ÎCCJ, Decizia nr. 216/2023

Ședința publică din data de 9 octombrie 2023

Asupra recursului, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 2195 din 27 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenții A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 2071 din 22 martie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.

În motivare s-a reținut că, din examinarea hotărârilor pretins contradictorii, nu au putut fi reținute elemente de contrarietate între acestea, în raport cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., având în vedere că nu au avut același obiect, iar părțile erau diferite.

Împotriva acestei decizii, revizuenții A., B. și C. au formulat recurs, înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2023.

Prin memoriul de recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 7 și pct. 8 din C. proc. civ., recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate considerată a fi potrivnică sentinței civile nr. 1508 din 26 aprilie 2017 pronunțate în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel București și sentinței civile nr. 3760 din 28 noiembrie 2016 pronunțate în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel București și trimiterea cauzei spre rejudecare secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Intimatul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței civile nr. 2071 din 22 martie 2021 pronunțată de Tribunalul București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.

Intimatul Tribunalul Galați a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil întrucât în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 509 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Se reține că prin cererea de recurs, a fost indicată incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 7 și pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la criticile din memoriul de recurs ce se referă la faptul că secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și justiție nu era competentă să soluționeze cererea de revizuire se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., care prevede că care prevede că se poate cere casarea unei hotărâri atunci când "a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii".

Acest motiv de recurs nu este, însă, fondat și va fi înlăturat.

Se rețină că recurenții-revizuenți puteau solicita, în fața instanței de revizuire, pe calea excepției de necompetență, ca secția Înaltei Curți de Casație și Justiție sesizată cu revizuirea să decline competența de soluționare a cererii, în limitele procedurale impuse de art. 132 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurenții-revizuenți nu au folosit această pârghie procedurală și, în acest context au pierdut dreptul invocării necompetenței, chiar de ordine publică, direct în calea de atac.

În continuare, se constată, că deși motivele de recurs au fost întemeiate în mod explicit pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ. (care vizează încălcarea autorității de lucru judecat și încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), criticile formulate privesc, în realitate, încălcarea regulilor de procedură vizând autoritatea de lucru judecat, situație în care, acestea vor fi examinate din perspectiva cazului reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care permit casarea când "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Examinând argumentele dezvoltate de autorii recursului, ce vizează, în concret, încălcarea normei prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (cu referire la condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire), Înalta Curte constată că susținerile recurenților sunt neîntemeiate.

Suplimentar față de cele reținute de instanța de revizuire a cărei motivare va fi complinită de prezentele considerente, se reține că, în ceea ce privește cazul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Rațiunea reglementării remediului juridic prevăzut de textul menționat o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare, în litigii diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, situație în care executarea hotărârilor este imposibilă, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală creată de existența hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul menționat.

În sensul ipotezei reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat presupune existența triplei identități: de cauză, de obiect și de părți, așa cum prevăd dispozițiile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Examinând prin prisma acestor considerații teoretice speța, se constată contrar susținerilor recurenților, că nu există tripla identitate în privința părților, obiectului și cauzei.

Înalta Curte reține că, în speță, s-a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 2071 din 22 martie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, pretins a fi potrivnică următoarelor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile: 1) sentința civilă nr. 1508 din 26 aprilie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel București definitivă prin decizia nr. 4974 din 23 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal - reclamanți fiind A. și B.; 2) sentința civilă nr. 3760 din 28 noiembrie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel București definitivă prin decizia nr. 2982 din 30 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal coroborată cu - sentința civilă nr. 809 din 8 octombrie 2020 a Tribunalului Covasna pronunțată în dosarul nr. x/2020 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 15/Ap din 21 ianuarie 2021 a Curții de Apel Brașov - reclamant fiind C..

Mai mult, se constată că sentința civilă nr. 2071 din 22 martie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020 a cărei revizuire s-a solicitat a fost soluționată de instanțe cu privire la solicitarea de constatare a stării de discriminare și acordarea sporurilor în procent de 45% din indemnizația judecătorilor, iar prin sentințele civile nr. 1508/2017 și nr. 3760/2016, instanțele de contencios administrativ au soluționat cereri de chemare în judecată privind anularea unor ordine de salarizare.

Prin urmare, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de revizuire, că obiectul cauzelor nu este același, iar părțile din dosarele menționate sunt diferite, și ca atare, contrarietatea hotărârilor poate fi analizată numai dacă sunt îndeplinite condițiile anterior menționate, astfel cum s-a arătat mai sus.

În acest context, trebuie menționat că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

De asemenea, trebuie avut în vedere scopul revizuirii, care nu a fost concepută pentru a deschide părții nemulțumite o nouă cale de control judiciar cu privire la legalitatea soluției pronunțate în primul proces. Necesitatea îndeplinirii acestei condiții de admisibilitate a revizuirii este recunoscută în mod constant în literatura de specialitate și în practica judiciară, neexistând vreo controversă care să justifice o abordare diferită a acestei probleme de drept.

Așadar, cum s-a reținut și în decizia recurată, condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, întrucât între hotărârile pretins a fi contradictorii nu pot fi reținute elemente de contrarietate, având în vedere că nu au avut același obiect, iar părțile sunt diferite.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții A., B. și C. împotriva deciziei nr. 2195 din 27 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2023.