența creanței și nici discuțiile contradictorii dintre părțile raportului juridic, întrucât existența creanței invocate de recurenți rezultă din însăși titlurile executorii atașate apelului, pentru justificarea calității procesuale active.

Mai arată că este necesar ca partea adversă să facă demersuri efective în sensul contestării creanței, nefiind de ajuns doar existența unor discuții în contradictoriu.

Susțin recurenții că această creanță este certă în sensul art. 663 alin. (2) C. proc. civ., întrucât are o existență neîndoielnică, ce rezultă chiar din înscrisurile constatatoare ale creanței: factura nr. x-admin-231/14.01.2021 în cuantum de 33.918,64 CHF, factura nr. x-admin-216/31.12.2020 în cuantum de 11.373,10 CHF, factura nr. x-admin-219/06.01.2021, în cuantum de 2.896,25 CHF, factura nr. x/30.01.2021, factura nr. x/30.01.2021.

În continuare, recurenții evocă decizia nr. 60/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe de altă parte, apreciază că, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, au dovedit îndeplinirea condiției exigibilității creanței, iar caracterul exigibil al creanței nu poate fi afectat de faptul că "debitorul contestă existența și realitatea creanțelor", cum în mod greșit a reținut instanța de apel.

Sub un alt aspect, recurenții arată că soluția de respingere a apelului ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală activă este nelegală, cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și cu aplicarea greșită a art. 1560 alin. (1) C. civ.

După ce redau o serie de considerente ale instanței de apel, recurenții menționează că, și dacă s-ar considera, contrar opiniei unanime a doctrinei de specialitate, că dovedirea insolvabilității debitorului reprezintă o condiție pentru formularea acțiunii oblice, aceasta ar reprezenta o condiție pentru admisibilitatea acțiunii oblice sau pentru justificarea unui interes și nicidecum o condiție în funcție de care se apreciază dacă partea care a formulat acțiunea pe cale oblică are calitate procesuală activă sau nu.

Astfel, arată că în cadrul acțiunii formulate pe cale oblică, pentru verificarea calității procesuale active se verifică numai dacă petentul dovedește o creanță certă, lichidă și exigibilă respectiv dacă dovedește calitatea de creditor al persoanei care refuză sau neglijează să își exercite drepturile sau acțiunile și în numele căreia formulează acțiunea.

În continuare, recurenții redau opinii doctrinare cu privire la condițiile de admisibilitate ale acțiunii oblice din care ar rezulta, potrivit acestora, că insolvabilitatea debitorului nu reprezintă o condiție sine qua non pentru admisibilitatea acțiunii oblice.

Mai arată că nici art. 1560-1561 C. civ. și nici vreun alt text de lege nu prevede condiția obligatorie ca titularul acțiunii oblice să dovedească "că pasivitatea debitorului prin neexercitarea căii de atac ar determina insolvabilitatea acestuia.".

Dintr-un alt punct de vedere, recurenții arată că motivarea soluției conține considerente care nu au legătură cu soluția.

Se mai arată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1560 alin. (1) C. civ., care prevăd doar condiția ca debitorul să refuze sau să neglijeze să exercite drepturile și acțiunile sale, fiind irelevant motivul pentru care debitorul refuză sau neglijează să exercite drepturile și acțiunile sale.

Se mai arată că, la 09 decembrie 2020, numitului C., administrator al societății A., i s-a comunicat de către lichidatorul societății A. că A. a fost preluată de către C-Tech S.R.L. (asociat B.), iar C. a comunicat, la aceeași dată, informația către avocații săi.

Totodată, printr-o discuție telefonică, C. ar fi comunicat avocaților recurentei D. că nu mai poate reprezenta societatea A., raportat la calitatea lui B. de asociat al C-Tech S.R.L. și la faptul că toate acțiunile formulate de A. erau formulate în contradictoriu cu B. sau cu alte societăți al căror beneficiar real este acesta.

Așadar, la 09 decembrie 2020, avocații recurentei D. au luat la cunoștință că nu vor mai reprezenta societatea A..

