ÎCCJ, Decizia nr. 156/2023

asupra recursului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 2707 din 14 decembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 1366/Ap din 06 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă în dosarul nr. x/2021.

Pentru pronunțarea acestei soluții, Înalta Curte a reținut că Decizia nr. 13/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost pronunțată în materia stabilirii caracterului imprescriptibil al acțiunilor în constatarea dreptului la încadrarea în grupe de muncă conform dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990. S-a reținut că sesizarea instanței supreme în temeiul art. 519 și urm. din C. proc. civ. nu a avut loc în vederea soluționării unui litigiu între două părți aflate pe poziții adverse și nici în vederea realizării controlului judiciar. Astfel, această decizie a fost pronunțată în scopul asigurării unei practici judiciare unitare, într-un cadru procesual particular, așa că nu a putut fi verificată niciuna din condițiile care justificau retractarea hotărârii atacate cu revizuire pentru încălcarea autorității de lucru judecat.

Împotriva deciziei menționate mai sus, a declarat recurs revizuenta A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, la 4 aprilie 2023, sub nr. x/2023.

Prin cererea de recurs, recurenta solicită admiterea recursului și anularea hotărârii atacate, invocând incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta susține că în mod nelegal a fost respinsă cererea de revizuire întrucât, în cauză, nu s-a dat eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat, instituit prin art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care dispune că se poate "opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, nefiind necesară tripla identitate, ci, doar ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o problemă litigioasă care sa aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent de calitatea soluției anterioare", așa cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 4100/2018 a secției I civilă. Mai arată recurenta că singura condiție impusă de legiuitor pentru a se invoca efectul pozitiv al lucrului judecat este de a exista o legătură între cele două litigii, fără a fi necesar ca litigiul să fie purtat între aceleași părți. De aici rezultă că efectul pozitiv al lucrului judecat are "valoare creatoare", în ceea ce privește jurisprudența într-o anumită materie, respectiv dezlegare de drept.

Precizează că un argument care se regăsește în secțiunea ce conține opinia completurilor de judecată care au dispus sesizări asemănătoare este că "problema de drept în discuție prezintă o importanță particulară în situația litigiilor de muncă în care, în mod frecvent, aceeași chestiune litigioasă este supusă analizei instanței în mod repetat, în procese diferite, dar aflați în situații similare". Aceasta relevă în opinia recurentei împrejurarea că, cel puțin în materia în care se judecă litigiile în care s-au formulat sesizările, sunt dese situațiile în care se invocă în mod similar, efectele unor hotărâri judecătorești prin care s-au soluționat pricini în care au fost semnalate pretenții similare.

Se mai învederează că în practica instanțelor judecătorești există litigii care privesc alte materii juridice decât prezentul dosar în care s-a apelat la invocarea efectelor unor hotărâri judecătorești de către participanți care nu au fost părți în litigiile în care au fost pronunțate respectivele hotărâri.

Totodată arată că a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1366/Ap din 6 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de apel Brașov, ca fiind contrară deciziei nr. 13 din 16 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, deoarece prin aceasta din urmă a fost obligat angajatorul la calculul și plata diferențelor de CAS între 30,8% (condiții speciale) și 20,8% (condiții normale) și care reprezintă, în opinia recurentei, același caz ca al său. De asemenea, această decizie stabilește că obligația plății diferențelor CAS nu este legată de plata salariului, cum s-a susținut eronat în decizia civilă nr. 1366/Ap/2022 a Curții de Apel Brașov; în concluzie, această decizie încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei pronunțate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Apreciază că atât cererea sa, care vizează calculul și plata CAS în vederea stabilirii cuantumului corect al pensiei, cât și cele statuate prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la calculul și plata CAS în vederea încadrării în grupa de muncă și apoi pentru stabilirea cuantumului corect al pensiei, pot fi încadrate în categoria acțiunilor în constatare.

Fiind vorba despre acțiuni în constatare, cu un regim juridic reglementat de legislația civilă și care reprezintă dreptul comun în materie, le sunt aplicabile, dispozițiile C. proc. civ., respectiv ale C. civ., la care fac trimitere expresă dispozițiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, republicat, și nicidecum dispozițiile art. 268 alin. (2) din Codul muncii, republicat.