Arată recurenții că, în mod contrar susținerilor instanței de apel, sentința civilă nr. 1399 din 08 decembrie 2020 a fost comunicată revizuentei A. la 19 ianuarie 2021 și nu la 16 decembrie 2020.

Astfel, raportat la art. 39 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, în condițiile în care avocații revizuentei cunoșteau faptul că nu mai au mandat pentru a reprezenta societatea A., nu pot fi reținute considerente instanței de apel privind obligația acestora de a declara calea de atac.

În fine, recurenții reiterează solicitarea de admitere a recursului, casarea deciziei recurate cu trimitere spre rejudecare instanței de apel și acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

La 14 septembrie 2021 recursul a fost comunicat intimaților.

La 13 octombrie 2021, cu respectarea termenului legal, intimata A. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, raportat la dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ. și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Totodată, intimata a invocat și excepția nulității recursului, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. și excepția lipsei calității procesuale active, solicitând obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat și cheltuieli deplasare.

La 14 octombrie 2021, intimata A. S.R.L. - în insolvență, a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la art. 513 alin. (5) C. proc. civ. și art. 457 din același act normativ iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinările formulate de intimate au fost comunicate recurenților, care au depus răspuns la întâmpinare prin care au solictat respingerea excepțiilor invocate.

La 23 decembrie 2021, recurenții au depus la dosar note scrise privind admisibilitatea recursului.

La 22 septembrie 2022 intimatele au depus la dosar note scrise privind inadmisibilitatea recursului, înaintând, totodată, înscrisuri în susținerea cheltuielilor de judecată solicitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că au fost invocate critici de nelegalitate ce pot fi subscrise motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., respectiv cele care vizează aplicarea greșită a art. 1560 C. civ., privind condițiile de exercitare a acțiunii oblice, precum și celui prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., respectiv cele care privesc aplicarea greșită a art. 663 alin. (2) C. proc. civ.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 27 septembrie 2022 s-a dispus comunicarea acestuia părților cu mențiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare.

La 21 octombrie 2022, în termen legal, recurenții au formulat punct de vedere la raport.

Prin încheierea completului de filtru pronunțată la 31 ianuarie 2023 s-a respins excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatele A. și A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. E. și administrator special F. S.R.L., prin întâmpinare, precum și excepțiile lipsei calității procesuale active, respectiv a nulității recursului, invocate de intimata A. prin întâmpinare; s-a admis în principiu recursul declarat de recurenții C. și D., stabilindu-se termen în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților, 21 martie 2023.

Analizând recursul formulat de recurenți, în baza motivelor de recurs și a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin "parte" se înțelege persoana fizică sau juridică care a formulat cererea de chemare în judecată, cea împotriva căreia s-a acționat, cea care a intervenit sau care a fost introdusă în cauză, deci persoana care, având una din calitățile procesuale ce pot fi avute, a participat la judecarea unei cauze.

Noțiunea de parte are un caracter complex și este folosită în accepțiuni diferite. Ea trebuie cercetată atât sub aspectul dreptului material, substanțial, cât și sub aspectul dreptului procesual, accepțiunea materială având conotații evidente care țin de dreptul substanțial, în timp ce accepțiunea procesuală presupune faptul că au calitatea de părți în procesul civil titularii drepturilor și obligațiilor ce formează obiectul raportului de drept substanțial.

C. proc. civ. utilizează conceptul de parte tocmai în această accepțiune procesuală, art. 56 alin. (1) stipulând în mod expres că "Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile.".

În cercetarea noțiunii de "parte" textul de lege precitat nu impune cerința existenței unui raport de drept substanțial. A decide altfel ar însemna să se adauge la lege, ceea ce este inadmisibil.

Hotărârea judecătorească, raportat la cele statuate de art. 457 C. proc. civ., este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în conditiile și termenele stabilite de aceasta.

Potrivit dispozițiilor art. 458 C. proc. civ., "Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane.".

Prin urmare, în analiza căii de atac cu care a fost sesizată, instanța de control judiciar trebuie să aibă în vedere și aspecte ce țin de aptitudinea celui care a promovat calea de atac de a efectua acest demers juridic, care, potrivit dispozițiilor legale anterior enunțate, depinde de calitatea de parte în proces sau de recunoașterea acestui drept de către lege, pentru cei care nu au fost părți în cauza supusă judecății.

Din prevederile art. 435 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora," rezultă că, în principiu, hotărârea judecătorească are putere de lucru judecat numai între părțile litigante, cu consecința că dreptul de a ataca o hotărâre aparține numai acestora și succesorilor lor în drepturi.

Art. 458 teza finală C. proc. civ. prevede că dreptul de a uza de exercițiul căilor de atac poate aparține și altor organe sau persoane, potrivit legii, cum este, de exemplu, cazul procurorului care, deși nu a fost parte în procesul civil, fiind străin de raportul juridic soluționat prin hotărârea judecătorească, poate exercita calea de atac, în condițiile prevăzute de art. 92 alin. (4) C. proc. civ., chiar dacă nu a pornit acțiunea civilă, precum și atunci când a participat la judecată, în condițiile legii.

Dat fiind principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, rezultă că hotărârea judecătorească nu poate da naștere unor drepturi sau obligații decât față de părțile din proces; ca atare, și procedura judiciară, în toate etapele sale se derulează doar între părțile cauzei, astfel încât, doar acestea sunt îndrituite, în principiu, să facă uz de exercițiul căilor de atac, ordinare sau extraordinare.

Pornind de la aceste considerații teoretice, în litigiul pendinte, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată întregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. de dosar x/2014 acțiunea a fost introdusă de A. S.R.L. în calitate de reclamant, în contradictoriu cu A. S.R.L., în calitate de pârât.

Așa fiind, se observă că prima instanță a pronunțat sentința civilă nr. 435 din 17 februarie 2015 cu privire la reclamantul A. S.R.L. și pârâtul A. S.R.L., iar apelul exercitat împotriva acestei hotărâri a fost formulat de pârâtul A. S.R.L., calea de atac fiind respinsă.

Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, nr. 435 din 17 februarie 2015 a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, a formulat, pe calea acțiunii oblice, revizuire societatea A. prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate cu consecința respingerii acțiunii în pretenții formulată de reclamantul A. S.R.L. împotriva pârâtului A. S.R.L., calea de atac extraordinară astfel exercitată fiind respinsă ca formulată de o persoană fară calitate procesuală activă.

Împotriva hotărârii pronunțate asupra cererii de revizuire, au formulat apel, pe calea acțiunii oblice, în numele și pentru societatea A., rămasă în pasivitate, societatea D. și C. solicitând anularea hotărârii, cu consecința evocării fondului și admiterea revizuirii formulate împotriva sentinței civile nr. 435 din 17 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014.

Urmare a respingerii apelului astfel formulat prin decizia civilă nr. 237 din 19 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa calității procesuale active a apelanților, societatea D. și C. au formulat recursul ce formează obiectul prezentului dosar.

Față de aceste precizări, Înalta Curte constată că recurenții din prezenta cauză nu au avut calitate de parte procesuală în dosarul nr. x/2014 nici în prima instanță, nici în apel, și nici în calea extraordinară de atac a revizuirii și, cu toate acestea, invocând calitatea de creditori ai revizuentei A., au formulat, pe calea acțiunii oblice, apel împotriva soluției pronunțate asupra cererii de revizuire de către Tribunalul Constanța și apoi, prezentul recurs împotriva soluției de respingere a apelului, ca fiind formulat de o persoană fară calitate procesuală activă.

Prin urmare, reține Înalta Curte că subiectele care au formulat căile de atac - revizuirea, respectiv apelul și acum recursul - nu au dobândit calitatea procesuală de parte în fazele procesuale anterioare, astfel cum rezultă din observarea cadrului procesual constituit la prima instanță.