Recurenta face referire și la dispozițiile art. 2502 alin. (2) pct. 2 din C. civ. care prevăd imprescriptibilitatea acțiunii în constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Apreciază că, cererea sa reprezintă o acțiune în constatarea dreptului de a beneficia de cuantumul corect al pensiei prin plata diferențelor de CAS, acțiune care este imprescriptibilă și nu o acțiune în constituire de drepturi.

Precizează că decizia nr. 13/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept stipulează imprescriptibilitatea dreptului la încadrarea în grupe de muncă. Acest drept se concretizează, în aprecierea recurentei, prin calculul și plata diferențelor de CAS. În aceeași abordare, rezultă și imprescriptibilitatea dreptului la pensie în cuantum corect care se realizează de asemenea prin calculul și plata diferențelor de CAS.

Față de cele expuse, solicită admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii atacate, întrucât s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Intimata B. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă și menținerea hotărârii supuse revizuirii, ca fiind temeinică și legală.

Arată că în cauză nu este întrunită condiția identității de părți, deoarece acestea sunt diferite în cauzele analizate, dar nici de obiect și cauză, așa cum prevede art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Mai arată că invocarea unei decizii a Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție excedează sensului și limitelor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care este temeiul cererii de revizuire.

Recurenta A. a depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează susținerile din cererea de recurs referitoare la nevalorificarea în cauză a efectului pozitiv al lucrului judecat instituit prin art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. care presupune, în opinia recurentei, existența unei legături între litigiile analizate.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta a susținut că decizia pronunțată în soluționarea cererii de revizuire este nelegală, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Se reține că împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurenta-revizuentă ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Alin. 2 al aceluiași articol reține, cu titlu de excepție, situațiile în care sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, respectiv pentru motivele prevăzute la alin. (1) pct. 3 dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10.

În raport de aceste prevederi, revizuirea exercitată în alte condiții decât cele expres reglementate nu poate fi primită, această concluzie fiind susținută și de principiul legalității căilor de atac, reglementat prin dispozițiile art. 457 din C. proc. civ.

Rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de pct. 8 al art. 509 din C. proc. civ. rezidă din necesitatea asigurării respectării autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești anterioare, astfel încât să nu existe posibilitatea ca cea de-a doua instanță, învestită cu soluționarea aceluiași litigiu, să ignore faptul că acesta și-a găsit deja dezlegare jurisdicțională și să statueze în sens contrar primei judecăți.

Se observă că recurenta-revizuentă pretinde că aceasta este și situația regăsită în cauza dedusă judecății, deoarece afirmă că prin soluția pronunțată prin decizia atacată s-au nesocotit cele statuate prin decizia nr. 13 din 16 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Se constată însă că decizia nr. 13/2016 a fost pronunțată de instanța supremă în cadrul unei proceduri speciale reglementată prin Titlul III Capitolul II din C. proc. civ. privind procedura sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la art. 521 stipulându-se în sensul că asupra sesizării, completul se pronunță prin decizie, numai cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. Astfel, instanța nu se poate pronunța cu privire la soluția ce ar urma să se dea în cauza ce a generat sesizarea și nu poate să dea îndrumări instanței de la care a primit-o, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nefiind o instanță de control judiciar, ci printr-o hotărâre prealabilă dezlegându-se, în principiu, o atare chestiune.

Alin. (3) al art. 521 din C. proc. civ. prevede că dezlegarea dată asupra chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Or, prin reglementarea cuprinsă la art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice, aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situația nesocotirii autorității de lucru judecat a unei hotărâri.

Așa cum a reținut și instanța de revizuire, prin hotărâri potrivnice se înțeleg acele hotărâri care cuprind măsuri ce nu pot fi puse în executare deopotrivă sau care contrazic cele statuate asupra unor chestiuni litigioase intrate în autoritatea lucrului judecat, nu poate exista o astfel de situație în speță, neexistând contrarietate între o decizie pronunțată de instanța supremă într-o procedură specială pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept și o hotărâre judecătorească de speță prin care se dezleagă în concret o chestiune dedusă judecății.

Față de cele arătate, condiția reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., privind existența unor "hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite" care să încalce "autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri", nu este îndeplinită în cauză, raportat la cele două hotărâri pe care revizuentul le apreciază, în mod nejustificat, ca fiind contrare.

Așadar, în mod corect instanța de revizuire a stabilit că invocarea unei decizii pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curși de Casație și Justiție excedează sensului și limitelor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum au fost arătate mai sus.

În consecință, pentru toate argumentele expuse, se constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 2707 din 14 decembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2023.