Așa fiind, contrar celor reținute de instanța de apel prin decizia ce face obiectul prezentului recurs - "O formă procesuală particulară de manifestare a acțiunii oblice trebuie considerată și exercitarea căii de atac, pentru că altminteri, ar rămâne iluzoriu demersul creditorului de realizare a creanței, dacă acesta ar putea doar să promoveze acțiunea, iar nu și să exercite căile de atac, care rămase nevalorificate din cauza pasivității debitorului i-ar crea acestuia o stare de insolvabilitate" - notează Înalta Curte că, în speță, se impune afirmarea principiului potrivit căruia subiecte ale căilor de atac pot fi numai părțile între care s-a declanșat litigiul în fața primei instanțe de judecată, regula impusă de legiuitor, prin dispozițiile art. 458 C. proc. civ., fiind aceea că terțele persoane, care nu au participat la judecata în prima instanță, nu pot exercita căile de atac.

În privința naturii juridice a normelor ce consacră regula înscrisă în art. 458 C. proc. civ., reține Înalta Curte că acestea sunt norme de ordine publică, imperative, de la care nu se poate deroga, expresia folosită de legiuitor "Căile de atac pot fi folosite numai de părțile aflate în proces (...)" impunând atât părților cât și instanței de judecată o anumită acțiune sau inacțiune, acestea neavând posibilitatea de a nu o aplica sau de a deroga de la ea. Or, prin interpretarea dată textului de lege, instanța de apel a deturnat în mod vădit norma de procedură.

În ceea ce privește acțiunea oblică, reține Înalta Curte faptul că, în scopul interesului creditorilor de a lua toate măsurile necesare pentru conservarea, în patrimoniul debitorului, a valorilor patrimoniale urmăribile, necesare realizării integrale a drepturilor lor de creanță, legiuitorul a pus la dispoziția creditorilor o serie de mijloace juridice care au menirea realizării creanței lor, unul dintre aceste pârghii fiind și cel al acțiunii oblice, în temeiul căreia creditorul poate exercita drepturile și acțiunile debitorului, atunci când acesta refuză sau neglijează să le exercite în prejudiciul creditorului său (art. 1560 - 1561 C. civ.).

Precizează instanța supremă că acțiunea oblică acordă creditorului instrumentul juridic de a exercita drepturile și acțiunile debitorului doar în sens material, nu și procedural, respectiv de a promova căi de atac de reformare sau de retractare pe care debitorul a omis să le exercite, prin raportare și la cele arătate supra.

Prin urmare, argumentele pe care recurenții le aduc cu privire la posibilitatea exercitării drepturilor revizuentei A. pe calea acțiunii oblice, apreciind astfel că au calitate procesuală activă, sunt nefondate, dat fiind faptul că dispozițiile procesuale reglementează dreptul de exercițiu al căii de atac în mod distinct de dreptul ce ar putea fi recunoscut recurenților cu privire la formularea unei cereri introductive de instanță în nume propriu, pentru apărarea sau valorificarea aceluiași drept cu cel dedus judecății în cauză de către reclamantul A. S.R.L.

Recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 237 din 19 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, vizează nemulțumirea recurenților legată de măsura instanței de apel de admitere a excepției lipsei calității procesuale active în exercitarea căii de atac a apelului și respingerea acestuia pentru lipsa calității procesuale active.

Referitor la criticile privind nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., constată Înalta Curte că acestea au fost invocate formal, în realitate recurenții exprimându-și simpla nemulțumire față de cele reținute de instanța de apel, fără a expune o veritabilă critică de nelegalitate privind aspecte de nemotivare sau străine de natura pricinii, motiv pentru care vor fi înlăturate.

De asemenea, vor fi înlăturate și criticile privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, întrucât vizează aspecte factuale ale cauzei, incompatibile cu cercetarea ce are loc în calea de atac a recursului.

În ceea ce privește criticile referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 663 alin. (2) C. proc. civ., respectiv a prevederilor art. 1560 alin. (1) C. civ., reține Înalta Curte că sunt nefondate urmând a fi înlăturate.

Astfel, procedând la verificarea condițiilor necesar a fi îndeplinite în exercitarea acțiunii oblice, instanța de apel a reținut că apelanții trebuiau să demostreze, prioritar, calitatea de creditori ai revizuentei A., precum și faptul că dețin o creanță certă și exigibilă împotriva acesteia, alături de celelalte condiții referitoare la inactivitatea debitorului și insolvabilitatea acestuia.

Verificând materialul probator aflat la dosarul cauzei, aspecte care scapă de sub posibilitatea de analiză a instanței de recurs, instanța de apel a stabilit, cu privire la calitatea de creditori ai apelanților, faptul că aceștia s-au prevalat de contractul de cesiune de creanță nr. x încheiat între D. în calitate de cesionar și Cabinet Avocat G., în calitate de cedent, prin care s-a cesionat dreptul de creanță pe care îl deține față de A., precum și de o serie de facturi, constatând că acestea nu sunt certe, ajunse la scadență astfel încât apelanții, în valorificarea acestora să poată pretinde că inactivitatea debitoarei A. în a exercita calea de atac i-a prejudiciat în încercarea de recuperare a crențelor.

A mai constatat instanța de apel că debitorul A. contestă atât existența cât și realitatea creanțelor de care se prevalează apelanții în justificarea calității procesuale active în acțiunea oblică, reținând astfel că, în speță, creanțele nu îndeplinesc condițiile de a fi certe și exigibile și, prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile acțiunii oblice, apelanții nu și-au justificat nici calitatea procesuală activă în exercitarea căii de atac.

Mai reține instanța de apel că, în dovedirea calității procesuale active în exercitarea apelului pe calea acțiunii oblice, nu este suficientă doar invocarea existenței unei creanțe rezultate din cesiunea de creanță a apărătorului debitorului în procesul inițial, ci și dovedirea faptului că prin neexercitarea căii de atac debitorul ar deveni insolvabil, iar inactivitatea pretinsului debitor în exercitarea căii de atac nu poate fi reținută, neputându-i-se reproșa intimatei A. că nu a atac hotărârea comunicată la sediul apărătorului ales.

Instanța de recurs constată că se impune menținerea soluției, de respingere a căii de atac pentru lipsa calității procesuale active, dar nu pentru motivele reținute de curtea de apel. Astfel, în justificarea acestei soluții era suficientă aplicarea prevederilor art. 458 C. proc. civ., în sensul considerentelor mai sus arătate în prezenta decizie.

A accepta că, pe calea acțiunii oblice, pot formula căi de atac persoane care nu au avut calitatea de părți în fazele procesuale anterioare, ar însemna deturnarea, în speță, a apelului, de la scopul pentru care a fost instituit de legiuitor. Astfel, instanța de prim control judiciar a verificat dacă titularul căii de atac deține o creanță împotriva părților inițiale, calitățile creanței, inactivitatea debitorului, aspecte întrutotul străine de împrejurările de fapt și de drept supuse judecății în primă instanță, la care este limitată judecata în apel, potrivit art. 476 alin. (1) C. proc. civ.. Or, limitele efectului devolutiv sunt limitate la ceea ce s-a supus judecății la prima instanță. Practic, instanța de apel a dat semnificații procesuale unei instituții de drept material, cum este acțiunea oblică, ignorând faptul că, din punctul de vedere al părților, cadrul procesual stabilit la prima instanță nu poate fi mărit, cu ocazia judecării apelului. Așadar, se impune menținerea soluției atacate cu recurs, dar pentru considerentele reținute în prezenta decizie ce au fost puse în dezbaterea contradictorie a părților.

Constatând, așadar, că nu sunt incidente motivele de casare invocate, pct. 5 și 8 din alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții C. și D. împotriva deciziei civile nr. 237 din 19 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privesc cererile intimatelor de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că înscrisurile aflate la dosarul de recurs atestă efectuarea de către intimata A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON, iar înscrisul de la fila x atestă efectuarea de către intimata A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.100 RON.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va obliga recurenții C. și D. la plata către intimata A. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 3.000 RON, astfel cum rezultă din chitanța Seria AVRD-CH 808 din 19 septembrie 2022 respectiv la plata către intimata A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 5.100 RON, astfel cum rezultă din extrasul de cont din 21 iunie 2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții C. și D. împotriva deciziei civile nr. 237 din 19 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenții la plata către intimata A. a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă recurenții la plata către intimata A. S.R.L. a sumei de 5.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2023.